ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2271/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor civile de față constată

următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 1504/D din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis

acțiunea civilă formulată de reclamantele S.E.R. și L.E.C. prin mandatar L.I.C.

împotriva pârâților G.C.X., K.M., B.E., B.G., S.A.E., B.A., M.I., R.M., SC C.

SA Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare, Instituția Prefectului Satu Mare

și Consiliul Județean Satu Mare constatându-se și că imobilul înscris în CF

10044 sub nr. top. 448 Satu Mare căruia în natură îi corespund casă și teren în

suprafață de 195 stj. situat în Satu Mare, a fost preluat abuziv de Statul

român, în temeiul Decretul nr. 92/1950 fără titlu valabil; că reclamantele

S.E.R. și L.E.G. prin mandatar L.I.C. sunt persoane îndreptățite la beneficiul

Legii nr. 10/2001 asupra imobilului identificat mai sus, în calitate de

succesori după defunctul H.I., decedat la 19.X.1972 în Satu Mare; s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 152/5.X.1998, nr.

656/2.XII.1996, nr. 519/30.VII.1997, nr. 64/14.I.1997, 575/28.XI.1996 și nr.

841/21.XII. 1996 încheiate între pârâta SC C. SA Satu Mare și pârâții persoane

fizice; s-a dispus restabilirea situației anterioare prin radierea înscrierilor

de carte funciară, efectuate în temeiul contractelor de mai sus, în vechea

coală funciară sau în coli noi deschise; s-a anulat Ordinul Prefectului Satu

Mare de atribuire a terenului aferent imobilului în cauză către pârâții de mai

sus, emise cu ocazia cumpărării locuințelor; a fost obligat pârâtul Primarul

Municipiului Satu Mare să emită după rămânerea definitivă a hotărârii,

dispoziție de restituire în natură în favoarea reclamantelor, privind imobilul

de mai sus, sens în care reclamantele vor trece la întabularea dreptului în

evidențele de carte funciară; au fost obligați pârâții, în solidar, să

plătească reclamantei L.E.C. suma de 3.098 RON cheltuieli de judecată pentru

toate ciclurile procesuale parcurse, mai puțin cel din revizuire, iar

reclamantei S.E.R. suma de 1.600 RON, reprezentând onorariu avocat în rejudecare

și ciclurile anterioare; a fost respinsă cererea reclamantei L.E.O. privind

amendarea reprezentantului pârâților persoane fizice și a moștenitoarei după

pârâții K., precum și celelalte pretenții depuse în precizarea acțiunii și

concluzii scrise.

Din considerentele sentinței, în rejudecare,

s-a reținut că potrivit actelor de stare civilă de la dosar reclamanta S.E.R.

(născută J., la 21 ianuarie 1947, căsătorită cu S.M.) este fiica soților J.J.

(12 iulie 1924 - 08 martie 1989) și H.E.M. (născută în martie 04.1922), aceasta

din urmă fiind fiica lui H.G.P. (12.04.1890 - 19 octombrie 1972).

S-a mai reținut că în

afară de fiica H.E.M., defunctul H.G.P. a mai avut un copil, respectiv pe

H.E.G. (născută la 31 mai 1923), căsătorită cu L.I.C., care au avut la rândul

lor un copil, pe reclamanta din dosar conexat nr. 4373/2002 al Tribunalului

Satu Mare, L.E.G.

Din extrasul CF și

coala funciară in extenso nr. 10044 Satu Mare, s-a reținut că proprietar

tabular al imobilului situat în municipiul Satu Mare (fostă str. Turbinei,

fostă str. Petru Maior și actualmente str. Aurel Popp), înscris sub poziția nr.

B.1 figurează H.I., de la care s-a preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950

acest imobil, de către Statul român, care și-a înscris dreptul tabular astfel

dobândit sub poziția nr. B.2.

Instanța a mai

reținut, din cuprinsul declarației autentificate sub nr. 95 din 12 ianuarie

2005, a „Dicționarului de onomastică" și a extrasului din registrul de

stare civilă privind nașterile, identitatea dintre persoana identificată sub

numele H.G.P., respectiv H.I.P., cele două nume reprezentând de fapt traducerea

în limba maghiară, respectiv în limba română a numelui aparținând aceleiași

persoane, în speță proprietarul tabular inițial al imobilului în litigiu și

antecesorul celor două reclamante S.E.R. și L.E.G. din dosarele conexate nr.

