ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2369/2022

Ședința publică din data de 20 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată la data de 10.04.2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor Religioase din România, anularea în tot a deciziei nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii de retrocedare, respectiv: să dispună restituirea în natură a imobilelor unitate individuală înscrisă în cartea funciară nr. x a localității Dej, nr. top. x, având adresa în Dej, str. x, respectiv cota de 21/50 parte din terenul înscris în cartea funciară nr. x a localității Dej, nr. top. x, în suprafață de 1215 mp, având adresa în Dej, str. x, și să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul imobilului naționalizat.

La data de 01.07.2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a depus precizare de acțiune cu privire la petitul 2 din cerere, și anume: să se dispună restituirea în natură a imobilelor unitate individuală înscrisă în cartea funciară nr. x a localității Dej, nr. top. xII, având adresa in Dej, str. x, respectiv cota de 21/50 parte din terenul înscris în cartea funciară nr. x a localității Dej, nr. top. x, în suprafața de 1215 mp, având adresa în Dej, str. x, și să se dispună obligarea autorității pârâte la emiterea unei decizii prin care sa propună acordarea de măsuri compensatorii pentru restul imobilului naționalizat.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 123/2020 din 1 octombrie 2020, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor Religioase din România, astfel cum a fost precizată, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate anterior, la punctul I.2., a formulat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În esență, recurenta arată că hotărârea primei instanțe este nelegală pentru următoarele motive:

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a încălcat autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a constatat nulitatea Contractului de donație nr. 5 din 8 ianuarie 1964 (anexa 1 la prezentul recurs), prin care imobilul înscris în cărțile funciare ale loc. Dej, sub nr. de carte funciară x, nr. top. x a fost predat Statului Român. Toate imobilele care fac obiectul prezentei acțiuni au fost derivate din acest imobil inițial (aspect reținut și de prima instanță).

Decizia indicată nu face nicio referire la limitarea nulității la anumite imobile "donate", ci constată nulitatea absolută a contractului de donație.

În opinia recurentei, prima instanță a reținut fără vreun temei din considerentele Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 a ÎCCJ, că nulitatea absolută constată ar fi parțială, întinzându-se numai asupra imobilelor enumerate în sentința nr. 373/18.09.2017 a Tribunalului Cluj (pronunțată într-un alt litigiu, subsecvent, desfășurat între părți diferite).

Această constatare nu este sprijinită nici de conținutul hotărârilor pronunțate în litigiul finalizat cu anularea contractului de donație prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, din dosarul nr. x/2005.

Pe de o parte, Înalta Curte însăși, admițând cererea de chemare în judecată, nu restrânge efectele nulității constatate la unele bunuri care formau obiectul derivat al contractului. Motivul nulității reținute, lipsa avizului conform al Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, obligatoriu potrivit art. 4 din Decretul nr. 478/1954, este incident în cazul tuturor imobilelor "donate" prin contractul din data de nr. x din 8 ianuarie 1964. Existența avizului conform constituind un element esențial al contractului, lipsa acestuia nu poate duce decât la nulitatea absolută totală a actului încheiat în absența sa, în condițiile art. 800 al C. civ. din 1865 aplicabil contractului în cauză.

Mai mult, conținutul părții dispozitive a unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile conform normelor aplicabile ratione temporis (art. 377 alin. (2) C. proc. civ. 1865) nu este apt a fi îngrădit prin constatări cuprinse în considerentele altei hotărâri, pronunțate la mai mult de un deceniu după prima, și între alte părți. ÎCCJ, în partea dispozitivă a Deciziei nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, "constată nulitatea absolută a donației din contractul autentificat sub nr. x din 8 ianuarie 1964 de notarul principal A.", astfel, încât, în urma pronunțării acestei decizii, nicio altă instanță nu poate susține valabilitatea (chiar parțială) a contractului, fără să lezeze autoritatea de lucru judecat a deciziei ÎCCJ, indiferent de părțile participante la litigiu.

