ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2863/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Situația de fapt: Prin cererea înregistrată sub nr. 2508 din 21 februarie 2003 P.E.C.A. Brașov a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România retrocedarea imobilului înscris în C.F. nr. 410 Brașov nr. top. 5471/1/b, 5721/3, 5721/4 situat în Brașov. Prin decizia nr. 1750 din 8 mai 2008 Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea acestui imobil reținând că în momentul deposedării abuzive acesta a aparținut C.B.E. CA din Brașov și că în prezent se află în domeniul public al județului Brașov fiind sediul Muzeului de Etnografie Brașov.

Investirea primei instanțe: Împotriva Deciziei nr. 1750 din 08 mai 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, reclamantul Județul Brașov prin Președintele Consiliului Județean A.C. a formulat contestație, solicitând Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, anularea acesteia, ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii de retrocedare formulată de P.E.C.A. Brașov. În motivare, reclamantul a arătat că imobilul care a tăcut obiectul cererii de retrocedare nr. 250 din 21 februarie 2008 formulată de P.E.C.A. Brașov este compus din terenuri și clădiri situat în municipiul Brașov, este sediul Muzeului de Etnografie Brașov și face parte din domeniul public al Județului Brașov.

Acest imobil a fost preluat în proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România în baza Legii nr. 485 din 7 octombrie 1944, act normativ adoptat anterior perioadei 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Această lege a apărut ca o necesitate istorică la momentul respectiv. deoarece prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, a fost creat un regim de excepție minorității germane din România. Reclamantul a mai susținut, că de altfel, prin sentința civilă nr. 81 din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă acțiunea în revendicare intentată de C.B.E. CA din Brașov, la acel moment instanța reținând tocmai aceste aspecte juridice și istorice. Reclamantul a precizat că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a făcut mai multe erori, reținând că imobilul a fost proprietatea C.B.E.

CA Brașov la momentul deposedării abuzive, când imobilele în cauză au fost preluate de la G.E.G.R., după ce au fost transmise in proprietatea acestuia în mod abuziv prin „Convenția generală pentru reglementarea raportului B.R.E.C.A. (CA) din România" față de G.E.G.R.; s-a apreciat că imobilul a fost preluat abuziv fără să se precizeze de ce Legea nr. 485/1944 are caracter abuziv, pârâta neavând competența materială să stabilească dacă un act normativ adoptat anterior perioadei 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 este sau nu abuziv, acesta fiind atributul instanțelor judecătorești. În cauză au formulat cereri de intervenție accesorie atât B.E. CA Brașov,în interesul pârâtei, cât și Muzeul de Etnografie Brașov, în interesul reclamantului.

Prin încheierea din 1 octombrie 2008 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta B.E. CA Brașov, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2008 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul Muzeul de Etnografic Brașov. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 52 F/CA din 11 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, a respins acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov prin Președintele Consiliului Județean Brașov, a respins cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenientul Muzeul de Etnografie Brașov și a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de intervenienta P.E.C.A.

Brașov. Considerentele primei instanțe Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență următoarele: Referitor la susținerea intervenientului Muzeul de Etnografie Brașov privind tardivitatea formulării cererii de retrocedare, a respins-o ca nefondată, reținând în acest sens, faptul că prin art . 1 alin. (59 din O.U.G. nr. 94 /2000 s-a prevăzut în vederea depunerii cererilor de retrocedare un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acestei ordonanțe, respectiv de la intrarea în vigoare a Legii nr. 501/2002 (această lege fiind publicată în M.Of. cu nr. 561, în data de 31 iulie 2002). Ulterior, acest termen de 6 luni. a fost prelungit cu 30 de zile, prin O.U.G.

