ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2909/2020

HOTĂRÂRE
29.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2909/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 05.10.2016, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României-Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 5857 emisă de către Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, să fie obligată Comisia Specială de Retrocedare să soluționeze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară nr. x a localității Sfântu Gheorghe, nr. top x, în cartea funciară nr. x-C1-U2 și în cartea funciară nr. x-C1-U2 a localității Sfântu Gheorghe, str. x.

De asemenea, a solicitat anularea Deciziilor nr. 5858, nr. 5859, nr. 5860, nr. 5861 din 28.07.2016 și restituirea în natură a imobilelor enumerate mai jos în favoarea EPARHIEI REFORMATE DIN ARDEAL:

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piața Libertății colț cu str. x, județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Sfântu Gheorghe, nr. top. x, ulterior dezmembrat în imobilul identificat cu nr. top x (transcris în cartea funciară colectivă nr. 6496, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 27733), imobilul identificat cu nr. top. x (transcris în cartea funciară colectivă nr. 6497, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 25133) și imobilul identificat cu nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piața Libertății colț cu str. x, județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localității Sfântu Gheorghe (convertită în cartea funciară în format electronic nr. 28135) nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piața Libertății colț cu str. x, județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localității Sfântu Gheorghe nr. top. x

- imobilul situat în mun. Sfântu Gheorghe, piața Libertății colț cu str. x, județul Covasna, înscris inițial în C.F. nr. x a localității Sfântu Gheorghe, ulterior transcris în cartea funciară nr. x a localității Sfântu Gheorghe nr. top. x.

Al treilea petit vizează anularea Decizia nr. 5862 din 28.07.2016, și restituirea în natură a imobilului situat în mun. Sfântu Gheorghe, Piața Libertății, județul Covasna,nr. top. x, 1973/4 și 1952/29.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 18/F/2017 din 30 ianuarie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Criticile recurentei -reclamante au vizat, în esență, următoarele aspecte:

- instanța de fond nu a cercetat o serie de probe încuviințate și administrate, pronunțând o hotărâre contrară legii.

În opinia recurentei-reclamante, soluția recurată este nelegală, întrucât Colegiul Reformat a funcționat ca o entitate și structură fără personalitate juridică în interiorul organizației bisericești, astfel încât titularul dreptului de proprietate a fost Eparhia Reformată din Ardeal.

Colegiul reformat din Sfântul Gheorghe este expres nominalizat în dreptul bisericesc și statutul lui este determinat în mod următor: organism bisericesc autonom care deține un patrimoniu în scop educativ și care participă la activitatea legislativă a eparhiei. Deținerea patrimoniului semnifică un drept de folosință asupra unor bunuri special dedicate activității de învățământ, Colegiul fiind un simplu detentor al bunurilor bisericii.

Normele dreptului bisericesc datând din anul 1904 stabilesc faptul că colegiile aparțin cu totul de corpul bisericii și niciodată aceste colegii nu au fost înființate sau înregistrate ca persoane juridice distincte, ci doar au avut o existență și organizare ca și entități bisericești având scop special educativ.

Colegiul Reformat a funcționat ca o entitate și structură fără personalitate juridică, în interiorul organizației bisericești aparținând organic corpului bisericii.

- instanța de fond a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care chestiunea litigioasă vizând calitatea de proprietar a recurentei-reclamante a fost dezlegată anterior prin decizia nr. 125A din 20.10.2005 pronunțată de Tribunalul Covasna, respectiv decizia 187R/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov care se impuneau cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 20.04.2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită.

În ceea ce privește încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 125/A din data de 20.10.2005, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2005, și al Deciziei nr. 187/R din data de 15.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2005, intimata a învederat că, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18/R din data 16.02.2016, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2008, instanța a statuat că decizia nr. 125/20.10.2005 a Tribunalului Covasna și decizia nr. 187/15.03.2006 a Curții de Apel Brașov sunt acte date de instanțe nelegal constituite.

În plus, nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal, în baza căruia s-a reținut anterior calitatea procesuală activă a reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, a fost anulat în întregime prin sentința penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău, situație în care nu se poate vorbi de puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești invocate de către recurenta-reclamantă.

Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 10.05.2017, recurenta-reclamantă a învederat că în privința motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 7, respectiv încălcarea autorității de lucru judecat, problema constituirii instanțelor nu mai poate fi repusă în discuție și nu afectează nici prezumția de adevăr care rezultă din aceste hotărâri.

Procedura derulată în recurs

Prin rezoluția completului de judecată investit cu soluționarea cauzei a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, Deciziile nr. 5857, nr. 5858, nr. 5859, nr. 5860, nr. 5861 și nr. 5862 din data de 28.07.2016, prin care s-au respins cererile de retrocedare formulate de recurenta - reclamantă, pe considerentul că " solicitanta nu a fost proprietara acestui imobil la momentul preluării abuzive".

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate, reținând, în esență, că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o solicită, respectiv dovada că este continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare a dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluția instanței de fond este însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, Înalta Curte neputând reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6,7 și 8 din C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată, din perspectiva criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și a textelor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reținând, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că instanța de fond a analizat argumentele esențiale expuse de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, în condițiile în care din considerentele sentinței atacate rezultă că soluția de respingere a acțiunii a fost fundamentată pe existența unui drept de proprietate al Colegiului Szekely Miko asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de restituire. Este, deci, evident că a fost combătută susținerea reclamantei conform căreia dreptul de proprietate asupra respectivului imobil aparținea Bisericii Reformate.

În opinia Înaltei Curți, situația de carte funciară a imobilului nu constituie un "motiv izolat" ci reprezintă un aspect determinant al litigiului, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei."

Verificând considerentele sentinței recurate, se poate cu ușurință constata că instanța de fond a analizat înscrisurile aflate la dosar, parte din acestea fiind menționate expres în cadrul hotărârii, inclusiv teza probatorie a acestora, judecătorul fondului expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, în sensul respingerii acțiunii.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază…") nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de părți în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept vizate, răspunzându-le prin considerente comune.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, instanța nefiind obligată să argumenteze pentru fiecare înscris administrat motivul pentru care nu l-a apreciat ca fiind relevant în soluționarea cauzei.

Astfel, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei.

În consecință, instanța de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigențele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport și de prevederile art. 6 din Convenția E.D.O și de art. 21 din Constituția României.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalității sale, asigurând, totodată, garanțiile necesare pentru efectivul acces la justiție și pentru evitarea arbitrariului în soluționarea cauzei.

În plus, amintește Înalta Curte că, instanța de recurs nu analizează temeinicia hotărârii atacate, interpretarea probelor de către instanță, ci doar aplicarea legii unei situații de fapt, stabilite de instanță. Ori, prin susținele sale, recurenta-reclamantă critică tocmai interpretarea probelor de către instanță, aspect ce nu poate face însă obiectul analizei instanței de recurs. Examinarea situației de fapt nu este atributul instanței de recurs, ce controlează doar legalitatea hotărârii atacate, verificările de fapt fiind incompatibile cu structura recursului.

În ceea ce privește criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente din perspectiva calității de persoană îndreptățită la restituire, Înalta Curte de apreciază, de asemenea, ca fiind nefondate.

Potrivit copiei certificate a cărții funciare nr. x a localității Sfântu Gheorghe, înscrierea de sub Bl, traducerii cărții funciare nr. x a localității Sf. Gheorghe, înscrierea de sub Bl, și traducerii cărții funciare nr. x a localității Sfântu Gheorghe, înscrierile de sub Bl. și B2, anterior momentului preluării abuzive de către statul român, proprietarul imobilelor solicitate a fost Colegiul Evanghelic Reformat "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

De asemenea, art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară, stipulând expres că "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei". Astfel, potrivit acestui principiu, toate indicațiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar pe de altă parte, nici un drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Din această perspectivă, în mod corect judecătorul fondului a reținut că față de prezumția legală absolută a dreptului aparținând persoanei înscrise în cartea funciară, Colegiul Reformat Szekely Miko, prezumție instituită de art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938, nu se poate face dovada contrară, nulitatea înscrierii în cartea funciară se poate constata numai pe cale judecătorească prin acțiunea în rectificare de carte funciară.

