ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1372/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2010 pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamantul L.D.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. București, anularea Ordinului Președintelui acesteia nr. 69500/2009, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeș, conform dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, reintegrarea pe postul deținut anterior, respectiv director executiv adjunct – consilier clasa I, grad profesional superior, treapta 1 de salarizare, precum și obligarea pârâtei la plata retribuției, de la eliberarea din funcție și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, are calitatea de funcționar public (consilier clasa I, grad profesional superior), fiind numit, începând cu 1 iunie 2005, în funcția de director executiv la D.S.V.S.A. Argeș. Ulterior, prin ordinul a cărui anulare se solicită, s-a dispus eliberarea sa din funcția publică deținută, ca urmare a intervenției O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a instituit funcția de director coordonator, dar cu aceleași atribuții, în care a fost numit V.I. A mai arătat reclamantul că prevederile actului normativ care au constituit temeiul juridic pentru eliberarea sa din funcție a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. Reclamantul a mai susținut că dispozițiile Legii nr. 188/1999 stipulează norme clare privind măsurile de protecție a funcționarului public, împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice.

Ca atare, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. Pârâta, prin întâmpinarea formulată la 30 iunie 2010, a solicitat respingerea acțiunii, în principal, ca prescrisă, față de dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ca inadmisibilă, pe considerentul că reclamantul nu a făcut dovada respectării dispozițiilor imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, privind obligativitatea parcurgerii plângerii prealabile, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată, cu motivarea că eliberarea reclamantului din funcție s-a făcut în executarea O.U.G. nr. 37/2009, iar potrivit dreptului civil, a nu executa un act administrativ emis în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce într-un stat de drept este e neconceput.

2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 157/ F-CONT din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâta A.N.S.V.S.A.; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.D.G., a anulat Ordinul nr. 69500/2009 emis de pârâtă; a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior eliberării din funcție; a obligat pârâta la plata sumelor, reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția din care a fost eliberat și salariul obținut în funcția actuală. Cu privire la excepțiile invocate, Curtea a reținut următoarele.

Așa cum se desprinde din conținutul cererii de chemare în judecată reclamantul a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea unui ordin emis ca o consecință a intervenției unei ordonanțe de guvern, ceea ce conduce la concluzia că prin cererea de față, se invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prin dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, iar pe de altă parte, se reține că Legea contenciosului administrativ permite sesizarea instanței în ipoteza în care neconstituționalitatea acestei ordonanțe sau a unor dispoziții ale acesteia au fost constatate în altă cauză. Art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, republicată, referindu-se expres la această situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă „direct” la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, partea I. Textul menționat anterior este foarte clar prin aceea că sesizarea instanței de contencios se face direct, excluzând parcurgerea procedurii prealabile în toate cazurile în care se solicită, urmarea aplicării unei ordonanțe a guvernului, acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin acestea, anularea actelor administrative emise în baza lor, precum și, după caz, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ potrivit art. 9 alin. final din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că prin decizia pronunțată de Curtea Constituțională, respectiv la data de 7 octombrie 2009, în cadrul controlului anterior promulgării legii asupra obiecției de neconstituționalitate a legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, s-a statuat cu majoritate de voturi că legea este neconstituțională, prin încălcarea normelor privitoare la adoptarea O.U.G. prevăzute art. 115 alin. (6) din Constituție. În motivarea deciziei sale, s-a arătat că O.U.G. nr. 37/2009, a fost adoptată cu încălcarea normelor constituționale relative la delegarea legislativă care arată că ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, după cum nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică. Ca atare, toate dispozițiile ordonanței rămân fără efect, întocmai ca și măsurile luate în temeiul acestei ordonanțe.

Curtea a mai constatat că, ulterior, la 3 decembrie 2009, a fost constatată neconstituționalitatea și O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat integral și cu puține modificări dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009. Ca atare, a reținut Curtea că ordinul pârâtei, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeș, prin desființarea acestei funcții conform art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009, nu mai are temei juridic, ordonanța fiind cenzurată prin decizia Curții Constituționale. Din probatoriul administrat a rezultat că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantului a fost intervenția O.U.G. nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituțională, ordinul în discuție emis în baza acesteia își pierde fundamentul.

3. Recursul pârâtei Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.N.S.V.S.A., criticând-o pentru nelegalitate și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, invocată la instanța de fond, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de fond a respins neîntemeiat și excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ. Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009. Totodată, recurentul-pârât susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanță de urgență s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul și că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. 4. Apărarea intimatului - reclamant p rin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 10 septembrie 2010, intimatul-reclamant L.D.G. a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală atât în privința respingerii excepțiilor cât și a nelegalității ordinului de eliberare din funcție emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. II. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: 1. Argumente corespunzătoare motivelor de recurs invocate Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este o rdinul Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 69500/2009, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Argeș, în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009, iar acțiunea a fost introdusă la data de 3 iunie 2010, în temeiul art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, ulterior declarării neconstituționalității legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009, ordonanță ale cărei dispoziții au fost preluate în integralitate de O.U.G. nr. 105/2009. Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la aceasta situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă direct, la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Conform art. 7 alin (5) din Legea nr. 554/2004, În cazul acțiunilor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În această situație procedura prealabilă nu era necesară, motiv pentru care critica referitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată . În raport de aceste considerente, nefiind necesară plângerea prealabilă, nu pot fi reținute nici motivele ce vizează prescripția dreptului la acțiune conform art. 11 din Legea nr. 554/2004, deoarece acțiunea a fost introdusă în termenul legal de un an calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, așa cum dispune art. 9 alin. (4) din aceeași lege. Cât privește critica pe fondul cauzei, este necontestat faptul că actul administrativ atacat a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 (M. Of. nr. 668/6.10.2009) care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1 - 5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberat reclamantul ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamant prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 157/ F-CONT din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.