ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3859/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, suspendarea executării Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 și revenirea la situația anterioară în sensul menținerii contractului de management și achitarea drepturilor ce decurg din derularea acestui contract. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 966 din 25 mai 2009 și a Contractului de management nr. 102 din 25 mai 2009, susținând nelegalitatea acesteia pentru că nu se indică temeiul în baza căruia a încetat contractul de management și nici elementele prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, considerând că litigiul dedus judecății este unul de dreptul muncii, excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât actul dedus judecății este emis de Inspecția Muncii și nu de către minister, excepția lipsei procedurii prealabile și excepția netimbrării cererii. 2. Hotărârea primei instanțe Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, a reținut că actul a cărui executare se solicitată a fi suspendată este unul administrativ, iar competența în ceea ce privește anularea și suspendarea acestuia se stabilește conform art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că competența de soluționare îi revine acestei instanțe.

În ceea ce privește excepțiile lipsei procedurii prealabile și netimbrării cererii, având în vedere că sunt subsidiare excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nu au mai fost analizate, însă din actele dosarului rezultă că s-a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, iar în privința timbrajului constată că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în raport de natura litigiului. Prin Sentința civilă nr. 253/CA din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, în consecință, a respins acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât.

Prin aceeași sentință a admis cererea formulată de reclamanta R.E. și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 emise de pârâta Inspecția Muncii. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prima instanță a reținut că decizia a cărei suspendare se solicită este emisă de Inspecția Muncii, instituție aflată în subordinea Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale astfel cum rezultă din Anexa 2 lit. A pct. 5, și potrivit legii având personalitate juridică.

Așa fiind, față de prevederile legii contenciosului administrativ, potrivit cărora acțiunea se judecă în contradictoriu cu emitentul actului administrativ dedus judecății, constată că, în speță, Inspecția Muncii are calitate procesuală pasivă și nu ministerul, având în vedere faptul că nu actul prin care a fost numită în funcție reclamanta este atacat în cauză, ci decizia a cărei suspendare se solicită și al cărei emitent este această instituție. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Existența cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestația formulată de reclamantă prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziții legale, rezultând astfel că există o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ atacat. Sub aspectul pagubei iminente, s-a reținut că, prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecății, s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor salariale de către reclamantă, cu consecințe grave asupra acesteia. 4. Recursul pârâtei Inspecția Muncii Împotriva acestei sentinței a declarat recurs Inspecția Muncii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deși s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale iar acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu Inspecția Muncii, această instituție nu a fost citată în cauză pentru a-și formula apărările. Recurenta critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, în sensul că aceasta a fost realizată cu Ministerul Muncii și nu cu emitentului actului atacat. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că O.U.G.

nr. 37/2009 în baza căreia a fost emis ordinul privind numirea reclamantei în funcția de director coordonator adjunct a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257/2009. Astfel, actul în baza căruia reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator și în baza căruia Inspecția Muncii este obligată la plata de drepturi bănești, a fost emis în baza unui act normativ abrogat. În aceste condiții, nu se poate considera ca fiind legal, funcțional și actual, actul normativ - O.U.G. nr. 37/2009 - în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 966 din 25 mai 2009 în temeiul căruia reclamanta a solicitat reintegrarea pe funcția deținută anterior prin suspendarea deciziei atacate.

De asemenea, a mai arătat că, deși instanța a observat neconstituționalitatea ambelor acte normative (O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009) a admis cererea de suspendare a executării deciziei atacate, or, având în vedere că atât actul în baza căruia a fost numită reclamanta, cât și actul în temeiul căruia a fost eliberată din funcția de conducere, au fost declarate neconstituționale, apreciază că nu se poate restabili o prezumție de legalitate prin reocuparea de către reclamantă a funcției deținute anterior în temeiul unui act normativ neconstituțional. Totodată, a mai susținut că, O.U.G.

nr. 105/2009 prevedea în mod expres desființarea posturilor care conferă calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, iar în privința incidenței art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 reținută de instanță, arată că în cauză izvorul raporturilor de muncă îl reprezintă un contract de management căruia nu-i sunt aplicabile prevederile acestei legi, reclamanta neocupând deci o funcție publică în baza acestui act normativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Astfel, în temeiul art. 107 C. proc. civ. atunci când o parte nu are termen în cunoștință, instanța trebuie să verifice dacă procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită, în caz contrar, se amână judecata, sub sancțiunea nulității hotărârii. În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității la art. 105 alin. (2). La termenul de judecată din 8 iulie 2010, instanța de fond a procedat la judecata cauzei în fond, iar la data de 9 iulie 2010 a pronunțat hotărârea atacată în contradictoriu cu Inspecția Muncii, fără însă ca această instituție să fie citată în cauză.

Astfel, dacă una dintre părțile litigante nu a fost legal citată sau necitată deloc în cazul de față, rezultă, în mod evident, că a fost încălcată dispoziția procedurală prevăzută de art. 85 C. proc. civ., sus-menționată, dispoziție menită să garanteze respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea și dreptul la apărare. Cum hotărârea atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Inspecția Muncii, parte care nu a fost citată în cauză, se constată astfel că s-au încălcat principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, care se realizează prin mai multe dispoziții procedurale, dintre care amintim art. 85, 112, 115, 132, 156 C. proc.

civ., precum și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la un proces echitabil, cu componenta sa dreptul la apărare. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată în cauză este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitatea hotărârii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspecția Muncii împotriva Sentinței nr. 253/CA din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.