ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6171/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 17.03.2017 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 7280/31.08.2017 emise de pârâtă și emiterea de către aceasta a unei noi decizii, prin care să se dispună în principal restituirea în natură a imobilului înscris în CF Sibiu 1019, nr. top. x, 2278, 2279, 2280, transcris în CF x, ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în CF x și în nr. top. x transcris în CF x, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința nr. 87/2018 din 08 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 87/2018 din 08 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamata Parohia Evanghelică CA Sibiu, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului arată că imobilul din litigiu, situat în Sibiu, str. x f.n., înscris în CF x, nr. top x, proprietatea până în 1946 a Comunității Bisericești Evanghelice CA Sibiu (denumirea anterioară a Parohiei Evanghelice CA), a fost trecut în proprietatea statului la data de 29.10.1946, conform Legii nr. 485/07.10.1944 și a adresei Comisariatului General, trecerea în proprietatea statului fiind făcută direct din proprietatea Comunității Bisericești Evanghelice CA, întrucât imobilul nu a fost niciodată intabulat pe numele A..

În esență, susține că A. a constrâns Biserica Evanghelică CA să-i predea imobile cu destinație de învățământ ori social-cultural și că, în speță, Convenția din 1942 a prevăzut două etape: una cu acțiune imediată (11.08.1942), care presupunea predarea materială, și una care impunea anumite condiții suspensive, care nu au fost îndeplinite.

Critică faptul că, deși instanța s-a referit la Convenția din 1942, a interpretat greșit conținutul acesteia, în sensul că nu a stabilit dacă aceste condiții au fost îndeplinite. Astfel, instanța nu a făcut niciun demers pentru a constata dacă: hotărârile comunităților bisericești s-au emis ori dacă A. a luat sau nu inițiativa transcrierii dreptului de proprietate. Susține că niciuna dintre aceste acțiuni nu a avut loc.

Precizează că, fără îndeplinirea condițiilor suspensive impuse de convenție, transmiterea dreptului de proprietate către A. nu a avut loc, fapt care se reflectă și în situația de carte funciară de la momentul trecerii imobilului în proprietatea statului, întrucât la data de 29.10.1946, imobilul a trecut în proprietatea statului direct de la comunitatea bisericească, deși intabularea era, și în acea perioadă, o condiție ad validitatem pentru transmiterea dreptului.

Critică faptul că instanța de fond a interpretat Convenția din 1942 ca fiind translativă de drepturi prin ea însăși, atunci când a reținut că este nerelevant faptul că A. nu s-a intabulat în cartea funciară, deoarece în 1942 era în vigoare în Transilvania, C. civ. austriac, care în art. 431 prevedea că "pentru a transfera proprietatea lucrurilor imobiliare, actul de achizițiune trebuie să fie transcris în registrele publice anume destinate. Această transcriere se numește întabulațiune".

Susține că la data de 11 august 1942 a avut loc doar predarea detenției, eventual a posesiei, și nu a proprietății și, prin urmare, imobilul nu a fost în proprietatea A. și nu putea fi trecut în proprietatea statului.

Mai arată că faptul că art. 7 din Convenție a prevăzut că "transcrierea averii intră în vigoare din ziua publicării de către Stat a legii care este de așteptat și care va asigura scutirea de impozite pentru transcrierea dreptului de proprietate pe numele A." dovedește că: intabularea era un act indispendabil pentru transmiterea proprietății; în august 1942 intabularea era necesară pentru transmiterea proprietății; transmiterea proprietății nu se putea face prin efectul contractului.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, apreciind, în esență, că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept la situația de fapt din speță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, anularea deciziei nr. 7280/31.08.2017 emise de pârâtă și emiterea de către aceasta a unei noi decizii, prin care să se dispună în principal restituirea în natură a imobilului înscris în CF Sibiu 1019, nr. top. x, 2278, 2279, 2280, transcris în CF x, ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în CF x și în nr. top. x transcris în CF x, iar în subsidiar, dacă restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În speță, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus pentru Parohia Evanghelică C.A. Sibiu cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 adresată Comisiei Speciale de Retrocedare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 7280/31.08.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Cererea de retrocedare viza imobilul înscris în C.F. nr. x a localității Sibiu, nr. top. x, 2278, 2279, 2280, transcris în C.F. nr. x a localității Sibiu, dezmembrat în nr. top. x, transcris în C.F. nr. x și în nr. top. x, transcris în C.F. nr. x.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a reținut că imobilul a fost preluat în afara perioadei de referință a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în afara perioadei 06.03.1945 - 22.12.1989; a constatat că, potrivit încheierii nr. 5039 din 29.10.1946, menționate în C.F. nr. x a localității Sibiu, imobilul identificat cu nr. top. x, 2278, 2279, 2280 a fost expropriat de Statul român, conform adresei nr. x din 22.10.1946 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul General pentru administrarea și lichidarea bunurilor A., Administrarea Regională Sibiu, a Convenției generale încheiate la data de 21 august 1942 și a Decretului-lege nr. 485/07.10.1944.

Prin cererea de chemare în judecată, respinsă prin sentința recurată, reclamanta Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a solicitat anularea Deciziei nr. 7280/31.08.2017 și admiterea cererii de restituire.

Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt, rezultată din probele administrate, instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Astfel, se reține că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foștilor proprietari imobilele ce au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările și completările ulterioare:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiționată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condițiile stabilite prin același act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri și acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptățită va depune o declarație pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform dispozițiilor de mai sus, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste și echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, și anume a reglementat retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel, imobilul înscris în CF Sibiu 1019, identificat cu nr. top. x, 2278, 2279, 2280, transcris în CF x, ulterior dezmembrat în nr. top. x, transcris în CF x și în nr. top. x, transcris în CF x, a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 5039 din 29.10.1946, menționată în C.F. nr. x Sibiu, foaia B de proprietate, poziția 72, în baza adresei nr. x din 22.10.1946 a Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Comisariatul General pentru administrarea și lichidarea bunurilor A., Administrarea Regională Sibiu, a Convenției generale încheiate la data de 21 august 1942, Cap. II pct. 1 și 2 și a Legii nr. 485/07.10.1944, menționându-se că transcrierea se face în favoarea Statului român.

Sunt nefondate susținerile reclamantei privind faptul că importantă pentru determinarea caracterului abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară.

La data de 11 august 1942, între A. și Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenția generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică față de A., prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat A. toată averea mobilă și imobilă care forma proprietatea sa și a servit scopurilor școlare și de educație, convenție care nu a fost anulată și a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1944 emis de B., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea A.. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, Statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparținând A., iar "Pe aceeași dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparținând acestuia, și "Instanțele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca aproprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparținut A. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, fiind vorba de o preluare ope legis, instanțele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Prin urmare, preluarea de către Statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, potrivit încheierii nr. 5039 din 29.10.1946, prin care s-a transcris în favoarea statului român dreptul de proprietate al imobilelor, astfel cum rezultă din C.F. nr. x Sibiu, foaia B de proprietate, poziția 72.

Raportat la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanță sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, și nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretul - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 5039 din 29.10.1946, prin care s-a transcris dreptul de proprietate în favoarea Statului român în cartea funciară, anterior perioadei de referință prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, și anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, nefiind relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor, cu atât mai mult cu cât prin chiar actul de preluare s-a dispus ca instanțele de carte funciară să efectueze din oficiu înscrierile privitoare la dreptul de proprietate al Statului Român. De altfel, dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu împotriva sentinței nr. 87/2018 din 08 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică C.A. Sibiu împotriva sentinței nr. 87/2018 din 08 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 19 noiembrie 2020.