ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2483/2015

Decizia nr. 2483/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Județul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu au solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut minorităților naționale din România și Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, anularea Deciziei nr. 277 din 7 martie 2012 emisă de Comisie.

În motivarea acțiunii se arată că în imobilul retrocedat situat administrativ în Sibiu, identificat în cartea funciară nr. 562 Sibiu, nr. top 578 funcționează Complexul Național A., instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu. Titularul dreptului de proprietate publică este Județul Sibiu, atestat prin H.G. nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sibiu,, iar titularul dreptului de administrare este Muzeul Astra. Se mai arată că FDS Sibiu este succesorul în drepturi a Grupului Etnic German din România, iar în evidentele de carte funciară înainte de preluarea imobilului în proprietatea Statului roman era o altă persoană juridică. Imobilului nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, și anume art. 1 din lege, deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv la stat, ci în temeiul legii. Imobilul reprezintă imobil nou, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (2) din ordonanță, astfel că nu există posibilitatea de a fi retrocedat în natură, fiind efectuate lucrări de restaurare și punere în valoare a imobilului.

Pârâtul FDG Sibiu a depus întâmpinare prin care solicita respingerea acțiunii reclamanților. Prin Sentința nr. 2790/2007 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că Forumul este continuatorul Grupului Etnic German; faptul că bunul a fost trecut în proprietatea Statului prin lege nu exclude caracterul abuziv al preluării; imobilul nu reprezintă imobil nou, deoarece lucrările efectuate nu depășesc 50% din imobil.

Complexul Național A. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantului Județul Sibiu, prin care a solicitat admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanți, imobilul aflându-se în domeniul public al județului și în administrarea intervenientei, iar asupra imobilului au fost efectuate anumite lucrări, astfel că decizia comisiei este nelegală. Imobilul nu a fost preluat în mod abuziv în proprietatea Statului și are calitatea de imobil nou.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 128 din 14 mai 2014, a respins atât acțiunea celor doi reclamanți, privind anularea Deciziei nr. 277 din 7 martie 2012 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut minorităților naționale din România, cât și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Complexul Național A., în interesul Județului Sibiu, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 277/2012 emisa de Comisie a fost admisă cererea formulată de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu și s-a dispus retrocedarea imobilului situat administrativ în Sibiu, înscris în cartea funciară nr. 562 Sibiu, nr. top 578, imobil în care funcționează A.

Decizia a fost emisă de Comisie având în vedere actele depuse de pârât, Decizia nr. 5559/2009 pronunțată de ÎCCJ, copia certificata a cărții funciare, Adresa nr. 6998/2010 emisă de Consiliul Județean Sibiu privind starea imobilului, Sentința nr. 2790/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu prin care se recunoaște calitatea solicitantului de succesor în drepturi a Grupului Etnic German. Comisia a constatat că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Grupului Etnic German, imobilul a fost preluat abuziv, iar la data formulării cererii, imobilul se afla în domeniul public al Județului Sibiu și are destinația de muzeu, iar îmbunătățirile nu depășesc procentul de 50% din aria desfășurată a construcției. S-a constatat că în cauza sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 83/1999.

Potrivit cărții funciare nr. 562 Sibiu, imobilul în litigiu s-a înscris în actuala carte funciară în anul 1906, când a fost notat dreptul de proprietate. Astfel, în baza încheierii de cf nr. 1817/1942, în baza contractului de condițiile încheiat la data de 4 februarie 1942, aprobat de Consistoriul Regnicolar EV.CA cu nr. K 912/1942, dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+3 s-a întabulat în favoarea Grupului Etnic German cu sediul în Brașov. Ulterior, în baza încheierii de cf nr. 804 din 20 03 1945 și a Decretului-lege pentru abrogarea legii pentru constituirea Grupului Etnic German, publicat în M. Of. nr. 233/1944, dreptul de proprietate asupra imobilului s-a intabulat în favoarea Statului Roman. În anul 1974 s-a întabulat dreptul de administrare operativă în favoarea ICSAP Sibiu, iar în anul 1991 s-a intabulat dreptul de administrare operativa în favoarea Muzeului Astra. În anul 2004 și în temeiul H.G. nr. 45/2003 s-a intabulat imobilul în domeniul public al Statului Roman. Aceste constatări au fost menționate în raportul de expertiza tehnica topografica efectuat în cauză, care a avut ca obiectiv identificarea imobilului față de mențiunile efectuate în registrul de evidentă imobiliară.

