ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4444/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 31 din 26 ianuarie 2010,

Curtea de Apel Galați, s

ecția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.D.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată

de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

Prin aceeași sentință, a dispus anularea ordinului

nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de autoritatea pârâtă și reintegrarea reclamantului

în funcția corespunzătoare și atribuțiile specifice la data sus-menționatei

decizii, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile bănești pe

perioada demiterii, până la reintegrarea efectivă; a respins ca nefondat

capătul de cerere privitor la plata daunelor morale, obligând pârâtul să-i

plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a

reținut că prin

ordinul

în litigiu, reclamantul a fost eliberat din funcția de inspector-șef al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul prevederilor O.U.G. nr.

37/2009, precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din

teritoriu ale autorității pârâte.

Totodată, a reținut că reclamantul a făcut

dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004.

În esență, prima instanță a reținut că O.U.G.

nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a

Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al

legii pentru aprobarea respectivei ordonanțe. Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a

fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate,

cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de

Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat

neconstituționale și aceste prevederi din O.U.G. nr. 105/2009.

Concluzionând, judecătorul fondului a avut în

vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii,

reținând astfel nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al

acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituțional și

legal actual al funcției publice în general, implicit al funcției publice

deținute de reclamant.

În privința daunelor morale solicitate a

apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că măsura dispusă de autoritatea

pârâtă i-ar fi cauzat un prejudiciu moral așa cum a pretins.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și intervenientul

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila,

susținând că hotărârea instanței de fond este

nelegală și netemeinică.

Recurusul declarat de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale

În dezvoltarea căii de atac, recurentul-pârât

a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii

prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar o altă critică

vizează excepția netimbrării acțiunii, care nu a fost motivată în fapt și în

drept.

Pe fondul cauzei, invocând prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că ordinul în

litigiu a fost emis în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice, potrivit cu care s-a dispus desființarea funcțiilor publice specifice

și a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale în termen de 32 de zile de la data intrării în

vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

De asemenea, alin. (11) al art. 3 din același

act normativ prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractul

care ocupă posturi

dintre

cele prevăzute la alin. (1) li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile

legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a

raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999, modificată și

completată, respectiv în Legea nr. 53/2003, modificată și completată, invocând

și prevederile O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cărora O.U.G. nr. 37/2009 s-a

abrogat.

Recurentul a susținut că reintegrarea

reclamantului în funcția de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de

Muncă Brăila nu mai este posibilă, această solicitare fiind inadmisibilă,

întrucât nu mai există temeiul legal al numirii în această funcție, respectiv O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/1999.

În

fine, a arătat și faptul că potrivit Legii

nr. 329/2009, Inspecția Muncii a fost reorganizată prin preluarea Inspecției

Sociale.

Recurusul declarat de Inspectoratul

Teritorial de Muncă Brăila

În

motivarea căii de atac, recurentul-intervenient

a susținut că prima instanță nu a motivat hotărârea în privința cererii de

intervenție formulate în interes propriu, singurele mențiuni referitoate la

această cerere vizând soluția de admitere în principiu, inserată în practicaua

hotărârii, și cea de respingere ca nefondată, ce se regăsește în dispozitivul

hotărârii.

Totodată, a arătat că la data la care s-a

soluționat cauza a invocat și excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa procedurii prealabile și prescripției dreptului la acțiune, în raport de

data comunicării deciziei și data formulării acțiunii, excepții asupra cărora

instanța nu s-a pronunațat.

Concluzionând, recurentul-intervenient a

susținut că prin neanalizarea cererii sale de intervenție, care de altfel nu a

fost luată în discuție, și prin nesoluționarea excepțiilor invocate, s-au

încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Or, având în vedere nesoluționarea

excepțiilor și faptul că cererea de intervenție în interes propriu este o

veritabilă cerere de chemare în judecată și cum hotărârea instanței este

nemotivată, recurentul a considerat că soluția nu poate fi alta decât casarea

sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate de recurenți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul declarat de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Referitor la excepția inadmisibilități

acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, reitereată de pârât în recurs,

constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 9 din Legea

nr. 554/2004, astfel că în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în

cazul acțiunilor introduse de persoanele vătămate prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe nu este obligatorie plângerea prealabilă.

În privința excepției netimbrării acțiunii

invocată, Înalta Curte are în vedere dispozițiile Legii 188/1999 care se

completează cu cele ale C. mun., art. 285 C. mun. stabilind că toate cauzele

referitoare la modificarea și încetarea raportului de muncă sunt scutite de la

plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

Pe fondul cauzei,

instanța de control

judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe

calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 429 din 23 aprilie 2009

emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a dispus

desființarea funcției publice de conducere de inspector-șef al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Intimatului-reclamant, ocupant al funcției

publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile

calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din

funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

Cât privește critica în sensul că oridnul

contestat a fost dat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009 și deci avea obligația să

aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin această ordonanță de urgență, așa

cum susține recurentul, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei susținute de recurentă, în

sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000 era în

vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul

constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului

legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților

fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.

Astfel, se constată că desființarea funcției

publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe (O.U.G. nr. 37/2009 și

O.U.G. nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste

reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma

și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale

cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca

element al securității

sociale,

fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză,

așa încât, în mod corect, judecătorul fondului a aplicat și prevederile art.

106 din Legea nr. 188/1999, ca o consecință a anulării actului contestat.

Cu privire la recursul declarat de

Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila

Referitor la motivul de recurs privind

nemotivarea hotărârii în privința soluției cererii de intervenție formulate în

interes propriu, instanța de recurs reține că hotărârea primei instanțe este

motivată potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., aceasta

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

necesară adoptării soluției pronunțate, respingerea cererii de intervenție pe

fondul ei fiind o consecință a celor reținute, ce au fost tratate în mod

grupat.

Cât privește critica în sensul că prima

instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, Înalta Curte constată că

nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, se constată că au fost puse în

discuția părților excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa

plângerii prealabile și prescripția dreptului la acțiune, fiind consemnate

concluziile asupra acestora în practicaua hotărârii, iar instanța s-a pronunțat

asupra lor, odată cu fondul. Cu privire la excepția inadmisibilității, s-a

reținut în considerentele hotărârii [pag. 3, alin. (5)] că reclamantul a

îndeplinit această procedură, prima instanță ajungând la această concluzie din

corespondența purtată între părți și depusă la dosar. Referitor la excepția

prescripției, rezultă că instanța s-a pronunțat implicit și asupra acesteia,

chiar dacă în mod sumar, cu referiri generice, această împrejurare neputând

conduce, ea însăși, la reformarea soluției, instanța de control judiciar având

posibilitatea să păstreze o hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea

motivării.

În

acest sens, în privința excepției

prescripției dreptului la acțiune, Înalta Curte constată că în cererea de

chemare în judecată se menționează expres drept temei prevederile art. 9 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 or, în cazul acțiunilor întemeiate pe aceste

dispoziții, termenul de introducere a acțiunii este de un an, calculat de la data

publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională la data de 6 noiembrie  2009

(M.Of. nr. 758/06.11.2009), iar acțiunea în justiție a fost introdusă la data

de 22 decembrie 2009, deci în termenul de un an

prevăzut de lege, caz în care nu este

aplicabil termenul de 6 luni invocat de intervenient.

Așadar, în considerentele sentinței recurate,

prima instanță a avut în vedere obiectul cauzei, legislația aplicabilă și

susținerile părților, argumentând în mod corespunzător soluția adoptată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, soluția

instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursurile declarate Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Inspectoratul Teritorial de Muncă

Brăila împotriva sentinței nr. 31 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

octombrie 2010.