ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24.08.2016, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României-Comisia Specială de Retrocedare, a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 5691/23.06.2016, emise de pârâtă, ce i-a fost comunicată la 29.07.2016, și restituirea în natură a imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. x, înscris în Cartea Funciară nr. x a mun. Cluj-Napoca, nr. top x.

Prin Sentința civilă nr. 369 din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată primei instanțe. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate și, rejudecând pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

3.1. Printr-o primă critică, se susține că instanța de fond nu a judecat fondul litigiului, ci a admis excepția puterii lucrului judecat, în mod eronat, motiv pentru care se impune casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare

Recurenta-reclamantă opinează că, în mod greșit, s-a constatat că hotărârile irevocabile invocat, Deciziile nr. 362/A/27.04.2006, a Tribunalului Cluj, și nr. 2681/R/04.12.2006, a Curții de Apel Cluj, prin care s-a apreciat lipsa calității procesuale a Eparhiei Reformată Ardeal, privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparținând fostului Colegiu Reformat, leagă Curtea de Apel Cluj, fără să se procedeze la analiza completă și completă a probatoriului administrat și cu elemente de absolută noutate față de hotărârile pronunțate în anul 2006.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că efectele hotărârilor respective se manifestă inter partes, în limitele procesului, astfel că în ipoteza în care au fost administrate probe insuficiente în acel litigiu, nimic nu se opune să se administreze în prezenta cauză un probatoriu complet și convingător.

Vechile soluții nu sunt repuse în discuție, drepturile câștigate rămân neafectate, deoarece obiectul litigiului este dreptul de a primi despăgubiri în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune întrunirea condiției prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv ca o parte din litigiul anterior să invoce un drept recunoscut prin hotărârea inițială, în noul litigiu.

Autoritatea publică intimată nu a avut calitatea de parte în litigiile anterioare și nu i s-a recunoscut vreun drept în favoarea ei prin aceste hotărâri, astfel că nu pot fi invocate disp. art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., de unde rezultă că hotărârea recurată cuprinde motive străine pricinii, conform disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

3.2. Cea de-a doua critică susține respingerea nelegală a cererii de a se efectua o expertiză având ca obiectiv stabilirea conținutului și interpretarea dreptului străin, al Monarhiei Austro-Ungare, admisibilă în condițiile art. 330 alin. (3) din C. proc. civ.

De asemenea, se mai susține că, în conformitate cu prevederile art. 253 din C. proc. civ., instanța de judecată poate lua cunoștință din oficiu de dreptul unui stat străin, iar regulile de interpretate sunt cele stipulate de C. civ., în cadrul art. 2562 și art. 2563.

În consecință, susține recurenta-reclamantă, a fost privată de o probă esențială pentru soluționarea cererii, iar aceasta se poate remedia doar prin casarea cu trimitere a cauzei.

3.3. În subsidiar, recurenta-reclamantă solicită soluționarea fondului cererii, prin casarea cu reținere a sentinței atacate

Sub acest aspect, se susține că Eparhia Reformată din Ardeal, a fost proprietarul de drept al imobilelor aparținând școlilor confesionale, conform dreptului eclesiastic, drept dovedit printr-un extras din lucrarea lui A. - consilier permanent la Consiliul Legislativ și președintele Secțiunii a II-a de drept privat, intitulată C. civ. austriac în vigoare în Ardeal, Ordinul Ministerului Justiției nr. 2207/1909, completat prin Ordinul nr. 19407/1911, două soluții ale instanțelor de contencios administrativ din anul 1912.

Recurenta-reclamantă mai arată că, Colegiul Reformat a funcționat în perioada interbelică în temeiul legii asupra învățământului particular, de unde rezultă că școala particulară nu este o persoană juridică distinctă de cea a fondatorului.

Prin O.U.G. nr. 83/1999, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, clădirea veche a Colegiului Reformat a fost retrocedată Eparhiei, iar imobilul era înscris în CF nr. x nr. topo x pe numele Colegiului Reformat, reprezentând aceeași carte funciară care cuprindea și imobilul solicitat spre retrocedare în cadrul proces.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

În cuprinsul argumentării acestei critici, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a admis practic puterea lucrului judecat, în raport de existența a două hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a constatat lipsa calității procesuale active a Eparhiei, în privința anulării contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparținând fostului Colegiu Reformat.

Motivele cuprinse în hotărârea fondului sunt străine de pricină, consideră recurenta-reclamantă, deoarece:

- efectele celor două hotărâri judecătorești se manifestă numai inter partes;

- prin cererea de acordare a despăgubirilor nu sunt repuse în discuție soluțiile anterioare;

- efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune ca o parte din litigiul anterior să invoce un drept recunoscut prin hotărârea pronunțată în noul litigiu;

- hotărârile invocate au cel mult valoare de precedent judiciar.

