ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.04.2016, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase și Comunității Minorităților Naționale din România, anularea Deciziei nr. 5271 din 19.02.2016; restituirea în natură către reclamantă a imobilelor; cota de 43/131 parte din terenul înscris în cartea funciară colectivă nr. x Cluj-Napoca nr. top x, având adresa: str. x; unitate individuală construcție înscrisă în cartea funciară individuală nr. x, nr. top x, str. x; să fie obligată comisia să soluționeze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unității teritoriale(construcție) înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. x, cu adresa str. x, și cota de 88/131 parte din terenul înscris în CF colectivă x Cluj-Napoca, nr. top x, cu adresa: str. x.

Prin sentința civilă nr. 371/2016 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul A. și a fost respinsă acțiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON către intervenient.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat următoarele:

Prima instanță nu a judecat fondul litigiului, admițând practic excepția puterii lucrului judecat în mod eronat, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere a sentinței atacate. Sub acest aspect, reținerea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat de către prima instanță este nelegală, fiindcă normele respective nu își găsesc aplicabilitatea în speța dedusă judecății.

Practic, s-a considerat că hotărârile irevocabile invocate (decizia nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj și decizia nr. 2727/2006 a Curții de Apel Cluj), prin care s-a constatat lipsa calității procesuale a Eparhiei privind I anularea contractelor de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate imobile aparținând fostului Colegiu Reformat, leagă Curtea de Apel Cluj și prima instanță în consecință a recunoscut pe deplin efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.

Abordarea primei instanțe este nelegală, pentru cel puțin patru motive:

În primul rând, efectele hotărârilor respective se manifestă inter partes, în limitele procesului respectiv. Dacă Eparhia Reformată a administrat probe insuficiente în litigiul respectiv, nimic nu se opune să administreze aici și acum un probatoriu complet și care să convingă instanța.

În al doilea rând, vechile soluții nu sunt repuse în discuție, drepturile câștigate rămân neafectate. Dacă este vorba despre un imobil înstrăinat, chestiunea dedusă judecății era dacă avem dreptul de a primi despăgubirile legale. Nu sunt afectate în niciun mod soluțiile anterioare.

În al treilea rând, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat într-adevăr nu presupune identitate de părți, obiect și cauză, însă presupune întrunirea unei condiții specifice, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.: ca o parte din litigiul anterior să invoce un drept recunoscut prin hotărârea respectivă, inițială, în noul litigiu.

Autoritatea publică intimată nu a avut calitatea de parte în litigiile respective și nu i s-a recunoscut niciun drept în favoarea ei prin hotărârile invocate. în consecință, prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, fiindcă legea practic permite părții care a câștigat un litigiu anterior dreptul de a opune autoritatea de lucru judecat într-un nou litigiu față de terțe persoane, ceea ce nu este cazul.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat are în vedere partea care a câștigat litigiul, care poate să se prevaleze de dreptul recunoscut prin hotărârea inițială într-o nouă cauză, ceea ce nu este cazul. în acest sens, arătăm că și doctrina relevantă a tranșat în modul arătat această problemă:

"Aspectul pozitiv [al autorității lucrului judecat] privește partea care a câștigat procesul și se referă la faptul că aceasta se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului." (Gabriel Boroi, Mirela Stancu: Drept procesual civil, ediția a 2-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2016, p. 579).

Similar, s-a arătat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se manifestă "pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut printr-o hotărâre judecătorească. în acest caz, pentru ca o hotărâre să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat nu interesează existența triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două litigii" (Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, voi. II, Universul Juridic, București, 2013, p. 589-590).

"Din perspectiva efectului pozitiv, partea căreia s-a recunoscut dreptul alegat se poate prevala de acest drept, ca expresie a prejudicialității în procesul civil. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu trebuie deci circumscris aceleiași triple identități. Astfel - cum concis, frumos și lămuritor s-a spus - lucrul deja judecat își extinde efectele asupra lucrului de judecat." (Ion Deleanu, Tratat de procedură civilă, voi. II, Editura Universul Juridic, București 2013, p. 95).

