ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5261/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamantul F.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Comisia specială deretrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

comunităților minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 233

din 27 septembrie 2011 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care

să dispună restituirea în natură a imobilului situat în mun. Sibiu, înscris în

C.F. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul în litigiu a aparținut

G.E.G., organizație față de care Forumul Democrat a Germanilor și-a stabilit

calitatea de succesor pe cale procesuală, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

iar prin decizia atacată pârâta a respins cererea privind restituirea

respectivului imobil, apreciind că depunerea acesteia la data 22 aprilie 2010

este tardivă.

Reclamantul a precizat că a depus cererea de

restituire la data de 26 octombrie 2001 la Primăria Mun. Sibiu, organ abilitat

de Legea nr. 10/2001 să primească cererile de restituire, care dacă nu era

competentă trebuia să trimită notificarea greșit îndreptată pârâtei. Trimiterea

întregului dosar către pârâtă s-a realizat în urma unei proceduri judiciare, Primăria

municipiului Sibiu fiind obligată în acest sens prin Sentința civilă nr. 234/2010

pronunțată de către Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 3614/85/2009, or,

redirijarea unei cereri greșit îndreptată către organul competent nu poate fi

considerată o cerere nou introdusă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, invocând dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 care au

instituit o procedură administrativă specială având ca obiect restituirea unor

imobile care au aparținut comunităților cetățenilor minorităților naționale din

România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul

român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989.

Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr.

83/1999 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare (4

aprilie 2004) în interiorul căruia trebuia depusă cererea de retrocedare, iar

prin Titlul III din Legea nr. 247/2005 a stipulat un al doilea termen de 6

luni, sancțiunea nerespectării acestor termene fiind pierderea dreptului de a

solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 21 din 25 ianuarie 2012,

a admis, în parte, acțiunea și, în consecință a anulat Decizia nr. 233 din 17

septembrie 2011, obligând pârâta să soluționeze pe fond notificarea

înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Forumul Democrat al Germanilor a depus, în

temeiul Legii nr. 10/2001, la Primăria mun. Sibiu notificarea, transmisă prin

executor judecătoresc, înregistrată sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001, prin

care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, înscris în

C.F. nr. 12194, nr. top.512.

Dispoziția nr. 2854 din 25 septembrie 2009,

prin care Primăria mun. Sibiu a respins notificarea depusă de către Forumul Democrat

al Germanilor a fost anulată prin Sentința nr. 234/2010 de către Tribunalul

Sibiu, care reținând că Primăria Mun. Sibiu nu avea competența a statua asupra

admisibilității sau inadmisibilității unei notificări ce nu cade în competența

sa de soluționare, a obligat Primăria Mun. Sibiu să trimită notificarea cu întreaga

documentație la Comisia specială de retrocedare, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999,

republicată.

Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011,

Comisia specială de retrocedare a respins notificarea în litigiu, reținând că

solicitantul nu a depus notificarea în termen legal la Comisia specială de retrocedare.

Prima instanță a reținut că, într-adevăr,

prin art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999

s-a prevăzut, în vederea depunerii cererilor de retrocedare, un termen de 6

luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanțe,

respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2004, termen care a

expirat în data de 4 octombrie 2004, iar prin art. 2 din Titlul II din Legea nr.

247/2005 a fost acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea de noi cereri

de retrocedare, calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi, termen

care a expirat în data de 25 ianuarie 2006, iar potrivit art. 1 alin. (4) teza

a II- a din O.U.G. nr. 83/1999 republicată, după acest termen, nu se mai pot

formula cereri de restituire sau retrocedare.

Prima instanță a reținut că, în speță,

reclamantul nu a formulat cererea de retrocedare după împlinirea acestui ultim,

ci anterior, respectiv la data de 31 octombrie 2001.

Chiar dacă cererea a fost depusă de către

reclamant la Primăria Mun. Sibiu în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta ar fi

trebuit ca la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/1999 să trimită cererile ce

intrau sub incidența acestui act normativ Comisiei speciale de retrocedare,

cum, de altfel, a și procedat ca urmare a pronunțării Sentinței nr. 234/2010 de

către Tribunalul Sibiu.

Așa fiind, prima instanță a reținut că reclamantul

a formulat cererea de restituire anterior expirării termenului stabilit de

lege, notificarea sa fiind înregistrată la Comisia specială de retrocedare ca urmare a trimiterii ei de către Primăria Mun. Sibiu, așa încât pârâta va

soluționa pe fond notificarea înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010.

sentințe a formulat recurs Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților

naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, se aduc critici

sentinței recurate în sensul că instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr.

83/1999 și art. 2 al Titlului II din Legea nr. 247/2005, cu privire la cele

două termene acordate de legiuitor pentru formularea și depunerea cererilor de

retrocedare pentru restituirea imobilelor ce au constituit proprietatea

comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

În esență, se arată că în mod eronat s-a

apreciat de prima instanță că reclamanta a respectat termenele imperative

prevăzute de Legea nr. 66/2004 pentru depunerea cererii de retrocedare pentru

imobilul în cauză.

Cererea reclamantei formulată în procedura

Legii nr. 10/2001 nu poate fi apreciată ca o cerere depusă cu respectarea

dispozițiilor speciale instituite de Legea nr. 66/2004.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea

și temeinicia sentinței recurate și combătând criticile recurentei.

