ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 150/F-Cont din data de

25 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.O. în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

a anulat Ordinul din 23 aprilie 2009 emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului

pe postul deținut anterior eliberării din funcție și a obligat pârâta la plata sumelor

reprezentând diferența dintre salariul obținut în funcția din care a fost eliberat

și salariul deținut în funcția actuală.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea a constatat că reclamantul a deținut funcția publică de conducere de director

executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor

Argeș, iar prin Ordinul din 23 aprilie 2009 al președintelui Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor reclamantul a fost eliberat

din funcție, în temeiul dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Instanța de fond a arătat

că, prin Decizia pronunțată de Curtea Constituțională la data de 7 octombrie 2009,

O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a fost eliberat din

funcția publică deținută, a fost declarată ca neconstituțională în cadrul unei obiecții

de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe, și ca atare, toate

dispozițiile ordonanței rămân fără efect, întocmai ca și măsurile luate în temeiul

acestei ordonanțe.

Instanța de fond a reținut,

din probatoriul administrat, că temeiul juridic al măsurii luate împotriva reclamantului

a fost intervenția O.U.G. nr. 37/2009, iar prin declararea acesteia ca neconstituțională

ordinul în discuție emis în baza acesteia își pierde fundamentul, dimpreună cu faptul

că această măsură a fost luată cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. f),

art. 99 lit. b) și art. 100 alin. (4) și (5) din Legea nr. 188/1999.

Având în vedere dispozițiile

art. 106 din Legea nr. 188/1999, în cazul în care raportul de serviciu a încetat

din motive pe care instanța le consideră netemeinice și nelegale, hotărârea de constatare

a nulității actului administrativ impune reintegrarea persoanei respective în funcția

publică deținută și plata de către autoritate sau instituția publică emitentă a

unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, dar și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul.

A arătat prima instanță

că din probatoriul administrat reiese faptul că postul de director executiv adjunct

(siguranța alimentelor din cadrul D.S.V. Argeș) a fost reînființat, așa cum rezultă

din Ordinul din 07 mai 2010, pe care a fost numită, cu caracter temporar, o altă

persoană, ceea ce conduce la concluzia că reintegrarea reclamantului pe același

post este posibilă, cu plata diferenței dintre salariul obținut în funcția din care

a fost eliberat și cel deținut în funcția actuală.

Curtea a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, arătând că prin cererea de față se invocă

încălcarea unor drepturi fundamentale prin dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, iar

pe de altă parte art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, referindu-se expres la

această situație, prevede că acțiunea poate fi introdusă „direct" la instanța

de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un

an, calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al

României, partea

I

,

condiție care, în speță, a fost îndeplinită.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului,

pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a respins în mod eronat excepția

inadmisibilității cererii intimatului-reclamant pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții incidente

în prezenta cauză.

Pe fond, recurenta a susținut

că Ordinul din 23 aprilie 2009 a fost emis cu respectarea cadrului legal în vigoare

la acel moment, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, instituția publică neavând un drept

de opțiune, astfel încât desființarea funcției deținute de reclamant s-a produs

ope legis.

A mai arătat recurenta

că Decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității O.U.G.

nr. 37/2009 nu poate avea efect retroactiv, astfel încât actul administrativ emis

anterior publicării acestei decizii a avut un temei legal și a produs efecte juridice

valabile.

Examinând cauza

în raport de actele și

lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte constată

că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, întrucât prima instanță

a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Ordinul din

23 aprilie 2009 emis de președintele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor, prin care reclamantul a fost eliberat din funcția

publică de de conducere de director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor Argeș, a fost emis în temeiul dispozițiilor

art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia

nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională, în cadrul controlul de

constituționalitate a priori, a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității

afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

În considerentele

acestei decizii, reluate și prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională

a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv

„actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii

juridice a contractului de management.

În plus, instanța

constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate

prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere,

reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu

pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe

poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste

ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după

caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la

realizarea unei operațiuni administrative.

Același text

de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană

vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea

unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul

că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o

altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare,

care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În speța de

față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

măsură ce a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 declarată neconstituțională,

așa cum s-a arătat anterior.

În temeiul

art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii

a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru acțiunile

întemeiate pe aceste dispoziții, legea prevede exceptarea de la parcurgerea procedurii

prealabile, cu condiția exercitării acțiunii

în limitele unui termen de decădere de un an,

calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României,

partea

I

, condiție care, așa cum

corect a reținut instanța de fond, a fost îndeplinită în prezenta cauză.

Viciul de neconstituționalitate

al Ordonanței de Urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ emis în temeiul acestuia.

Lipsirea de temei constituțional

a actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ

de eliberare din funcție emis cu încălcarea dispozițiilor Legiii nr. 188/1999, lege

cadru privind funcția publică.

Ca efect al deciziei de

neconstituționalitate, instanța de control judiciar are obligația de a aprecia legalitatea

actului administrativ, cu a cărui contestare a fost învestită, în limitele învestirii,

prin înlăturarea prevederilor declarate neconstituționale și raportarea la dispozițiile

legale relevante.

Interpretarea contrară

ar lipsi practic de efect decizia de constatare a neconstituționalității actului

normativ, prin permiterea subzistării efectelor contrare ordinii constituționale.

Înalta Curte

reține că eliberarea intimatului-reclamant din funcția publică pe care o deținea,

în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999 sau cu încălcarea

dispozițiilor acestui act normativ, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta

în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii

de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și

art. 20 din Constituția României.

În aceste condiții, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., urmează a respinge

ca nefondat recursul formulat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 150/F-Cont din data de 25 iunie 2010

a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.