ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 234/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 393 din 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul P.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R), prin care a solicitat în condițiile art. 14 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Ordinului nr. 2003 din 12 august 2010 și a Ordinului nr. 2025 din 20 august 2010 emise de pârât și totodată, suspendarea desfășurării examenului pentru ocuparea posturilor din cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Timiș, rămase după reorganizare, precum și anularea tuturor actelor administrative ce vor fi emise în vederea transpunerii în planul realității obiective a examenului pentru ocuparea funcțiilor prevăzute în anexa ordinelor amintite.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea de suspendare a executării celor două acte administrative este întemeiată pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004. Referitor la prima condiție, a existenței unui caz bine justificat, s-a reținut faptul că, reclamantul a formulat critici privind nelegalitatea celor două acte administrative, ce nu pot fi circumscrise noțiunii de caz bine justificat. Raportat la cea de-a doua condiție, s-a constatat că nu se mai poate pune problema iminenței vreunui prejudiciu, în condițiile în care, examenul organizat de pârât în baza ordinelor contestate a avut loc în perioada 25-27 august 2010. În plus, reclamantul a invocat doar o probabilitate a producerii acestui prejudiciu, situație ce nu se încadrează în condiția legal analizată.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind fără relevanță juridică invocarea dispozițiilor din Constituție sau C.E.D.O, pentru că cererea de suspendare a executării unui act administrativ este reglementată exclusiv de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen motivat, reclamantul pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs încadrându-se în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se arată că hotărârea contestată prin care s-a respins cererea de suspendare nu este motivată în fapt și în drept, în raport de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 apreciind că nu există un prejudiciu, în condițiile în care recurentul a fost lipsit de locul de muncă. Se solicită judecarea în lipsă și admiterea recursului astfel cum a fost formulat. La dosar, intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente. În cauză nu sunt îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., sentința atacată fiind motivată în fapt și în drept, în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, putând fi exercitat controlul de legalitate de către instanța de control judiciar. În cauză nu se poate reține existența unei motivări contradictorii în condițiile în care considerațiile în fapt și în drept justifică soluția de respingere a cererii de suspendare, ca neîntemeiată. Pe fond soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat în mod corect că cererea de suspendare care priveau ordinul de organizare a concursului stabilit ca urmare a reorganizării autorității pârâte nu îndeplinește condițiile cumulativ prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține de către instanța de recurs aprecierea recurentului în sensul că cererea de suspendare a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiției privind existența unei pagube iminente. Instanța de fond a analizat îndeplinirea ambelor condiții astfel cum sunt definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 și a concluzionat în mod corect că aceste condiții nu sunt îndeplinite. În cauză nu există motive vădite de nelegalitate care să infirme prezumția de legalitate a actelor administrative contestate, iar în raport de obiect nu se poate reține existența unei pagube iminente, grave de natură a fi înlăturată pe calea suspendării. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.S. împotriva sentinței nr. 393 din 21 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011