ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5671/2019

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 13.09.2016 sub nr. x/2016 reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 emisă de pârât și restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, strada x nr. 13, județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x, nr. top x, transcris în cartea funciară nr. x a Municipiului Sfântu Gheorghe, ulterior dezmembrat și transcris în alte cărți funciare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 54 din 16 martie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Criticile recurentei -reclamante au vizat, în esență, următoarele aspecte: - instanța de fond nu a cercetat o serie de probe încuviințate și administrate, pronunțând o hotărâre nelegală, în considerarea unui singur motiv izolat, respectiv înscrierea în cartea funciară a Colegiului Evanghelic Reformat A. în calitate de proprietar al imobilului. În opinia recurentei-reclamante, soluția recurată este nelegală, întrucât Colegiul Reformat a funcționat ca o entitate și structură fără personalitate juridică în interiorul organizației bisericești, astfel încât dreptul de proprietate aparține Bisericii Reformate. - instanța de fond a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care chestiunea litigioasă vizând calitatea de proprietar a recurentei-reclamante a fost dezlegată anterior prin decizia nr. 125A din 20.10.2005 pronunțată de Tribunalul Covasna, respectiv decizia 187R/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov care se impuneau cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.06.2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită. În ceea ce privește încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 125/A din data de 20.10.2005, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2005, și al Deciziei nr. 187/R din data de 15.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2005, intimata a învederat că, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18/R din data 16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2008, instanța a statuat că decizia nr. 125/20.10.2005 a Tribunalului Covasna și decizia nr. 187/15.03.2006 a Curții de Apel Brașov sunt acte date de instanțe nelegal constituite. În plus, nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal, în baza căruia s-a reținut anterior calitatea procesuală activă a reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, a fost anulat în întregime prin sentința penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău, situație în care nu se poate vorbi de puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate de către recurenta-reclamantă. Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 28.06.2017, recurenta-reclamantă a învederat că problema litigioasă constând în calitatea recurentei-reclamante de persoană îndreptățită la restituire a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4654/2.11.2010 pronunțată în dosar x/2008

Procedura derulată în recurs Prin rezoluția completului de judecată investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 5822/7.07.2016 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/17.12.2002 depusă de recurenta-reclamantă, având ca obiect imobilul situat în Municipiul Sfântu Gheorghe, strada x nr. 13, Județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x, nr. top x, transcris în cartea funciară nr. x a Mun. Sf. Gheorghe, ulterior dezmembrat și transcris în alte cărți funciare, stabilindu-se că acest imobil "s-a aflat la momentul preluării abuzive în proprietatea tabulară a Colegiului Evanghelic Reformat A. (unitate de învățământ), din Sfântu Gheorghe, iar nu în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal". Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire se solicită, respectiv dovada că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară. Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză. Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din perspectiva calității de persoană îndreptățită la restituire sunt nefondate. Potrivit situației de fapt reținută în mod corect de judecătorul fondului, prin cererea de restituire nr. x/17.12.2002 recurenta-reclamantă a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Sf. Gheorghe, strada x nr. 13, Județul Covasna. Potrivit înscrisurilor din cartea funciară nr. x a localității Sf. Gheorghe, imobilul în litigiu, anterior preluării în proprietatea statului, s-a aflat în proprietatea Colegiului A. din Sf. Gheorghe de confesiune reformată, neexistând rectificări ale cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate în favoarea recurentei-reclamante. Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară. Prin urmare, rezultă cu evidență din înscrisurile depuse în probațiune la dosar că, referitor la imobilul înscris în C.F. inițial 71 loc. Sf. Gheorghe, la foaia de proprietate există mențiunea că imobilul înscris la A+3 este proprietatea Colegiului Evanghelic Reformat "A." din Sf. Gheorghe, nefiind făcută dovada de către reclamantă a vreunei acțiuni în rectificare de C.F. în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestui imobil în condițiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a pornit de la premisa determinantă că înscrierea în cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare. Susținerile recurentei-reclamante în sensul că, Colegiul reformat a funcționat ca o entitate fără personalitate juridică, aparținând Bisericii Reformate nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul cărții funciare nr. x Sf. Gheorghe, între Biserica Reformată și Colegiul A. s-au încheiat tranzacții imobiliare concretizate în vânzarea-cumpărarea, schimbul, donația imobilului în litigiu ceea ce este de natură să înlăture susținerile recurentei-reclamante cu privire la lipsa capacității juridice civile a colegiului. Argumente similare se regăsesc în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, prin decizia nr. 4087/22.11.2018, în dezlegarea aceleiași chestiuni litigioase - calitatea de proprietar a recurentei-reclamante cu privire la un imobil intabulat în CF în favoarea Colegiului A. - Înalta Curte a reținut că Biserica Reformată nu a fost proprietara bunurilor imobile ale Colegiului. De asemenea, prin decizia nr. 1893/10.05.2018 și nr. 2034/11.04.2019, Înalta Curte reținând efectul pozitiv al lucrului judecat anterior prin decizia civilă nr. 2727/R/2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, a constatat că recurenta-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar asupra bunurilor revendicate în condițiile O.U.G. nr. 94/2000, dreptul de proprietate asupra acestor imobile aparținând unităților de învățământ înscrise în Cartea funciară. În ceea ce privește critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și care vizează încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat prin decizia nr. 125A/20.10.2005 pronunțată de Tribunalul Covasna, decizia nr. 187R/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, respectiv decizia 4684/2.10.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de control judiciar reține caracterul nefondat al criticii pentru următoarele considerente: Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ două condiții, respectiv: identitatea de părți și identitatea de chestiune litigioasă, așa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente. Or, în speță, pe de o parte, nu există identitate între părțile din prezentul litigiu și cele din dosarele invocate de recurenta-reclamantă, niciuna dintre cauzele invocate neavând ca obiect stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Pe de altă parte, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18R/16.02.2016 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă s-a reținut că cele două hotărâri judecătorești invocate de către recurenta-reclamantă au fost pronunțate de către instanțe nelegal constituite, iar nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal în baza căruia s-a reținut anterior calitatea de proprietar a Bisericii Reformate din Sf. Gheorghe a fost anulată prin sentința penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1179/26.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești .

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate prin prisma criticilor încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.