4186/2002 și nr. 4373/2002 ale Tribunalului Satu Mare, în prezent înregistrate

sub dosar nr. 1983/2004 al Tribunalului Satu Mare.

Preluarea imobilului

din litigiu de la proprietarul tabular s-a făcut în baza Decretului 92/1950

astfel cum este evidențiat în înscrierile din CF 10044 Satu Mare sub nr. top.

448 sub B.2 fără a face trimitere la lista anexă. Susținerea reclamantei că

antecesorul său tată la data preluării imobilului, respectiv în anul 1967 era

pensionar și prin urmare nu intra în categoria persoanelor cuprinse în art. 2

din decret, nu a fost combătută de nici una din părțile împrocesuate nici în

fazele anterioare și nici în rejudecare, achiesând astfel la cele susținute cu

consecința firească de a se constata în aceste condiții că imobilul a fost

preluat fără titlu valabil de către Stat atât din această perspectivă a

aplicării greșite a actului de naționalizare dar și din cea a normelor

constituționale în vigoare la vremea respectivă (art. 36 - Constituție 1965,

art. 12 - Constituție 1952).

Sub aspectul stării

de fapt s-a mai reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 277 din 18 iulie

1996 la Comisia Locală Satu Mare pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

reclamanta L.E.C. a solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză,

înăuntrul termenului legal prevăzut de dispozițiile art. 14 din Legea nr.

112/1995, față de care comisia nu s-a pronunțat printr-o hotărâre care să fie

comunicată petentei, conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 112/1995, după

cum rezulta și din adresa nr. 5283 din 08 octombrie  2004 emisă de aceasta, în

pofida revenirilor realizate de către petentă ulterior.

Chiar dacă, cu adresa

nr. 415/20 mai 1997 Comisia Județeană pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 comunică la solicitarea petentei că cererea înregistrată la această

instituție sub dosar nr. 54/1997 a fost aprobată în sensul acordării de

despăgubiri pentru ambele imobile menționate în adresă, din conținutul acesteia

rezultă că hotărârea comisiei nu a mai fost emisă fiind condiționată de

efectuarea evaluărilor asupra imobilelor situate pe str. Petru Maior, nr. 9 și

respectiv Turbinei, nr. 9, imobile solicitate de reclamantă cu cererea nr. 277

din 18 iulie 1996.

Contractele de

vânzare-cumpărare ce formează obiectul pretențiilor reclamantelor ca un capăt

distinct de cerere, au fost încheiate în perioada 28 noiembrie 1996 respectiv 5

octombrie 1998, fiind astfel în vigoare H.G. nr. 20/1996 și H.G. nr. 11/1997

respectiv Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, care

explicitau prin conținut și cuprins noțiunea de preluare cu titlu art. 1 alin.

(3) H.G. nr. 20/1996, art. 1 alin. (5) H.G. nr. 11/1997 și interpretarea

noțiunii de imobil trecut în proprietatea Statului în baza Decretului nr.

92/1950.

Valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în condițiile art. 9 din Legea nr.

112/1995 este condiționată nu numai de expirarea termenului prevăzut de art. 14

pentru cumpărarea acestor apartamente ci și de soluționarea efectivă a

cererilor depuse de foștii proprietari sau moștenitorii acestuia.

Din conținutul

actelor rezultă că, contractele de vânzare-cumpărare încheiate între pârâții SC

G. SA Satu Mare și B.E.R., B.G., M.I., D.M., D.F., B.A., S.A., S.E., C.M., C.V.

la datele de 30 iulie 1997, 05 octombrie  1998, decembrie 1996, 28 noiembrie

1996, 02 decembrie  1996, imobilul situat în mun. Satu Mare înscris în CF nr.

10044 Satu Mare a fost înstrăinat, pe apartamente, foștilor chiriași, cu toate

că fusese deja înregistrată, sub nr. 277/18 iulie 1996 cererea petentei L.E.G.

de restituire a imobilului în cauză, cerere rămasă nesoluționată și în prezent.