În privința calității de persoană îndreptățită la restituire se constată că prin Decizia nr. 5559 din 4 decembrie 2009 pronunțata de ÎCCJ, instanța supremă a reținut că prin Sentința nr. 2790/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu și devenită irevocabilă la data de 20 septembrie 2007, a fost constatată calitatea Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu de succesor în drepturi al Grupului Etnic German. Instanța a mai reținut că față de dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999 și în considerarea unor evenimente istorice, ordonanța are în vedere și imobilele preluate abuziv datei reper de 6 martie 1945, respectiv la data de 6 septembrie 1940, astfel că a fost obligată Comisia să emită o nouă decizie prin care să soluționeze cererea de retrocedare formulată de pârâtul FDG.

În privința calității de imobil nou al imobilului solicitat la restituire se constată că în decizie s-a menționat de Comisie că adăugiri le efectuate nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală a construcției. Reclamanta și intervenienta accesorie susține că datorită adăugiri lor efectuate la imobil, acesta are calitatea de imobil nou, fiind exceptat de la restituire, fiind depuse și acte în probațiune. Pentru verificarea acestor aspecte, în cauză a fost efectuat un raport de expertiză tehnică în construcții. Expertul a concluzionat că lucrările de adăugire la construcție după trecerea imobilului în proprietatea statului, pot fi considerate doar lucrările de mansardare care nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală a construcției. Constatările expertului se coroborează cu actele avute în vedere de Comisie la fundamentarea deciziei, cât și o serie de înscrisuri, printre care și Adresele cu nr. 5228 din 18 iunie 2010 și nr. 6998 din 29 iunie 2010 emise și comunicate de Consiliul Județean Sibiu din care se reține că imobilul a fost transformat din punct de vedere constructiv, în proporție de 1,33%.Totodată, Complexul Național A., prin Adresa cu nr. 4778 din 25 iunie 2010, prin care aduce unele completări cu privire la situația juridică a imobilului, precizează că imobilul solicitat la restituire a suferit transformări, prin lucrări care au condus la consolidarea imobilului, prin dare în folosință a subsolului, mărirea gradului de D. prin instalații de încălzire central, instalații de dezumidificare, amenajarea unor grupuri sociale, finisaje interioare și exterioare, și nicidecum nu se precizează că ar fi vorba de adăugiri de corpuri de zidărie aduse construcției inițiale, menite să-l transforme în imobil nou în raport cu cel vechi.

Astfel, potrivit punctului 7 teza I corespunzător art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1093/2005 se stipulează că „prin imobil nou în raport cu cel preluat se înțelege acea construcție căreia în raport cu forma inițială, i s-a adăugat corpuri de zidărie ce reprezintă peste 50% din aria desfășurată” și, nicidecum nu este vorba de lucrări de consolidare aduse imobilului așa cum reiese din adresa Complexului A., lucrări de consolidare care nu pot fi interpretate ca fiind adăugiri ce depășesc 50%.

O.U.G. nr. 83/1999 dispune în sensul că imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale. Prin comunitatea minorităților naționale se înțelege entitatea juridică de drept privat, constituită și organizată potrivit legii române, care reprezintă interesele cetățenilor unei comunități ale unei minorități naționale ce a deținut în proprietate imobile preluate în mod abuziv și care dovedește că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat. Recunoașterea continuității entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate se face de către instanța judecătorească ce a autorizat funcționarea acesteia, în condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, față de probele administrate în cauză și normele legale aplicabile, s-a apreciat că Decizia nr. 277 din 7 martie 2012 emisă de pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut minorităților naționale din România este legală, fiind emisă în concordantă cu dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, imobilul fiind preluat în mod abuziv de la antecesorul pârâtului care prin hotărâre judecătorească irevocabilă i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la restituire. Prin Decizia nr. 5559 din 4 decembrie 2009 pronunțată de ÎCCJ, instanța supremă a reținut calitatea Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu de succesor în drepturi al Grupului Etnic German din Brașov. În privința imobilului s-a constatat că au fost efectuate anumite lucrări de întreținere și consolidare, dar fără a fi efectuate investiții majore, astfel că nu a dobândit calitatea de imobil nou care să fie exceptat de la restituire. Imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Grupului Etnic German, imobilul a fost preluat abuziv, iar la data formulării cererii, imobilul se află în domeniul public al Județului Sibiu și are destinația de muzeu, iar îmbunătățirile nu depășesc procentul de 50% din aria desfășurată a construcției, fiind îndeplinite cerințele stabilite de art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 83/1999.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs atât reclamanții Județul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu, cât și intervenientul accesoriu Complexul Național A.

