ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2015

Decizia nr. 910/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

La termenul de judecată din 26 februarie 2014, în Dosarul nr. x/63/2013, aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect anularea Deciziei de imputare nr. 16959 din 23 octombrie 2012 emisă de A. Pitești (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A. Pitești”), reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții C. - D. Argeș (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.”, respectiv „D. Argeș”), E. și F., a invocat

excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 2434 din 25 iunie 2012 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012”).

În motivarea excepției de nelegalitate, reclamantul arată că, prin sentința civilă nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apei Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus reintegrarea reclamantei F. pe postul de director executiv al D. Argeș, iar nu pe postul de director executiv la A. Pitești, așa cum în mod nelegal s-a dispus prin art. 1 din Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012.

Mai arată reclamantul că D. Argeș a fost desființată, iar postul de conducător al acestei instituții - director executiv al D. Argeș, post pe care reclamanta a obținut reintegrarea - a fost redus de drept, ca efect al dispozițiilor art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010, odată cu desființarea efectivă a D. Argeș la data de 15 noiembrie 2010, când a expirat termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din aceeași hotărâre a Guvernului.

În acest cadru, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești la data de 11 iunie 2010, neexecutorie în perioada anterioară apariției H.G. nr. 918 din 15 septembrie 2010, însă devenită executorie, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 30 de zile de la data când a rămas irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 24 martie 2011, a impus acordarea tuturor drepturilor reclamantei născute din funcția publică pe care i s-a recunoscut reintegrarea, iar nu din funcția de director executiv la A. Pitești pe care niciodată nu a ocupat-o și din care nu a fost eliberată.

Cum reclamantei nu i s-a recunoscut reintegrarea la A. Pitești, care a ființat cu conducere proprie, atât înainte, cât și după reorganizare, în urma Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1751 din 24 martie 2011, i s-au acordat toate drepturile cuvenite până la data de 15 noiembrie 2010 - când funcția de director executiv al D. Argeș s-a desființat, prin decizia irevocabilă nestabilindu-se în sarcina C. nicio operațiune administrativă.

În considerarea măsurilor de reorganizare a administrației publice instituite prin H.G. nr. 918/2010, precedată de nota de fundamentare a acestei hotărâri, se impune să se observe că, în speță, este îndeplinită, neîndoielnic, condiția impusă de art. 65 alin. (2) C. muncii, în sensul că: „Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauza reală și serioasă”, iar norma citată este aplicabilă situației în discuție întrucât, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia: „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementării de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”.

F. a ocupat funcția de director executiv în baza H.G. nr. 459/2005, abrogată prin H.G. nr. 918/2010, iar practica judiciară a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că „regula în vederea anulării unui act administrativ individual este aceea a analizării motivului de anulare în momentul emiterii actului” (Decizia nr. 1167 din 3 martie 2009).

Nu pot fi ignorate însă nici cauzele intervenite după emiterea actului administrativ, în timpul cât acesta este în vigoare.

În ipoteza în care actul administrativ normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ individual nu mai este în vigoare este firesc ca și acest din urmă act să fie anulat.

Potrivit art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, în ipoteza reorganizării, „Funcționarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior”.

F., invocând neîntemeiat procedura specială de executare instituită de art. 24 din Legea nr. 554/2004, a cerut autorităților judecătorești sancționarea președintelui C. pentru neexecutarea sentinței civile a Curții de Apel Pitești nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul reintegrării pe funcția de director executiv al A. Pitești, iar, prin Decizia nr. 3758 din 26 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei.

Titlul pus în executare de către F. îi recunoaște reintegrarea pe funcția de conducător al unei agenții județene pentru protecția mediului (director executiv al D. Argeș) organizate la nivelul inferior agențiilor regionale. Pe cale de consecință, nu i se recunoaște - și nici nu ar avea temei legal să i se recunoască - reintegrarea în funcția de conducător al unei agenții regionale (director executiv al A. Pitești) organizate la nivelul superior agențiilor județene.

