ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 393 din 21

septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.S., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R), prin care a

solicitat în condițiile art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004

suspendarea executării Ordinului nr. 2003 din 12 august 2010 și a Ordinului nr.

2025 din 20 august 2010 emise de pârât și totodată, suspendarea desfășurării

examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul Direcției pentru Agricultură

și Dezvoltare Rurală Timiș, rămase după reorganizare, precum și anularea

tuturor actelor administrative ce vor fi emise în vederea transpunerii în

planul realității obiective a examenului pentru ocuparea funcțiilor prevăzute

în anexa ordinelor amintite.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că cererea de suspendare a executării celor două acte administrative

este întemeiată pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004.

Referitor la prima condiție, a

existenței unui caz bine justificat, s-a reținut faptul că, reclamantul a

formulat critici privind nelegalitatea celor două acte administrative, ce nu

pot fi circumscrise noțiunii de caz bine justificat.

Raportat la cea de-a doua condiție,

s-a constatat că nu se mai poate pune problema iminenței vreunui prejudiciu, în

condițiile în care, examenul organizat de pârât în baza ordinelor contestate a

avut loc în perioada 25-27 august 2010.

În plus, reclamantul a invocat doar

o probabilitate a producerii acestui prejudiciu, situație ce nu se încadrează

în condiția legal analizată.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind

fără relevanță juridică invocarea dispozițiilor din Constituție sau C.E.D.O,

pentru că cererea de suspendare a executării unui act administrativ este

reglementată exclusiv de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen motivat, reclamantul pentru nelegalitate și

netemeinicie, motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Se arată că hotărârea contestată

prin care s-a respins cererea de suspendare nu este motivată în fapt și în

drept, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și că este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și art. 15

din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a arătat că instanța de

fond nu a analizat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004 apreciind că nu există un prejudiciu, în condițiile în care

recurentul a fost lipsit de locul de muncă.

Se solicită judecarea în lipsă și

admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La dosar, intimatul-pârât a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în

raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele

considerente.

În cauză nu sunt îndeplinite

condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

sentința atacată fiind motivată în fapt și în drept, în raport de dispozițiile

art. 261 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, putând fi exercitat controlul de legalitate de către

instanța de control judiciar.

În cauză nu se poate reține

existența unei motivări contradictorii în condițiile în care considerațiile în

fapt și în drept justifică soluția de respingere a cererii de suspendare, ca

neîntemeiată.

Pe fond soluția pronunțată de

instanța de fond este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a

legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat în mod corect că

cererea de suspendare care priveau ordinul de organizare a concursului stabilit

ca urmare a reorganizării autorității pârâte nu îndeplinește condițiile

cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține de către instanța

de recurs aprecierea recurentului în sensul că cererea de suspendare a fost

respinsă pentru neîndeplinirea condiției privind existența unei pagube iminente.

Instanța de fond a analizat

îndeplinirea ambelor condiții astfel cum sunt definite prin dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 și a concluzionat în mod corect

că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

În cauză nu există motive vădite de

nelegalitate care să infirme prezumția de legalitate a actelor administrative

contestate, iar în raport de obiect nu se poate reține existența unei pagube

iminente, grave de natură a fi înlăturată pe calea suspendării.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.S. împotriva

sentinței nr. 393 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2011