ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 520 din 26 iunie

2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții D.C.,

ș.a., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Hunedoara și

Ministerul de Interne și au fost obligați pârâții să restituie reclamanților

sumele reținute, cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate în procent

de 7% din salariul brut: reclamantului P.M. în perioada 1 august 2002–20

noiembrie 2002, reclamanților F.T., L.V., M.N. în perioada 30 martie 2001-20

noiembrie 2002, reclamanților C.O. și O.G. în perioada 30 martie 2002-20

noiembrie 2002 și celorlalți reclamanți în perioada 1 martie 2000-20 noiembrie

2002, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună, până la data

executării hotărârii.

S-a respins în rest acțiunea formulată de

reclamanți în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Hunedoara și Ministerul de

Interne și în întregime, în contradictoriu cu pârâtele C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S.

Prin încheierea dată la 11 august 2003,

s-a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul

că în al doilea alineat al dispozitivului se va trece „și ceilalți reclamanți

în perioada 1 martie 2000–20 noiembrie 2002”.

Instanța de fond, în esență, a reținut că

reclamanții sunt salariați la I.P.J. Hunedoara și în baza art. 53 din Legea nr.

145/1997, pârâții I.P.J. și Ministerul de Interne le-au reținut începând cu

data de 1 ianuarie 2000 contribuția de 7% la fondul asigurărilor de sănătate,

iar pentru 6 dintre ei reținerile au fost efectuate începând cu următoarele

date: 1 august 2000 P.M., 30 martie 2002 F.T., L.V. și M.N., 30 martie 2001 C.O.

și 31 martie 2001 O.G.

Dispozițiile înscrise în Legea nr. 80/1995,

completată prin H.G. nr. 270/1999 și Legea nr. 360/2002, nu condiționează

acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări

de sănătate, iar faptul că în cuprinsul art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997

nu sunt menționate cadrele militare ca beneficiari ai asigurărilor de sănătate,

fără plata contribuției lunare, nu presupune obligația acestora de a vira

contribuția de asigurări de sănătate.

Se mai reține că, raportat la data

înregistrării acțiunii 25 martie 2003 dreptul la acțiune este prescris pentru

perioada ianuarie-februarie 2000, iar prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 150/2002,

la data de 20 noiembrie 2002, s-au abrogat prevederile Legii nr. 145/1997. De

aceea, pretențiile reclamanților sunt fondate parțial, pentru perioada 1 martie

2000-20 noiembrie 2002, iar pentru reclamanții încadrați după data de 1 martie

2000, acțiunea va fi admisă în parte, raportat la perioadele care rezultă din

adeverința depusă de I.P.J. Hunedoara.

Prin decizia civilă nr. 2115 din 20

octombrie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursurile declarate de

Ministerul Administrației și Internelor București și Inspectoratul de Poliție

al Județului Hunedoara împotriva acestei hotărâri și a obligat pârâții să le

plătească reclamanților suma de 15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de recurs a reținut, că prima

critică, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului de Poliție al

Județului Hunedoara, nu este întemeiată, deoarece există raporturi de muncă

între reclamanți și acești pârâți, iar pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J care nu se

află în raporturi de muncă cu reclamanții nu poate fi obligată direct la

restituirea sumelor.

Pe fondul pricinii, s-a constatat că,

potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995, cadrele militare în

activitate au dreptul la echipament, hrană, asistență medicală și medicamente

în condițiile stabilite prin Hotărâre de Guvern, iar conform art. 28 pct. 1

lit. c) din Legea nr. 360/2002 polițistul are dreptul la uniformă, echipament, asistență

medicală și psihologică, proteze, precum și medicamente gratuite, în condițiile

stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Art. 9 lit. b) din Legea nr. 80/1995 a

fost completat prin art. 3 din H.G. nr. 270/1999, în sensul că pe lângă

serviciile medicale din sistemul civil, prin unitățile sanitare și medicii de

unitate din sistemul apărării, ordinii publice și justiției se asigură gratuit,

în situații speciale și anumite servicii medicale.

Reține instanța de recurs că nici o

dispoziție din aceste legi nu condiționează acordarea asistenței medicale

gratuite de plata unor contribuții de asigurări de sănătate și nici contractul

de asigurare încheiat între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J nu cuprinde vreo

clauză prin care reclamanții să-și fi asumat o astfel de obligație. În cauză,

sunt incidente reglementările speciale, derogatorii și nu cele generate din

Legea nr. 145/1997 care constituie dreptul comun. De aceea, nemenționarea

polițiștilor în art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, ca beneficiari ai

asigurărilor de sănătate fără plata contribuției lunare, nu presupune existența

obligației acestora de a plăti C.A.S.-ul.

