ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie

2008, reclamantul F.D.G.J.B. a solicitat anularea Deciziei nr. 150 din 27

ianuarie 2007 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților

naționale din România, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul

restituirii în natură a imobilului situat în Brașov, str. C., județul Brașov,

înscris în CF nr. X Brașov și CF nr. Y Brașov, iar în situația în care nu este

posibilă restituirea în natură, să fie obligată pârâta să-i acorde despăgubiri

și daune cominatorii de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere în emiterea

deciziei solicitate.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată a fost respinsă în mod

nelegal cererea sa de retrocedare a imobilului preluat abuziv de stat, deoarece

pârâta a considerat fără temei că nu a dovedit calitatea sa de succesor al

persoanei juridice titulare de la care a fost preluat bunul.

Astfel, s-a susținut

că imobilul pentru care s-a formulat cererea de retrocedare a fost proprietatea

tabulară a G.E.G.R., iar F.D.G.J.B. este succesorul de drept al organizațiilor

și asociațiilor germane din județul Brașov, desființate după data de 23 august

1944.

Curtea de Apel

Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr.

69/F din 1 aprilie 2010, prin care a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia

nr. 150 din 27 decembrie 2007 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România și a obligat pârâta să emită o decizie prin

care să reanalizeze cererea formulată de reclamant și înregistrată sub nr.

684151/M din 19 ianuarie 2006 pentru retrocedarea imobilelor terenuri situate

în municipiul Brașov, str. C., județul Brașov, înscrise în CF nr. X Brașov și

în CF nr. Y Brașov.

Instanța de fond a

constatat că reclamantul îndeplinește condiția prevăzută de art. 1 alin. (3)

din O.U.G. nr. 83/1999 republicată și art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001, dovedind calitatea de continuator al G.E.G.R., persoana juridică de la

care s-a susținut că au fost preluate imobilele pentru care s-a formulat

cererea de retrocedare.

În acest sens, s-a

avut în vedere Sentința civilă nr. 2181 din 3 martie 2008 pronunțată de

Judecătoria Brașov, prin care s-a constatat că reclamantul este continuator al

G.E.G.R. și din acest motiv, s-a considerat că este nelegală decizia prin care

comisia pârâtă a respins cererea de retrocedare pentru lipsa dovezii calității

de persoană îndreptățită.

Pentru respectarea și

asigurarea accesului la justiție, care se reflectă și în accesul la dublul grad

de jurisdicție, instanța de fond a apreciat că se impune reanalizarea cererii

de retrocedare de către comisia pârâtă, în sensul verificării îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege pentru restituirea imobilelor solicitate de

reclamant.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recurs ambele părți, solicitând modificarea parțială a

hotărârii atacate.

Recurentul F.D.G.J.B.

a criticat sentința recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că

în mod greșit instanța de fond nu a dispus asupra modalității de restituire a

imobilelor, obligând numai comisia să emită o nouă decizie prin care să

soluționeze pe fond notificarea sa.

În dezvoltarea

criticii formulate, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din

O.U.G. nr. 83/1999 republicată și Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, instanța de judecată

este competentă să judece pe fond contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care se solicită

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv sau în cazul refuzului

nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare.

În virtutea dreptului

său de plenitudine de jurisdicție, care i s-a acordat prin lege, instanța de

judecată cenzurează decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în

natură și în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii,

o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct restituirea imobilului preluat

de stat fără titlu valabil.

În recursul declarat

de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România a fost

invocat de asemenea motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și s-a susținut că a fost greșit anulată Decizia nr. 150 din 27 decembrie

2007, în condițiile în care după data emiterii acesteia intimatul-reclamant a

promovat în instanță acțiunea în constatarea calității de continuator al

G.E.G.R.

Din acest motiv,

recurenta-pârâtă a susținut că decizia sa a fost emisă în conformitate cu

dispozițiile art. 1 alin. (4) teza a III-a din O.U.G. nr. 83/1999, republicată,

care prevăd că, actele doveditoare ale drepturilor solicitate se depun într-un

termen util stabilit de comisie, iar intimatul-reclamant a beneficiat de un

termen de 18 luni de la data de 10 martie 2006, când prin Adresa nr. X/2006 i

s-a solicitat să depună toate diligențele în vederea completării cererii de

retrocedare cu hotărârea judecătorească prin care să se stabilească calitatea

de continuator al G.E.G.R. sau cu dovada depunerii la instanța de judecată a

unei acțiuni în constatare.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat

judicios că, urmare anulării Deciziei nr. 150 din 27 decembrie 2007 prin care

nu a fost soluționat fondul cererii de retrocedare, nu se poate substitui

autorității publice prevăzută de lege cu atribuții pentru soluționarea

cererilor de retrocedare.

Prin H.G. nr.

1.164/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005,

a fost înființată Comisia specială de retrocedare, ca entitate abilitată să

aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative privind restituirea

bunurilor imobile preluate abuziv de stat.

Potrivit acestei

reglementări, Comisia specială de retrocedare este competentă să soluționeze în

procedura administrativă cererile de retrocedare și în consecință, atribuțiile

sale nu pot fi exercitate de instanța de judecată cu ocazia controlului de

legalitate a unor decizii prin care s-a constatat un impediment procedural

privind calitatea de persoană îndreptățită, fără a fi fost analizat fondul

cererii de retrocedare.

Din acest motiv, se

constată că este neîntemeiată critica formulată în baza art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. de recurentul F.D.G.J.B.. Argumentele invocate de acest recurent

privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr.

83/1999, republicată și a Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite se dovedesc a fi de

asemenea fără temei, întrucât acestea vizează actele administrative prin care

Comisia specială de retrocedare a analizat și a soluționat fondul cererii de

retrocedare, ceea ce reprezintă o altă ipoteză juridică decât aceea a actului

dedus judecății.

Față de

considerentele expuse, se va respinge ca nefondat recursul declarat de

F.D.G.J.B.

Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

Recurenta-pârâtă a

criticat neîntemeiat soluția de anulare a Deciziei nr. 150 din 27 decembrie

2007 și de obligare a sa la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze

pe fond cererea de restituire formulată de reclamantul F.D.G.J.B.

Susținerea

recurentei-pârâte că decizia sa este anterioară demersurilor efectuate de

intimatul-reclamant pentru recunoașterea calității de continuator al G.E.G.R.

este infirmată de actele din dosar, care atestă că acțiunea în constatarea

acestei calități a fost înregistrată la Judecătoria Brașov la data de 4 iulie

2007, fiind astfel respectată cerința comunicată prin adresa din 10 martie 2006

în vederea completării dosarelor aferente cererilor de retrocedare cu acte

doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de continuatoare a

entității juridice care a deținut în proprietate imobilul solicitat.

Depășirea termenului

stabilit pentru depunerea actelor doveditoare nu este sancționată prin lege cu

decăderea din dreptul de a fi analizată pe fond cererea de retrocedare și în

consecință, instanța de fond a recunoscut în mod corect acest drept

intimatului-reclamant, prin obligarea Comisiei speciale de retrocedare să emită

o nouă decizie privind fondul cererii de retrocedare înregistrată sub nr.

684151/M din 19 ianuarie 2006 pentru imobilele terenuri situate în municipiul

Brașov, str. C., județul Brașov.

Soluția instanței de

fond fiind legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge ca nefondate cele două recursuri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de F.D.G.J.B. și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților

naționale din România, împotriva Sentinței civile nr. 69/F din 1 aprilie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.