ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 935/59/2010 la 26 august 2010, reclamanta M.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R. București, pentru a se dispune suspendarea executării ordinelor emise de acesta sub nr. 2003 din 12 august 2010 și nr. 2025 din 20 august 2010, cu consecința suspendării desfășurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiș, rămase după reorganizare, precum și anularea actelor administrative emise pentru executarea acestor ordine. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta este angajată la D.A.D.R.
Timiș, că și-a desfășurat activitatea în mod corespunzător de la data ocupării funcției de consilier I inspector în cadrul Inspecției de Stat pentru controlul tehnic în valorificarea legumelor și fructelor, că prin cele două ordine menționate în cerere s-a dispus reorganizarea activității în cadrul Direcției și ocuparea prin concurs a posturilor aferente funcțiilor publice supuse reorganizării prin reducere din cadrul aparatului propriu al Ministerului pârât.
A mai arătat reclamanta că Ordinele menționate sunt nelegale, nefiind emise în aplicarea art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, art. 57 pct. 1 din același act normativ și art. 14 din C.E.D.O., precum și că executarea lor ar fi de natură să producă perturbări grave în funcționarea instituției în cadrul către reclamanta a ocupat funcția publică Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul a solicitat respingerea cererii de suspendare ca fiind lipsită de obiect, învederându-se că reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor administrative ce vizează organizarea unui concurs de ocupare a funcțiilor publice supuse reorganizării prin reducere, din cadrul aparatului său propriu, după organizarea sa efectivă, care s-a finalizat la 27 august 2010. De asemenea, pârâtul a invocat excepția de conexitate a prezentei cauze la dosar nr. 930/59/2010, al Curții de Apel Timișoara, susținând că există legătură între cele două cauze având ca obiect cereri de suspendare a executării acelorași ordine emise de pârât.
Excepția de conexitate a fost respinsă prin încheierea dată la 12 octombrie 2010 în dosarul nr. 930/59/2010. Prin sentința nr. 507 din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea formulată de reclamanta M.O. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut referitor la excepția invocată următoarele: Prin cererea formulată, înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 26 august 2010, reclamanta a solicitat suspendarea executării ordinelor emise de M.A.D.R. București sub nr. 2003 din 12 august 2010 și nr. 2025 din 20 august 2010, pentru reorganizarea aparatului propriu al Ministerului și, respectiv aprobarea Regulamentului privind ocuparea prin examen a posturilor aferente funcțiilor publice astfel supuse reorganizării prin reducere.
S-a constatat, că la data de 26 august 2010, când reclamanta a sesizat instanța, concursul pentru suspendarea căreia aceasta a inițiat prezentul demers judiciar, a fost deja susținut, fiind chiar afișate rezultatele lucrărilor scrise, urmând ca până la 27 august 2010 să fie încheiată și etapa de soluționare a contestațiilor la examenul scris. Ca atare, s-a reținut că examenul pentru organizarea căruia au fost emise Ordinele nr. 2003/2010 și nr. 2025/2010 de către pârât, a fost deja susținut la data sesizării instanței, astfel încât cererea de suspendare a rămas în fapt fără obiect, chiar anterior înregistrării sale la Curtea de Apel Timișoara. Instanța a mai constatat că excepția astfel soluționată nu produce efecte cu privire la cererea de anulare a actelor administrative emise ca urmare a executării ordinelor emise de pârât, în speță, Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin care aceasta a fost eliberată din funcție la data expirării perioadei de preaviz.
S-a observat că, deși reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, nu a dovedit că a sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare a ordinelor emise de pârât, pentru care s-a solicitat suspendarea executării, astfel încât nu s-ar putea aprecia că nulitatea deciziei de eliberare din funcție ori a altor acte subsecvente ordinelor în discuție ar fi consecința anulării actelor generatoare. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs M.O. În motivarea recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Soluția instanței de fond este în disonanță cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din C.E.D.O.
și cu dispozițiile art. 6 din aceeași convenție. Conform cu dispozițiile textelor mai sus amintite, instanța de fond în calitate de judecător național avea obligația să emită o soluție motivată și să ofere justițiabililor părți în proces garanții materiale și procedurale în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil. Or, nu se poate vorbi de astfel de garanții, atâta timp cât motivele respingerii cererii introductive sunt în afara legii și sub limita unei logici elementare. Astfel, este absurd că în spețe similare la aceeași curte de apel să fie date soluții și motivări diferite, cum este cazul în dosarul nr. 930/59/2010, în care s-a respins excepția lipsei de obiect a cererii pe considerentul că soluționarea unei acțiuni nu se face pe calea unei excepții, pe când în prezentul dosar a fost admisă excepția lipsei de obiect, fără ca instanța să înțeleagă nimic din temeinicia acțiunii principale.