În al patrulea rând și în consecință, în lipsa întrunirii cerințelor specifice impuse de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile depuse au valoare de cel mult de precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba de izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute și fiind absolut permise dovezile contrare.

Astfel, hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei. Cauza fiind soluționată în temeiul acestei excepții, fără analiza fondului, a noilor dovezi care nu au fost administrate în litigiul inițial, invocat ca temei al efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, se impune soluția casării cu trimitere.

De asemenea, recurenta a arătat că prima instanță a respins în mod nelegal cererea sa de efectuare a unei expertize, ce avea ca obiect stabilirea conținutului și interpretarea dreptului istoric străin, al Monarhiei Austro-Ungare, admisibilă în condițiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ.

Mai mult, potrivit art. 253 C. proc. civ., instanța de judecată poate lua cunoștință din oficiu de dreptul unui stat străin, cu condiția ca acesta să fie invocat. Proba legii străine se face conform dispozițiilor C. civ. referitoare la conținutul legii străine.

Regulile aplicabile privitoare la conținutul legii străine, prevăzute de art. 2562 C. civ. stabilesc următoarele: conținutul legii străine se stabilește de instanța judecătorească prin atestări obținute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un alt mod adecvat. De asemenea, conform art. 2563 C. civ., legea străină se interpretează și se aplică potrivit regulilor de interpretare și aplicare existente în sistemul de drept căruia îi, aparține.

În consecință, recurenta a arătat că a fost privată de o probă esențială și necesară pentru soluționarea cauzei, contrar cerințelor CEDO, ceea ce se poate remedia doar prin casarea cu trimitere a cauzei.

În subsidiar, recurenta a arătat că în privința fondului cererii sale, se impune, de asemenea, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și soluționarea pe fond în mod favorabil a acțiunii, întrucât din argumentele expuse și probele administrate rezultă că Eparhia Reformată din Ardeal era proprietarul de drept al imobilelor aparținând școlilor confesionale.

Prin întâmpinarea depusă, intimata Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase și Comunității Minorităților Naționale din România a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esență, că sentința atacată este legală, criticile recurentei nefiind întemeiate.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13.07.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19.10.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase și Comunității Minorităților Naționale din România, anularea Deciziei nr. 5271 din 19.02.2016; restituirea în natură către reclamantă a imobilelor; cota de 43/131 parte din terenul înscris în cartea funciară colectivă nr. x Cluj-Napoca nr. top x, având adresa: str. x; unitate individuală construcție înscrisă în cartea funciară individuală nr. x, nr. top x, str. x; să fie obligată comisia să soluționeze pe fond cererea de retrocedare pentru măsuri reparatorii în cazul unității teritoriale(construcție) înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. x, cu adresa str. x și cota de 88/131 parte din terenul înscris în CF colectivă x Cluj-Napoca, nr. top x, cu adresa: str. x.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul A. și a fost respinsă acțiunea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON către intervenient.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a formulat către Comisia Specială de Retrocedare din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Imobilelor cerere de retrocedare înregistrată sub nr. x din 27 februarie 2003 prin care a solicitat restituirea imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, nr. 36 reprezentând casă din cărămidă nearsă,acoperită cu tinichea,cu două camere și un atelier, curte în suprafață de 500 mp,înscris în CF x nr. top x,transcris în CF nr. x,transcris ulterior în CF colectivă col. x și CF x și CF x.

Cu privire la imobilul ce se solicită a fi retrocedat, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, arată că imobilul apartament 1 ce au fost vândut în baza Legii nr. 112/1995,

Cunoscând această stare de fapt, reclamanta a formulat acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, cerere admisă. prin sentința civilă nr. 8924/2005 pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoria Cluj-Napoca.

Ulterior, apelul formulat de către pârâții din acel dosar a fost admis prin decizia civilă nr. 279/A/31.03.2006, pronunțată în dosarul nr. x al Tribunalului Cluj, soluție menținută prin decizia civilă nr. 2727/R/07.12.2006, pronunțată în dosarul nr. x al Curții de Apel Cluj.

