ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1691/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1691/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul C.S.V. a

chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Ordinului nr.

453 din 23 aprilie 2009 emisă de pârât.

În motivarea cererii a arătat că

prin decizia mai sus menționată a fost eliberat din funcția publică de

inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj.

Reclamantul arată că temeiul legal

invocat de pârât, respectiv art. III din O.U.G. nr. 37/2009 este în dezacord cu

dispoziții legale cu forță superioară, respectiv cu art. 41 alin. (1), art. 20 alin.

(1) și art. 1 alin. (5) din Constituția României, cu încălcarea dispozițiilor

art. 2, art. 7 și art. 21 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului

și încalcă flagrant prevederile Pactului Internațional cu privire la drepturile

economice, sociale și culturale precum și prevederile Directivei 2000/78/CE

privind egalitatea la locul de muncă.

O.U.G.

nr. 37/2009 elimină din categoria funcțiilor publice de conducere,

nepronunțându-se asupra funcțiilor de conducere de comisar - șef din cadrul

serviciilor publice deconcentrate și înființând funcția de director coordonator

al serviciului public deconcentrat din cadrul ministerelor și a celorlalte

organe ale administrației publice centrale, funcție ce se exercită în baza unui

contract de management încheiat cu autoritatea publică ierarhic superioară iar

prin această desființare a unei funcții publice ocupate de un funcționar public

și înlocuirea acesteia cu o funcție de demnitate publică se realizează o

discriminare nepermisă de legislația în vigoare, în contradicție evidentă cu

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Se mai precizează

că Ordinul nr. 453/2009 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 97 lit. c)

și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, întrucât potrivit textelor

menționate, încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din

funcția-publică de conducere are loc doar în cazul în care autoritatea sau

instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității,

prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.

Reclamantul mai

susține că nu se află în niciunul din cazurile de reorganizare a activității

enumerate explicit și limitativ în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și

că nu se justifică reducerea postului său de comisar-șef prin prisma

dispozițiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, deoarece nu s-au

modificat atribuțiile acestui post în proporție de peste 50% și nici nu s-au

modificat condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la

studii.

Prin

sentința nr. 419 din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.S.V. împotriva

pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a anulat Ordinul

nr. 453 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior

emiterii ordinului.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin ordinul nr. 453 din 23 aprilie

2009, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de inspector

sef.

Acest

ordin a fost emis în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici , R 2, cu

modificările și completările ulterioare și art. III alin. (1) și (11) din O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele îmbunătățiri a administrației publice.

În

exercitarea controlului legalității Ordinului nr. 453/2009, Curtea de apel a

constatat că dispozițiile actului normativ în aplicarea căruia acesta a fost

emis, au fost declarate neconstituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a constatat că

Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, reținând că

Guvernul, prin întreg conținutul reglementării cuprinse în ordonanță și care se

referă la statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate, a intervenit într-un domeniu pentru care nu

avea competență materială, respectiv în domeniul legii organice, încălcând

astfel dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

Decizia

Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a fost publicată în M.Of. nr.

758 din 6 noiembrie 2009.

Potrivit

dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Efectele

deciziei Curții Constituționale se răsfrâng, pe de o parte, direct și

nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate,

iar pe de altă parte, prin intermediul mecanismelor juridice prevăzute de art.

147 alin. (1) și (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992,

și în alte cauze.

În

conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție deciziile sunt general

obligatorii și au putere numai pentru viitor ceea ce presupune că, după

publicarea în Monitorul Oficial, acestea nu au efect asupra unor cauze

definitiv soluționate, intrate sub autoritatea lucrului judecat, ci numai în

cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Declararea,

prin intermediul excepției de neconstituționalitate, a neconstituționalității

unei dispoziții legale conduce la suspendarea de drept și respectiv la

încetarea efectelor sale juridice. De altfel, prin art. XIV alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009 s-a dispus abrogarea O.U.G. nr. 37/2009.

Prin urmare,

instanța de fond a constatat în cauză nelegalitatea Ordinului nr. 453/2009, fiind

emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale și, în

consecință, să dispună anularea acestuia cu consecința reintegrării

reclamantului în funcția deținută anterior

Împotriva

sentinței instanței de fond pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a legii, neținând cont de următoarele:

Potrivit

art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a administrației publice, funcțiile publice, „funcțiile publice

specifice si posturile încadrate în regim contractual. care conferă calitatea

de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale, prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență,

care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestora ș_e

desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgentă".

