ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 533/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 483 din data de 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.B.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind suspendarea executării Ordinului nr. 2003 din 12 august 2010 și a Ordinului nr. 2025 din 20 august 2010. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin Ordinul nr. 2003 din 12 august 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, în temeiul Legii nr. 188/1999, a O.U.G. nr. 70/2010 și a H.G.

nr. 725/2010, a aprobat Regulamentul privind ocuparea prin examen a posturilor publice supuse reorganizării prin reducere din cadrul aparatului propriu al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și din cadrul instituțiilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prevăzut în Anexă, parte integrantă din ordin. Prin Ordinul nr. 2025 din 19 august 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale București, în condițiile Legii nr. 188/1999 republicată, a H.G. nr. 751/2010 și a H.G.

nr. 725/2010, a aprobat structurile organizatorice ale direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, prevăzute în anexele nr. 1 A - 42 A, precum și statele de funcții ale direcțiilor pentru agricultură județene și a municipiului București, prevăzute în anexele nr. 1B - 42 B. Instanța de fond a constatat că reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva celor două ordine atacate (filele 4-5 dosar) și de asemenea cererea conține critici privind nelegalitatea actelor administrative, ceea ce se circumscrie noțiunii de caz bine justificat, însă a apreciat că acesta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu iminent în condițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Susținerile reclamantului privind faptul că, odată cu eliberarea sa din funcție, în urma reorganizării, regulile existente în scopul funcționării optime a componentelor compartimentului în care își desfășoară activitatea, pot suferi diferite perturbări de natură să nu asigure buna funcționare a Direcției Agricole Timiș, au fost apreciate ca neîntemeiate, iar având în vedere că examenul organizat de pârât în baza ordinelor din litigiu a avut loc în perioada 25 - 27 august 2010, nu se mai poate pune problema iminenței vreunui prejudiciu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.B.C., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.

In motivarea căii de atac, recurentul a susținut că soluția instanței de fond este în disonanță cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din aceeași convenție, că a fost eliberat din funcție în mod abuziv, creându-i-se un prejudiciu ireparabil prin pierderea locului de muncă, fiind pe deplin dovedită îndeplinirea condiției prejudiciului iminent. Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată de această instanță din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." In speță, obiectul cererii reclamantului-recurent îl constituie suspendarea executării unui act administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Dispozițiile imperative ale art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de suspendare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat recurs la data de 7 decembrie 2010, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată la 30 noiembrie 2010 și, față de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 6 decembrie 2010. În cauză nu s-a făcut nici dovada existentei vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ. In aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii prezentului recurs ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de P.B.C. împotriva sentinței civile nr. 483 din data de 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.