ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5261/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul F.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială deretrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 233 din 27 septembrie 2011 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului situat în mun. Sibiu, înscris în C.F.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că imobilul în litigiu a aparținut G.E.G., organizație față de care Forumul Democrat a Germanilor și-a stabilit calitatea de succesor pe cale procesuală, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar prin decizia atacată pârâta a respins cererea privind restituirea respectivului imobil, apreciind că depunerea acesteia la data 22 aprilie 2010 este tardivă. Reclamantul a precizat că a depus cererea de restituire la data de 26 octombrie 2001 la Primăria Mun. Sibiu, organ abilitat de Legea nr. 10/2001 să primească cererile de restituire, care dacă nu era competentă trebuia să trimită notificarea greșit îndreptată pârâtei.

Trimiterea întregului dosar către pârâtă s-a realizat în urma unei proceduri judiciare, Primăria municipiului Sibiu fiind obligată în acest sens prin Sentința civilă nr. 234/2010 pronunțată de către Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 3614/85/2009, or, redirijarea unei cereri greșit îndreptată către organul competent nu poate fi considerată o cerere nou introdusă. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999 care au instituit o procedură administrativă specială având ca obiect restituirea unor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 septembrie 1940 – 22 decembrie 1989. Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 83/1999 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare (4 aprilie 2004) în interiorul căruia trebuia depusă cererea de retrocedare, iar prin Titlul III din Legea nr. 247/2005 a stipulat un al doilea termen de 6 luni, sancțiunea nerespectării acestor termene fiind pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 21 din 25 ianuarie 2012, a admis, în parte, acțiunea și, în consecință a anulat Decizia nr. 233 din 17 septembrie 2011, obligând pârâta să soluționeze pe fond notificarea înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Forumul Democrat al Germanilor a depus, în temeiul Legii nr. 10/2001, la Primăria mun.

Sibiu notificarea, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Sibiu, înscris în C.F. nr. 12194, nr. top.512. Dispoziția nr. 2854 din 25 septembrie 2009, prin care Primăria mun. Sibiu a respins notificarea depusă de către Forumul Democrat al Germanilor a fost anulată prin Sentința nr. 234/2010 de către Tribunalul Sibiu, care reținând că Primăria Mun. Sibiu nu avea competența a statua asupra admisibilității sau inadmisibilității unei notificări ce nu cade în competența sa de soluționare, a obligat Primăria Mun. Sibiu să trimită notificarea cu întreaga documentație la Comisia specială de retrocedare, în temeiul O.U.G.

nr. 83/1999, republicată. Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011, Comisia specială de retrocedare a respins notificarea în litigiu, reținând că solicitantul nu a depus notificarea în termen legal la Comisia specială de retrocedare. Prima instanță a reținut că, într-adevăr, prin art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999 s-a prevăzut, în vederea depunerii cererilor de retrocedare, un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanțe, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 66/2004, termen care a expirat în data de 4 octombrie 2004, iar prin art. 2 din Titlul II din Legea nr. 247/2005 a fost acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea de noi cereri de retrocedare, calculat de la data intrării în vigoare a acestei legi, termen care a expirat în data de 25 ianuarie 2006, iar potrivit art. 1 alin. (4) teza a II- a din O.U.G.

nr. 83/1999 republicată, după acest termen, nu se mai pot formula cereri de restituire sau retrocedare. Prima instanță a reținut că, în speță, reclamantul nu a formulat cererea de retrocedare după împlinirea acestui ultim, ci anterior, respectiv la data de 31 octombrie 2001. Chiar dacă cererea a fost depusă de către reclamant la Primăria Mun. Sibiu în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta ar fi trebuit ca la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 83/1999 să trimită cererile ce intrau sub incidența acestui act normativ Comisiei speciale de retrocedare, cum, de altfel, a și procedat ca urmare a pronunțării Sentinței nr. 234/2010 de către Tribunalul Sibiu. Așa fiind, prima instanță a reținut că reclamantul a formulat cererea de restituire anterior expirării termenului stabilit de lege, notificarea sa fiind înregistrată la Comisia specială de retrocedare ca urmare a trimiterii ei de către Primăria Mun.

Sibiu, așa încât pârâta va soluționa pe fond notificarea înregistrată sub nr. 45/ M din 22 aprilie 2010. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunității cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, se aduc critici sentinței recurate în sensul că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1999 și art. 2 al Titlului II din Legea nr. 247/2005, cu privire la cele două termene acordate de legiuitor pentru formularea și depunerea cererilor de retrocedare pentru restituirea imobilelor ce au constituit proprietatea comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România.

În esență, se arată că în mod eronat s-a apreciat de prima instanță că reclamanta a respectat termenele imperative prevăzute de Legea nr. 66/2004 pentru depunerea cererii de retrocedare pentru imobilul în cauză. Cererea reclamantei formulată în procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi apreciată ca o cerere depusă cu respectarea dispozițiilor speciale instituite de Legea nr. 66/2004. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate și combătând criticile recurentei. În esență, se susține că potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 27/2002, primăria avea obligația să dirijeze cererea sa depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 către intimata - pârâtă competentă, situație remediată prin Sentința nr. 234/2010 a Tribunalului Sibiu.