Speța dedusă judecății nu pune în discuție excepția autorității de lucru judecat în sens procesual (pentru verificarea triplei identități-art. 431 C. proc. civ.) ci are în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat (art. 430 alin. (1) C. proc. civ.), care se impune a fi reținut și în prezenta cauză.

Astfel, rezultă fără nici un dubiu că atât în decizia civilă nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj, dosar nr. x cât și în decizia civilă nr. 2.727/2006 a Curții de Apel Cluj, dosar nr. x, s-a analizat calitatea procesuală activă a reclamantei și s-a stabilit că aceasta nu-și justifică calitatea din perspectiva faptului că nu este proprietara bunului imobil în privința căruia solicită constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare și nici nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, ambele ipoteze fiind cerute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Desigur, în prezenta cauză nu prezintă relevanță aspectul referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantei din dosarul menționat anterior, ci dacă aspectele avute în vedere de cele două instanțe, de apel și de recurs, pot fi reținute și în prezenta cauză și care au în vedere calitatea reclamantei de fostă proprietară a bunului imobil revendicat.

Ceea ce prezintă importanță este faptul dacă reclamanta are calitate de proprietar asupra bunurilor revendicate, în condițiile O.U.G. nr. 94/2000 sau, dimpotrivă, nu are această calitate.

Din conținutul celor două decizii și, în principal, din conținutul deciziei civile pronunțată în dosarul nr. x de Curtea de Apel Cluj, rezultă că instanțele anterioare s-au preocupat a determina dacă reclamanta, contrar celor menționate în cartea funciară, în care este evidențiat dreptul de proprietate al unității de învățământ și nu al reclamantei, are totuși calitatea de proprietar asupra imobilului în cauză.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta propune instanței analiza îndeplinirii cerinței esențiale cerută de lege (privită în sens larg) respectiv cea de proprietară asupra imobilului în cauză, în considerarea unor argumente întemeiate pe dreptul eclesiastic, cel maghiar și pe dreptul român.

Se poate observa însă că această analiză, din cele 3 perspective, a fost realizată și în decizia Curții de Apel Cluj, concluzia instanței de recurs fiind că reclamanta nu își justifică calitatea de proprietară asupra imobilului în cauză.

Astfel, din perspectiva dreptului eclesiastic cât și a celui maghiar, văzând argumentele prezentate de către reclamantă în acțiunea introductivă, Curtea remarcă că opera, chiar și cu caracter științific a unui autor, nu poate fi avută în vedere ca întemeind, din perspectivă legală, o hotărâre judecătorească.

Aceasta cu atât mai mult cu cât în decizia dată, instanța de recurs analizează cadrul legislativ din perspectivă istorică și ajunge la anumite concluzii în privința dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului.

Aceleași concluzii sunt reținute și din perspectiva argumentelor susținute de reclamantă și întemeiate de aceasta pe dreptul maghiar, reclamanta făcând referire la opinia exprimată de Ministerul justiției maghiar, în soluționarea a două petiții.

Așa cum s-a arătat deja, în decizia menționată sunt analizate norme de drept cuprinse în acte normative cu putere de lege, astfel încât, față de această evidență, argumentul întemeiat pe opinia exprimată nu poate fi primit.

Cadrul legislativ intern, atât anterior întabulării, cât și ulterior acesteia a fost amplu analizat în decizia civilă nr. 2727/2006 a Curții de Apel Cluj, astel încât nici din această perspectivă nu pot fi primite argumentele reclamantei.