Ori, din înscrisurile depuse în probațiune la dosar, rezultă cu evidență că, referitor la imobilele înscrise în C.F. inițial 71 loc. Sf. Gheorghe, Capitolul B "Foaie de proprietate" dreptul de proprietate, până la reforma învățământului din anul 1984 era întabulat în favoarea Colegiului Reformat "Szekely Miko" din Sf. Gheorghe, nefiind făcută dovada de către reclamantă a vreunei acțiuni în rectificare de C.F. în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra acestui imobil în condițiile art. 34 din Decretul lege nr. 115/1938.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a pornit de la premisa determinantă că înscrierea în cartea funciară demonstrează existența dreptului de proprietate, iar în lipsa unor dovezi din care să rezulte că persoana care a depus cererea de retrocedare a fost proprietara imobilului solicitat a fi restituit sau succesoarea în drepturi a persoanei înscrise în cartea funciară este corectă soluția de respingere a cererii de retrocedare.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că, Colegiul reformat a funcționat ca o entitate fără personalitate juridică, aparținând Bisericii Reformate nu pot fi primite, întrucât din cuprinsul cărții funciare nr. x Sf. Gheorghe, între Biserica Reformată și Colegiul Szekely Miko s-au încheiat tranzacții imobiliare concretizate în vânzarea-cumpărarea, schimbul, donația imobilului în litigiu, ceea ce este de natură să înlăture susținerile recurentei-reclamante cu privire la lipsa capacității juridice civile a colegiului.

Argumente similare se regăsesc în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Astfel, prin decizia nr. 4087/22.11.2018, în dezlegarea aceleiași chestiuni litigioase - calitatea de proprietar a recurentei-reclamante cu privire la un imobil intabulat în CF în favoarea Colegiului Szekely Miko - Înalta Curte a reținut că Biserica Reformată nu a fost proprietara bunurilor imobile ale Colegiului.

De asemenea, prin decizia nr. 1893/10.05.2018 și nr. 2034/11.04.2019, Înalta Curte reținând efectul pozitiv al lucrului judecat anterior prin decizia civilă nr. 2727/R/2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, a constatat că recurenta-reclamantă nu a dovedit calitatea de proprietar asupra bunurilor revendicate în condițiile O.U.G. nr. 94/2000, dreptul de proprietate asupra acestor imobile aparținând unităților de învățământ înscrise în Cartea funciară.

În ceea ce privește critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și care vizează încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat prin decizia nr. 125A/20.10.2005 pronunțată de Tribunalul Covasna și decizia nr. 187R/15.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, instanța de control judiciar reține caracterul nefondat al acesteia, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie întrunite cumulativ două condiții, respectiv: identitatea de părți și identitatea de chestiune litigioasă, așa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Or, în speță, pe de o parte, nu există identitate între părțile din prezentul litigiu și cele din dosarele invocate de recurenta-reclamantă, niciuna dintre cauzele invocate neavând ca obiect stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Pe de altă parte, prin decizia civilă irevocabilă nr. 18R/16.02.2016 pronunțată de Tribunalul Covasna, secția civilă s-a reținut că cele două hotărâri judecătorești invocate de către recurenta-reclamantă au fost pronunțate de către instanțe nelegal constituite, iar nota de constatare nr. x/14.05.2002, act principal în baza căruia s-a reținut anterior calitatea de proprietar a Bisericii Reformate din Sf. Gheorghe a fost anulată prin sentința penală nr. 715/28.06.2012 a Judecătoriei Buzău rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1179/26.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate prin prisma criticilor încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței nr. 18/F/2017 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5671/2019
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 13.09.2016 sub
ÎCCJ 2020-06-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2908/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 13.09.2016 sub nr. x/2016 reclamanta Eparhia Reformată din Ardea
ÎCCJ 2023-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2281/2023
uri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanța judecătorească cu o ce
ÎCCJ 2022-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2022
Ședința publică din data de 20 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată la data de 10.04.2
ÎCCJ 2021-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3012/2021
Ședința publică din data de 20 mai 2021 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la ace
Sursă