ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Brașov a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor imobile ce au aparținut cultelor

religioase din România, Primăria mun. Brașov și Municipiul Brașov (prin Primar),

obligarea comisiei menționate ca în cadrul atribuțiilor ce-i revin potrivit O.U.G.

nr. 94/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2005, să procedeze la analizarea

documentației ce i-a fost înaintată, referitoare la trei cereri de retrocedare a

unor imobile ce au aparținut parohiei reclamante și să dispună, prin decizie motivată,

admiterea sau respingerea cererii de retrocedare.

Totodată, reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei Primăria mun. Brașov în calitate de deținătoare a imobilelor

solicitate, să pună la dispoziția Comisiei de retrocedare, elementele de identificare

a actualilor deținători ai imobilelor respective.

Sesizat inițial, Tribunalul

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă

nr. 1470/C din 03 aprilie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov reținând că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 art. 3 pct.

1 și art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. în raport cu poziția centrală a autorității

pârâte în ierarhia autorităților publice.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că a formulat trei notificări, însoțite de actele doveditoare

ale dreptului de proprietate în forma cerută de lege, având ca temei legal Legea

nr. 10/2001 (întrucât la data solicitării nu era încă în vigoare O.U.G. nr. 94/2000,

aprobată ulterior prin Legea nr. 501/2002).

A mai arătat reclamanta

că în această situație Primăria trebuia să soluționeze cererea în sensul respingerii

acesteia pentru motivul că imobilele au aparținut cultelor religioase și fac obiectul

unei legi speciale, în termenul legal de 60 de zile prevăzut de lege și să comunice

hotărârea în termenul de 10 zile de la data pronunțării sau să se dezinvestească

de la soluționarea cererii, trimițând-o (cu actele doveditoare) Comisiei speciale,

ceea ce Primăria a și făcut după 4 ani de la sesizare.

Numai că, arată reclamanta,

fără nicio examinare a obiectului cererii prin prisma categoriei de imobile ce se

solicită și a calității solicitantului, Comisia, prin din 10 octombrie 2006, a returnat

Primăriei mun. Brașov cele trei cereri de retrocedare (cu actele doveditoare) apreciind

că nu este competentă să le soluționeze, competența sa fiind strict limitată de

O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002,

modificată și completată prin Titlul II al Legii nr. 247/2005.

În opinia reclamantei,

procedând astfel, pârâta I a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (5), modificată

prin Legea nr. 247/2005, refuzând astfel nejustificat să soluționeze o cerere, cauzându-i

o vătămare gravă a dreptului la retrocedare.

Totodată, reclamanta a

arătat că ambele pârâte au un mod defectuos de lucru, ajungând la un conflict negativ

de competență, ceea ce demonstrează că nu se dorește retrocedarea proprietății către

parohii sau alte entități de cult.

În drept, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 1, 8, 17 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (5) din

O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002,

modificată și completată cu Titlul II al Legii nr. 247/2005.

În cauză autoritățile

pârâte au formulat întâmpinări, invocând printre altele și excepția necompetenței

materiale.

Prin sentința nr. 112/F

din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, a constatat nulitatea acțiunii formulate de reclamanta Parohia

Sfântul Nicolae Brașov.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a constatat că reprezentantul reclamantei nu a semnat

cererea de chemare în judecată și nici nu a complinit lipsa semnăturii, deși a fost

citat cu această mențiune, iar potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., lipsa

semnăturii se sancționează cu nulitatea.

Împotriva sentinței pronunțate

de instanța de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Parohia

Sfântul Nicolae Brașov, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de

recurs se susține că instanța de fond nu a avut în vedere, pe de o parte, dispozițiile

art. 106 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că cererea nu a fost semnată

de reclamantă, ci de avocatul său, fiind aplicabile dispozițiile art. 67 alin.

(1), art. 68 alin. (1) și art. 69 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art.

3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, coroborate cu cele ale art. 28 din aceeași

lege.

Printr-un alt motiv de

recurs se susține că instanța de fond a reținut greșit nulitatea cererii de chemare

în judecată, fără a avea în vedere dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc.

civ. referitor la temporalitatea semnării cererii. Aceasta cu atât mai mult cu cât

citația trimisă Parohiei prin care s-a solicitat desemnarea reprezentantului legal

pentru a semna cererea de chemare în judecată este viciată în sensul că numele reprezentantului

legal al acesteia este consemnat greșit, H.A.I. în loc de H.E.I.

În cauză a formulat întâmpinare

intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare, solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu înscrisurile aflate la dosar

și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare:

Este cunoscut că potrivit

dispozițiilor art. 112 pct. 6 C. proc. civ. coroborate cu cele ale Legii contenciosului

administrativ, semnătura este unul din elementele esențiale ale conținutului cererii

de chemare în judecată.

Totodată, conform prevederilor

art. 133 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde

numele reclamantului sau a pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată

nulă.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 133 alin. (2) din același cod lipsa semnăturii se poate totuși

împlini în tot cursul judecății.

În cauză, Înalta Curte

constată că cererea de chemare în judecată nu a fost semnată, nici parafată de reclamantă

sau de avocatul acesteia, deși la dosarul cauzei a fost depusă o împuternicire avocațială

nenumerotată și fără semnătura clientului sau a extrasului din contractul de asistență

juridică privind acordul acestuia.

În plus, la dosarul cauzei

a fost depusă o cerere din partea aceluiași avocat prin care se învederează instanței

că a reziliat contractul de asistență juridică cu reclamanta.

În aceste condiții, prin

încheierea din 25 iunie 2007, Curte de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, a dispus citarea Parohiei prin agent procedural, cu mențiunea de a trimite

reprezentant în instanță în vederea semnării acțiunii, dispoziție înserată în dovada

de citare.

Înalta Curte constată

și că recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada că citația primită ar fi conținut

un viciu referitor la numele preotului paroh, aceasta cu atât mai mult cu cât chiar

în acțiune este indicat cu majuscule numele de H.A., iar nu de H.E.

De altfel, Înalta Curte

constată că și cererea de recurs a fost semnată și parafată de o societate civilă

de avocați care nu au depus la dosar decât o delegație de substituire, eliberată

la data de 14 februarie 2008, mult după declararea recursului la 12 octombrie 2007.

Înalta Curte constată

și că în prezența unor astfel de practici în reprezentarea recurentei-reclamante

invocarea lipsei unui proces echitabil constituie chiar o încălcare a dispozițiilor

art. 57 din Constituția României și a prevederilor art. 723 alin. (1) C. proc.

civ.

Prin urmare, Înalta Curte,

constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia

total nefondate, va respinge recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Parohia Sfântul Nicolae Brașov împotriva sentinței nr. 112/F din 10 septembrie

2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.