Într-adevăr, nu există o identitate de argumente însă se poate observa că în prezenta cauză, susținerile reclamantei sunt întemeiate pe 3 direcții: dreptul maghiar, cel eclesiastic și cel român, iar argumentele nu diferă, în esența lor, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat fiind astfel deplin și putând fi reținut ca atare în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază drept legală sentința atacată și își însușește considerentele acesteia, neputând fi reținută incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect incidența în cauză a prevederilor art. 430 alin. (1) și art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ., prin invocarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Aceasta, în condițiile în care în considerentele deciziei nr. 279/A/2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, precum și ale deciziei nr. 2727/R/2006 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie (prin care s-a respins recursul formulat de Eparhia Reformată din Ardeal împotriva deciziei menționate a Tribunalului Cluj), s-a reținut că imobilul a cărui cerere de retrocedare a fost respinsă prin decizia atacată (imobil situat în Cluj-Napoca, identificat inițial cu nr. top x) a aparținut, în calitate de proprietar tabular Colegiului Reformat din Cluj, neputându-se susține că acesta ar fi fost un cult religios. Prin urmare, nici imobilul nu a aparținut unui cult religios în înțelesul O.U.G. nr. 94/2000, deci nu poate face obiectul acestui act normativ. S-a mai reținut că Eparhia Reformată din Ardeal nu a probat că ar fi fondat Colegiul Reformat din Cluj, aceasta neînscriindu-și dreptul de proprietate asupra bunurilor Colegiului Reformat.

Nu este întemeiată critica recurentei potrivit căreia efectele hotărârilor judecătorești menționate se manifestă doar inter partes, dat fiind că art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că oricare dintre părțile unui proces poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, fără ca textul legal să impună condiția ca cel ce invocă lucrul anterior judecat să fi avut calitatea de parte în acel litigiu, iar hotărârea să fi fost pronunțată în favoarea sa. După cum s-a arătat și în doctrină, părțile sunt prizoniere, față de terți, cu privire la conținutul deciziei pe care au obținut-o. Aceasta înseamnă că terțul se poate prevala de hotărârea pronunțată împotriva adversarului său, care nu poate contesta temeinicia și legalitatea hotărârii definitive pronunțate împotriva sa (aceasta fiindu-i în mod evident opozabilă), pentru că astfel s-ar repune în discuție lucrul judecat, ceea ce nu este admisibil.

Nu poate fi primită nici susținerea recurentei potrivit căreia nu sunt repuse în discuție drepturile câștigate, întrucât chestiunea dedusă judecății era dacă avea dreptul de a primi despăgubiri. Înalta Curte are în vedere că dreptul la măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 este condiționat de calitatea de proprietar asupra imobilului a cultului religios solicitant. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, în speță s-a stabilit, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nu s-a aflat în proprietatea recurentei-reclamante.

Totodată, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiat și argumentul recurentei potrivit căruia este permisă dovada contrară împotriva celor stabilite prin hotărârile judecătorești mai sus menționate. Aceasta întrucât statuarea din considerentele acestora referitoare la neîndeplinirea de către recurentă a condiției calității de proprietar asupra imobilului nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre judecătorească; această statuare este prezumată ca fiind expresia adevărului judiciar (res iudicata pro veritate accipitur) și se impune noii judecăți ca un "dat", ce nu poate fi ignorat. Aceasta înseamnă că, în prezentul litigiu, instanța nu mai are posibilitatea de a face propria verificare jurisdicțională privind dreptul de proprietate al recurentei asupra imobilului în litigiu - acest aspect a fost deja supus analizei unei instanțe judecătorești și tranșat cu autoritate de lucru judecat.

În consecință, în opinia Înaltei Curți, nu se poate reține că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, atâta timp cât, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a reținut în mod corect incidența în cauză a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Nu este întemeiată nici critica recurentei potrivit căreia prima instanță a respins nelegal cererea de efectuare a unei expertize având drept obiective stabilirea conținutului și interpretarea dreptului istoric străin, dat fiind că, în contextul reținerii efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, proba solicitată apare ca inutilă.

Cât privește argumentele expuse pe fondul cererii, Înalta Curte constată că acestea au caracter subsidiar (potrivit chiar calificării recurentei) și că, oricum, în raport cu cele arătate mai sus, sunt lipsite de relevanță, susținerile referitoare la dreptul de proprietate al Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, în temeiul art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Eparhia Reformată din Ardeal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinței civile nr. 371/2016 din 16 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2018.