Prin urmare, s-a

reținut culpa atât a vânzătoarei, care a înstrăinat un imobil în privința

căruia se formulase în termenul legal o cerere de restituire care nu fusese

soluționată încă la data înstrăinării apartamentelor, cât și a cumpărătorilor,

care nu au depus o minimă diligentă (conform art. 9 din Legea nr. 112/1995) în

a verifica dacă s-a formulat vreo astfel de cerere cu privire la imobilul pe care

intenționau să-l cumpere și dacă s-a emis hotărâre în acest sens, indiferent de

modalitatea de soluționare, vânzările în discuție s-au întemeiat astfel pe o

cauză ilicită.

S-a reținut și

incidența dispozițiilor speciale cuprinse în art. 45 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 privind aceeași sancțiune a nulității absolute a actelor de înstrăinare

în privința imobilului în cauză, fără a opera buna-credință pentru motivele

arătate și ca efect al principiului că ceea ce este nul nu poate produce efecte

juridice (quod nullum est, nullum producit efectum).

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 10/2001 în prezentul

litigiu, instanța a reținut în primul rând că, în termenul legal, reclamantele

S.E.R. și L.E.G. au emis notificări în condițiile Legii nr. 10/2001,

nesoluționate până în prezent.

De vreme ce a fost

găsită ca întemeiată acțiunea reclamantelor privind anularea contractelor de

vânzare-cumpărare, imobilul poate fi restituit în natură, principiu consacrat

în mod expres în art. 1 și 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și stabilit în mod

constant în practica Curții Europene a Drepturilor Omului care condamnă Statul

român pentru vânzările realizate în temeiul Legii nr. 112/1995 cu consecința

pentru fostul proprietar deposedat abuziv de a se afla în imposibilitatea

recuperării bunului imobiliar în baza Legii nr. 10/2001, care coroborat cu

lipsa totală a despăgubirii l-a făcut să sufere o sarcină disproporționată și

excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantat de

art. 1 din Protocolul nr. 1 (parag. 31 cauza Săvulescu contra României - iulie

2007, cauza Porțeanu contra României paragraful 24, februarie 2006).

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă prin Decizia civilă nr. 74A din 22 aprilie 2009 a respins,

ca nefondate apelurile declarate de reclamanta L.E.C. prin mandatar L.I.C. și

pârâții Consiliul Județean Satu Mare, G.C.X., M.I., B.G., B.E., R.M., B.A.,

S.E., S.A., și Instituția Prefectului Satu Mare în contradictoriu cu intimata

reclamantă S.E.R. și intimații pârâți SC C. S.A., Consiliul Local Satu Mare,

Instituția Primarul Municipiului Satu Mare, cu obligarea apelanților M.I.,

B.G., B.E., R.M., B.A., S.E., S.A. să plătească intimatei S.E.R. suma de 1.000

RON cheltuieli de judecată, în apel.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele argumente ce succed:

Imobilul în cauză,

înscris în CF. 10044 cu nr. top 448, a constituit proprietatea tabulară a

antecesorului reclamantelor, numitul H.I.P. fiind preluat de Statul român în

temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 277 din 18 iulie 1996 la Comisia Locală Satu Mare pentru

aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamanta L.E.G. a solicitat restituirea

imobilului în natură, care însă a fost înstrăinat în favoarea chiriașilor,

cererea acesteia rămânând nesoluționată.

În mod corect instanța de fond a reținut prin

hotărârea apelată că realizarea vânzării imobilului în cauză chiriașilor

anterior definitivării procedurii administrative încalcă prevederile art. 9

alin. (1) din Legea nr. 112/1995 și aceasta în condițiile în care textul art. 9

alin. (1) se referă expres la apartamente care nu se restituie în natură, ceea

ce presupune existența unei hotărâri în acest sens.

Împrejurarea că

reclamantele nu puteau obține restituirea în natură a imobilului, întrucât nu

îndeplineau cerințele art. 2 din lege, nu este de natură a face inoperabile

dispozițiile de mai sus, textul nefăcând nici o distincție în privința

proprietarilor îndreptățiți și a celor nedreptățiți la restituire.