nr. 184/2002. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2004. În consecință, date fiind aceste prevederi legale, primul termen prevăzut de lege în vederea depunerii cererilor de retrocedare de către cultele religioase din România, a expirat în data de 2 martie 2003. Prin Legea nr. 247 2005 s-a acordat un nou termen de 6 luni pentru depunerea acestor cereri. Astfel, cererea depusă de P.E.C.A. Brașov la data de 21 februarie 2003 este în termen. Asupra fondului litigiului, instanța a reținut în esență, faptul că susținerea reclamantului potrivit căreia imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea Statului Român de la Grupul Etnic German din România este nefondată. În acest sens, instanța reținut că, în urma înființării G.E.G.

din România, în anul 1940, s-a încheiat Convenția Generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice CA față de Grupul Etnic German . Potrivit prevederilor acestei convenții toate bunurile mobile și imobile care au aparținut Bisericii Regnicolare Evanghelice trec în mod gratuit în proprietatea G.E.G.. Art. III pct. 7 prevede că această convenție intră în vigoare după ce Congresul General Bisericesc va lua hotărârea corespunzătoare cu excepția acelor prevederi care se referă la predarea averii. Astfel, predarea efectivă a averii se face prin hotărârile titularilor de drept ai bisericii, iar pentru averea comunităților districtuale și reprezentanțelor comunităților bisericești pentru averea comunităților locale prin hotărârea reprezentanților acestora.

Părțile au convenit ca transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cartea financiară să se facă la inițiativa G.E.G. din România. A constatat însă, Curtea de Apel Brașov, faptul că Grupul Etnic German nu a efectuat niciodată această operațiune, care are efect constitutiv de drepturi, astfel cum rezultă din prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 potrivit cărora „ drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este acord de voință asupra constituirii sau strămutării în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară". Astfel, a constatat instanța, la data preluării de către Statul Român a imobilului în litigiu, respectiv la data de 5 august 1949, acesta se afla în proprietatea Comunității Bisericești CA Brașov, aspect ce rezultă și din contractele de închiriere depuse de pârâtă.

Constatând totodată faptul că prin sentința civilă nr. SI 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov, invocată de reclamantă, s-a soluționat acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. formulată de Comunitatea Bisericească Evanghelică CA Brașov ca urmare a măsurii confiscării imobilelor, curtea de apel a respins ipoteza existenței autorității de lucru judecat față de prezenta acțiune și faptul că pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ar nesocotit o hotărâre judecătorească. Pe cale de consecință, instanța a reținut că pârâta a constatat în mod corect, pe baza probelor depuse, că imobilul a aparținut Bisericii Evanghelice CA Brașov fiind preluat prin expropriere, de Statul Român în anul 1949. Astfel atât imobilul.

cât și petenta și data preluării se încadrează în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Calea de atac exercitată: Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intervenientul în interesul reclamantului Muzeul de Etnografie Brașov si reclamantul Județul Brașov, criticând sentința pentru netemeinicie si nelegalitate, în esență, pentru următoarele motive: Instanța de fond, în mod greșit a respins acțiunea reclamantului, întrucât imobilul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare formulată de Parohia Evanghelica CA Brașov, compus din terenuri si clădiri situate in municipiul Brașov, este in prezent sediul Muzeului de Etnografie si de Arta Brașov si face parte din domeniul public al județului.

Acest imobil a fost preluat in proprietatea statutului de la Grupul Etnic German din România, in baza Legii nr. 485 din 07 octombrie 1944, care a abrogat Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea G.E.G. din România, reprezentantul Partidului Muncitoresc Național - Socialist german din tara noastră. Actul normativ, respectiv Legea nr. 485 din 07 octombrie 1944, este anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, neavînd relevanta ca preluarea imobilului s-a făcut după data de 6 martie 1945. Adoptarea Legii nr. 485/1944 a apărut ca o necesitate istorica la momentul respectiv pentru a înlătura efectele dictatului de la Viena din 30 august 1940 prin care s-a impus un regim de excepție minorității germane din tara noastră, potrivit căruia cetățenii germani din tara noastră afiliați G.E.G.