În ultimul rând, motivul nulității constatate fiind deopotrivă aplicabil în cazul fiecărui imobil "donat", este inevitabil ca efectele Deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 să nu se răsfrângă (să "iradieze" în formularea primei instanțe) asupra întregului contract.

Astfel, sentința atacată trebuie casată pentru conservarea (efectului pozitiv al) autorității lucrului judecat generat de decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Autoritatea lucrului judecat a deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006 este lezată și prin considerentele sentinței atacate, prin care prima instanță susține că în cauză nu ar fi incidente cele constatate de către ÎCCJ în decizia mai sus menționată, cu privire la motivul de nulitate constând în nevalabilitatea actului de aprobare nr. 5781-1963 II din 07.10.1963, întrucât problema ar fi fost tranșată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă din prezentul litigiu, în alt mod față de cum a fost lămurită prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Faptul că, față de recurenta-reclamantă, actul de aprobare nr. 5781-1963 II din 07.10.1963 a fost considerat ca fiind valabil în anul 2004 (prin sentința civilă nr. 2748/17.12.2004 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005 a Curții de Apel Cluj și decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005 a Curții de Apel Cluj) nu înseamnă că nevalabilitatea acestuia nu poate fi constatată, cu efecte erga omnes, ulterior, din considerente diferite, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză. Prin decizia ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, forul suprem a statuat în sensul că actul de aprobare (de fapt mandatul dat pentru încheierea contractului de "donație") nu respecta exigențele stabilite de art. 72 pct. b) al Statutului Bisericii Reformate, fiind emis de un episcop și de un consilier, astfel contractul încheiat este lovit de nulitate și din acest motiv.

Prima instanță motivează respingerea cererii prin prezumția irefragabilă de adevăr (efectul pozitiv al autorității lucrului judecat) atașată sentinței civile nr. 2748/17.12.2004 a Tribunalului Cluj, pronunțată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă, în conformitate cu prevederile art. 1200 pct. 4 coroborate cu cele ale art. 1202 alin. (2) din C. civ. din 1864. Instanța asociază acestei hotărâri efecte mai puternice decât cele produse de hotărârea ÎCCJ invocată în favoarea recurentei-reclamante, din simplul motiv că una dintre hotărâri a fost pronunțată în contradictoriu cu recurenta-reclamantă, în timp ce cealaltă, la cererea unei alte entități (Parohia Reformată Dej).

Prezumția legală asociată deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006, prin care nulitatea contractului de donație nr. x din 8 ianuarie 1964 a fost constatată, primează, față de efectele produse de deciziile anterioare, indiferent dacă ele au fost sau nu pronunțate în contradictoriu cu recurenta-reclamantă.

Argumentele expuse sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește lipsa intenției de a dona, reținută în conținutul deciziei ÎCCJ nr. 9637 din data de 24 noiembrie 2006.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței nr. 32/A/22.02.2018 a Curții de Apel Cluj și dreptul autonom de apreciere a instituției pârâte în chestiunea restituirii imobilelor:

Prima instanță a ignorat criticile de nelegalitatea aduse deciziei atacate în lumina sentinței nr. 32/A/22.02.2018 a Curții de Apel Cluj.

Prin sentința civilă nr. 32/A/22.02.2018 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 232/13.02.2019 a ÎCCJ, cu privire la imobilul în cauză, Curtea de Apel Cluj-Napoca a stabilit că legea prezumă explicit nulitatea titlului statului care stă la baza preluării abuzive, inclusiv în cazul contractelor de donație autentice.

În asemenea condiții, se pot lua în considerare și alte motive de nulitate ale contractului de donație, care încă nu au făcut obiectul vreunui litigiu, cum ar fi lipsa unui mandat autentic pentru încheierea contractului de donație.