3.1. Motivele de recurs înfățișate de recurenții-reclamanți Județul Sibiu și Consiliul Județean Sibiu

Invocând în drept, ca temei al căii de atac exercitate, prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, recurenții-reclamanți, în contextul unor succinte referiri la istoricul cauzei, au dezvoltat următoarele critici cu privire la hotărârea primei instanțe:

• în mod nejustificat a fost respinsă cererea de efectuare a unui supliment la raportul de expertiză în construcții pentru a se răspunde astfel obiecțiunilor formulate la raportul inițial, o atare situație reprezentând o îngrădire a dreptului la un proces echitabil, ca și o greșită aplicare a legii;

• instanța de fond nu a motivat „preluarea abuzivă” în proprietatea statului, a imobilului în discuție;

• raportat la conjunctura istorică și legislativă în care s-a realizat preluarea în proprietatea statului, reiterată în cuprinsul motivelor de recurs, se impunea ca instanța de fond să analizeze cu acuratețe actele și susținerile părților referitoare la Convenția de armistițiu din 1944;

• instanța de fond nu a luat în considerare argumentația potrivit cu care Sentința nr. 2790/2007, dată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. x/306/2007, prin care actualului Forum Democrat al Germanilor din Sibiu i-a fost constatată calitatea de succesor al fostului Grup Etnic German, reprezintă un abuz de drept, nu face dovada cerută de dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 83/1999, fiind o hotărâre subiectivă și abuzivă.

3.2. Motivele de recurs înfățișate de recurentul-intervenient accesoriu Complexul Național A.

La rândul său intervenientul accesoriu a promovat recurs împotriva Sentinței nr. 128 din 14 mai 2014, din care face parte integrantă și Încheierea din data de 7 mai 2014 solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere necesitatea efectuării unui supliment la raportul de expertiză în construcții.

În subsidiar, recurentul-intervenient a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de intervenție în interesul reclamantului și, pe cale de consecință, anularea deciziei contestate, dezvoltând în contextul unui scurt istoric al cauzei următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale soluției adoptate de prima instanță:

• neefectuarea suplimentului la raportul de expertiză în construcții care să corecteze erorile semnalate și să răspundă obiecțiunilor formulate în cauză;

• respingerea cererii de suplimentare a raportului de expertiză îngrădește nejustificat dreptul constituțional la un proces echitabil întrucât expertul nu a elaborat un raport complet, conform obiectivelor inițiale;

• lipsa calității de persoană îndreptățită a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, care este o altă persoană juridică decât fostul proprietar tabular, respectiv Grupul Etnic German din România;

• Sentința civilă nr. 2790/2007 nu poate fi opozabilă Consiliului Județean Sibiu, Județului Sibiu și nici CNM Astra, câtă vreme nu s-a pronunțat/judecat în contradictoriu cu aceste autorități;

• neîndeplinirea condiției privind „preluarea abuzivă” a imobilului în cauză, în proprietatea statului român, câtă vreme în Decizia nr. 277 din 7 martie 2012, emisă de Comisia specială de retrocedare și nici în sentință, nu se motivează în ce constă preluarea abuzivă a imobilului;

• imobilul în discuție aparține domeniului public al Județului Sibiu, nici H.G. nr. 645/2007 și nici HCJ Sibiu nr. 111/2008, care atestă o atare apartenență, nefiind contestate pe calea acțiunii în contencios administrativ;

• imobilul în litigiu este „imobil nou”, în sensul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, privind lucrările de adăugire, contrar celor reținute de prima instanță.

Prin întâmpinările înregistrate la 13 martie 2015 și respectiv la 13 martie 2015, intimații-pârâți Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu (FDGS) și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut minorităților naționale din România, au solicitat respingerea recursurilor promovate în cauză.

Intimații au arătat, în esență, că instanța de fond a analizat temeinic și cu justa aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 83/1999, probatoriul administrat, atât în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a FDGS, cât și cu referire la situația imobilului în discuție, mai precis în ceea ce privește conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor și susținerilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt fondate recursurile, pentru considerentele în continuare expuse.

Dată fiind similitudinea criticilor înfățișate de recurenți prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte le va examina grupat, răspunzându-le prin argumentele comune care succed.

