ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1635/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D. vizând sentința penală nr. 21/2009 a Curții de Apel Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul fiind obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că petentul M.D. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 21 din 23 septembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, deoarece pronunțarea hotărârii s-a făcut fără luarea în considerare a cererii existente în dosarul nr. 255/P/2008 din 6 noiembrie 2008. Prin sentința penală nr. 21 din 23 martie 2009 a Curții de Apel Cluj a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului M.D.

împotriva ordonanței nr. 141/II/2/2009 din 20 februarie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva ordonanței nr. 255/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin respingerea recursului petentului. Instanța de fond a apreciat cererea petentului ca fiind inadmisibilă, întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a fost soluționat fondul cauzei (în sensul pronunțării unei hotărâri de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal), astfel încât conform dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen. aceste hotărâri nu pot fi supuse revizuirii. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul M.D., fără a învedera motivele de recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: În art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.” Atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc.

pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiile pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii. Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și lit. b) C. proc.

pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. În același sens s-a pronunțat și instanța supremă prin decizia nr. 17/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie potrivit normelor constituționale. Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentului. Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.D. împotriva sentinței penale nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 aprilie 2011.