ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Situația de

fapt:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2508 din 21 februarie 2003 P.E.C.A. Brașov a solicitat

Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut

Cultelor Religioase din România retrocedarea imobilului înscris în C.F. nr. 410

Brașov nr. top. 5471/1/b, 5721/3, 5721/4 situat în Brașov.

Prin decizia

nr. 1750 din 8 mai 2008 Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

care au aparținut Cultelor Religioase

din

România a decis retrocedarea acestui imobil reținând că în momentul deposedării

abuzive acesta a aparținut C.B.E. CA din Brașov și că în prezent se află în

domeniul public al județului Brașov fiind sediul Muzeului de Etnografie Brașov.

Investirea primei instanțe:

Împotriva Deciziei nr. 1750 din 08

mai 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au

aparținut Cultelor Religioase din România, reclamantul Județul Brașov prin

Președintele Consiliului Județean A.C. a formulat contestație, solicitând

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, anularea

acesteia, ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii de retrocedare

formulată de P.E.C.A. Brașov.

În motivare,

reclamantul a arătat că imobilul care a tăcut obiectul cererii de retrocedare

nr. 250 din 21 februarie 2008 formulată de P.E.C.A. Brașov este compus din

terenuri și clădiri situat în municipiul Brașov, este sediul Muzeului de

Etnografie Brașov și face parte din domeniul public al Județului Brașov. Acest

imobil a fost preluat în proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România în baza Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944, act normativ

adoptat anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Această lege a

apărut ca o necesitate istorică la momentul respectiv. deoarece prin Dictatul

de la Viena din 30 august 1940, a fost creat un regim de excepție minorității

germane din România. Reclamantul a mai susținut, că de altfel, prin sentința

civilă nr. 81 din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă acțiunea

în revendicare intentată de C.B.E. CA din Brașov, la acel moment instanța

reținând tocmai aceste aspecte juridice și istorice.

Reclamantul

a precizat că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care

au aparținut Cultelor Religioase din România a făcut mai multe erori, reținând

că imobilul a fost proprietatea C.B.E. CA Brașov la momentul deposedării

abuzive, când imobilele în cauză au fost preluate de la G.E.G.R., după ce au

fost transmise in proprietatea acestuia în mod abuziv prin „Convenția generală

pentru reglementarea raportului B.R.E.C.A. (CA) din România" față de G.E.G.R.;

s-a apreciat că imobilul a fost preluat abuziv fără să se precizeze de ce Legea

nr. 485/1944 are caracter abuziv, pârâta neavând competența materială să stabilească

dacă un act normativ adoptat anterior perioadei 6 martie 1945- 22 decembrie

1989 este sau nu abuziv, acesta fiind atributul instanțelor judecătorești.

În

cauză au formulat cereri de intervenție accesorie atât B.E. CA Brașov,în

interesul pârâtei, cât și Muzeul de Etnografie Brașov, în interesul

reclamantului.

Prin

încheierea din 1 octombrie 2008 a fost

încuviințată

în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta B.E. CA Brașov,

iar prin încheierea din 19 noiembrie 2008 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul Muzeul de Etnografic Brașov.

Soluția

primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 52 F/CA din 11 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, a

respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov prin Președintele

Consiliului Județean Brașov, a respins cererea de intervenție în interesul

reclamantului formulată de intervenientul Muzeul de Etnografie Brașov și a

admis cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta P.E.C.A.

Brașov.

Considerentele

primei instanțe

Pentru a

hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Referitor la

susținerea intervenientului Muzeul de Etnografie Brașov

privind

tardivitatea formulării cererii de retrocedare, a

respins-o ca nefondată, reținând în acest sens, faptul că prin art

. 1

alin. (59 din O.U.G. nr. 94 /2000 s-a prevăzut în

vederea depunerii cererilor de retrocedare un termen de 6

luni

de la data intrării în vigoare a legii

de aprobare a acestei ordonanțe, respectiv de la intrarea în vigoare a Legii

nr. 501/2002 (această lege fiind publicată în M.Of. cu nr. 561, în data de 31

iulie 2002). Ulterior, acest termen de 6 luni. a fost prelungit cu 30 de

zile,

prin O.U.G. nr. 184/2002. aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 48/2004. În consecință, date

fiind

aceste prevederi legale, primul

termen prevăzut de lege în vederea depunerii cererilor de retrocedare de către

cultele religioase din România, a expirat în data de 2 martie 2003. Prin Legea

nr. 247 2005 s-a acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea acestor

cereri. Astfel, cererea depusă de P.E.C.A. Brașov la data de

21 februarie 2003

este în termen.