În speță, mandatul dat prin actul de "aprobare" nr. 5781/1963-11 din 7 octombrie 1963, de Eparhia Reformată din Ardeal, persoană juridică de sine stătătoare, pentru a semna contractul de donație în scopul donării imobilelor către Statul Român, este nul absolut, înscrisul arătat nu a fost întocmit în formă autentică, astfel mandatul cuprins în acesta este lovit de nulitate absolută, care se răsfrânge asupra contractului de donație.

În opinia recurentei, prin hotărârea dată, prima instanță a aplicat greșit și a încălcat normele dreptului material relevante în cauză.

Consideră recurenta că, prin aplicarea prezumției legale instituite de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) al C. civ. din 1864, prima instanță a încălcat, respectiv a aplicat greșit dreptul material incident în cauză. Prezumția arătată nu este susceptibilă de răsturnare prin probă contrară, decât în anumite situații, respectiv, printre altele, când are ca efect anularea unui act.

A "da efect" unei prezumții legale, ca cea instituită de art. 1 alin. (1)^1 al O.U.G. nr. 94/2000, înseamnă a aplica prezumția confirmată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu de a ignora atât prezumția cât și decizia, sub cuvânt că vizavi de recurenta reclamantă aceasta nu poate fi examinată de instituția intimată pârâtă. Nu există opoziție între o prezumție legală relativă, art. 1 alin. (1)

1

al O.U.G. nr. 94/2000 și una absolută (autoritatea de lucru judecat), ci o confirmare a prezumției instituite de art. 1 alin. (1)

1

al O.U.G. nr. 94/2000.

Mai mult, pronunțarea unei hotărâri ulterioare, care dă naștere unei alte prezumții de veridicitate de aceeași forță cu una anterioară, nu constituie o probă contrară, ci o schimbare a situației juridice, care duce la abolirea prezumției instituite în virtutea hotărârilor anterioare, nefiind posibilă conservarea autorității lucrului judecat a hotărârii vechi, astfel că, dată fiind situația juridică nouă, prezumția instituită de art. 1 alin. (1)

1

al O.U.G. nr. 94/2000 se impunea a fi analizată de intimata-pârâtă și de prima instanță.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta reiterează motivele invocate anterior prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, prezentând pe larg situația juridică a imobilului ce face obiectul prezentei cauze, precum și istoricul litigiului dintre părți.

În ceea ce privește efectul pozitiv al autorității lucrului judecat generat de Decizia ÎCCJ nr. 9637 din 24 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. x/2005 și practica statornicită a Curții de Apel Cluj-Napoca, recurenta arată că hotărârile judecătorești generează o prezumție de adevăr a celor constate. Această prezumție la rândul său dă naștere efectului pozitiv al lucrului judecat

Prin Decizia ÎCCJ nr. 9637 din 24 noiembrie 2006, nulitatea contractului de donație a fost constatată, astfel încât instituția pârâtă nu mai poate susține valabilitatea acestui titlu.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere următoarele aspecte:

Criticile recurentei-reclamante sunt nefondate, având în vedere statuările contrare, reținute cu autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu însăși reclamanta-recurentă Eparhia Reformată din Ardeal, prin sentința civilă nr. 2748/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/2005 a Curții de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, și care, în raport de reclamantă, au valoare de prezumție legală absolută, nemaiputând fi contrazise.

Astfel, în mod judicios, Curtea de Apel Cluj a apreciat că raționamentul pârâtei de respingere a cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002 este unul corect având în vedere că prezumției legale relative i se opune prezumția legală absolută derivată din puterea lucrului judecat, în condițiile în care valabilitatea contractului de donație a fost reținută în mod definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 2748/2004 a Tribunalului Cluj și prin Deciziile nr. 502/A/2005 și nr. 2168/R/2005 ale Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu însăși reclamanta, Eparhia Reformată din Ardeal, fără a mai putea fi contrazis.