Judecătorul fondului a considerat că speța dedusă judecății nu pune în discuție excepția autorității de lucru judecat în sens procesual, respectiv existența triplei identități prevăzută de art. 431 din C. proc. civ., ci are în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, corespunzător disp. art. 430 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform disp. art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În jurisprudența sa anterioară, Înalta Curte, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2787/12.06.2014, a arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Înalta Curte, prin decizia sus-menționată a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești, aceasta nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Față de disp. art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., se reține că în prezenta cale de atac nu pot fi păstrate cele invocate de recurenta-reclamantă prin motivele de casare analizate, deoarece efectul pozitiv al lucrului judecat nu presupune repunerea în discuție a soluțiilor anterioare, dar nici existența vreunei condiții specifice, respectiv aceea că doar o parte din litigiul acesteia să invoce un drept recunoscut prin hotărârea inițială, în noul litigiu.

Dimpotrivă, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se impune prin însăși soluția pronunțată în primul proces și prin considerentele hotărârii și care are legătură cu noul proces.

Referitor la faptul că hotărârea judecătorească produce drepturi și obligații doar față de părți și succesorii acestora, conform art. 435 din C. proc. civ., nu contrazice efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, acestea reglementând situații distincte, respectiv obligativitatea hotărârii pe de o parte, și manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, pe de altă parte.

De asemenea, se remarcă că susținerea recurentei-reclamante cu privire la faptul că, în lipsa întrunirii disp. art. 431 din C. proc. civ., cu privire la identitatea de părți, obiect și cauză, hotărârile anterioare au numai valoare de precedent judiciar, nu poate fi reținută, deoarece ceea ce se analizează în cadrul criticilor formulate sunt disp. art. 430 din C. proc. civ.

Instanța de fond, trecând la analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., a observat cele două hotărâri judecătorești anterioare, respectiv Decizia civilă nr. 362/A/27.04.2006, a Tribunalului Cluj, și Decizia civilă nr. 2.681/R/04.12.2006, a Curții de Apel Cluj, s.-au pronunțat cu privire la calitatea de proprietară a reclamantei asupra bunului imobil pentru care aceasta a solicitat constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, stabilind că aceasta nu este succesor în drepturi al fostului proprietar, din perspectiva disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Este de menționat faptul că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a fost stabilit ca urmare a aplicării dispozițiilor Noului C. proc. civ., acțiunea formulată aflându-se sub incidența acestuia, fiind fără relevanță împrejurarea pronunțării celor două hotărâri judecătorești în anul 2006, când era în vigoare vechiul C. proc. civ.

Instanța de fond a mai arătat și că, în cele două dosare anterioare, prin hotărârile judecătorești pronunțate, judecătorii s-au referit și au făcut o analiză a dreptului maghiar, celui eclesiastic și a dreptului român, din perspectiva acelorași înscrisuri depuse și în dosarul de față.

Astfel, prin cele două hotărâri judecătorești invocate, s-a constatat că Eparhia Reformată nu a fost proprietara imobilelor ce au aparținut Colegiului Reformat din Cluj, având doar un drept de administrare.

Avându-se în vedere că și în prezentul litigiu, Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat restituirea în natură a unui imobil proprietatea Colegiului Reformat din Cluj, se va aprecia că prima instanță, în mod corect a aplicat disp. art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., de unde rezultă că motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate.

Cu ocazia dezbaterilor, recurenta-reclamantă a susținut faptul că hotărârea primei instanțe este în contradicție cu hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din cauza Lungoci contra României.

Verificând cele învederate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, constată că, în cauza indicată, se analiza autoritatea de lucru judecat și nu a fost pronunțată nicio sentință prin care să se constate că Eparhia Reformată Arad este proprietara imobilelor ce au constituit Colegiul Reformat.

În cauza Lungoci contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că nicio instanță nu a explicat motivele pentru care sentința prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, rămasă definitivă la 28.03.1997, nu a constituit un act care constată dreptul de proprietate și nu a indicat care act ar beneficia de o asemenea calificare, de unde ar reieși că acea sentință este lipsită de orice interes juridic.

În litigiul pendinte, recurenta-reclamantă solicită să se reia analiza dreptului său de proprietate asupra imobilelor Colegiului Reformat, indicând aceleași trei perspective - dreptul maghiar, eclesiastic și român, pe baza acelorași înscrisuri care au făcut deja obiectul studiului unor hotărâri pronunțate anterior.

Înalta Curte, observă că și acest motiv de recurs nu a fost întemeiat în drept prin recursul declarat, însă cele susținute nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., deoarece privesc netemeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, iar disp. art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., permit casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Observând și jurisprudența Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal, cu privire la cereri similare formulate de recurenta-reclamantă, respectiv Deciziile nr. 1.980/05.04.2011, nr. 1.893/10.05.2018 și nr. 4.087/22.11.2018, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Eparhia Reformată din Ardeal, împotriva Sentinței nr. 369 din 16 noiembrie 2016, a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - OB