ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1599/2021

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contenicios administrative și fiscal și precizată ulterior reclamanta U.A.T. Jud. Brașov - prin Președinte - a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și Biserica Evanghelică C.A. - Parohia Brașov, anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emisă de pârâtul 1 prin care s-a retrocedat Parohiei Evanghelice C.A. Brașov imobilul situat în Mun. Brașov, strada x nr. 9

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 97/2018 pronunțată în data de 14 iunie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contenicios administrative și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Jud. Brașov -prin Președinte, în contradictoriu cu pârâții 1. Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și 2. Biserica Evanghelică C.A. - Parohia Brașov, având ca obiect anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emisă de pârâtul 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 97/2018 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Jud. Brașov -prin Președinte, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. După expunerea pe larg a istoricului speței, recurenta - reclamantă a menționat următoarele aspecte în susținerea căii de atac promovate: - instanța de fond a interpretat greșit normele legale incidente considerând că decizia de retrocedare îndeplinește cerințele unui act administrative, prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. (3) alin. (11) din O.U.G. nr. 94/2000. Actul contestat conține doar enumerarea unor acte ce au stat la baza cererii de retrocedare, fără a se motiva de ce reclamanta ar fi propriera imobilului, desi din înscrisuri rezultă un al proprietar. Mai mult decizia nu cuprinde descrierea imobilului, nu se identifică suprafața de teren. - decizia de retrocedare vizează imobilul, construcții și teren, înscris în CF nr. x Brașov, nr. top x, x înscris pe lista monumentelor Istorice 2015, deși sub acest aspect decizia nu clarifică situația constucției și a terenului care intră sub incidența Legii nr. 422/2001; - în ceea ce privește situația investițiilor efectuate, în mod greșit instanța de fond a considerat că acest atribut este al instanțelor de drept comun, în condițiile în care lucrările executate au condus la creșterea valorii imobilului și punerea lui circuitul turistic, context în care comisia trebuia să stabilească un drept de creanță pentru recuperarea investițiilor efectuate, fiind încălcate dispozițiile art. 6 (3) din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobată prin Legea nr. 501/2002; - judecătorul fonduluji a considerat în mod greșit că nu au fost încălcate prevederile art. 136 alin. (2) din Constituția României, întrucât prin emiterea deciziei de retrocedare de produce o gravă diminuare a patrimoniului județului, în condițiile în care imobilul aparține domeniului public și nici nu reglementează regimul investițiilor la imobilul retrocedat, prin instituirea unui drept de creanță.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri immobile care au aparținut Cultelor Religioase a depus întâmpinare, solicitând în principal a se constata că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Brașov a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 7179/24.08.2017 emise de Guvernul României, Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În speță, prin decizia contestată s-a dispus retrocedarea către pârâta Biserica Evanghelică CA - Parohia Brașov a imobilului (construcții și teren) situat în Mun. Brașov, strada x nr. 9, Jud. Brașov, înscris în C.F. nr. x Brașov, convertită în C.F. E. nr. x Brașov cu nr. top. x, x, urmare cererii de retrocedare nr. x/2003. În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilul a aparținut Parohiei Evanghelice Săsești de Rit augustin din Centrul Brașovului/Bisericii Evanghelice Centrale Săsești de Confesiune augustană-Presbiteriană conform C.F. nr. x Brașov și a fost trecut în proprietatea statului fără titlu de proprietate . Prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 7286/31.08.2017 întrucât decizia nu este motivată, imobilul este înscris pe lista monumentelor istorice și nu s-a instituit în favoarea sa un drept de creanță pentru îmbunătățirile aduse construcției. Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt, ce reiese din probele administrate, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă. Astfel, se reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență". Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare: "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru". Conform acestor dispoziții, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În condițiile în care imobilul în Mun. Brașov, strada x nr. 9, Jud. Brașov, înscris în C.F. nr. x Brașov, convertită în C.F. E. nr. x Brașov cu nr. top. x, x, a fost preluat de către statul român fără titlu de proprietate astfel cum rezultă din actele dosarului, în mod corect a constatat instanța de fond că importantă, sub aspectul aplicării legii, este restituirea acestuia, predarea efectivă a imobilului urmând a fi făcută prin protocol de predare primire între deținătorul actual și titularul retrocedării, titularului dreptului de proprietate revenindu-i obligația de a menține afectațiunea de interes public a Muzeului "Bastionul Țesătorilor" pe o perioadă de 10 ani de la data emiterii Deciziei (art. 3) și de a respecta prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare. (art. 5 Decizie). S-a reținut de către instanța de fond faptul că, Decizia nr. 7179/24.08.2017 stabilește în perioada mentinerii afectațiunii de interes public a Muzeului "Bastionul Țesătorilor", utilizatorul actual va plăti proprietarului o chirie lunară, potrivit art. 45 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 65/2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2013. Sunt nefondate susținerile recurentei, în sensul că decizia nu este motivată, întrucât, în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită, s-au respectat dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 și a art. 7 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei speciale de retrocedare, aprobat prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005. Astfel, în cuprinsul înscrisului s-au menționat toate detaliile pentru identificarea imobilului, s-a descris pe larg componența acestuia, datele de carte funciară și prevederile legale incidente și motivele restituirii. Contrar susținerilor reclamantei în sensul că din cartea funciară rezultă că proprietarul imobilului era o altă entitate, Înalta Curte constată, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, că Biserica Evanghelică C.A din România este una și aceeași persoană juridică cu Parohia Evanghelică de Rit augustin, acronimul C.A. din denumirea bisericii vine de la Confesiunea augustana (Confesiunea de la Augsburg), diferențele de nume venind de la modul de organizare al bisericii și de la faptul că anterior anului 1918 cărțile funciare erau scrise în limba maghiară, iar traducerea numelui se făcea din limba germană în limba maghiară de către lucrătorii de carte funciară și nu de către traducători. În ceea ce privește situația investițiilor efectuate, în mod corect instanța de fond a considerat că acest atribut este al instanțelor de drept comun, în condițiile în care imobilul nu a fost modificat în proporție de peste 50% prin adăugiri sau etajări, ci s-au efecutat lucrări de consolidare, context în care nu Comisia specială de retrocedare trebuia să stabilească un drept de creanță pentru recuperarea investițiilor efectuate. Înalta Curte constată că nu au fost încălcate prevederile art. 136 alin. (2) din Constituția României, deoarece prin emiterea deciziei de retrocedare de restituire a unui imobil preluat abuziv și intrat patrimonial județului se repară o nedreptate adusă unor entități religioase de către regimul comunist, art. 1. alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare stabilind că imobilul va a fi scos din domeniul public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare, urmând ca ulterior fostul deținător să solicite instanței de drept comun să soluționeze eventualele neînțelegeri cu privire la regimul investițiilor la imobilul retrocedat. Prin urmare, preluarea de către Statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în mod abuziv, iar decizia de retrocedare ce imobilul, construcții și teren, având CF nr. x Brașov, nr. top x, x înscris pe lista monumentelor Istorice 2015 a fost legal întocmită. Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva sentinței nr. 97/2018 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.