Asupra

fondului litigiului, instanța a reținut în esență, faptul că susținerea

reclamantului potrivit căreia imobilul în litigiu a fost preluat în

proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România este nefondată.

În acest

sens, instanța reținut că, în urma înființării G.E.G. din România, în anul

1940, s-a încheiat Convenția Generală pentru reglementarea raporturilor

Bisericii Regnicolare Evanghelice CA față de Grupul Etnic German .

Potrivit

prevederilor acestei convenții toate bunurile mobile și imobile care au

aparținut Bisericii Regnicolare Evanghelice trec în mod gratuit în proprietatea

G.E.G..

Art. III

pct. 7 prevede că această convenție intră în vigoare după ce Congresul General

Bisericesc va lua hotărârea corespunzătoare cu excepția acelor prevederi care

se referă la predarea averii. Astfel, predarea efectivă a averii se face prin

hotărârile titularilor de drept ai bisericii, iar pentru averea comunităților

districtuale și reprezentanțelor comunităților bisericești pentru averea

comunităților locale prin hotărârea reprezentanților acestora.

Părțile au

convenit ca transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în

cartea financiară să se facă la inițiativa G.E.G. din România.

A constatat

însă, Curtea de Apel Brașov, faptul că Grupul Etnic German nu a efectuat

niciodată această operațiune, care are efect constitutiv de drepturi, astfel

cum rezultă din prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit

cărora „ drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel

care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii

sau strămutării în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea

a fost înscrisă în cartea funciară".

Astfel, a

constatat instanța, la data preluării de către Statul Român a imobilului în

litigiu, respectiv la data de 5 august 1949, acesta se afla în proprietatea Comunității

Bisericești CA Brașov, aspect ce rezultă și din contractele de închiriere

depuse de pârâtă.

Constatând

totodată faptul că prin sentința

civilă

nr. SI 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov, invocată de reclamantă, s-a

soluționat acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481

C. civ. formulată de Comunitatea Bisericească Evanghelică CA Brașov ca urmare a

măsurii confiscării imobilelor, curtea de apel a respins ipoteza existenței

autorității de lucru judecat față de prezenta acțiune și faptul că pârâta

Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut

Cultelor Religioase

din

România ar

nesocotit o hotărâre judecătorească.

Pe cale de

consecință, instanța a reținut că pârâta a constatat în mod corect, pe baza

probelor depuse, că imobilul a aparținut Bisericii Evanghelice CA Brașov fiind

preluat prin expropriere, de Statul Român în anul 1949. Astfel atât imobilul.

cât și petenta și data preluării se încadrează în condițiile prevăzute de

O.U.G. nr. 94/2000.

Calea de

atac exercitată:

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs intervenientul în interesul reclamantului

Muzeul de Etnografie Brașov si reclamantul Județul Brașov, criticând sentința

pentru netemeinicie si nelegalitate, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de

fond, în mod greșit a respins acțiunea reclamantului, întrucât imobilul ce a

făcut obiectul cererii de retrocedare formulată de Parohia Evanghelica CA

Brașov, compus din terenuri si clădiri situate in municipiul Brașov, este in

prezent sediul Muzeului de Etnografie si de Arta Brașov si face parte din

domeniul public al județului.

Acest imobil

a fost preluat in proprietatea statutului de la Grupul Etnic German din România, in baza Legii nr. 485 din 07 octombrie 1944, care a abrogat

Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea G.E.G. din România,

reprezentantul Partidului Muncitoresc Național - Socialist german din tara

noastră.

Actul normativ, respectiv Legea nr. 485 din 07

octombrie 1944, este anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavînd

relevanta ca preluarea imobilului s-a făcut după data de 6 martie 1945.

Adoptarea Legii nr. 485/1944 a apărut ca o

necesitate istorica la momentul respectiv pentru a înlătura efectele dictatului

de la Viena din 30 august 1940 prin care s-a impus un regim de excepție

minorității germane din tara noastră, potrivit căruia cetățenii germani din

tara noastră afiliați G.E.G. formau o corporație de drept public cu

personalitate juridica ce se afla sub protecția Germaniei Naziste.