La expirarea

termenului menționat mai sus serviciile publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență

cor fi conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat.

Directorul

coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți în limita numărului de

posturi care se desființează.

Aceste

funcții se exercită în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul

principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia

funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv, pe o perioadă de maximum

4 ani, în conținutul căruia sunt prevăzuți indicatorii specifici de

performanță, obiectivele, clauzele contractuale care reglementează drepturile

și obligațiile părților precum și condițiile de încetare și reziliere a

acestuia.

Contractul

de management este asimilat contractului individual de muncă și conferă

titularului vechime în muncă și în specialitate.

La alin. (11)

al art. III din același act normativ, se prevede că, "începând cu data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și

personalului încadrat în regim contractual care ocupă posturi dintre cele

prevăzute la alin. (1) li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv, a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

respectiv, în Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările

ulterioare".

Potrivit

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, ordonanța de urgență intră în vigoare la

data publicării, dacă în cuprinsul acestora nu este prevăzută o altă dată.

Față de

aceste prevederi legale, imperative, a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei

și protecției sociale nr. 453 din 23 aprilie 2009, prin care funcția publică de

conducere de Inspector Șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj se

desființează.

Recurentul

mai solicită să se constate că, prin Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009 emis

de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, au fost executate

prevederile prevăzute imperativ în O.U.G. nr. 37/2009.

Potrivit

art. XIV din O.U.G. nr. 105 din 06 octombrie 2009 privind unele măsuri în

domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale

la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri

privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală,

cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, O.U.G. nr. 37/2009 privind

unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, s-a abrogat.

Referitor la

capătul de cerere privind repunerea reclamantului pe funcția avută anterior, vă

învederăm că în temeiul art. IV alin. (1) din O.U.G. 105/2009, funcțiile

publice, funcțiile publice specifice, și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației

publice centrale din unitățile administrativ teritoriale precum si adjuncții

acestuia, sunt și rămân desființate.

De asemenea potrivit

prevederilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții

Constituționale republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea

unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță în

vigoare este definitivă și obligatorie si produce efecte pentru viitor.

Dispozițiile

din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își

încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale.

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Astfel, prin

Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, intimatul-reclamant a fost

eliberat din funcția publică de conducere de inspector-șef al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Dolj.

Temeiul

juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Înalta Curte

apreciază că pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de

drept dedusă judecății se impune prezentarea unor scurte considerații cu

privire la excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor

guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează

garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în

vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale,

își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu

pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe

durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt

suspendate de drept.

Conform

alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se

publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt

general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca

atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de

neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării

normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Cu

alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea

aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a

constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Pe

acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999

în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă

a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acestora.

Plenul

Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15

și urm. din Legea nr.47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori

asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza

considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși

actul normativ aprobat prin această lege.

De

asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională

a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

În

considerentele deciziilor anterior enunțate, Curtea Constituțională a arătat,

în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul

administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze

care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a

naturii juridice a contractului de management.

În

plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009,

au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al

funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr.188/1999, întrucât

Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit

art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același

text de lege reglementează, în alin. (4), situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din

analiza acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a

prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a

ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii

excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi

declarate neconstituționale.

În

speța de față, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare

din funcție, temeiul juridic fiind art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004.

După

cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor

O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr.

1257 din 7 octombrie 2009.

Ca

atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ,

efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra

celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în

temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

În

altă ordine de idei, Înalta Curte reține că eliberarea intimatului-reclamant

din funcția publică pe care o deținea, în alte situații decât cele reglementate

de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România

este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11

și art. 20 din Constituția României.

Pe

acest aspect, Înalta Curte reține că legea de aprobare a acestei ordonanțe a

fost constatată ca neconstituțională, prin decizia nr. 1257/2009, iar analiza

de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța

de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat ordonanța de

urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta

Curte arată că actul și măsura adoptată în baza acestei ordonanțe sunt afectate

de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și, în consecință, corect au

fost anulate de instanța de fond.

Pentru

considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr.

554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 419 din 5 noiembrie 2009

a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie

2010.