ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 150/F-Cont din data de 25 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.O. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior eliberării din funcție și a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția din care a fost eliberat și salariul deținut în funcția actuală.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că reclamantul a deținut funcția publică de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, iar prin Ordinul din 23 aprilie 2009 al președintelui Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor reclamantul a fost eliberat din funcție, în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Instanța de fond a arătat că, prin Decizia pronunțată de Curtea Constituțională la data de 7 octombrie 2009, O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost eliberat din funcția publică deținută, a fost declarată ca neconstituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe, și ca atare, toate dispozițiile ordonanței rămân fără efect, întocmai ca și măsurile luate în temeiul acestei ordonanțe.

Instanța de fond a reținut, din probatoriul administrat, că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantului a fost intervenția O.U.G. nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituțională ordinul în discuție emis în baza acesteia își pierde fundamentul, dimpreună cu faptul că această măsură a fost luată cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f), art. 99 lit. b) și art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999. Având în vedere dispozițiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care instanța le consideră netemeinice și nelegale, hotărârea de constatare a nulității actului administrativ impune reintegrarea persoanei respective în funcția publică deținută și plata de către autoritate sau instituția publică emitentă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, dar și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul.

A arătat prima instanță că din probatoriul administrat reiese faptul că postul de director executiv adjunct (siguranța alimentelor din cadrul D.S.V. Argeș) a fost reînființat, așa cum rezultă din Ordinul din 07 mai 2010, pe care a fost numită, cu caracter temporar, o altă persoană, ceea ce conduce la concluzia că reintegrarea reclamantului pe același post este posibilă, cu plata diferenței dintre salariul obținut în funcția din care a fost eliberat și cel deținut în funcția actuală. Curtea a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, arătând că prin cererea de față se invocă încălcarea unor drepturi fundamentale prin dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, iar pe de altă parte art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la această situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă „direct" la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, partea I , condiție care, în speță, a fost îndeplinită. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a respins în mod eronat excepția inadmisibilității cererii intimatului-reclamant pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții incidente în prezenta cauză. Pe fond, recurenta a susținut că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea cadrului legal în vigoare la acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept de opțiune, astfel încât desființarea funcției deținute de reclamant s-a produs ope legis. A mai arătat recurenta că Decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009 nu poate avea efect retroactiv, astfel încât actul administrativ emis anterior publicării acestei decizii a avut un temei legal și a produs efecte juridice valabile.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, întrucât prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de președintele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția publică de de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G.

nr. 37/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională, în cadrul controlul de constituționalitate a priori, a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. În considerentele acestei decizii, reluate și prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză. Din analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, măsură ce a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională, așa cum s-a arătat anterior.

În temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Pentru acțiunile întemeiate pe aceste dispoziții, legea prevede exceptarea de la parcurgerea procedurii prealabile, cu condiția exercitării acțiunii în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, partea I , condiție care, așa cum corect a reținut instanța de fond, a fost îndeplinită în prezenta cauză. Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de Urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ emis în temeiul acestuia.

Lipsirea de temei constituțional a actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de eliberare din funcție emis cu încălcarea dispozițiilor Legiii nr. 188/1999, lege cadru privind funcția publică. Ca efect al deciziei de neconstituționalitate, instanța de control judiciar are obligația de a aprecia legalitatea actului administrativ, cu a cărui contestare a fost învestită, în limitele învestirii, prin înlăturarea prevederilor declarate neconstituționale și raportarea la dispozițiile legale relevante. Interpretarea contrară ar lipsi practic de efect decizia de constatare a neconstituționalității actului normativ, prin permiterea subzistării efectelor contrare ordinii constituționale.

Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999 sau cu încălcarea dispozițiilor acestui act normativ, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României. În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 150/F-Cont din data de 25 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.