Recursul este nefondat. Reclamanta a promovat acțiunea în justiție solicitând suspendarea unor acte administrative, Ordinul nr. 2003/2010 și Ordinul nr. 2025/2010, pentru a obține suspendarea desfășurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul D.A.D.R. Timiș, rămase după reorganizare, precum și anularea actelor administrative subsecvente ordinelor a căror suspendare s-a solicitat, acte ce urmau a fi emise. Prin actele administrative a căror suspendare a solicitat-o reclamanta, Ordinul nr. 2003/2010 și Ordinul nr. 2025/2010, emise de M.A.D.R. s-a dispus reorganizarea aparatului propriu al ministerului și, respectiv, aprobarea Regulamentului privind ocuparea prin examen a posturilor aferente funcțiilor publice supuse reorganizării prin reducere de personal.
În mod corect a reținut prima instanță că a fost sesizată cu o cerere de suspendare a executării a două acte administrative, întemeiată pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și cu o cerere de anulare a unor acte ce urmau a fi emise pentru a valorifica rezultatele examenului organizat pentru ocuparea funcțiilor publice enumerate în anexa la ordinele atacate. Admiterea excepției lipsei de obiect este o soluție a judecătorului fondului, în deplină consonanță cu prevederile legale în materie. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea.
Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, este de la sine înțeles că judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a unui act administrativ, pentru a putea dispune o astfel de măsură, trebuie ca în prealabil să verifice aceste condiții, printre altele, și cerința ca actul administrativ în discuție să fie în ființă, respectiv ca la momentul când trebuie să pronunțe hotărârea, actul să producă efecte juridice. Această condiție deși nu este expres prevăzută de lege, ea este degajată de întreaga reglementare a suspendării pe cale judiciară a actelor administrative, pentru că altfel ar fi absurd ca judecătorul cauzei să hotărască întreruperea vremelnică a unor efecte juridice care deja s-au epuizat.
Or, așa cum corect a reținut prima instanță, încă la data promovării cererii de suspendare a celor două ordine, examenul pentru ocuparea posturilor aferente funcțiilor publice, la care acestea se referă și pentru organizarea căruia au fost emise, fusese deja susținut în cursul lunii august 2010. Admițând excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare, bine a reținut judecătorul fondului că această excepție nu produce efecte cu privire la cererea de anulare a actelor administrative ce au fost emise ca urmare a executării Ordinului nr. 2003/2010 și Ordinului nr. 2025/2010, în speță Decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 prin care reclamanta a fost eliberată din funcție. În privința acestui capăt de cerere, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit și nu a invocat motive distincte de nulitate cu privire la acel act normativ.
Și această soluție, constată instanța de recurs, este corectă deoarece, așa cum a precizat judecătorul fondului, în privința actului de eliberare din funcție a reclamantei, aceasta nu a formulat nici o critică de nelegalitate a amintitei decizii. De altfel, este de observat că la data promovării acțiunii, 26 august 2010, decizia nr. 215 din 1 septembrie 2010 nici nu fusese emisă, reclamanta atât în acțiune, cât și în recursul administrativ rezumându-se a solicita anularea actelor administrative ce urmau a fi emise în viitor, fără nici o altă precizare. Nici ulterior pe parcursul procesului reclamanta nu a formulat o precizare de acțiune în care să indice actele administrative ce au fost emise în urma organizării și susținerii examenului pe care le atacă, și care sunt motivele pentru care le contestă.
În aceste condiții, firesc, judecătorul fondului a respins capătul de cerere în discuție, cu motivarea că nu pot fi decelate motive de nulitate a actelor administrative subsecvente ordinelor a căror suspendare a fost solicitată. În concluzie, sunt complet nefondate susținerile recurentei că soluția instanței de fond ar fi în conflict cu dispozițiile Protocolului nr. 1 al C.E.D.O. sau cu cele ale art. 6 din Convenția Europeană, hotărârea recurată fiind bine motivată și explicită în privința modului în care a soluționat ambele capete de cerere din acțiunea reclamantei. Faptul că aceeași curte de apel ar fi pronunțat soluții diferite în spețe similare, după cum susține recurenta, este lipsit de relevanță pentru soluționarea prezentului recurs.
Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de M.O. împotriva sentinței nr. 507 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.