De asemenea, se arată că nu există dispoziții legale care să interzică intervenția unei cereri depuse în temeiul și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în procedura specială a O.U.G. nr. 83/ 1999, aprobată prin Legea nr. 66/2004, modificată și completată. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse. Recursul formulat în cauză vizează clasificarea problemei dacă cererea/ notificarea depusă de reclamant în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 poate fi calificată ca fiind o cerere valabilă în cadrul procedurii instituită prin O.U.G. nr. 83/1999, aprobată prin Legea nr. 66/2004, inclusiv în privința respectării termenelor prevăzute de dispozițiile speciale.

Necontestat este faptul că reclamatul Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a depus cerere de retrocedare a imobilului din Sibiu, înregistrată la Primăria Mun. Sibiu sub nr. 113637 din 31 octombrie 2001 ce a fost soluționată prin Dispoziția nr. 2854/2009, la peste 8 ani de la înregistrare. Prin Sentința nr. 234 din 8 martie 2010 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 2854/2009, fiind obligat Primarul Mun. Sibiu să trimită notificarea și documentația anexată acesteia autorității pârâte. Prin Decizia nr. 233 din 27 septembrie 2011, autoritatea pârâtă a respins cererea de retrocedare a imobilului menționat motivat de faptul că nu au fost respectate termenele pentru depunerea acestei cereri, prevăzute de dispozițiile O.U.G.

nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004. Soluția instanței de fond de anulare a Deciziei nr. 233/2011 și de obligare a pârâtei să soluționeze pe fond notificarea reclamantei este corectă. Cererea formulată de reclamant se înscrie în categoria cererilor de retrocedare a unui imobil aparținând comunității cetățenilor minorităților naționale din România. Este adevărat că problema retrocedării bunurilor a fost rezolvată de legiuitorul național prin edictarea unor acte normative speciale referitoare la ipoteze determinate și regimuri juridice specifice bunurilor ce au făcut obiectul acestor legi, cunoscute ca legi ale proprietății cu caracter reparator. Atât procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât și cea instituită de O.U.G.

nr. 83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004, au prevăzut dreptul de acces la o instanță, înțeles ca o garanție oferită de art. 6 din C.E.D.O. Au fost prevăzute și proceduri prealabile în competența autorităților/ instituțiilor publice ale căror acte să fie apoi supuse cenzurii unei instanțe. Este adevărat că notificarea/cererea de retrocedare a fost formulată de reclamant și adresată unei autorități publice necompetente, însă, acesta se aștepta în mod rezonabil să fie notificat/ încunoștințat despre această situație în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și nu la peste 8 ani de la depunerea cererii aceasta să-i fie respinsă, fără o analiză pe fond. Formularea cererii de retrocedare în cadrul altei proceduri nu echivalează cu lipsa acesteia sau cu nerespectarea termenelor prevăzute în cuprinsul art. 6 alin. (4) din Legea nr. 66/2004, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 83/1999, această interpretare, potrivit situației de fapt reținută în cauză, conducând către un formalism excesiv. Pe de o parte, data formulării de către reclamant a cererii de retrocedare, respectiv 31 octombrie 2001, acoperă intervalul de la data emiterii O.U.G. nr. 83/1999 și până la data termenului maxim pentru formularea unei astfel de cereri prevăzut de Legea nr. 66/2004. Pe de altă parte, prin instituirea unor proceduri prealabile de restituire, statul, potrivit art. 6 din C.E.D.O., are obligația de a asigura accesul efectiv la o instanță prin simplificarea procedurilor, întrucât Convenția tinde să protejeze drepturi reale și efective.

Or, complexitatea procedurilor din legile speciale ale proprietății cu caracter reparator cât și neclaritățile inițiale create de acestea, nu pot constitui un impediment/obstacol pentru realizarea unei analize pe fondul cererii reclamantului întrucât, față de cele reținute anterior, nu-i este imputabilă situația reclamată de recurenta - pârâtă. În altă ordine, pronunțarea Sentinței nr. 234/2010 a Tribunalului Sibiu, irevocabilă, tinde la întărirea concluziei că notificarea reclamantului nr. 113637/2001 are valoarea unei cereri valabile, formulată și potrivit procedurii prevăzută de O.U.G. nrt.83/1999 aprobată prin Legea nr. 66/2004, prin aceasta urmărindu-se, retrocedarea imobilul situat în Sibiu.

Prin urmare, limitările în timp invocate, privind formularea unor astfel de cereri, trebuie să nu afecteze substanța dreptului, mai ales în situația dată, în care nu se invocă lipsa acesteia ci se pune doar problema formulării cererii de retrocedare în derularea altei proceduri prin care urmărește, însă, atingerea aceluiași scop. Față de toate considerentele expuse, criticile recurentei sunt nefondate, sentința recurată fiind legală și temeinică. În temeiul art. 312 alin. (1) teza a II- a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România împotriva Sentinței nr. 21 din 25 ianuarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2013.