După cum rezultă din expunerea considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, reclamanții (și intervenientul accesoriu) au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Decizia nr. 277/2012, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut Minorităților Naționale din România, prin care s-a dispus retrocedarea imobilului situat în Sibiu, înscris în CF nr. 562 Sibiu, nr. top 578, imobil în care funcționează A.

Dată fiind expunerea rezumativă de mai sus a argumentelor primei instanțe înfățișate în susținerea soluției adoptate, instanța de control judiciar apreciază că nu se impune reluarea acestora în contextul analizării motivelor de recurs cu care a fost învestită.

5.1. Trecând așadar la examinarea punctuală a acestora, Înalta Curte, reevaluând probatoriul administrat pentru a răspunde criticilor și susținerilor recurenților, constată că printr-un prim motiv de recurs, comun, se susține nelegalitatea hotărârii atacate și necesitatea casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea suplimentului solicitat la raportul de expertiză în construcții, în sensul determinării că imobilul în litigiu „este imobil nou” în sensul art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, privind lucrările de adăugire.

Contrar celor susținute de recurenți și în acord cu judecătorul fondului care, prin Încheierea din 7 mai 2014 a apreciat că răspunsurile expertului de specialitate sunt complete și conform obiectivelor propuse de părți, Înalta Curte apreciază că în cauză raportat la obiectul cererii și la incidența prevederilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, nu se impunea nici refacerea și nici completarea raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic.

Cu atât mai puțin, dată fiind pertinența și concludența acestui probatoriu, derivând din împrejurarea că expertul a analizat și a răspuns tuturor obiectivelor ce i-au fost stabilite de instanță, astfel cum acestea au fost formulate chiar de recurenții-reclamanți, s-ar impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cum s-a solicitat, cu referire desigur la situația adăugirilor și la determinarea măsurii în care acestea depășesc sau nu 50% din aria desfășurată a construcției.

Nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile recurenților pe acest aspect în condițiile în care constatările expertului tehnic, în sensul că adăugirile luate în considerare (mansarda clădirii) nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală au fost coroborate de prima instanță cu celelalte probe administrate, respectiv cu înscrisurile emise și comunicate de Consiliul Județean Sibiu.

Astfel, prin Adresele nr. 5228 din 18 iunie 2010 și respectiv 6998 din 29 iunie 2010, emise și comunicate chiar de Consiliul Județean Sibiu se reține că imobilul în litigiu a fost transformat din punct de vedere constructiv, în proporție de 1,33%, iar intervenienta Complexul Național A., prin Adresa nr. 4778 din 25 iunie 2010, cu referire la situația juridică a imobilului, indică și face trimitere doar la lucrări de consolidare, după cum corect a reținut și prima instanță.

În fine, apreciind în sensul netemeiniciei motivelor de recurs pe acest aspect, Înalta Curte reține și împărtășește totodată opinia primei instanțe, fundamentată pe concluziile expertului, desprinse în urma analizei și verificării nemijlocite, la fața locului dar și pe baza studiului proiectelor de execuție, în sensul că doar lucrările de mansardare, a căror arie nu depășește 25% din aria actuală desfășurată a clădirii, pot fi considerate lucrări de „adăugire” aduse construcțiilor după trecerea imobilului în proprietatea statului.

Restul lucrărilor, în detaliu descrise de expert, de amenajare a subsolului existent și de reabilitare a finisajelor și instalațiilor, de amenajare, zugrăveli fațade, restaurare și reparații, nu pot fi incluse nici în aprecierea Înaltei Curți în categoria lucrărilor care, potrivit art. 1 alin. (2) teza a IV-a din O.U.G. nr. 83/1999, să conducă la concluzia că „adăugirile aduse depășesc 50% din aria desfășurată actuală”.

5.2. În ceea ce privește invocarea de către recurenți a lipsei calității de persoană îndreptățită a Forumului Democrat al Germanilor, instanța de control judiciar reține că nu pot fi primite criticile înfățișate în condițiile în care, în adevăr, dezlegarea dată prin Sentința civilă nr. 2790 din 28 mai 2007 a Judecătoriei Sibiu, irevocabilă la data de 20 septembrie 2007, la care a făcut trimitere și prima instanță, nu putea fi ignorată și nici nesocotită. Prin această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, a fost admisă cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu și s-a constatat calitatea acestuia de succesor în drepturi al Grupului Etnic German.

