ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4444/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 31 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați, s ecția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila. Prin aceeași sentință, a dispus anularea ordinului nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de autoritatea pârâtă și reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare și atribuțiile specifice la data sus-menționatei decizii, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile bănești pe perioada demiterii, până la reintegrarea efectivă; a respins ca nefondat capătul de cerere privitor la plata daunelor morale, obligând pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin ordinul în litigiu, reclamantul a fost eliberat din funcția de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, precum și de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorității pârâte. Totodată, a reținut că reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În esență, prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 37/2009, care a constituit temeiul juridic al ordinului contestat, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale în care s-a stabilit caracterul neconstituțional al legii pentru aprobarea respectivei ordonanțe.

Anterior, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, care însă a preluat în integralitate, cu unele modificări nesemnificative, dispozițiile inițiale, aspect reținut de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 1629/2009, a declarat neconstituționale și aceste prevederi din O.U.G. nr. 105/2009. Concluzionând, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, reținând astfel nelegalitatea ordinului contestat, întrucât temeiul de drept al acestuia îl reprezintă un act normativ care afectează regimul constituțional și legal actual al funcției publice în general, implicit al funcției publice deținute de reclamant. În privința daunelor morale solicitate a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că măsura dispusă de autoritatea pârâtă i-ar fi cauzat un prejudiciu moral așa cum a pretins.

Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și intervenientul Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică. Recurusul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale În dezvoltarea căii de atac, recurentul-pârât a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar o altă critică vizează excepția netimbrării acțiunii, care nu a fost motivată în fapt și în drept. Pe fondul cauzei, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că ordinul în litigiu a fost emis în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cu care s-a dispus desființarea funcțiilor publice specifice și a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

De asemenea, alin. (11) al art. 3 din același act normativ prevede că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractul care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999, modificată și completată, respectiv în Legea nr. 53/2003, modificată și completată, invocând și prevederile O.U.G. nr. 105/2009, potrivit cărora O.U.G. nr. 37/2009 s-a abrogat. Recurentul a susținut că reintegrarea reclamantului în funcția de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila nu mai este posibilă, această solicitare fiind inadmisibilă, întrucât nu mai există temeiul legal al numirii în această funcție, respectiv O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/1999. În fine, a arătat și faptul că potrivit Legii nr. 329/2009, Inspecția Muncii a fost reorganizată prin preluarea Inspecției Sociale. Recurusul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila În motivarea căii de atac, recurentul-intervenient a susținut că prima instanță nu a motivat hotărârea în privința cererii de intervenție formulate în interes propriu, singurele mențiuni referitoate la această cerere vizând soluția de admitere în principiu, inserată în practicaua hotărârii, și cea de respingere ca nefondată, ce se regăsește în dispozitivul hotărârii. Totodată, a arătat că la data la care s-a soluționat cauza a invocat și excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile și prescripției dreptului la acțiune, în raport de data comunicării deciziei și data formulării acțiunii, excepții asupra cărora instanța nu s-a pronunațat.

Concluzionând, recurentul-intervenient a susținut că prin neanalizarea cererii sale de intervenție, care de altfel nu a fost luată în discuție, și prin nesoluționarea excepțiilor invocate, s-au încălcat dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. Or, având în vedere nesoluționarea excepțiilor și faptul că cererea de intervenție în interes propriu este o veritabilă cerere de chemare în judecată și cum hotărârea instanței este nemotivată, recurentul a considerat că soluția nu poate fi alta decât casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate. Cu privire la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Referitor la excepția inadmisibilități acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, reitereată de pârât în recurs, constată că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că în temeiul art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acțiunilor introduse de persoanele vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe nu este obligatorie plângerea prealabilă. În privința excepției netimbrării acțiunii invocată, Înalta Curte are în vedere dispozițiile Legii 188/1999 care se completează cu cele ale C. mun., art. 285 C. mun.

stabilind că toate cauzele referitoare la modificarea și încetarea raportului de muncă sunt scutite de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar. Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, în temeiul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul Legii nr. 188/1999.

Cât privește critica în sensul că oridnul contestat a fost dat în aplicarea O.U.G. nr. 37/2009 și deci avea obligația să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin această ordonanță de urgență, așa cum susține recurentul, o astfel de abordare este vădit nefondată. Acceptarea tezei susținute de recurentă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000 era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale. Astfel, se constată că desființarea funcției publice deținută de reclamant prin cele două ordonanțe (O.U.G.

nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, fiind de necontestat faptul că aceste dispoziții au fost încălcate în cauză, așa încât, în mod corect, judecătorul fondului a aplicat și prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999, ca o consecință a anulării actului contestat. Cu privire la recursul declarat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila Referitor la motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în privința soluției cererii de intervenție formulate în interes propriu, instanța de recurs reține că hotărârea primei instanțe este motivată potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, necesară adoptării soluției pronunțate, respingerea cererii de intervenție pe fondul ei fiind o consecință a celor reținute, ce au fost tratate în mod grupat. Cât privește critica în sensul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate, Înalta Curte constată că nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, se constată că au fost puse în discuția părților excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și prescripția dreptului la acțiune, fiind consemnate concluziile asupra acestora în practicaua hotărârii, iar instanța s-a pronunțat asupra lor, odată cu fondul.

Cu privire la excepția inadmisibilității, s-a reținut în considerentele hotărârii [pag. 3, alin. (5)] că reclamantul a îndeplinit această procedură, prima instanță ajungând la această concluzie din corespondența purtată între părți și depusă la dosar. Referitor la excepția prescripției, rezultă că instanța s-a pronunțat implicit și asupra acesteia, chiar dacă în mod sumar, cu referiri generice, această împrejurare neputând conduce, ea însăși, la reformarea soluției, instanța de control judiciar având posibilitatea să păstreze o hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea motivării.

În acest sens, în privința excepției prescripției dreptului la acțiune, Înalta Curte constată că în cererea de chemare în judecată se menționează expres drept temei prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 or, în cazul acțiunilor întemeiate pe aceste dispoziții, termenul de introducere a acțiunii este de un an, calculat de la data publicării Deciziei Curții Constituționale în M. Of. Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională la data de 6 noiembrie 2009 (M.Of. nr. 758/06.11.2009), iar acțiunea în justiție a fost introdusă la data de 22 decembrie 2009, deci în termenul de un an prevăzut de lege, caz în care nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de intervenient.

Așadar, în considerentele sentinței recurate, prima instanță a avut în vedere obiectul cauzei, legislația aplicabilă și susținerile părților, argumentând în mod corespunzător soluția adoptată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila împotriva sentinței nr. 31 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2010.