ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2005

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 517 din 26

iunie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată și

precizată de reclamanți.

La apelul nominal s-a prezentat

intimatul-pârât Ministerul Administrației și Internelor reprezentat de consilier

juridic D.R., lipsind intimații-pârâți Inspectoratul de poliție al județului

Hunedoara și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., intimata-chemată în garanție C.N.A.S.

precum și intimații-reclamanți

A.M., ș.a., împotriva pârâților Inspectoratul de Poliție

al județului Hunedoara și Ministerul de Interne.

A obligat pârâții să restituie

sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent

de 7% din salariul brut reclamanților H.C. în perioada 15 aprilie 2002, Z.C., S.M.,

C.O., în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie 2002, N.R., C.A. și Z.A. în

perioada 1 august 2002-20 noiembrie 2002, P.B., T.G., A.A., B.D., M.F., S.A., B.C.

și C.B. în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002, cu aplicarea

coeficientului de inflație pentru fiecare lună, până la data executării

hotărârii.

A respins în rest acțiunea

reclamanților.

În baza art. 246 C. proc. civ., a

luat act de renunțarea la judecată a reclamanților împotriva chematei în

garanție C.N.A.S. și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în

garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. București împotriva C.N.A.S.

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanții sunt salariați ai pârâtului I.J.P. Hunedoara și,

cu toate că nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 80/1995, pârâții de

ordinul 1 și 2 le-au reținut lunar un procent de 7%, reprezentând C.A.S., în

mod abuziv, deoarece acordarea asistenței medicale a cadrelor militare nu era

condiționată de plata unei contribuții la fondul asigurărilor de sănătate.

Faptul că Legea nr. 145/1997 nu

menționează în cuprinsul art. 6 și art. 55 că polițiștii beneficiază de

asigurări de sănătate fără plata contribuției lunare, a fost interpretată de

către instanța de fond ca nefiind o excludere a lor de la această gratuitate,

câtă vreme legile speciale prevăd în mod expres o asemenea gratuitate.

În consecință, s-a considerat că

sunt incidente reglementările speciale derogatorii cuprinse în art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 80/1995, completat prin art. 3 din H.G. nr. 270/1990 și

art. 28 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 360/2002.

Întrucât în data de 20 noiembrie

2002 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 150/2002 care a abrogat atât prevederile

Legii nr. 145/1997, cât și orice alte dispoziții contrare, instanța de fond a

constatat că pretențiile reclamanților sunt fondate pentru perioada cuprinsă

între data angajării și data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 150/2002.

Recursul declarat de pârâți și

reclamanți a fost respins prin decizia civilă nr. 2046 din 13 octombrie 2003 a

Curții de Apel Alba Iulia, care a constatat că instanța de fond a făcut o

corectă aplicare a legislației în materie.

La data de 21 septembrie 2004,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva ambelor hotărâri, considerând

că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se arată, astfel, că potrivit Legii

nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, persoanele

asigurate având obligația de a plăti o contribuție lunară de 7% la fondul

asigurărilor sociale de sănătate.

Același act normativ enumeră

limitativ categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate,

fără plata contribuției, sau care sunt asigurate prin efectul legii, fiind

scutite de plata contribuției lunare.

În perioada de referință, reclamanții

beneficiau de gratuitățile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 270/1990, precum și

de cele prevăzute de art. 3 din același act normativ, numai în condițiile Legii

nr. 145/1997, adică, plătind contribuția lunară.

Recursul în anulare este

inadmisibil.

Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr.

58/2003 au fost abrogate art. 330 -330

4

C. proc. civ. care

reglementau calea de atac a recursului în anulare.

De aceea, începând cu data intrării

în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003), această cale de atac nu mai există

în codul de procedură civilă.

Art. 330 C. proc. civ. avea

următorul conținut: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate

ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție hotărârile

irevocabile pentru următoarele motive (…)”.

Potrivit textului citat, recursul în

anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile

judecătorești irevocabile.

Calea de atac a recursului în

anulare fiind desființată, pentru situațiile de conflict de legi procesuale în

timp, se aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 [text identic cu art. 725

alin. (4) C. proc. civ.], care dispune: „Hotărârile pronunțate înainte de

intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de

atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

Pentru recursul în anulare,

interpretarea textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se

aplică numai dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile

exista această cale de atac.

Prin urmare, hotărârile

judecătorești irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr.

58/2003 nu mai pot fi atacate, deoarece nu mai există dispoziții legale care să

justifice recursul în anulare.

De aceea, în prezenta cauză,

recursul în anulare declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal și

hotărârii irevocabile pronunțată de instanța de recurs la data de 10 noiembrie

2003, este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse recursul

în anulare va fi respins fără a se analiza criticile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2046 din 13 octombrie 2003 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă și sentinței nr. 517 din 26 iunie 2003 a

Tribunalului Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.