ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5187/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. din Transilvania au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7501/2017, emisă de pârât, și admiterea cererii înregistrate sub nr. x/20.01.2003 la Comisia Specială de Retrocedări.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 119 din 9 mai 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. din Transilvania și, în consecință, a respins acțiunea față de aceasta.

Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia.

Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, a anulat Decizia nr. 7501 din 15.11.2017 și a obligat pârâta să emită decizia de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile legii, în favoarea reclamantei pentru cota de 2/3 parte din imobilul înscris în CF x, nr. top. x Cluj-Napoca.

De asemenea, a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedit.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. din Transilvania, precum și pârâta Comisia Specială de Retrocedare, invocându-se motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia și A. din Transilvania

Recurentele-reclamante consideră greșită reținerea excepției lipsei calității procesuale active a A. din Transilvania, deoarece toate bunurile temporale aparținând Bisericii Universale, Scaunului Apostolic și altor persoane juridice publice ale Bisericii sunt bunuri ecleziastice și sunt reglementate de anumite canoane, conform, art. 1257 din Codex Iuris Canonici.

Fondul de Burse aparținând B. din Transilvania și intabulat sub nr. B+4 din CF x, constituie un patrimoniu de afectațiune, creat și administrat de Ordinariul de rit latin de Alba-Iulia în baza principiului autonomiei bisericești.

Cererea de retrocedare a fost formulată pe seama B., iar Fundația este succesorul de drept al acestuia, astfel că aceasta are calitate procesuală activă în cauză.

3.2. Recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare

Recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 1, 3 și 4 din O.U.G. nr. 94/2000, a respins excepția lipsei calității procesuale active a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba-Iulia și a anulat parțial Decizia nr. 7501/15.112017.

Cu privire la calitatea procesuală activă a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, recurenta-pârâtă arată că cererea de retrocedare a fost formulată pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba-Iulia, însă cererea de chemare în judecată a fost formulată de Arhiepiscopie în nume propriu.

Or, susține recurenta-pârâtă, titularul cererii de retrocedare nu este Arhiepiscopia și, în consecință, aceasta nu are calitate procesuală activă în dosar.

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat a fi retrocedat, conform Cărții funciare nr. x a localității Cluj, proprietarii tabulari ai imobilului au fost Episcopia Catolică de rit latin de Alba-Iulia în 2/3 și Fondul de Burse romano-catolic în 1/3-a parte.

Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia este o persoană juridică distinctă de Episcopia Catolică de rit latin de Alba-Iulia (în prezent, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia) sau de Fondul de ajutorare a învățătorilor Romano-Catolici din Ardeal.

Acest aspect, susține recurentul-pârât, rezultă din prevederile Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927, între Sfântul Scaun și Guvernul Român, încheiat la 30.05.1932, conform cărora B. se transformă într-un organ al Diocezei Catolice de rit de Alba-Iulia sub denumirea de "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia".

Toate drepturile patrimoniale ce se găseau sub administrația B. vor fi administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba-Iulia.

Astfel, Ordinariul Catolic avea doar în administrare Fondul de burse, prin urmare și B. deținea aceste bunuri doar în administrare.

Întrucât Arhiepiscopia Romano-Catolică nu a formulat cerere de retrocedare în nume propriu și nu este continuatoarea proprietarului tabular Fondul de studii, nu poate pretinde retrocedarea bunurilor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurentele-reclamante susțin că cererea de retrocedare a fost formulată și pe seama B., care deținea Fondul de Burse, iar A. din Transilvania este succesorul de drept al B. din Transilvania.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate, prima instanță reținând, în mod corect lipsa calității procesuale active a reclamantei A. din Transilvania.

În primul rând, cererea de retrocedare nu a fost formulată de către Fundație sau în numele acesteia.

Acest fapt nici nu era posibil, deoarece Fundația a fost înființată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003.

În al doilea rând, Fondul apare proprietar în cotă de 1/3 asupra imobilului a cărei retrocedare s-a cerut, însă bunurile acestuia constituiau bunuri ale domeniului public al statului, aflate în administrarea Ordinariatului Catolic de rit latin de Alba-Iulia, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Dovada acestei susțineri este extrasă din cuprinsul Acordului dintre Guvernul Român și Sfântul Scaun, cu privire la interpretarea art. IX din Concordatul din 10.05.1927, acord publicat în Monitorul Oficial din data de 09.03.1940, conform căruia, bunurile sunt înființate de principii Transilvaniei, în considerarea interesului general al statului și, prin urmare, calitatea de bun ecleziastic nu conduce la transformarea proprietății publice în proprietatea B. din Transilvania.

Din cuprinsul cererii de retrocedare nr. x/30.01.2003, reiese faptul că aceasta a fost formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia, prin arhiepiscop dr. C., care a semnat și cererea.

Totodată, în cadrul aceleiași cereri se arată că se înaintează solicitarea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia pentru restituirea imobilului din Cluj-Napoca, județul Cluj.

Acțiunea în justiție, prin care s-a solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 7501/15.11.2017 a fost formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, prin același arhiepiscop și de A. din Transilvania.

Inserarea în cuprinsul cererii de retrocedare a faptului că se "înaintează solicitarea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia" pentru restituirea imobilului, nu constituie dovada că aceasta este formulată de însuși Consiliul Arhidiecezei, deoarece nu există o împuternicire din partea acestuia, iar cererea nu este semnată de un reprezentant al Consiliului.

Față de acestea, se constată că instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuali pasive a Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba-Iulia, față de semnatarul cererii și în raport de mențiunile din cuprinsul CF nr. x Cluj, care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului, în cotă de 2/3, în persoana reclamantei Arhiepiscopia.

Cu privire la argumentele aduse în cuprinsul cererii de recurs în privința dreptului de proprietate asupra imobilului în discuție, Înalta Curte constată că acestea privesc cota de 1/3, pentru care a formulat recurs A. din Transilvania și care a fost respins deja de instanța de recurs.

Înalta Curte va observa că prima instanță a conchis în sensul că partea de 2/3 din imobil a fost proprietatea tabulară a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba-Iulia, că a fost trecută în proprietatea statului român prin Decretul nr. 176/1948, în mod abuziv, astfel încât sunt îndeplinite prevederile art. 1 alin. (4), art. 2 alin. (4) și art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, iar reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, constatare ce nu a fost recurată, intrând în autoritatea de lucru judecat.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile, formulate de reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba-Iulia și A. din Transilvania, precum și de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva sentinței nr. 119 din 9 mai 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.