ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1533/2017

HOTĂRÂRE
27.04.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1533/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1533/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26.08.2014, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Argeș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene, anularea Deciziei nr. 245 din 28 iulie 2014, emisă de pârât în soluționarea contestației sale formulate împotriva Notei de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare DCSN-41553/05.06.2014, și anularea notei de constatare menționate.

Prin sentința nr. 37 din 2 martie 2015, Curtea de Apel Pitești a admis excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca lipsită de interes.

3.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Argeș întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecându-se cauza, anularea Deciziei nr. 245 din 28 iulie 2014 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. DCSN 41553/05.06.2014.

În argumentarea recursului, se susține că excepția lipsei de interes a fost admisă în mod nelegal deoarece art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ obligă instanța de efectueze o cercetare asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Instanța de fond nu putea să rețină că reclamanta nu justifică un interes la momentul introducerii acțiunii pentru a preîntâmpina executarea creanței bugetare.

Instanța de fond urma să verifice legalitatea notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, dacă reluarea activității de constatare a neregulilor s-a făcut cu aplicarea disp. art. 31 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă consideră că s-au aplicat în mod greșit prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și a renunțat la criteriile de calificare și selecție, astfel că nu se poate reține că au fost încălcate disp. art. 8 și 15 din H.G. nr. 975/2006.

3.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Analiza motivelor de casare.

Prin sentința recurată, prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Argeș ca lipsită de interes, invocând prevederile O.G. nr. 14/2003 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice.

Instanța de fond a reținut incidența disp. art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 14/2013, conform cărora, sumele rezultate sau care vor rezulta din reducerile procentuale stabilite în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, se suportă de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și art. 2 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. 14/2013, care arată că disp. art. 2 se aplică numai în cazul contractelor de achiziție publică a căror procedură de atribuire a fost inițiată înainte de data de 10.06.2011.

Judecătorul fondului a constatat că, în speță, procedura de atribuire a Contractului de lucrări nr. 5460/07.05.2010 a fost inițiată înainte de data de 10.06.2011 și că prin Nota nr. 77364/15.11.2013, pârâta a aprobat încetarea executării creanțelor bugetare pentru care s-a început procedura de recuperare prin executare silită și plata sumei către reclamantă.

Drept urmare, instanța de fond a considerat că este întemeiată excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, excepție invocată de pârâtă.

Soluția instanței de fond este nelegală, față de disp. art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea unui act administrativ care produce efecte juridice vătămătoare pentru aceasta.

Efectele juridice produse de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a condițiilor financiare nr. DCSN-41553/05.06.2014 și Decizia nr. 245/28.07.2014 nu sunt numai de natură pecuniară, rezultate din stabilirea unei creanțe bugetare în cuantum de 587.696,27 lei.

Actul administrativ atacat constată și o neregularitate a desfășurării procedurii de achiziție publică ce se răsfrânge asupra raportului juridic ce a luat naștere între autoritatea contractantă și beneficiarul contractului de achiziție publică astfel încheiat.

Prin urmare, chiar și în ipoteza în care plata creanței bugetare nu mai este în sarcina recurentei-reclamante, actul administrativ în situația respingerii acțiunii ca lipsită de interes sau de obiect, rămâne în ființă, deși partea reclamă nelegalitatea acestuia.

Cu alte cuvinte, acțiunea în justiție prin care se solicită anularea unui act administrativ nu poate fi respinsă ca lipsită de interes/obiect, chiar dacă unul dintre efectele sale dispare, precum în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă are în mod cert interes în soluționarea pe fond a acțiunii, existând în continuare folosul practic al demersului judiciar, anularea unui act administrativ considerat nelegal.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se pronunța asupra fondului pricinii, moment în care se vor lua în considerare și celelalte motive de recurs ce privesc soluționarea acțiunii pe fond.

Admite recursul declarat de Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Argeș împotriva sentinței nr. 37 din 2 martie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1045/2017
Decizia nr. 1045/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios adminis
ÎCCJ 2015-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3959/2015
Decizia nr. 3959/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești sub nr. x/46/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Ter
ÎCCJ 2019-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5150/2019
Ședința publică din data de 30 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2014-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 105/F-CONT din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefond
ÎCCJ 2018-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1052/2018
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății. Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2014 pe rolul Curții de Apel Pitești,
Sursă