formau o corporație de drept public cu personalitate juridica ce se afla sub protecția Germaniei Naziste. Considera recurenții ca este nerelevant faptul că Grupul Etnic German nu s-a intabulat în cartea funciara întrucât convenția încheiată constituie un act perfect valabil de transmitere a dreptului de proprietate. S-a mai arătat că, caracterul constitutiv de drepturi al operațiunii formale de intabulare nu poate fi opus principiului liberului circuit al imobilelor. Legea nr. 7/1997 a cadastrului și publicității imobiliare nu mai introduce acest principiu al caracterului constitutiv de drepturi prin intabulare, susținând doar necesitatea intabulării în cazul înstrăinării imobilului. S-a mai arătat ca prin sentința civila nr. 81 din 21 ianuarie 1950 a Tribunalului Brașov s-a respins acțiunea Bisericii Evanghelice împotriva Statului Roman pentru recunoașterea dreptului de proprietatea asupra imobilului in litigiu.

Considera recurenții ca, Comisia Speciala de Retrocedare si-a depășit atribuțiile administrative, apreciind că trecerea în proprietatea statului s-a realizat în mod abuziv, deși acest act normativ a pus în aplicare convenția de armistițiu încheiată după terminarea celui de-al doilea război mondial. Această comisie este una exclusiv administrativă, situație în care nu avea voie să cenzureze valabilitatea titlului prin care imobilul a trecut în proprietatea statului și nici să-i anuleze efectele. De asemenea, se arată ca prin folosirea sintagmei de bunuri aparținând G.E.G.

este evident că imobilul în litigiu a intrat sub incidența acestui act normativ deoarece au fost vizate bunurile imobile si mobile deținute cu orice titlu, aceasta și în situația în care s-ar interpreta ca prin convenția generala din anul 1942 încheiată între Grupul Etnic German și Biserica Evanghelica CA din România ar fi operat doar efectul translativ nu și cel constitutiv al dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 si art. 304 1 C. proc. civ. Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a formulat întâmpinare la cererile de recurs si a solicitat respingerea acestora ca nefondate si menținerea ca temeinica si legala a sentinței de fond.

Constatările instanței de control judiciar. Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 1750 din 08 mai 2008, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a decis retrocedarea imobilului compus din terenuri și clădiri situate in municipiul Brașov, care este în prezent sediul Muzeului de Etnografie și de Artă Brașov și face parte din domeniul public al județului. Înalta Curte consideră că aprecierile instanței de fond sunt eronate în ceea ce privește faptul că imobilul nu a fost preluat în proprietatea Statului Roman de la Grupul Etnic German.

Reținând că după înființarea G.E.G. din România în anul 1940 s-a încheiat Convenția Generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice CA față de Grupul Etnic German prin care toate bunurile mobile și imobile care au aparținut Bisericii Regnicolare Evanghelice CA au trecut cu titlu gratuit în proprietatea G.E.G. instanța de fond, în mod greșit a ajuns la concluzia ca predarea averii mobile și imobile nu a avut loc întrucât Grupul Etnic German nu a efectuat transcrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, conform art. III pct. 7 din Convenție, si având in vedere caracterul constitutiv de drepturi al acestei operațiuni potrivit art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte reține ca, chiar daca dreptul de proprietate asupra imobilului nu a fost înscris in cartea funciara de către Grupul Etnic German, aceasta nu înseamnă ca, convenția nu este valabila intre părțile contractante, respectiv lipsa înscrierii nu poate fi opusă de B.R.E.CA celeilalte parți a convenției si anume G.E.G., întrucât aceasta a avut cunoștința de existenta convenției. De asemenea, aceasta situație nu poate fi opusă împrejurării ca potrivit Decretului-lege nr. 485/1944, imobilul a fost preluat in proprietatea Statului. Acest titlu al Statului, aceasta preluare a imobilului in baza Decretului-lege nr. 485/1944 nu a fost analizata distinct intr-o acțiune in revendicare, având in vedere ca se pretinde de către B.R.E.CA caracterul abuziv al acestui act normativ tocmai datorita faptului ca se susține ca in urma Convenției din 1942 nu a avut loc transferul dreptului de proprietate a bunului imobil către Grupul Etnic German.