De asemenea, în mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că nu a fost încălcată în niciun mod prezumția de nulitate a contractelor de donație instituită prin dispozițiile art. 1 alin. (1)^1 din O.U.G. nr. 94/2000

Totodată, în mod temeinic instanța de fond a reținut în considerentele sentinței civile nr. 123/01.10.2020 faptul că Eparhia Reformată din Ardeal nu poate invoca în favoarea sa efectul pozitiv al deciziei civile nr. 9637/24.11.2003 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2005, întrucât contractul de donație nr. x/08.01.1964 a fost analizat prin raportare la alte imobile decât cele care fac obiectul cauzei, respectiv: casă cu teren aferent situat în Dej, str. x, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, casă cu 5 încăperi situată în Dej, P-ța Bobâlna nr. 7, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, două corpuri de casă cu parter, situate în Dej, str. x, înscrise în C.F. nr. x Dej, nr. top. x, casă situată în fosta str. x, actualmente str. x și str. x, înscris în C.F. nr. x Dej, nr. 191/1.

Consideră că în mod corect instanța de fond a reținut că nu a fost încălcat nici efectul pozitiv al autorității de lucru judecat asociat deciziei civile nr. 32/A/22.02.2018 a Curții de Apel Cluj, întrucât prin respingerea cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002 nu a făcut altceva decât să dea eficiență dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

În fine, intimata-pârâtă consideră că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal este fondat, prin prisma motivelor referitoare la prevederile art. 1 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 94/2000, în limitele și pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că Eparhia Reformată din Ardeal a depus pe rolul Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/02.12.2002, având ca obiect restituirea imobilului, construcție și teren în suprafață de 3906 m.p., situat în municipiul Dej, Piața Bobâlna nr. 2, județul Cluj, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Dej, nr. top. x, invocând prevederile O.U.G. nr. 94/2000.

Prin Decizia nr. 8943/30.01.2020, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea depusă de Eparhia Reformată din Ardeal. A reținut că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către statul român, ci a intrat în proprietatea acestuia în baza unui contract de donație a cărei valabilitate a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, nefiind incidente prevederile art. 1 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 94/2000.

Învestită cu cererea în anulare a Deciziei nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de admitere a cererii de retrocedare, prima instanță a respins acțiunea. A reținut, în esență, că reclamanta a dedus judecății instanțelor civile legalitatea contractului de donație autentificat sub nr. x/1964 de către Notariatul de Stat al Raionului Dej, astfel că prin sentința civilă nr. 2748/17.12.2004, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, instanța civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Eparhia Reformată din Ardeal, având ca obiect constatare nulitate contract de donație.

Prima instanță a reținut o prezumție absolută de veridicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 1200 pct. 4, cu referire la dispozițiile art. 1202 alin. (2) din vechiul C. civ., motivat de faptul că instanțele civile au înlăturat în mod explicit susținerile reclamantei cu privire la lipsa intenției de a dona, au constatat ca fiind îndeplinite atât exigențele art. 813 din vechiul C. civ., cât și a cerințele de formă și de fond ale donației, analizând totodată în mod amplu și legalitatea actului de aprobare a donației nr. 5781/07.10.1963 pe care l-au validat ca producând efecte juridice. A reținut, astfel, că raționamentul pârâtei este corect, că statuările instanțelor civile învestite cu soluționarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de donație intrate în puterea lucrului judecat au constituit argumentul pentru care pârâta Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea de retrocedare, constatând ca fiind înlăturată cu succes prezumția legală relativă a caracterului abuziv al preluării imobilului, instituită prin dispozițiile art. 1^1 din O.U.G. nr. 94/2000, că prezumției legale relative i se opune prezumția legală absolută derivată din puterea lucrului judecat, în condițiile în care valabilitatea contractului de donație a fost reținută în mod definitiv și irevocabil în contradictoriu cu reclamanta, fără a mai putea fi contrazis, nefiind încălcată în niciun mod prezumția de nulitate a contractelor de donație instituită prin dispozițiile art. 1 alin. (1)^1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, act normativ în temeiul căruia a fost formulată cererea de retrocedare, "imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea Statului, a unei persoane juridice de drept public, sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență."

