ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3114/2010

A

supra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a

IV-

a civilă, la data de 23 decembrie 2004, sub nr. 3091/2004,

reclamanții P.P. și D.S.E. au solicitat în

contradictoriu cu intimata A.V.A.S.

anularea Deciziei nr. 102 din 23 septembrie 2004 emisă de

intimată, obligarea pârâtei la emiterea unei

dispoziții de restituire în natură a imobilelor revendicate, compuse din teren

și construcție și în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii

motivate prin care

să se propună

măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu

dispozițiile art. 24

din Legea nr. 10/2001.

In motivarea contestației, reclamanții arată că au formulat notificarea

nr. 2435/2001 în baza Legii nr. 10/2001 prin care au

revendicat în natură sau în echivalent bunuri imobile compuse din

construcție și teren situate în

județul Teleorman, Roșiori de Vede

.

S-a mai arătat de asemenea că s-au formulat mai

multe notificări

prin

care s-a solicitat restituirea în natură și a altor imobile aflate în

patrimoniul SC R. SA, notificări care au fost respinse de pârâta

A.V.AS.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din

9 decembrie

2004

s-a dispus disjungerea cererii pentru fiecare dispoziției contestată.

Tribunalul Municipiului București, secția a

IV-

a civilă, prin sentința civilă

nr. 408 din 19 martie 2009, a admis în parte cererea, a

anulat dispoziția contestată nr.

102 din 23 septembrie 2004 emisă de pârâta

A.V.A.S. și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să propună

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul

situat în

Roșiori de Vede, județul Teleorman.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în anul 1948

frații P.

au

deținut o fabrică de ulei în localitatea Roșiori

de Vede, care a fost naționalizată în baza Legii

nr. 119/1948 iar forma

juridică de organizare era aceea de întreprindere individuală aparținând

fraților V.P., I.P.

și M.P.

S-a mai reținut de asemenea că

în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 29

din Legea nr. 10/2001, având în vedere jurisprudența în materie

care a consfințit cu putere de lucru judecat că

în cazul imobilelor ce

constituie F.U.P.

se aplică dispozițiile art. 27, după

republicare

art. 29 din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 31.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A.V.A.S.

, solicitând în principal să se constate perimată

cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar,

respingerea cererii ca netemeinică și nelegală

pentru că reclamanții nu au dovedit că imobilul revendicat a existat în

patrimoniul autorului lor

în condițiile legii.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu

minori,

prin decizia civilă nr. 527/A din 28 octombrie 2009, a respins ca

nefondat apelul.

In considerentele deciziei s-a reținut privitor la

perimarea cererii

de

chemare în judecată, că prin încheierea din data de 10 martie 2005

Tribunalul București, secția a

IV-

a

civilă, a dispus în temeiul

dispozițiilor

art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării

contestației până la soluționarea irevocabilă a

dosarului nr. 2700/2004

aflat pe rolul Tribunalului București.

Prin încheierea din 3 aprilie 2008, Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, a menținut măsura suspendării judecății cauzei până la

soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2710/2004

aflat pe rolul

Tribunalului București, secția

a

IV-

a civilă. La data de 30 ianuarie

2009

contestatorii

au solicitat repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că

motivele ce au determinat

suspendarea au încetat. Apelanții au invocat

perimarea pe motiv că sentința civilă pronunțată în

dosarul pentru care

s-a

suspendat judecata a rămas irevocabilă la data de 26 februarie 2007

iar părțile nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei

suspendate în

termen de un an de la data

rămânerii irevocabile a sentinței sus arătate

ci cu depășirea acestui

termen. Referitor la acest motiv de apel s-a

reținut

că acesta nu poate fi invocat pentru prima oară în fața instanței

de apel, iar la instanța fondului apelantul nu a

pus în discuție perimarea

cererii de

chemare în judecată. S-a mai reținut, pe fond, că reclamanții

au făcut

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus

analizei prin actul de vânzare-cumpărare depus la filele 28 și 29 din

dosar

și că prin sentința civilă nr. 1200/2005 pronunțată în dosarul nr. 2700/2004

s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că autorii

reclamantei au avut calitatea de asociați la întreprinderea P.,

fosta

fabrică și rafinărie de ulei vegetal P.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

-

In mod eronat în cauza pendinte nu s-a constatat

perimată

cererea de chemare în judecată

având în vedere că reclamanții nu au

solicitat repunerea pe rol a cauzei

în condițiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ.

- Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate asupra

imobilului

în condițiile cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că

nu s-a făcut dovada de persoană

îndreptățită la despăgubiri.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Î

nalta

Curte constată nefondat recursul pentru cele ce vor urma:

Privitor la primul motiv de recurs prin care se susține că, în acțiunea

pendinte sunt incidente dispozițiile procedurale ce

disciplinează perimarea cererii de chemare în judecată, se constată

contrar celor susținute; că, potrivit art. 252 alin. (3) C. proc. civ.,

excepția perimării cererii de chemare în judecată

nu poate fi ridicată

pentru prima oară în instanța de apel.

Cum dispozițiile privitoare la perimare au o

natură imperativă, în

mod corect s-a respins această excepție întrucât apelantul a invocat

excepția perimării cererii de chemare în judecată pentru prima oară în

fața instanței de apel.

Se mai susține prin motivele de recurs că, la

soluționarea cauzei

nu

s-au respectat dispozițiile art. 22 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, care

erau incidente cauzei, în

sensul că nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate.

Opus acestor susțineri, s-a reținut corect că,

aceste probleme de

drept

au fost dezlegate cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri

judecătorești irevocabile și s-a

constatat în acest sens că reclamanții au

calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

și că, în cazul

imobilelor

ce constituie Fabrica de Ulei P. sunt aplicabile

dispozițiile art. 27, după republicarea art. 29

din Legea nr. 10/2001 și nu

art. 31.

Hotărârile judecătorești irevocabile care au dezlegat aceste

probleme de drept au fost pronunțate în alte

cauze care au privit pe

aceiași reclamanți având același obiect.

Or, față de problemele de drept intrate în puterea lucrului judecat, a

hotărî contrar în speța supusă analizei, ar însemna și o

încălcare a principiului securității raporturilor

juridice, care presupune,

printre

altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să

nu

mai poată fi contestate.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.,

va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 527 A din 28

octombrie

2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.