ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 586/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, Primăria mun. Brașov și Municipiul Brașov (prin Primar), obligarea comisiei menționate ca în cadrul atribuțiilor ce-i revin potrivit O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2005, să procedeze la analizarea documentației ce i-a fost înaintată, referitoare la trei cereri de retrocedare a unor imobile ce au aparținut parohiei reclamante și să dispună, prin decizie motivată, admiterea sau respingerea cererii de retrocedare.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Primăria mun. Brașov în calitate de deținătoare a imobilelor solicitate, să pună la dispoziția Comisiei de retrocedare, elementele de identificare a actualilor deținători ai imobilelor respective. Sesizat inițial, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1470/C din 03 aprilie 2007, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000 art. 3 pct. 1 și art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. în raport cu poziția centrală a autorității pârâte în ierarhia autorităților publice.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a formulat trei notificări, însoțite de actele doveditoare ale dreptului de proprietate în forma cerută de lege, având ca temei legal Legea nr. 10/2001 (întrucât la data solicitării nu era încă în vigoare O.U.G. nr. 94/2000, aprobată ulterior prin Legea nr. 501/2002). A mai arătat reclamanta că în această situație Primăria trebuia să soluționeze cererea în sensul respingerii acesteia pentru motivul că imobilele au aparținut cultelor religioase și fac obiectul unei legi speciale, în termenul legal de 60 de zile prevăzut de lege și să comunice hotărârea în termenul de 10 zile de la data pronunțării sau să se dezinvestească de la soluționarea cererii, trimițând-o (cu actele doveditoare) Comisiei speciale, ceea ce Primăria a și făcut după 4 ani de la sesizare.

Numai că, arată reclamanta, fără nicio examinare a obiectului cererii prin prisma categoriei de imobile ce se solicită și a calității solicitantului, Comisia, prin din 10 octombrie 2006, a returnat Primăriei mun. Brașov cele trei cereri de retrocedare (cu actele doveditoare) apreciind că nu este competentă să le soluționeze, competența sa fiind strict limitată de O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, modificată și completată prin Titlul II al Legii nr. 247/2005. În opinia reclamantei, procedând astfel, pârâta I a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (5), modificată prin Legea nr. 247/2005, refuzând astfel nejustificat să soluționeze o cerere, cauzându-i o vătămare gravă a dreptului la retrocedare.

Totodată, reclamanta a arătat că ambele pârâte au un mod defectuos de lucru, ajungând la un conflict negativ de competență, ceea ce demonstrează că nu se dorește retrocedarea proprietății către parohii sau alte entități de cult. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1, 8, 17 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, modificată și completată cu Titlul II al Legii nr. 247/2005. În cauză autoritățile pârâte au formulat întâmpinări, invocând printre altele și excepția necompetenței materiale. Prin sentința nr. 112/F din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nulitatea acțiunii formulate de reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Brașov.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a constatat că reprezentantul reclamantei nu a semnat cererea de chemare în judecată și nici nu a complinit lipsa semnăturii, deși a fost citat cu această mențiune, iar potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., lipsa semnăturii se sancționează cu nulitatea. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, în termen legal, reclamanta Parohia Sfântul Nicolae Brașov, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs se susține că instanța de fond nu a avut în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 106 alin. (2) C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, că cererea nu a fost semnată de reclamantă, ci de avocatul său, fiind aplicabile dispozițiile art. 67 alin. (1), art. 68 alin. (1) și art. 69 alin. (2) C. proc. civ., precum și cele ale art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/1995, coroborate cu cele ale art. 28 din aceeași lege. Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța de fond a reținut greșit nulitatea cererii de chemare în judecată, fără a avea în vedere dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. referitor la temporalitatea semnării cererii. Aceasta cu atât mai mult cu cât citația trimisă Parohiei prin care s-a solicitat desemnarea reprezentantului legal pentru a semna cererea de chemare în judecată este viciată în sensul că numele reprezentantului legal al acesteia este consemnat greșit, H.A.I.

în loc de H.E.I. În cauză a formulat întâmpinare intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare, solicitând respingerea recursului. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu înscrisurile aflate la dosar și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Este cunoscut că potrivit dispozițiilor art. 112 pct. 6 C. proc. civ. coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ, semnătura este unul din elementele esențiale ale conținutului cererii de chemare în judecată. Totodată, conform prevederilor art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau a pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) din același cod lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. În cauză, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată nu a fost semnată, nici parafată de reclamantă sau de avocatul acesteia, deși la dosarul cauzei a fost depusă o împuternicire avocațială nenumerotată și fără semnătura clientului sau a extrasului din contractul de asistență juridică privind acordul acestuia. În plus, la dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea aceluiași avocat prin care se învederează instanței că a reziliat contractul de asistență juridică cu reclamanta.

În aceste condiții, prin încheierea din 25 iunie 2007, Curte de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus citarea Parohiei prin agent procedural, cu mențiunea de a trimite reprezentant în instanță în vederea semnării acțiunii, dispoziție înserată în dovada de citare. Înalta Curte constată și că recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada că citația primită ar fi conținut un viciu referitor la numele preotului paroh, aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în acțiune este indicat cu majuscule numele de H.A., iar nu de H.E.

De altfel, Înalta Curte constată că și cererea de recurs a fost semnată și parafată de o societate civilă de avocați care nu au depus la dosar decât o delegație de substituire, eliberată la data de 14 februarie 2008, mult după declararea recursului la 12 octombrie 2007. Înalta Curte constată și că în prezența unor astfel de practici în reprezentarea recurentei-reclamante invocarea lipsei unui proces echitabil constituie chiar o încălcare a dispozițiilor art. 57 din Constituția României și a prevederilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia total nefondate, va respinge recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia Sfântul Nicolae Brașov împotriva sentinței nr. 112/F din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.