Astfel, in cadrul unei acțiuni de revendicare de drept comun, titlurile de proprietate pretinse de fiecare din cele doua parți ar putea fi comparate pentru a se dovedi cine este proprietarul imobilului la data pronunțării deciziei nr. 1750 din 08 mai 2008. Înalta Curte considera întemeiata susținerea recurenților in sensul ca Pârâta Comisia Speciala de Retrocedare si-a depășit atribuțiile atunci când a constatat ca titlul Statului nu este valabil, considerând măsura confiscării abuziva. Este adevărat că potrivit H.G. nr. 1094/2005 anexa 1 pct.9 privind Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 „Comisia are plenitudine de competenta in soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu.

Conform H.G. nr. 1094/2005 anexa 1 pct.1 privind Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobile aparținând cultelor religioase care s-au produs in temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise in intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989 daca nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. Rezulta ca aprecierea ca abuzive a acelor preluări de proprietate la care se refera actul normativ este restrictiva la a constata ca nu s-au acordat despăgubiri juste si echitabile, nicidecum făcându-se referiri la transcrierile dreptului de proprietate in cartea funciara sau la preluarea efectiva in posesie a imobilelor respective, așa cum a procedat Comisia.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 92/2000 retrocedarea se referă la imobilele preluate cu titlu sau fără în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cum Decretul-lege nr. 485/1944 se situează anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Comisia de Retrocedare nu avea competenta materiala in a face aprecieri asupra acestei preluări in proprietatea Statului, neavînd relevanță când a fost preluat în fapt imobilul, preluarea fiind făcuta „ope legis”.

De asemenea, Curtea constată că luarea în considerare de către Comisie a preluării bunului de către Statul Roman în anul 1949 direct de la Comunitatea Bisericii Evanghelice este din nou eronată, întrucât nu avea competența să constate nevalabilitatea preluării bunului conform Decretului-lege nr. 485/1944, iar pe de altă parte mențiunea preluării de la Comunitatea Bisericii Evanghelice are la baza tot considerente legate de extrasul de carte funciară, aprecieri care intră în atribuțiile puterii judecătorești și care depășește atribuțiile Comisiei.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 a Comisiei Speciale de Retrocedare este nelegală, fiind emisă cu depășirea competentelor legale atribuite comisiei, respectiv imobilul la care se refera a fost preluat în proprietatea Statului anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Decretul-lege nr. 485/1944) și comisia a făcut aprecieri prin care s-a substituit instanțelor de judecată (calificarea drept abuzivă a preluării prin extinderea cadrului prevăzut de lege). În conformitate cu art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., Înalta Curte - va admite recursurile declarate de reclamant și intervenientul în interesul reclamantului, - va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov în contradictoriu cu pârâta Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și intervenienta B.E.

CA Brașov, va anula decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Specială de Retrocedare. - va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Brașov în interesul reclamantului Județul Brașov. - va respinge cererea de intervenție formulată de P.E. Brașov în interesul autorității pârâte. - va obliga pe intimata pârâtă și pe intimata intervenientă la cheltuieli de judecata către recurentul reclamant, în cuantum de 3000 lei, în conformitate cu art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Județul Brașov, prin Președintele Consiliului Județean Brașov și de Muzeul de Etnografie Brașov împotriva sentinței civile nr. 52 F/CA din 11 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantul Județul Brașov în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și intervenienta B.E. CA Brașov, anulează decizia nr. 1750 din 08 mai 2008 emisă de Comisia Speciala de Retrocedare. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Muzeul de Etnografie Brașov în interesul reclamantului Județul Brașov.

Respinge cererea de intervenție formulată de Parohia Evanghelică Brașov în interesul autorității pârâte. Obligă pe intimata - pârâtă și pe intimata - intervenientă la plată către recurentul reclamant a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.