ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1635/2011

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a

fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D.

vizând sentința penală nr. 21/2009 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin

decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul fiind obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul M.D. a solicitat

revizuirea sentinței penale nr. 21 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, deoarece pronunțarea hotărârii s-a făcut fără luarea în considerare a

cererii existente în dosarul nr. 255/P/2008 din 6 noiembrie 2008. Prin sentința

penală nr. 21 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea petentului M.D. împotriva ordonanței nr. 141/II/2/2009 din

20 februarie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva ordonanței nr. 255/P/2008

din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sentința

rămânând definitivă prin decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin respingerea recursului petentului.

Instanța de fond a

apreciat cererea petentului ca fiind inadmisibilă, întrucât prin hotărârea a

cărei revizuire se solicită nu a fost soluționat fondul cauzei (în sensul pronunțării

unei hotărâri de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal),

astfel încât conform dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. aceste hotărâri nu

pot fi supuse revizuirii.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul M.D., fără a învedera

motivele de recurs.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul declarat din oficiu, îl consideră

nefondat pentru următoarele considerente:

În art. 394 alin. (1)

C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi

extraordinare de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.”

Atât din conținutul

prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale

aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la

art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că

sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat

fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de

drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de

încetare a procesului penal.

Din aceste

reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiile pe care

fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de

revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile

judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse

revizuirii.

Or, în raport cu

soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a)

și lit. b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea

împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar

rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea

existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc.

pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea

procesului penal.

Pe de altă parte, cât

timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii

extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești

pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația

contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția

României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...]

pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În același sens s-a

pronunțat și instanța supremă prin decizia nr. 17/2007 pronunțată în recurs în

interesul legii, decizie obligatorie potrivit normelor constituționale.

Pentru aceste

considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul petentului.

Conform art. 191

alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul M.D. împotriva sentinței penale nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

revizuient la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 aprilie 2011.