ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4048/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Prima instanță. a) Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.V.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A. anularea Ordinului nr. 69574/2009 emis de A.N.S.V.S.A., prin care a fost desființată funcția publică de conducere, respectiv cea de Director al D.S.V.S.A. Olt, repunerea în situația anterioară, respectiv reintegrarea în funcția avută anterior, cu acordarea drepturilor bănești aferente acestei funcții de la data încetării raportului de serviciu până la reintegrarea efectivă pe această funcție.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția publică de conducere de director executiv al D.S.V.S.A. Olt, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. La data de 23 aprilie 2009, A.N.S.V. S.A. a emis Ordinul nr. 69574, ordin prin care a fost eliberat din funcție. S-a mai arătat că această ordonanță de guvern, la data de 7 octombrie 2009, prin decizia Constituționale, a fost declarată neconstituțională. Având în vedere că ordonanța ce a stat la baza emiterii ordinului contestat a fost declarată neconstituțională, reclamantul a precizat că ordinul emis în baza acesteia este lovit de nulitate absolută. b) Întâmpinarea depusă în cauză.

La data de 24 noiembrie 2009, pârâta A.N.S.V.S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. c) Sentința primei instanțe. Prin sentința nr. 116 din 9 martie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V.F., în contradictoriu du pârâta A.N.S.V.S.A.; a anulat Ordinul nr. 69574/2009 emis de A.N.S.V.S.A.; a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului; a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor bănești cuvenite și neîncasate pentru această funcție începând cu data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neî ndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâta A.N.S.V.S.A. prin întâmpinare este neîntemeiată având în vedere ca reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu alin. (4) al textului de lege menționat, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ în situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, nefiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile. Pe fond, Curtea a reținut că dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale, și cum Ordinul nr. 69574/2009 a fost emis în aplicarea unor dispoziții legale declarate neconstituționale, consecința este nelegalitatea actului.

Urmare anulării Ordinului nr. 69574/2009 se impune repunerea părții în situația avută anterior emiterii acestui act administrativ. 2. Instanța de recurs. a) Motivele de recurs. Împotriva sentinței nr. 116 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.N.S.V.S.A. În motivele de recurs pârâta A.N.S.V.S.A. a arătat că Ordinul nr. 69574/2009 a fost emis cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2007, că funcția deținută de reclamant a fost desființată ca urmare a aplicării acestei ordonanțe. Recurenta a arătat că a pus în executare, prin Ordinul nr. 69574/2009 prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, situație în care ordinul este legal.

S-a mai criticat sentința, susținându-se reclamantul a solicitat anularea ordinului și nu a Ordonanței de Guvern, situația în care respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile este neîntemeiată. b) Analiza motivelor de recurs. Înalta Curte, examinând acțiunea, motivele de recurs, probatoriile administrate și legislația aplicabilă, reține: Situația de fapt. Prin Ordinul nr. 69574/2009 A.N.S.V.S.A. l-a eliberat din funcția publică pe reclamantul B.V.F., director al D.S.V.S.A. Olt, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009. Reclamantul a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanței. Legislația aplicabilă.

Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. Alin. (4) - În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Alin. (5) - Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative Constituția României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții: lit. a) - se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției; Art. 146, alin. (1) lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului; Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori. În vederea soluționării prezentului recurs, Înalta Curte va efectua în continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia. Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992.

După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției. Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții.

Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe declarate neconstituționale. În ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

În situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări. Dimpotrivă, orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi.

În cazul O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Ulterior, la 26 iunie 2009, Camera d eputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Plenul Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. La pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege.

În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Întrucât excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin decizia n.1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției. În raport de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G.

nr. 37/2009. În fața unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie. Atât dispozitivul cât și considerentele deciziei pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată. În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul - intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se declararea neconstituționalității ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. î n consecință, în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004, efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin C.E.D.O. și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

Desființarea postului deținut de reclamant prin O.U.G. nr. 37/2009, este lipsită de efecte juridice din moment ce ordonanța a fost declarată neconstituțională, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale. Critica privind soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile este nefondată. Instanța de fond a apreciat corect că în cazul în care acțiunea se întemeiază pe declararea ca neconstituțională a unei Ordonanțe de Guvern, urmare a unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea se introduce direct la instanța de contencios administrativ, fără a fi necesară formularea plângerii prealabile.

În același sens sunt și dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd expres că în cazul cererilor persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este obligatorie plângerea prealabilă. c) Soluția instanței de recurs. Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de recurenta A.N.S.V.S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 116 din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.