Or, prin Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012, s-a dispus, în mod arbitrar, reintegrarea pe o funcție la nivel superior agenției județene, respectiv de conducător al A. Pitești - funcție pe care reclamanta niciodată nu a deținut-o și din care nu a fost eliberată - deși art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 dispune cu privire la prioritatea funcționarului public de conducere „la ocuparea unei funcții publice vacante la nivel inferior”, aceasta putând fi și de execuție. Ca efect al norme legale în discuție, funcționarul public reclamant a beneficiat, înainte de emiterea Ordinului nr. 2434 din 25 iunie 2012, de o funcție de execuție cu grad profesional și salarizare acordate la nivelul maxim.

Astfel, funcționarul public nu a putut justifica nicio vătămare a drepturilor și intereselor sale legitime născute prin actul de numire în funcția de conducător al D. Argeș, unde i s-a recunoscut, irevocabil, dreptul la reintegrare, de vreme ce s-a făcut dovada că a încasat atât diferența de salariu, până la data desființării D. Argeș, cât și sumele reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Pitești, aceeași instanță care a pronunțat hotărârea de reintegrare a reclamantei la D. Argeș, a dispus - în Dosarul nr. x/46/2010, prin Sentința civilă nr. 4/F-C din 12 ianuarie 2011, devenită irevocabilă, care a anulat Decizia președintelui C. nr. 340 din 23 aprilie 2009 - reintegrarea funcționarului public G. în funcția de director executiv al A. Pitești.

Reclamantul G., a fost eliberat din funcția ale director executiv al A. Pitești la aceeași dată, 23 aprilie 2009, când reclamanta F. a fost eliberată din funcția de director executiv al D. Argeș, Deciziile de eliberare fiind emise succesiv, sub nr. 340 din 23 aprilie 2009 și, respectiv, sub nr. 341 din 23 aprilie 2009. Faptul că reclamantul G., pensionându-se, a renunțat la reintegrarea în funcția de director executiv al A. Pitești nu legitimează emiterea Ordinului nr. 2434 din 25 iunie 2012, odată ce numirile în funcțiile publice complet diferite pe care le-au ocupat cei doi reclamanți sus-menționați s-au făcut, în 2005, potrivit H.G. nr. 459/2005, ca urmare a unor concursuri separate pentru care aceștia au exprimat opțiuni diferite în vederea participării.

Funcția de director executiv la D. Argeș este diferită de funcția de director executiv la A. Pitești, de vreme ce A. Pitești, care a ființat distinct de D. Argeș, a fost reorganizată substanțial prin H.G. nr. 918/2010.

Chiar dacă a rămas vacantă funcția de director executiv la A. Pitești - autoritate de rang superior D. Argeș, precum și agențiilor județene din regiune aflate în coordonare - în urma pensionării fostului director al A. Pitești care a câștigat reintegrarea pe acest post, ea a fost ocupată prin concurs de către un alt funcționar public, în considerarea restructurării semnificative a competențelor șl responsabilităților A. Pitești, în baza H.G. nr. 918/2010, iar reclamanta F. nu a fost interesată să participe la concurs.

Reintegrarea reclamantei pe funcția de director executiv la A. Pitești, prin Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012, precum și acordarea unor drepturi salariate, de altfel necuvenite, decurgând din această funcție publică de conducere constituie expresia integrală a excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) raportat la lit. r) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 alin. (2) din Legea nr. 90/2011.

La momentul emiterii Ordinului nr. 2434/25 iunie 2012, funcționarul public F. se afla în conflict de interese cu A. Pitești.

Directorul executiv - care trebuie să reprezinte legal și imparțial instituția în raporturile cu autoritățile judecătorești - pe rolul cărora se află cauze în care același conducător A. Pitești, F., are interese particulare în procesele în care A. Pitești este pârâtă.

Prin Încheierea din 26 februarie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, a dispus sesizarea aceleiași instanțe cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de reclamantul B. și a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Litigiul având ca obiect excepția de nelegalitate a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2014.

Prin sentința civilă nr. 333 din 25 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate formulată de reclamantul B. și a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 2434 din 25 iunie 2012, reținând următoarele:

Prin Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012, s-a dispus că, începând cu data de 25 iunie 2012, F. se reintegrează în funcția publică de conducere de director executiv la A. Pitești.

Actul administrativ menționat a fost emis ca urmare a pronunțării sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești și a Deciziei nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei F. pe postul de director executiv la D. Argeș.

În acest context, se reține că, deși instanța a dispus reintegrarea intimatei F. pe postul de director executiv la D. Argeș, intimatul ministrul mediului și pădurilor (actualul ministrul mediului și schimbărilor climatice), în executarea hotărârii judecătorești, a dispus reintegrarea acesteia pe postul de director executiv al organismului regional, și nu cel județean, așa cum a dispus instanța de judecată.

Prin H.G. nr. 918/2010 s-a dispus

reorganizarea C. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, p

otrivit art. 12 din H.G. nr. 918/2010 conducerea agenției regionale fiind asigurată de un director executiv, aceasta reprezentând o funcție de conducere nou înființată. Această funcție nu poate fi confundată cu cea de director executiv la agenția județeană, prima având atribuții la nivel regional, în timp ce a doua are atribuții doar la nivel județean.

Numirea intimatei F. pe o funcție nou-înființată prin H.G. nr. 918/2010, act normativ care a intrat în vigoare ulterior pronunțării sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010, funcție pe care intimata nu a ocupat-o niciodată și care are atribuții la nivel regional, față de atribuțiile de nivel județean al instituției unde ocupase funcția de conducere, nu respectă hotărârile judecătorești puse în executare prin actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată.

Având în vedere aceste aspecte, în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a constatat nelegalitatea Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012, având în vedere că, deși acesta a fost emis în executarea sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acest act administrativ nu respectă dispozitivul acestor hotărâri și nici dispozițiile H.G. nr. 918/2010 care au intrat în vigoare după pronunțarea sentinței respective.

Împotriva sentinței civile nr. 333 din 25 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâta D. Argeș, succesoarea în drepturi a A. Pitești, și pârâta F.

Recursul declarat de pârâta D. Argeș;

Recurenta-pârâtă D. Argeș a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă D. Argeș susține că prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că soluționarea litigiului de fond, având ca obiect decizia de imputare, nu depinde de

Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-pârâtă D. Argeș aduce argumente în sensul nelegalității și netemeiniciei soluției pronunțate cu privire la fondul excepției de nelegalitate.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că, din analiza prevederilor art. 12 din H.G. nr. 918/2010 și ale art. 1 din Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 813 din 15 decembrie 2004, rezultă că funcția de director executiv la agenția regională nu este o funcție nou-înființată.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că, prin H.G. nr. 1000/2012, a fost reînființată D. Argeș.

Recursul declarat de pârâta F.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanțe, arătând că soluția pronunțată ar avea ca efect imposibilitatea de punere în executare a hotărârii judecătorșeti de reintegrare în ipoteza în care, pe parcursul desfășurării procesului, ar interveni reorganizarea instituției publice.

Se arată că reorganizarea D. Argeș a intervenit în cursul litigiului în care au fost pronunțate

sentința civilă nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apei Pitești și Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de control judiciar analizând inclusiv acest aspect, care a fost reiterat de C. în cadrul cererii de revizuire formulate împotriva aceleiași sentințe, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 106/F/Cont din 21 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Încheierea nr. 6875 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta-pârâtă arată că ordinul contestat a fost emis în scopul punerii în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, iar postul de director executiv se regăsea în structura A. Pitești, conform art. 12 din H.G. nr. 918/2010, Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 1934/2010, Deciziei președintelui C. nr. 764/2010 și avizelor H. din 06 octombrie 2010, din 18 octombrie 2010 și din 2010.

Totodată, recurenta-pârâtă invocă faptul că, prin reorganizarea structurlor deconcertate ale C., a intervenit o transmisiune cu titlu universal, în cadrul căreia A. Pitești a preluat toate drepturile și obligațiile D. Argeș, inclusiv a celor stabilite prin hotărâri judecătorești, astfel că A. Pitești îi revenea obligația punerii în executare a

sentinței civile nr. 131/F/CONT din 11 iunie 2010 a Curții de Apei Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II. Considerentele Înaltei Curți;

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurente, în raport cu prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare.

Criticile recurentei-pârâte D. Argeș referitoare la omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate nu pot fi primite. Așa cum s-a reținut în jurisprudența Înaltei Curți, asupra existenței raportului de dependență între litigiul de fond și actul administrativ supus controlului de legalitate în procedura prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, se pronunță instanța învestită cu fondul litigiului, iar nu instanța de contencios administrativ sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate (Decizia nr. 3350 din 25 iulie 2007).

Cu referire la fondul cauzei, se constată că reclamantul contestă, în procedura excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012 privind reintegrarea pârâtei F., începând cu data de 25 iunie 2012, în funcția publică de conducere de director executiv la A. Pitești.

În preambulul ordinului contestat, se menționează faptul că ordinul a fost emis în temeiul art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010 și ale art. 16 alin. (4) din H.G. nr. 544/2012 și având în vedere

sentința civilă nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apei Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010

privind reorganizarea și funcționarea C. și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 643 din 15 septembrie 2010

:

„

Art. 12.

-

(1)

Conducerea agenției regionale pentru protecția mediului este asigurată de un director executiv, ajutat de un director executiv adjunct, numit prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea președintelui C., în condițiile legii.

”

Conform art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010, „

Agențiile județene pentru protecția mediului cu sediul în județele în care funcționează agenții regionale pentru protecția mediului se desființează ca urmare a comasării prin absorbție și a preluării activității lor de către agențiile regionale pentru protecția mediului din județele respective

”.

În cauză, este necontestat faptul că, prin

sentința civilă nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010, Curtea de Apei Pitești a admis în parte cererea formulată de reclamanta F., în contradictoriu cu pârâta C., a anulat Decizia nr. 341 din 23 aprilie 2009 a C., a dispus reintegrarea reclamantei pe postul de director executiv al D. Argeș, deținut anterior eliberării din funcția publică de conducere, și a obligat pârâta la plata sumelor reprezentând diferența între salariul obținut în funcția de conducere din care a fost eliberată și salariul obținut în funcția deținută ca urmare a Deciziei nr. 380 din 24 aprilie 2009.

Prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul formulat de C. împotriva sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

În cauză, legalitatea actului administrativ este contestată, în esență, sub aspectul reintegrării recurentei-pârâte F. pe postul de director executiv la A. Pitești, deși prin hotărâre judecătorească s-a dispus reintegrarea pe postul de

director executiv la D. Argeș.

Înalta Curte reține că prima instanță în mod eronat a apreciat că actul contestat este nelegal întrucât nu respectă dispozitivul sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești și nici dispozițiile H.G. nr. 918/2010 care au intrat în vigoare după pronunțarea sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010.

Aspectele legate de incidența prevederilor H.G. nr. 918/2010 referitoare la comasarea prin absorbție și preluarea activității agențiilor județene pentru protecția mediului cu sediul în județele în care funcționează agenții regionale pentru protecția mediului de către agențiile regionale pentru protecția mediului din județele respective au format obiectul cererii de revizuire formulate de C. în Dosarul nr. x/46/2011, în care, prin sentința civilă nr. 106/F/Cont din 21 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin Încheierea nr. 6875 din 23 octombrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut că aceste aspecte au fost avute în vedere cu ocazia soluționării fondului pricinii de către instanța de recurs.

În acest sens, se observă că H.G. nr. 918/2010 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, 643 din 15 septembrie 2010, după pronunțarea sentinței nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești (prin care s-a dispus reintegrarea recurentei-pârâte F. în funcția de director executiv la D. Argeș), însă înainte de data pronunțării Deciziei nr. 1751 din 24 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de C.

Este neîndoielnic faptul că, dacă, în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să asigure, din nevoia de ordine și de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, astfel că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obțină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit anterior, pe cale judecătorească.

Or, în sensul celor expuse anterior, atâta vreme cât problema referitoare la incidența prevederilor H.G. nr. 918/2010 a format obiectul analizei instanței de recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție - care a pronunțat Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011, nu se poate statua în alt mod, în prezentul litigiu.

Față de susținerile intimatului-reclamant B., se constată că, prin sentința civilă nr. 8/F/CC din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F. în contradictoriu cu pârâții C., președintele C., A. Pitești și ministrul mediului și pădurilor, și a aplicat conducătorului C. o amendă civilă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu începere de la data numirii acestuia în funcția de președinte al C., și până la îndeplinirea obligației stabilite prin sentința nr. 131/F/Cont/2010 a Curții de Apel Pitești, privind reintegrarea reclamantei F.

Este adevărat că, prin Decizia nr. 3758 din 26 septembrie 2012, Înalta Curți de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de pârâți împotriva sentinței civile nr. 8/F/CC din 11 aprilie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei F., formulată în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pentru a pronunța soluția respectivă, Înalta Curte a reținut, în esență, că funcția de director executiv al D. Argeș nu este echivalentă funcției de director executiv al A. Argeș.

Însă, se observă că

Ordinul nr. 2434 din 25 iunie 2012 prin care F. a fost reintegrată în funcția de director executiv al A. Pitești a fost emis la data de 25 iunie 2012, în perioada în care subzista atât obligația de reintegrare dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă (sentința nr. 131

/F/Cont din 11 iunie 2010, irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți), cât și hotărârea primei instanțe (sentința nr. 8/F/CC din 11 aprilie 2012 a Curții de Apel Pitești) prin care a fost aplicată conducătorului C. sancțiunea amenzii în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea în termenul prevăzut de lege a obligației de reintegrare.

Astfel fiind, rezultă că, la momentul emiterii ordinului contestat, pârâta C., cu respectarea dispozițiilor legale, a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de reintegrare, necunoscând, la momentul respectiv (25 iunie 2013), interpretarea ce urma a fi dată de Înalta Curte prin decizia din 26 septembrie 2012.

Totodată, Înalta Curte reține că Decizia nr. 3758 din 26 septembrie 2012, este circumscrisă procedurii de aplicare a sancțiunii amenzii în reglementarea art. 24 din Legea nr. 554/2004 și nu are drept consecință nici lipsirea de efecte juridice a hotărârii judecătorești anterioare prin care s-a dispus reintegrarea pârâtei F. și nici anularea Ordinului nr. 2434 din 25 iunie 2012, prin care C. pusese deja în executare acea hotărâre judecătorească.

În context, este de observat că, potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010, „personalul din cadrul agențiilor județene pentru protecția mediului desființate (n.n. - cum este cazul D. Argeș) potrivit art. 7 alin. (3) se preia în cadrul agențiilor regionale pentru protecția mediului (n.n. - A. Pitești), în limitele structurii organizatorice aprobate”, iar, potrivit art. 12 alin. (1) din aceeași hotărâre a Guvernului, „conducerea agenției regionale pentru protecția mediului este asigurată de un director executiv, ajutat de un director executiv adjunct, numit prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea președintelui C., în condițiile legii”.

Relevante sub acest aspect sunt și dispozițiile art. 8 alin. (5) din H.G. nr. 918/2010, conform cărora „Posturile corespunzătoare funcțiilor de conducere din cadrul C., precum și din cadrul agențiilor regionale și județene pentru protecția mediului reorganizate potrivit art. 7 vor fi ocupate potrivit prevederilor legale în domeniu”.

Din interpretarea prevederilor citate, rezultă că D. Argeș a fost comasată, prin absorbție, cu A. Pitești (potrivit art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 918/2010), funcția de director executiv din structura D. Argeș se regăsea în mod corespunzător și în structura A. Pitești (potrivit art. 12 alin. (1) din H.G. nr. 918/2010) și putea fi ocupată potrivit prevederilor legale în domeniu (potrivit art. 8 alin. (5) din H.G. nr. 918/2010).

În speță, postul respectiv - director executiv al A. Pitești - a fost ocupat prin reintegrarea recurentei-pârâte F., în baza și în executarea sentinței civile nr. 131/F/Cont din 11 iunie 2010 a Curții de Apei Pitești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1751 din 24 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta fiind modalitatea în care autoritatea publică a înțeles să pună în executare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

În consecință, în sensul celor expuse, analizând actul contestat în contextul legislativ și judiciar la data emiterii sale, Înalta Curte reține că ordinul este legal, fiind emis în executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, cu respectarea dispozițiilor legale cu forță juridică superioară în vigoare la momentul respectiv.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/204 și al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de C. - D. Argeș și de F. și va modifica sentința atacată în sensul respingerii excepției de nelegalitate a Ordinului nr. 2434 din 25 iunie 2012, invocată de reclamantul B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de C. - D. Argeș și de F. împotriva sentinței civile nr. 333 din 25 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 2434 din 25 iunie 2012, invocată de reclamantul B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2015.