ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3114/2010

A supra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV- a civilă, la data de 23 decembrie 2004, sub nr. 3091/2004, reclamanții P.P. și D.S.E. au solicitat în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. anularea Deciziei nr. 102 din 23 septembrie 2004 emisă de intimată, obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilelor revendicate, compuse din teren și construcție și în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate prin care să se propună măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

In motivarea contestației, reclamanții arată că au formulat notificarea nr. 2435/2001 în baza Legii nr. 10/2001 prin care au revendicat în natură sau în echivalent bunuri imobile compuse din construcție și teren situate în județul Teleorman, Roșiori de Vede . S-a mai arătat de asemenea că s-au formulat mai multe notificări prin care s-a solicitat restituirea în natură și a altor imobile aflate în patrimoniul SC R. SA, notificări care au fost respinse de pârâta A.V.AS. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2004 s-a dispus disjungerea cererii pentru fiecare dispoziției contestată. Tribunalul Municipiului București, secția a IV- a civilă, prin sentința civilă nr. 408 din 19 martie 2009, a admis în parte cererea, a anulat dispoziția contestată nr. 102 din 23 septembrie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S.

și a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Roșiori de Vede, județul Teleorman. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în anul 1948 frații P. au deținut o fabrică de ulei în localitatea Roșiori de Vede, care a fost naționalizată în baza Legii nr. 119/1948 iar forma juridică de organizare era aceea de întreprindere individuală aparținând fraților V.P., I.P. și M.P. S-a mai reținut de asemenea că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, având în vedere jurisprudența în materie care a consfințit cu putere de lucru judecat că în cazul imobilelor ce constituie F.U.P. se aplică dispozițiile art. 27, după republicare art. 29 din Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 31. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A.V.A.S.

, solicitând în principal să se constate perimată cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea cererii ca netemeinică și nelegală pentru că reclamanții nu au dovedit că imobilul revendicat a existat în patrimoniul autorului lor în condițiile legii. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori, prin decizia civilă nr. 527/A din 28 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul. In considerentele deciziei s-a reținut privitor la perimarea cererii de chemare în judecată, că prin încheierea din data de 10 martie 2005 Tribunalul București, secția a IV- a civilă, a dispus în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării contestației până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2700/2004 aflat pe rolul Tribunalului București.

Prin încheierea din 3 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a IV- a civilă, a menținut măsura suspendării judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 2710/2004 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV- a civilă. La data de 30 ianuarie 2009 contestatorii au solicitat repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că motivele ce au determinat suspendarea au încetat. Apelanții au invocat perimarea pe motiv că sentința civilă pronunțată în dosarul pentru care s-a suspendat judecata a rămas irevocabilă la data de 26 februarie 2007 iar părțile nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei suspendate în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței sus arătate ci cu depășirea acestui termen.

Referitor la acest motiv de apel s-a reținut că acesta nu poate fi invocat pentru prima oară în fața instanței de apel, iar la instanța fondului apelantul nu a pus în discuție perimarea cererii de chemare în judecată. S-a mai reținut, pe fond, că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus analizei prin actul de vânzare-cumpărare depus la filele 28 și 29 din dosar și că prin sentința civilă nr. 1200/2005 pronunțată în dosarul nr. 2700/2004 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că autorii reclamantei au avut calitatea de asociați la întreprinderea P., fosta fabrică și rafinărie de ulei vegetal P. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. - In mod eronat în cauza pendinte nu s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată având în vedere că reclamanții nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei în condițiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. - Reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în condițiile cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu s-a făcut dovada de persoană îndreptățită la despăgubiri. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Î nalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce vor urma: Privitor la primul motiv de recurs prin care se susține că, în acțiunea pendinte sunt incidente dispozițiile procedurale ce disciplinează perimarea cererii de chemare în judecată, se constată contrar celor susținute; că, potrivit art. 252 alin. (3) C. proc.

civ., excepția perimării cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanța de apel. Cum dispozițiile privitoare la perimare au o natură imperativă, în mod corect s-a respins această excepție întrucât apelantul a invocat excepția perimării cererii de chemare în judecată pentru prima oară în fața instanței de apel. Se mai susține prin motivele de recurs că, la soluționarea cauzei nu s-au respectat dispozițiile art. 22 și art. 29 din Legea nr. 10/2001, care erau incidente cauzei, în sensul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.

Opus acestor susțineri, s-a reținut corect că, aceste probleme de drept au fost dezlegate cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătorești irevocabile și s-a constatat în acest sens că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și că, în cazul imobilelor ce constituie Fabrica de Ulei P. sunt aplicabile dispozițiile art. 27, după republicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 și nu art. 31. Hotărârile judecătorești irevocabile care au dezlegat aceste probleme de drept au fost pronunțate în alte cauze care au privit pe aceiași reclamanți având același obiect. Or, față de problemele de drept intrate în puterea lucrului judecat, a hotărî contrar în speța supusă analizei, ar însemna și o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 527 A din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.