ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4388/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1374/C din 5 octombrie 2010, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul V.A.I. în contradictoriu cu intimatele SC G.P.A. SRL Iași și SC G.P.A. SRL, punct de lucru Bacău și a obligat pârâtele să plătească reclamantului diferența dintre salariul achitat și salariul stabilit prin C.I.M. încheiat cu reclamantul, respectiv 468 RON + 25% spor de fidelitate și confidențialitate, începând cu data de 16 februarie 2007 până la 1 aprilie 2007. A fost respinsă ca prescrisă plata acestor drepturi salariale pentru perioada anterioară datei de 16 februarie 2007. De asemenea, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului diferența dintre salariul plătit și salariul stabilit prin actul adițional din 7 mai 2007 la C.I.M., înregistrat la I.T.M.

Iași din 7 august 2006, începând cu data de 1 noiembrie 2008 până la data de 20 mai 2010, precum și să vireze contribuțiile aferente diferențelor de salariu la Bugetul Consolidat de Stat și să rectifice mențiunile din carnetul de muncă al reclamantului, potrivit acestei hotărâri, fiind respinse, ca nefondate, celelalte capete de cerere. Prin decizia nr. 356 din 14 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant împotriva sentinței mai sus menționată și, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe. Reclamantul a formulat contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțată în recurs, care a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia nr. 715 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei din urma decizii reclamantul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, calea de atac a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorul a formulat contestație în anulare, înregistrată la data 18 martie 2013. În motivarea contestației în anulare se aduc critici modalității de redactare a considerentelor deciziei atacate și temeiurilor de drept incidente în cauză, conferindu-se o interpretare gramaticală, sistematică și teleologică proprie normelor de drept Înalta Curte analizând contestația în anulare de față o constată inadmisibilă pentru cele ce succed: Astfel, prin decizia civilă nr. 3471 din 17 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva deciziei nr. 715 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Bacău.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare V.A.I. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale. Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai pentru două motive expres și limitativ prevăzute, și anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența, or, în speță contestatorul nu-și întemeiază cererea pe niciunul din aceste două motive.

Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce privește hotărârile instanțelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Textul menționat are în vedere erorile materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia judecății, ipoteză care nu se regăsește în cauză. Cât privește teza 2 a textului invocat în sprijinul căii extraordinare de atac, art. 318 C. proc. civ., este cert că aceasta nu a fost avută în vedere, în motivarea contestației neinvocându-se o eventuală omisiune de a se cerceta vreunul din motivele de recurs.

Prin urmare, pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu este suficient indicarea generică a dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege, situație care nu se regăsește în speță. În consecință, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea. Ca atare, calea de atac fiind exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul V.A.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.