Considera recurenții ca este nerelevant faptul

că Grupul Etnic German nu s-a intabulat în cartea funciara întrucât convenția

încheiată constituie un act perfect valabil de transmitere a dreptului de

proprietate.

S-a mai arătat că, caracterul constitutiv de

drepturi al operațiunii formale de intabulare nu poate fi opus principiului

liberului circuit al imobilelor. Legea nr. 7/1997 a cadastrului și publicității

imobiliare nu mai introduce acest principiu al caracterului constitutiv de

drepturi prin intabulare, susținând doar necesitatea intabulării în cazul

înstrăinării imobilului.

S-a mai arătat ca prin sentința civila nr. 81

din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov s-a respins acțiunea Bisericii

Evanghelice împotriva Statului Roman pentru recunoașterea dreptului de proprietatea

asupra imobilului in litigiu.

Considera recurenții ca, Comisia Speciala de

Retrocedare si-a depășit atribuțiile administrative, apreciind că trecerea în

proprietatea statului s-a realizat în mod abuziv, deși acest act normativ a pus

în aplicare convenția de armistițiu încheiată după terminarea celui de-al

doilea război mondial. Această comisie este una exclusiv administrativă,

situație în care nu avea voie să cenzureze valabilitatea titlului prin care

imobilul a trecut în proprietatea statului și nici să-i anuleze efectele.

De asemenea, se arată ca prin folosirea

sintagmei de bunuri aparținând G.E.G. este evident că imobilul în litigiu a

intrat sub incidența acestui act normativ deoarece au fost vizate bunurile

imobile si mobile deținute cu orice titlu, aceasta și în situația în care s-ar

interpreta ca prin convenția generala din anul 1942 încheiată între Grupul

Etnic German și Biserica Evanghelica CA din România ar fi operat doar efectul

translativ nu și cel constitutiv al dreptului de proprietate cu privire la

imobilul în litigiu.

În drept, cererile de recurs se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 si art. 304

1

C. proc. civ.

Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a

formulat întâmpinare la cererile de recurs si a solicitat respingerea acestora

ca nefondate si menținerea ca temeinica si legala a sentinței de fond.

Constatările instanței de control judiciar.

Analizând cererile de recurs prin prisma

motivelor invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate

cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate

pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1750 din 08 mai 2008, Comisia

Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România a decis retrocedarea imobilului compus din terenuri și

clădiri situate in municipiul Brașov, care este în prezent sediul Muzeului de

Etnografie și de Artă Brașov și face parte din domeniul public al județului.

Înalta Curte consideră că aprecierile instanței

de fond sunt eronate în ceea ce privește faptul că imobilul nu a fost preluat

în proprietatea Statului Roman de la Grupul Etnic German.

Reținând că după înființarea G.E.G.

din România în anul 1940 s-a încheiat Convenția Generală pentru reglementarea

raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice CA față de Grupul Etnic German

prin care toate bunurile mobile și imobile care au aparținut Bisericii

Regnicolare Evanghelice CA au trecut cu titlu gratuit în proprietatea G.E.G.

instanța de fond, în mod greșit a ajuns la concluzia ca predarea averii mobile

și imobile nu a avut loc întrucât Grupul Etnic German nu a efectuat

transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, conform art.

III pct. 7 din Convenție, si având in vedere caracterul constitutiv de drepturi

al acestei operațiuni potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte reține ca, chiar daca

dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris in cartea funciara

de către Grupul Etnic German, aceasta nu înseamnă ca, convenția nu este

valabila intre părțile contractante, respectiv lipsa înscrierii nu poate fi

opusă de B.R.E.CA celeilalte parți a convenției si anume G.E.G., întrucât

aceasta a avut cunoștința de existenta convenției.

De asemenea, aceasta situație nu

poate fi opusă împrejurării ca potrivit Decretului-lege nr. 485/1944, imobilul

a fost preluat in proprietatea Statului. Acest titlu al Statului, aceasta

preluare a imobilului in baza Decretului-lege nr. 485/1944 nu a fost analizata

distinct intr-o acțiune in revendicare, având in vedere ca se pretinde de către

B.R.E.CA caracterul abuziv al acestui act normativ tocmai datorita faptului ca

se susține ca in urma Convenției din 1942 nu a avut loc transferul dreptului de

proprietate a bunului imobil către Grupul Etnic German.