Nu poate fi primită apărarea și susținerea recurenților vizând lipsa de opozabilitate a acestei hotărâri, în condițiile în care, astfel cum în mod unanim s-a statuat în doctrină, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică, în esență, faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată. Hotărârea judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Dată fiind identitatea între problema soluționată irevocabil și (una dintre) chestiunea dedusă judecății în această cauză, instanța era ținută să o respecte, aceasta fiind de esența noțiunii de proces echitabil și de respectare a principiului securității raporturilor juridice.

În fine, în legătură cu aceste critici este de remarcat și pertinența argumentului înfățișat de prima instanță vizând recunoașterea anterioară de către Înalta Curte a efectelor Sentinței irevocabile nr. 2790/2007 a Judecătoriei Sibiu, în cuprinsul Deciziei nr. 5559 din 4 decembrie 2009, ceea ce demonstrează, o dată în plus, necesitatea respectării puterii de lucru judecat a problemei dezlegate deja cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a intimatului Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu.

5.3. În ceea ce privește motivele de recurs și criticile recurenților privitoare la „preluarea abuzivă” Înalta Curte reține, deopotrivă, că argumentele prezentate de prima instanță, contrar susținerilor recurenților, sunt corecte.

Potrivit dispozițiilor pct. 8 corespunzătoare art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, aprobate prin H.G. nr. 1093/2005, Comisia specială de retrocedare are plenitudine de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare, cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, la calificarea preluărilor ca fiind cu titlu sau fără titlu.

Analizând cererea depusă de către solicitantă, Comisia specială de retrocedare a reținut astfel că aceasta se încadrează în prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată și, în consecință, s-a dispus, prin decizia ce formează obiectul prezentului litigiu, retrocedarea în natură a imobilului.

Faptul că toate bunurile care au aparținut Grupului Etnic German au fost trecute în proprietatea statului prin lege nu exclude caracterul abuziv al preluării.

Așadar, esențială în cauză este împrejurarea că preluarea unui imobil prin act normativ nu înlătură caracterul abuziv al etatizării, o atare concepție legislativă fiind de altfel emanată și de O.U.G. nr. 83/1999 care a stabilit în art. 1 alin. (1) că perioada pentru care se aplică măsurile reparatorii este reprezentată de intervalul 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989. Așa fiind apare ca fiind deplin convingător argumentul și totodată apărarea intimatului în sensul că, în ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit să excludă perioada guvernării Antonescu și a alianței cu al treilea Reich de la măsurile reparatorii ar fi putut să excludă intervalul dinainte de 6 martie 1945 ori, cel puțin, dinainte de 23 august 1944, dată la care România a ieșit din alianța cu Germania și s-a aliat coaliției Națiunilor Unite. Faptul că nu a făcut această excludere dovedește că nu s-a dorit a se produce nicio discriminare.

Legiuitorul Ordonanței nr. 83/1999 ar fi putut să excludă în mod expres bunurile care au aparținut Grupului Etnic German ori minorității germane din România. Faptul că nu a făcut-o dovedește aceeași intenție de nediscriminare.

5.4. În fine, în ceea ce privește criticile și susținerile recurentului intervenient accesoriu A., în sensul că bunul în litigiu nu poate fi restituit în natură întrucât aparține domeniului public al județului Sibiu, Înalta Curte reține că o atare argumentație nu poate fi primită întrucât este contrară prevederilor legale aplicabile în cauză.

Astfel este de arătat că potrivit dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, prevederilor art. 1 alin. (4) - (7) și (11), art. 2, art. 3 alin. (5). (8) și (9), art. 4 alin. (2) - (5) și art. 5 -11 din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, se aplică în mod corespunzător.

În cuprinsul alin. (7) al art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, (introdus prin Titlul II al Legii nr. 247/2005), se precizează că în situația în care imobilul retrocedat prin decizia Comisiei speciale de retrocedare se află în domeniul public al statului sau al unei unități administrativ - teritoriale, acesta urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare;

Așadar, dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr, 66/2004, ulterior modificată și completată prin Titlul III din Legea nr. 247/2005, coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, ulterior modificată și completată prin Titlul II din Legea nr. 247/2005, nu conțin în privința retrocedării, nici o restricție în ceea ce privește bunurile imobile aflate în domeniul public al statului sau al unei unități administrativ - teritoriale, în speță domeniul public al județului Sibiu.

Prin urmare, față de toate considerațiunile expuse, ce demonstrează netemeinicia criticilor recurenților, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge așadar, ca nefondate, recursurile promovate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanții Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și intervenientul Complexul Național A. împotriva Sentinței civile nr. 128 din 14 mai 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM