ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3859/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ

și fiscal, reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, suspendarea executării

Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 și revenirea la situația anterioară în

sensul menținerii contractului de management și achitarea drepturilor ce decurg

din derularea acestui contract.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea

aplicabilității Ordinului nr. 966 din 25 mai 2009 și a Contractului de

management nr. 102 din 25 mai 2009, susținând nelegalitatea acesteia pentru că nu

se indică temeiul în baza căruia a încetat contractul de management și nici

elementele prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța,

considerând că litigiul dedus judecății este unul de dreptul muncii, excepția

lipsei calității procesuale pasive întrucât actul dedus judecății este emis de

Inspecția Muncii și nu de către minister, excepția lipsei procedurii prealabile

și excepția netimbrării cererii.

instanțe

Analizând cu

prioritate excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, secția

contencios administrativ, a reținut că actul a cărui executare se solicitată a

fi suspendată este unul administrativ, iar competența în ceea ce privește

anularea și suspendarea acestuia se stabilește conform art. 10 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 554/2004, astfel că competența de soluționare îi revine acestei

instanțe.

În ceea ce privește

excepțiile lipsei procedurii prealabile și netimbrării cererii, având în vedere

că sunt subsidiare excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de

Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au mai fost analizate,

însă din actele dosarului rezultă că s-a făcut dovada îndeplinirii acestei

proceduri, iar în privința timbrajului constată că cererea este scutită de la

plata taxei judiciare de timbru în raport de natura litigiului.

Prin Sentința civilă

nr. 253/CA din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și, în consecință, a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui

pârât.

Prin aceeași sentință

a admis cererea formulată de reclamanta R.E. și a dispus suspendarea executării

Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 emise de pârâta Inspecția Muncii.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, prima instanță a reținut că decizia a cărei suspendare se

solicită este emisă de Inspecția Muncii, instituție aflată în subordinea

Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale astfel cum rezultă din Anexa

2 lit. A pct. 5, și potrivit legii având personalitate juridică.

Așa fiind, față de

prevederile legii contenciosului administrativ, potrivit cărora acțiunea se

judecă în contradictoriu cu emitentul actului administrativ dedus judecății,

constată că, în speță, Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă și nu

ministerul, având în vedere faptul că nu actul prin care a fost numită în

funcție reclamanta este atacat în cauză, ci decizia a cărei suspendare se

solicită și al cărei emitent este această instituție.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamanta a îndeplinit procedura plângerii

prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv,

cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Existența cazului

bine justificat a fost constatată în raport de contestația formulată de

reclamantă prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziții

legale, rezultând astfel că există o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate a actului administrativ atacat.

Sub aspectul pagubei

iminente, s-a reținut că, prin punerea în executare a actului administrativ

dedus judecății, s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor

salariale de către reclamantă, cu consecințe grave asupra acesteia.

Inspecția Muncii

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs Inspecția Muncii, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată

cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deși s-a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale iar

acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu Inspecția Muncii, această

instituție nu a fost citată în cauză pentru a-și formula apărările.

Recurenta critică

hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește îndeplinirea procedurii

prealabile de către reclamantă, în sensul că aceasta a fost realizată cu

Ministerul Muncii și nu cu emitentului actului atacat.

În ceea ce privește

fondul cauzei, recurenta a arătat că O.U.G. nr. 37/2009 în baza căreia a fost

emis ordinul privind numirea reclamantei în funcția de director coordonator

adjunct a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat

neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009.

Astfel, actul în baza

căruia reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator și în baza

căruia Inspecția Muncii este obligată la plata de drepturi bănești, a fost emis

în baza unui act normativ abrogat. În aceste condiții, nu se poate considera ca

fiind legal, funcțional și actual, actul normativ - O.U.G. nr. 37/2009 - în

baza căruia a fost emis Ordinul nr. 966 din 25 mai 2009 în temeiul căruia reclamanta

a solicitat reintegrarea pe funcția deținută anterior prin suspendarea deciziei

atacate.

De asemenea, a mai

arătat că, deși instanța a observat neconstituționalitatea ambelor acte

normative (O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) a admis cererea de

suspendare a executării deciziei atacate, or, având în vedere că atât actul în

baza căruia a fost numită reclamanta, cât și actul în temeiul căruia a fost

eliberată din funcția de conducere, au fost declarate neconstituționale,

apreciază că nu se poate restabili o prezumție de legalitate prin reocuparea de

către reclamantă a funcției deținute anterior în temeiul unui act normativ

neconstituțional.

Totodată, a mai

susținut că, O.U.G. nr. 105/2009 prevedea în mod expres desființarea posturilor

care conferă calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor, iar în privința incidenței art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 188/1999 reținută de instanță, arată că în cauză izvorul raporturilor de

muncă îl reprezintă un contract de management căruia nu-i sunt aplicabile

prevederile acestei legi, reclamanta neocupând deci o funcție publică în baza

acestui act normativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 85 C.

proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea

sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.

Astfel, în temeiul

art. 107 C. proc. civ. atunci când o parte nu are termen în cunoștință,

instanța trebuie să verifice dacă procedura de citare cu aceasta a fost

îndeplinită, în caz contrar, se amână judecata, sub sancțiunea nulității

hotărârii.

În conformitate cu

prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea

dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității la art. 105 alin. (2).

La termenul de

judecată din 8 iulie 2010, instanța de fond a procedat la judecata cauzei în

fond, iar la data de 9 iulie 2010 a pronunțat hotărârea atacată în

contradictoriu cu Inspecția Muncii, fără însă ca această instituție să fie

citată în cauză.

Astfel, dacă una

dintre părțile litigante nu a fost legal citată sau necitată deloc în cazul de

față, rezultă, în mod evident, că a fost încălcată dispoziția procedurală

prevăzută de art. 85 C. proc. civ., sus-menționată, dispoziție menită să

garanteze respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil,

respectiv contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Cum hotărârea atacată

a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, parte care nu a

fost citată în cauză, se constată astfel că s-au încălcat principiul

contradictorialității și principiul dreptului la apărare, care se realizează

prin mai multe dispoziții procedurale, dintre care amintim art. 85, 112, 115,

132, 156 C. proc. civ., precum și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la un proces echitabil, cu

componenta sa dreptul la apărare.

Așa fiind, instanța

de control judiciar constată că hotărârea atacată în cauză este nelegală, fiind

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitatea

hotărârii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Inspecția Muncii împotriva Sentinței nr. 253/CA din 9 iulie 2010 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.