În esență, se susține că potrivit art. 6 alin.

(4) din O.G. nr. 27/2002, primăria avea obligația să dirijeze cererea sa depusă

în temeiul Legii nr. 10/2001 către intimata - pârâtă competentă, situație

remediată prin Sentința nr. 234/2010 a Tribunalului Sibiu.

De asemenea, se arată că nu există dispoziții

legale care să interzică intervenția unei cereri depuse în temeiul și cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în procedura specială a O.U.G. nr. 83/

1999, aprobată prin Legea nr. 66/2004, modificată și completată.

Înalta Curte, analizând recursul formulat,

apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Recursul formulat în cauză vizează

clasificarea problemei dacă cererea/ notificarea depusă de reclamant în

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 poate fi calificată ca fiind o cerere

valabilă în cadrul procedurii instituită prin O.U.G. nr. 83/1999, aprobată prin

Legea nr. 66/2004, inclusiv în privința respectării termenelor prevăzute de

dispozițiile speciale.

Necontestat este faptul că reclamatul Forumul

Democrat al Germanilor din Sibiu a depus cerere de retrocedare a imobilului din

Sibiu, înregistrată la Primăria Mun. Sibiu sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001

ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 2854/2009, la peste 8 ani de la

înregistrare.

Prin Sentința nr. 234 din 8 martie 2010 a

Tribunalului Sibiu, irevocabilă, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 2854/2009,

fiind obligat Primarul Mun. Sibiu să trimită notificarea și documentația

anexată acesteia autorității pârâte.

Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011,

autoritatea pârâtă a respins cererea de retrocedare a imobilului menționat

motivat de faptul că nu au fost respectate termenele pentru depunerea acestei

cereri, prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004.

Soluția instanței de fond de anulare a

Deciziei nr. 233/2011 și de obligare a pârâtei să soluționeze pe fond

notificarea reclamantei este corectă.

Cererea formulată de reclamant se înscrie în

categoria cererilor de retrocedare a unui imobil aparținând comunității

cetățenilor minorităților naționale din România.

Este adevărat că problema retrocedării

bunurilor a fost rezolvată de legiuitorul național prin edictarea unor acte

normative speciale referitoare la ipoteze determinate și regimuri juridice specifice

bunurilor ce au făcut obiectul acestor legi, cunoscute ca legi ale proprietății

cu caracter reparator.

Atât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001,

cât și cea instituită de O.U.G. nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004, au

prevăzut dreptul de acces la o instanță, înțeles ca o garanție oferită de art. 6

din C.E.D.O.

Au fost prevăzute și proceduri prealabile în

competența autorităților/ instituțiilor publice ale căror acte să fie apoi

supuse cenzurii unei instanțe.

Este adevărat că notificarea/cererea de

retrocedare a fost formulată de reclamant și adresată unei autorități publice

necompetente, însă, acesta se aștepta în mod rezonabil să fie notificat/

încunoștințat despre această situație în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001

și nu la peste 8 ani de la depunerea cererii aceasta să-i fie respinsă, fără o

analiză pe fond.

Formularea cererii de retrocedare în cadrul

altei proceduri nu echivalează cu lipsa acesteia sau cu nerespectarea

termenelor prevăzute în cuprinsul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004,

pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999, această interpretare, potrivit situației

de fapt reținută în cauză, conducând către un formalism excesiv.

Pe de o parte, data formulării de către reclamant

a cererii de retrocedare, respectiv 31 octombrie 2001, acoperă intervalul de la

data emiterii O.U.G. nr. 83/1999 și până la data termenului maxim pentru

formularea unei astfel de cereri prevăzut de Legea nr. 66/2004.

Pe de altă parte, prin instituirea unor

proceduri prealabile de restituire, statul, potrivit art. 6 din C.E.D.O., are

obligația de a asigura accesul efectiv la o instanță prin simplificarea

procedurilor, întrucât Convenția tinde să protejeze drepturi reale și efective.

Or, complexitatea procedurilor din legile

speciale ale proprietății cu caracter reparator cât și neclaritățile inițiale

create de acestea, nu pot constitui un impediment/obstacol pentru realizarea

unei analize pe fondul cererii reclamantului întrucât, față de cele reținute

anterior, nu-i este imputabilă situația reclamată de recurenta - pârâtă.

În altă ordine, pronunțarea Sentinței nr. 234/2010

a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, tinde la întărirea concluziei că notificarea

reclamantului nr. 113637/2001 are valoarea unei cereri valabile, formulată și

potrivit procedurii prevăzută de O.U.G. nrt.83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004,

prin aceasta urmărindu-se, retrocedarea imobilul situat în Sibiu.

Prin urmare, limitările în timp invocate,

privind formularea unor astfel de cereri, trebuie să nu afecteze substanța

dreptului, mai ales în situația dată, în care nu se invocă lipsa acesteia ci se

pune doar problema formulării cererii de retrocedare în derularea altei

proceduri prin care urmărește, însă, atingerea aceluiași scop.

Față de toate considerentele expuse,

criticile recurentei sunt nefondate, sentința recurată fiind legală și

temeinică.

În temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta

Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia

specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut comunităților

cetățenilor aparținând minorităților naționale din România împotriva Sentinței nr.

21 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai

2013.