Din conținutul explicit al art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că imobilele care au aparținut cultelor religioase (cu excepția lăcașelor de cult) se retrocedează foștilor proprietari, dacă au fost preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu, de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pentru soluționarea cererilor de retrocedare nu este necesar să se obțină, în prealabil, constatarea nulității actului de preluare.

Mai mult, prin O.U.G. nr. 21/2015, aprobată prin Legea nr. 103/2016, a fost introdus alin. (1)

1

al art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, care prevede că "(1^1) Se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)."

S-a instituit o prezumție legală, și anume preluarea în mod abuziv, în sensul ordonanței de urgență, a imobilelor trecute în proprietatea statului Român prin acte de donație, prezumția preluării abuzive putând fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată.

Contrar celor reținute de instanța de fond, prezumția legală a preluării abuzive, instituită prin dispozițiile art. 1 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 94/2000, nu a fost înlăturată în cauză, în raport de considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea litigiului în care s-a analizat contractul de donație autentificat sub nr. x/1964 de către Notariatul de Stat al Raionului Dej, prin sentința civilă nr. 2748/17.12.2004, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 502/A/04.05.2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2168/R/10.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005, anterioare modificărilor aduse O.U.G. nr. 94/2000, prin care a fost instituită prezumția legală a preluării abuzive. În litigiul anterior nu a fost examinată validitatea titlului prin raportare la caracterul abuziv al preluării care a avut loc prin contractul de donație, prin corelare cu dispozițiile legale referitoare la proprietate în vigoare la data preluării, iar prezumția preluării abuzive nu a fost înlăturată în condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate, incidente în ceea ce privește soluționarea cererilor de retrocedare.

Prin Decizia nr. 32/22.02.2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă în dosar nr. x/2016, definitivă, prin care a fost respins apelul formulat împotriva sentinței nr. 373/18.09.2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care a fost respinsă o nouă acțiune a reclamantei pentru constatarea nulității contractului de donație, s-a subliniat că este inadmisibilă acțiunea reclamatei, Comisia Specială de retrocedare fiind singura abilitată să se pronunțe asupra cererii de retrocedare, fără a fi ținută în soluționarea acesteia de existența unei hotărâri judecătorești prin care, în prealabil, să se statueze asupra valabilității actului de preluare, cu atât mai mult față de împrejurarea că a fost introdusă prezumția preluării abuzive a imobilelor trecute în proprietatea statului prin donație.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele în sensul că imobilul solicitat nu a fost preluat abuziv de către Statul Român, astfel că, față de starea de fapt reținută și raportat la prevederile legale arătate, a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu, în perioada de referință prevăzută de lege, nefiind înlăturată prezumția legală privind preluarea abuzivă a imobilului.

În consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la textele normative anterior reținute, se impune anularea Deciziei nr. 8943/30.01.2020 emise de pârâtă.

În ceea ce privește celelalte capete de cerere din cererea precizată, Înalta Curte reține că nu pot fi analizate, având în vedere că, prin Decizia nr. 8943/30.01.2020, cererea de retrocedare a fost analizată exclusiv prin prisma înlăturării prezumției caracterului abuziv al preluării imobilului, în baza sentinței nr. 2748/17.12.2004, pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2003, urmând ca pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România să reia procedura de soluționare a cererii de retrocedare nr. x/02.12.2002, pentru a verifica îndeplinirea celorlalte condiții impuse de lege.

În raport de aceste aspecte, având în vedere că prima instanță a interpretat greșit prevederile O.U.G. nr. 94/2000, atunci când a reținut înlăturarea prezumției legale prevăzute de art. 1 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 94/2000, sentința recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În consecință, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, va dispune casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea precizată, va anula Decizia nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței civile nr. 123/2020 din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, admite în parte acțiunea.

Anulează Decizia nr. 8943 din 30.01.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 aprilie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.