ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 935/59/2010 la 26

august 2010, reclamanta M.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. București,

pentru a se dispune suspendarea executării ordinelor emise de acesta sub nr. 2003

din 12 august 2010 și nr. 2025 din 20 august 2010, cu consecința suspendării

desfășurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiș,

rămase după reorganizare, precum și anularea actelor administrative emise

pentru executarea acestor ordine.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că reclamanta este angajată la D.A.D.R. Timiș, că și-a

desfășurat activitatea în mod corespunzător de la data ocupării funcției de

consilier I inspector în cadrul Inspecției de Stat pentru controlul tehnic în

valorificarea legumelor și fructelor, că prin cele două ordine menționate în

cerere s-a dispus reorganizarea activității în cadrul Direcției și ocuparea

prin concurs a posturilor aferente funcțiilor publice supuse reorganizării prin

reducere din cadrul aparatului propriu al Ministerului pârât.

A mai arătat

reclamanta că Ordinele menționate sunt nelegale, nefiind emise în aplicarea art.

100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 57 pct. 1 din același act normativ

și art. 14 din C.E.D.O., precum și că executarea lor ar fi de natură să producă

perturbări grave în funcționarea instituției în cadrul către reclamanta a

ocupat funcția publică

Prin întâmpinarea

depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind

lipsită de obiect, învederându-se că reclamanta a solicitat suspendarea

executării actelor administrative ce vizează organizarea unui concurs de

ocupare a funcțiilor publice supuse reorganizării prin reducere, din cadrul

aparatului său propriu, după organizarea sa efectivă, care s-a finalizat la 27

august 2010.

De asemenea, pârâtul

a invocat excepția de conexitate a prezentei cauze la dosar nr. 930/59/2010, al

Curții de Apel Timișoara, susținând că există legătură între cele două cauze

având ca obiect cereri de suspendare a executării acelorași ordine emise de

pârât.

Excepția de

conexitate a fost respinsă prin încheierea dată la 12 octombrie 2010 în dosarul

nr. 930/59/2010.

Prin sentința nr. 507

din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea formulată de

reclamanta M.O.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea a reținut referitor la excepția invocată următoarele:

Prin cererea

formulată, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 26 august 2010,

reclamanta a solicitat suspendarea executării ordinelor emise de M.A.D.R. București

sub nr. 2003 din 12 august 2010 și nr. 2025 din 20 august 2010, pentru

reorganizarea aparatului propriu al Ministerului și, respectiv aprobarea

Regulamentului privind ocuparea prin examen a posturilor aferente funcțiilor

publice astfel supuse reorganizării prin reducere.

S-a constatat, că la

data de 26 august 2010, când reclamanta a sesizat instanța, concursul pentru

suspendarea căreia aceasta a inițiat prezentul demers judiciar, a fost deja

susținut, fiind chiar afișate rezultatele lucrărilor scrise, urmând ca până la

27 august 2010 să fie încheiată și etapa de soluționare a contestațiilor la

examenul scris.

Ca atare, s-a reținut

că examenul pentru organizarea căruia au fost emise Ordinele nr. 2003/2010 și nr.

2025/2010 de către pârât, a fost deja susținut la data sesizării instanței,

astfel încât cererea de suspendare a rămas în fapt fără obiect, chiar anterior

înregistrării sale la Curtea de Apel Timișoara.

Instanța a mai

constatat că excepția astfel soluționată nu produce efecte cu privire la

cererea de anulare a actelor administrative emise ca urmare a executării

ordinelor emise de pârât, în speță, Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin

care aceasta a fost eliberată din funcție la data expirării perioadei de

preaviz.

S-a observat că, deși

reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004, nu a dovedit că a sesizat instanța de contencios

administrativ cu o cerere de anulare a ordinelor emise de pârât, pentru care

s-a solicitat suspendarea executării, astfel încât nu s-ar putea aprecia că

nulitatea deciziei de eliberare din funcție ori a altor acte subsecvente

ordinelor în discuție ar fi consecința anulării actelor generatoare.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs M.O.

În motivarea

recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Soluția instanței de

fond este în disonanță cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.

și cu dispozițiile art. 6 din aceeași convenție.

Conform cu dispozițiile

textelor mai sus amintite, instanța de fond în calitate de judecător național

avea obligația să emită o soluție motivată și să ofere justițiabililor părți în

proces garanții materiale și procedurale în vederea asigurării dreptului la un

proces echitabil.

Or, nu se poate vorbi

de astfel de garanții, atâta timp cât motivele respingerii cererii introductive

sunt în afara legii și sub limita unei logici elementare. Astfel, este absurd că

în spețe similare la aceeași curte de apel să fie date soluții și motivări

diferite, cum este cazul în dosarul nr. 930/59/2010, în care s-a respins

excepția lipsei de obiect a cererii pe considerentul că soluționarea unei

acțiuni nu se face pe calea unei excepții, pe când în prezentul dosar a fost

admisă excepția lipsei de obiect, fără ca instanța să înțeleagă nimic din

temeinicia acțiunii principale.