Împotriva acestor hotărâri a declarat

recurs Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, care susține că hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de

recurs sunt date cu încălcarea esențială a legii.

În esență, se arată că art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 145/1997 prevede că asigurările sociale de sănătate sunt

obligatorii și funcționează descentralizat pe principiul solidarității în

colectarea și utilizarea fondurilor, că în art. 4 din această lege sunt arătate

categoriile de persoane supuse în mod obligatoriu asigurării, iar în art. 6 și art.

55 din lege sunt stabilite categoriile de persoane asigurate prin efectul

legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate.

Cu excepția acestora, conform art. 52 din lege, pentru celelalte persoane

asigurate este stabilită obligația de plata a unei contribuții bănești lunare

în cotă de 7%, care se aplică, începând cu data de 1 ianuarie 1999, asupra

veniturilor salariale brute, în cazul asiguraților care au calitatea de angajat.

În vederea aplicării dispozițiilor art. 9

lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, a fost emisă

H.G. nr. 270/1999, care în art. 1 prevede dreptul la asistență medicală a

cadrelor militare, în condițiile Legii nr. 145/1997, cu modificările ulterioare,

iar prin art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 s-a stabilit că

polițiștii au dreptul la asistență medicală și psihologică, proteze și

medicamente gratuite.

Se susține, că reclamanții beneficiau în

perioada de referință de gratuitățile prevăzute de art. 1 și art. 3 din H.G.

nr. 270/1990 numai în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede obligația de

achitare a cotelor de contribuție lunară la fondul asigurărilor sociale de

sănătate, deoarece cadrele militare nu sunt scutite de plata contribuției, iar

plata contribuției de 7% din drepturile salariale brute nu poate fi asimilată

cu decontarea contribuției individuale pe bază de documente justificative.

Noțiunea „contribuție individuală” este distinctă și de noțiunile asistență

medicală profilactică și curativă în situații speciale și în misiuni specifice,

asistență medicală curativă la locul de muncă, asistență medicală în boli

profesionale sau în accidente de muncă, precum și servicii de asistență

stomatologică, altele decât cele prevăzute în contractul-cadru pentru

asigurările sociale de sănătate, care se asigură gratuit prin unitățile

sanitare și prin medicii de unitate din sistemul apărării, ordinii publice,

siguranței naționale și justiției.

Se mai arată, că reclamantul a încheiat

contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., iar în art. 2 din Legea nr. 145/1997 s-a

stabilit că fondul asigurărilor sociale de sănătate se constituie din

contribuția asiguraților, a persoanelor care angajează personal salariat, din subvenții

de la bugetul de stat, precum și din alte surse.

Reclamantul nu este exceptat de la plata

contribuției la fondurile sociale de sănătate și raportat la art. 3 lit. b) din

O.G. nr. 56/1998, aprobată și modificată prin Legea nr.458/2001, care

stabilește modul în care sunt constituite fondurile C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Recursul în anulare este inadmisibil,

pentru următoarele considerente:

Prin art. 1 pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003

au fost abrogate art. 330-330

4

C. proc. civ. care reglementau calea

de atac a recursului în anulare.

De aceea, începând cu data intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 (28 august 2003) această cale de atac nu mai

există în Codul de procedură civilă.

Art. 330 C. proc. civ. avea următorul

conținut „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs

în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile irevocabile pentru

următoarele motive:...”

Potrivit textului citat, recursul în

anulare, ca o cale extraordinară de atac, avea ca obiect numai hotărârile

judecătorești irevocabile.

Calea de atac a recursului în anulare

fiind desființată, pentru situațiile de conflict de legi procesuale în timp se

aplică art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58/2003 [text identic cu art. 725 alin.

(4) C. proc. civ.], care dispune „Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac și

termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate”.

Pentru recursul în anulare, interpretarea

textului citat trebuie făcută în sensul că regula stabilită se aplică numai

dacă la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile exista această

cale de atac.

Prin urmare, hotărârile judecătorești

irevocabile pronunțate după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003 nu

mai pot fi atacate de procurorul general, deoarece nu mai există dispoziții

legale care să justifice calea de atac a recursului în anulare.

De aceea, în prezenta cauză, recursul în

anulare, declarat împotriva sentinței pronunțată de tribunal (supusă

recursului) și hotărârii irevocabile pronunțată de instanța de recurs la data

de 20 octombrie 2003, este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, recursul în

anulare va fi respins, fără a se analiza criticile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 2115 din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția civilă, și sentinței nr. 520 din 26 iunie 2003 a

Tribunalului Hunedoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.