ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4388/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 1374/C din 5 octombrie 2010, Tribunalul Neamț, secția civilă, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul V.A.I. în contradictoriu cu

intimatele SC G.P.A. SRL Iași și SC G.P.A. SRL, punct de lucru Bacău și a

obligat pârâtele să plătească reclamantului diferența dintre salariul achitat

și salariul stabilit prin C.I.M. încheiat cu reclamantul, respectiv 468 RON +

25% spor de fidelitate și confidențialitate, începând cu data de 16 februarie

2007 până la 1 aprilie 2007. A fost respinsă ca prescrisă plata acestor

drepturi salariale pentru perioada anterioară datei de 16 februarie 2007. De

asemenea, pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului diferența dintre

salariul plătit și salariul stabilit prin actul adițional din 7 mai 2007 la

C.I.M., înregistrat la I.T.M. Iași din 7 august 2006, începând cu data de 1

noiembrie 2008 până la data de 20 mai 2010, precum și să vireze contribuțiile aferente

diferențelor de salariu la Bugetul Consolidat de Stat și să rectifice mențiunile

din carnetul de muncă al reclamantului, potrivit acestei hotărâri, fiind respinse,

ca nefondate, celelalte capete de cerere.

Prin decizia nr. 356 din 14 martie 2011,

Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamant împotriva

sentinței mai sus menționată și, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă împotriva

aceleiași sentințe.

Reclamantul a formulat contestație în anulare

împotriva hotărârii pronunțată în recurs, care a fost respinsă, ca nefondată, prin

decizia nr. 715 din 2 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Împotriva acestei din urma decizii reclamantul

a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, calea de atac a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, contestatorul a formulat

contestație în anulare, înregistrată la data 18 martie 2013.

În

motivarea contestației în anulare se aduc critici modalității

de redactare a considerentelor deciziei atacate și temeiurilor de drept incidente

în cauză, conferindu-se o interpretare gramaticală, sistematică și teleologică proprie

normelor de drept Înalta Curte analizând contestația în anulare de față o constată

inadmisibilă pentru cele ce succed:

Astfel, prin decizia civilă nr. 3471 din

17 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

inadmisibil recursul declarat de contestator împotriva deciziei nr. 715 din 2 mai

2011 a Curții de Apel Bacău. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în

anulare V.A.I.

Contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres

și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate

cu nesocotirea unor norme procedurale.

Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai pentru două motive expres

și limitativ prevăzute, și anume: când procedura de citare pentru ziua când s-a

judecat pricina nu a fost legal îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența, or, în speță contestatorul

nu-și întemeiază cererea pe niciunul din aceste două motive.

Solicitările contestatorului nu pot fi

încadrate nici în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care prevăd că, în ceea ce

privește hotărârile instanțelor de recurs, acestea mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

din motivele de modificare sau de casare.

Textul menționat are în vedere erorile

materiale, respectiv, cele de ordin formal, procedural săvârșite involuntar cu ocazia

judecății, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

Cât privește teza 2 a textului invocat

în sprijinul căii extraordinare de atac, art. 318 C. proc. civ., este cert că aceasta

nu a fost avută în vedere, în motivarea contestației neinvocându-se o eventuală

omisiune de a se cerceta vreunul din motivele de recurs.

Prin urmare, pentru a învesti instanța

cu calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu este suficient indicarea

generică a dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ., ci se impune ca și

criticile formulate să se circumscrie ipotezelor prevăzute de aceste texte de lege,

situație care nu se regăsește în speță.

În

consecință, se va constata că aspectele invocate nu pot constitui

motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea.

Ca atare, calea de atac fiind exercitată

în afara ipotezelor strict reglementate prin dispozițiile art. 317, 318 C. proc.

civ., se va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare împotriva deciziei nr. 3471 din 17 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul V.A.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2013.