Recursul este

nefondat.

Reclamanta a promovat

acțiunea în justiție solicitând suspendarea unor acte administrative, Ordinul nr.

2003/2010 și Ordinul nr. 2025/2010, pentru a obține suspendarea desfășurării

examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiș, rămase după

reorganizare, precum și anularea actelor administrative subsecvente ordinelor a

căror suspendare s-a solicitat, acte ce urmau a fi emise.

Prin actele

administrative a căror suspendare a solicitat-o reclamanta, Ordinul nr. 2003/2010

și Ordinul nr. 2025/2010, emise de M.A.D.R. s-a dispus reorganizarea aparatului

propriu al ministerului și, respectiv, aprobarea Regulamentului privind ocuparea

prin examen a posturilor aferente funcțiilor publice supuse reorganizării prin

reducere de personal.

În mod corect a

reținut prima instanță că a fost sesizată cu o cerere de suspendare a

executării a două acte administrative, întemeiată pe prevederile art. 14 și 15

din Legea nr. 554/2004 și cu o cerere de anulare a unor acte ce urmau a fi

emise pentru a valorifica rezultatele examenului organizat pentru ocuparea

funcțiilor  publice enumerate în anexa la ordinele atacate.

Admiterea excepției lipsei

de obiect este o soluție a judecătorului fondului, în deplină consonanță cu

prevederile legale în materie.

Este

de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate,

prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de

veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza

legii

echivalează cu a nu executa legea.

Pentru aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ nu poate

fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de

excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum

sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin

urmare, este de la sine înțeles că judecătorul învestit cu o cerere de

suspendare a unui act administrativ, pentru a putea dispune o astfel de măsură,

trebuie ca în prealabil să verifice aceste condiții, printre altele, și cerința

ca actul administrativ în discuție să fie în ființă, respectiv ca la momentul când

trebuie să pronunțe hotărârea, actul să producă efecte juridice. Această

condiție deși nu este expres prevăzută de lege, ea este degajată de întreaga

reglementare a suspendării pe cale judiciară a actelor administrative, pentru

că altfel ar fi absurd ca judecătorul cauzei să hotărască întreruperea vremelnică

a unor efecte juridice care deja s-au epuizat.

Or,

așa cum corect a reținut prima instanță, încă la data promovării cererii de

suspendare a celor două ordine, examenul pentru ocuparea posturilor aferente

funcțiilor publice, la care acestea se referă și pentru organizarea căruia au

fost emise, fusese deja susținut în cursul lunii august 2010.

Admițând

excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, bine a reținut judecătorul

fondului că această excepție nu produce efecte cu privire la cererea de anulare

a actelor administrative ce au fost emise ca urmare a executării Ordinului nr. 2003/2010

și Ordinului nr. 2025/2010, în speță Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin

care reclamanta a fost eliberată din funcție.

În

privința acestui capăt de cerere, instanța de fond a constatat că reclamanta nu

a dovedit și nu a invocat motive distincte de nulitate cu privire la acel act

normativ.

Și

această soluție, constată instanța de recurs, este corectă deoarece, așa cum a

precizat judecătorul fondului, în privința actului de eliberare din funcție a

reclamantei, aceasta nu a formulat nici o critică de nelegalitate a amintitei

decizii. De altfel, este de observat că la data promovării acțiunii, 26 august

2010, decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 nici nu fusese emisă, reclamanta

atât în acțiune, cât și în recursul administrativ rezumându-se a solicita

anularea actelor administrative ce urmau a fi emise în viitor, fără nici o altă

precizare. Nici ulterior pe parcursul procesului reclamanta nu a formulat o

precizare de acțiune în care să indice actele administrative ce au fost emise

în urma organizării și susținerii examenului pe care le atacă, și care sunt motivele

pentru care le contestă. În aceste condiții, firesc, judecătorul fondului a

respins capătul de cerere în discuție, cu motivarea că nu pot fi decelate

motive de nulitate a actelor administrative subsecvente ordinelor a căror

suspendare a fost solicitată.

În

concluzie, sunt complet nefondate susținerile recurentei că soluția instanței

de fond ar fi în conflict cu dispozițiile Protocolului nr. 1 al C.E.D.O. sau cu

cele ale art. 6 din Convenția Europeană, hotărârea recurată fiind bine motivată

și explicită în privința modului în care a soluționat ambele capete de cerere

din acțiunea reclamantei.

Faptul

că aceeași curte de apel ar fi pronunțat soluții diferite în spețe similare,

după cum susține recurenta, este lipsit de relevanță pentru soluționarea

prezentului recurs.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de M.O. împotriva sentinței nr. 507 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2011.