Astfel, in cadrul unei acțiuni de

revendicare de drept comun, titlurile de proprietate pretinse de fiecare din

cele doua parți ar putea fi comparate pentru a se dovedi cine este proprietarul

imobilului la data pronunțării deciziei nr. 1750 din 08 mai 2008.

Înalta Curte considera întemeiata

susținerea recurenților in sensul ca Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare

si-a depășit atribuțiile atunci când a constatat ca titlul Statului nu este

valabil, considerând măsura confiscării abuziva.

Este adevărat că potrivit H.G. nr. 1094/2005

anexa 1 pct.9 privind Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000

„Comisia are plenitudine de competenta in soluționarea fazei administrative a

cererilor de retrocedare cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive

sau nu.

Conform H.G. nr. 1094/2005 anexa 1

pct.1 privind Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, sunt

considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobile

aparținând cultelor religioase care s-au produs in temeiul sau ca efect al unor

acte normative ori administrative emise in intervalul 6 martie 1945-22

decembrie 1989 daca nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport

cu perioada preluării.

Rezulta ca aprecierea ca abuzive a

acelor preluări de proprietate la care se refera actul normativ este

restrictiva la a constata ca nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile,

nicidecum făcându-se referiri la transcrierile dreptului de proprietate in

cartea funciara sau la preluarea efectiva in posesie a imobilelor respective,

așa cum a procedat Comisia.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 92/2000

retrocedarea se referă la imobilele preluate cu titlu sau fără în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

Cum Decretul-lege nr. 485/1944 se

situează anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Comisia de

Retrocedare nu avea competenta materiala in a face aprecieri asupra acestei

preluări in proprietatea Statului, neavînd relevanță când a fost preluat în

fapt imobilul, preluarea fiind făcuta „ope legis”.

De asemenea, Curtea constată că

luarea în considerare de către Comisie a preluării bunului de către Statul

Roman în anul 1949 direct de la Comunitatea Bisericii Evanghelice este din nou eronată, întrucât nu avea competența să

constate nevalabilitatea preluării bunului conform Decretului-lege nr. 485/1944,

iar pe de altă parte mențiunea preluării de la Comunitatea Bisericii Evanghelice are la baza tot considerente legate de extrasul de carte

funciară, aprecieri care intră în atribuțiile puterii judecătorești și care

depășește atribuțiile Comisiei.

Având în vedere cele reținute mai

sus, Înalta Curte constată că decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 a Comisiei

Speciale de Retrocedare este nelegală, fiind emisă cu depășirea competentelor

legale atribuite comisiei, respectiv imobilul la care se refera a fost preluat

în proprietatea Statului anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989

(Decretul-lege nr. 485/1944) și comisia a făcut aprecieri prin care s-a

substituit instanțelor de judecată (calificarea drept abuzivă a preluării prin

extinderea cadrului prevăzut de lege).

În conformitate cu art. 304 pct. 8,

9 C. proc. civ., Înalta Curte

- va admite recursurile declarate de

reclamant și intervenientul în interesul reclamantului,

- va modifica sentința atacată, în

sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov în

contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile

care au aparținut Cultelor Religioase din România și intervenienta B.E. CA

Brașov, va anula decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Specială de

Retrocedare.

- va admite cererea de intervenție

accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Brașov în interesul reclamantului

Județul Brașov.

- va respinge cererea de intervenție

formulată de P.E. Brașov în interesul autorității pârâte.

- va obliga pe intimata pârâtă și pe

intimata intervenientă la cheltuieli de judecata către recurentul reclamant, în

cuantum de 3000 lei, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Județul Brașov,

prin Președintele Consiliului Județean Brașov și de Muzeul de Etnografie Brașov

împotriva sentinței civile nr. 52 F/CA din 11 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că admite acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov în contradictoriu cu

pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut

Cultelor Religioase din România și intervenienta B.E. CA Brașov, anulează

decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare.

Admite cererea de intervenție

accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Brașov în interesul reclamantului

Județul Brașov.

Respinge cererea de intervenție

formulată de Parohia Evanghelică Brașov în interesul autorității pârâte.

Obligă pe intimata - pârâtă și pe

intimata - intervenientă la plată către recurentul reclamant a sumei de 3000

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie

2010.