ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 457/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 335 din 30 iunie 2009, a admis cererea formulată de reclamantul H.O., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și a dispus suspendarea executării deciziei nr. 80 din 23

aprilie 2009 emisă de această autoritate publică, până la pronunțarea instanței

de fond asupra legalității și temeiniciei actului atacat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că,

prin decizia contestată, pârâtul a dispus desființarea funcției publice de

conducere de inspector social șef al Inspectoratului Social Regional Nord Vest,

ocupată de reclamantul H.O., în faza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, motiv

pentru care reclamantul, la rândul său, a sesizat cu plângere prealabilă

autoritatea emitentă solicitând revocarea în tot a deciziei, pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, obligație impusă de prevederile art. 106 alin.

(1) din Legea nr. 188/1999, raportat la art. 7 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ.

Cu privire la condițiile impuse de

prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru admisibilitatea

cererii de suspendare, instanța a apreciat că este îndeplinită cerința

existenței unui caz bine justificat, astfel cum este definită de art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, existând mai multe motive de nelegalitate

evidentă a actului administrativ, de natură să ridice serioase îndoieli asupra

valabilității acestuia, așa cum sunt cele izvorâte din nerespectarea

dispozițiilor art. 74 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 62 alin. (2) din

Legea nr. 53/2003 privind condițiile de formă și fond pe care o asemenea

decizie de concediere trebuie să le îndeplinească, sens în care s-a pronunțat

și Curtea Constituțională prin decizia nr. 506/2005.

În acest context s-a apreciat că actul

administrativ contestat nu poate fi verificat sub aspectul condițiilor impuse

de art. 65 alin. (1) întrucât nu are o motivare în fapt, iar necuprinderea

celorlalte elemente duce la încălcarea art. 20 din Constituție, prin raportare

la prevederile art. 6 pct. 1 din pactul Internațional cu privire la drepturile

economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la

muncă, precum și a art. 44 din Constituție referitor la dreptul de proprietate

privată, coroborat cu art. 1 paragraf 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului.

Instanța a reținut de asemenea îndeplinirea, în

speță și a condiției privind prevenirea unei pagube iminente, astfel cum este

ea definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în condițiile

în care decizia atacată este de natură să afecteze grav drepturi fundamentale,

precum dreptul la muncă, la protecția socială și la un nivel de trai decent,

incluzând dreptul la salariu și la condiții rezonabile de viață de natură a

asigura titularului un trai decent, toate acestea fiind apte a produce un

important prejudiciu material care se impune a fi evitat prin suspendarea

executării acestei decizii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Socială invocând

încălcarea de către instanța de fond a dreptului său la apărare constând în

refuzul instanței de a acorda, la cerere, un prim termen pentru a lua

cunoștință de conținutul acțiunii și al actelor aflate la dosar.

Pe fond, recurenta a susținut că hotărârea

pronunțată în cauză este lipsită de temei legal cu motivarea că decizia nr. 80

din 23 aprilie 2009 întrunește condițiile legale de formă, atât cu privire la

motivele care au determinat desființarea postului [O.U.G. nr. 37/2009, art. 97

lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999], cât și cu privire

la termenul în care poate fi contestată și instanța competentă (art. 4 din

Decizia nr. 80 din 23 aprilie 2009), iar intimatul reclamant nu a făcut dovada

existenței unui prejudiciu material viitor și previzibil, la dosar existând

dovezi depuse de instituția recurentă atât cu privire la situația materială a

intimatului cât și privitor la respectarea dreptului la muncă al acestuia prin

asigurarea participării, în baza O.U.G. nr. 37/2009, la concursul pentru

ocuparea postului de director coordonator.

Analizând sentința atacată, în raport de

motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Motivul de recurs referitor la încălcarea

prevederilor art. 114

1

, nu poate fi primit în condițiile în care la

dosar există dovada comunicării acțiunii cu mai mult de douăzeci de zile

înaintea primului termen de judecată și în care se precizează obligativitatea

depunerii întâmpinării (fila 9 dosar fond).

Așa fiind, cum pe de o parte, recurenta a

invocat, în scris, excepția prematurității acțiunii, înregistrând-o la dosarul

cauzei cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, rezultând implicit că

aceasta este apărarea pe care înțelege să o facă în cauză, iar pe altă parte,

potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța rezolvă cererile de

suspendare „de urgență, cu citarea părților”, de unde rezultă că este

neîntemeiată critica adusă sentinței pronunțate de instanța de fond.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar

apreciază că nu este fondat nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul,

sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceată

instanței competente suspendarea executării actului administrativ, până la

pronunțarea instanței de fond.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin urmare, condiția existenței

unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc

argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului

administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni

suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un

indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat

faptul că, în prezent, principiul legalității a devenit un principiu

fundamental în toate sistemele de drept, iar acesta constă în respectarea

întocmai a legii de către destinatarii ei (cetățeanul și statul).

În sistemul juridic românesc, acest

principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (2) din

Constituție. Astfel, primul text constituțional precizează faptul că, în

România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală

arată că nimeni nu este mai presus de lege.

În cazul actelor administrative,

legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și al

efectelor lor până în momentul anulării, în baza prezumției de legalitate.

Chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot

ignora legea, a cărei organizare a executării și executare în concret trebuie

să o realizeze.

Cu alte cuvinte, între actul

administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.

În speța de față, Înalta Curte

constată că suntem în prezența unui caz bine justificat în raport de

împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Or, actul administrativ aflat în

discuție a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei

norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanței anterior individualizate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noțiunea de pagubă iminentă se

înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public.

În concepția instanței de control

judiciar, și această condiție legală este îndeplinită în speță, fiind vorba de

diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor și

previzibil cu evidență.

Pe de altă parte, se poate afirma

faptul că măsura adoptată în privința intimatului, datorită, pe de-o parte,

caracterului său imprevizibil iar, pe de altă parte, funcției de conducere

deținute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcționării

serviciului public.

În altă ordine de idei, Înalta Curte

apreciază că nu este fondată nici critica recurentului privind încălcarea

prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 și art. 97 lit. c) din același act

normativ.

Astfel, interpretarea textelor

legale anterior arătate, în modalitatea propusă de recurent, nu poate fi

primită de către instanță, deoarece suspendarea executării unui act

administrativ are ca sediu al materiei dispozițiile art. 14 și art. 15 din

Legea nr. 554/2004, modificată.

Or, Statutul funcționarilor publici

nu cuprinde cazuri exprese de interzicere a adoptării unor asemenea măsuri, cu

caracter excepțional, pe cale judiciară, în cazul încetării unui raport de

serviciu.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Socială împotriva sentinței civile

nr. 335 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2010.