S-au apreciat ca

nefondate criticile apelanților G.G.X., M.I., B.G., B.E., B.A., S.A., S.E.,

R.M., soluția instanței de fond de constatare a nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare fiind legală și temeinică ca dealtfel și

criticile apelantei L.E.K. în ce privesc dispoziția de respingere a capătului

de cerere având ca obiect plata despăgubirilor cauzate prin readucerea la

cunoștința instanței a decesului pârâtului C.V.

Potrivit

dispozițiilor art. 108/3 C. civ. invocat de către apelanta reclamantă,

obligația de plată a unei despăgubiri pentru paguba cauzată îi revine celui

care cu intenție sau culpă a pricinuit amânarea judecății sau a executării

silite însă numai prin una din faptele prevăzute în art. 108

1

sau

108

2

C. proc. civ., ori fapta pe care apelanta L.E. le-o impută

moștenitorilor pârâtului C.V. și reprezentantului acestuia nu se regăsește

printre acestea.

Nici criticile

apelanților Consiliul Județean Satu Mare și Instituția Prefectului Satu Mare,

axate în principal pe lipsa calității procesuale pasive, în mod corect a

reținut tribunalul calitatea acestor subiecți de drept de persoane obligate în

raportul juridic dedus judecății, față de obiectul cu care reclamantele au

investit instanța.

De asemenea, judicios

s-a făcut aplicarea dispozițiile art. 274 C. civ. prin obligarea și a acestor

pârâți la plata cheltuielilor de judecată, putând fi exonerate de plata

cheltuielilor numai pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului, ceea ce nu e cazul în speță.

Fiind în culpă

procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. apelanții M.I.,

B.G., B.E., B.A., S.A., S.E., R.M. și G.C.X., au fost obligați la 1.000 RON

cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.E., reprezentând onorariu

avocațial în apel.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Consiliul Județean Satu Mare și Prefectul

județului Satu Mare și M.I., B.G., B.E., B.A., S.E. și S.A. și G.C.X.

consiliul Județean Satu Mare și Prefectul județului Satu Mare critică decizia

pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art 304. pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că nu au calitate de unitate deținătoare în sensul

Legii nr. 10/2001 și, drept urmare, nu datorează cheltuieli de judecată

reclamanților.

persoane fizice, critică decizia pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează.

Instanța reține în

mod eronat că imobilul a fost vândut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 câtă vreme comisia constituită în temeiul acestei legi a comunicat

reclamanților că se pot acorda doar despăgubiri, conform art. 2 și 9 alin. (1)

din lege.

Prin decizie nu se

face nicio referire la faptul că S.R. nu a formulat cerere de restituire a

imobilului. Se mai arată că decizia este succint motivată, fără analiza

motivelor de apel invocate de pârâți și a probelor administrate.

Reclamanta L.K., în

timpul derulării cauzei de față, solicită autorității locale competente

acordarea de despăgubiri.

Osebit de aceasta,

instanța de apel nu vorbește deloc de Legea nr. 1/2009 în condițiile în care

recurenții au fost cumpărători de bună-credință.

Înalta Curte

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate în toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile

cauzei reține cele ce urmează.

izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ia naștere între

entitatea obligată la restituire și persoana/persoanele îndreptățite la măsuri

reparatorii.

În cauza de față,

autoritatea învestită cu soluționarea notificării este unitatea

administrativ-teritorială a municipiului Satu Mare, reprezentată de primar,

conform art. 21 alin. (4) din legea de reparație, urmare a transmiterii de

către prefect a cererii formulate de L.E.G. conform art. 22 din același act

normativ.

Înalta Curte pentru

argumentele ce preced va admite în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1),

(2) și (3) C. proc. civ. recursurile declarate de Consiliul județean Satu Mare

și prefectul județului Satu Mare. Drept consecință, decizia pronunțată în apel

va fi modificată în parte în sensul admiterii apelurilor declarate de acești

parați împotriva Sentinței nr. 1504/2008, ce va fi schimbată în parte,

respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive va fi admisă, iar

acțiunea formulată față de pârâții-recurenți va fi respinsă ca fiind introdusă

împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

Urmare a admiterii

excepției, vor fi înlăturate și dispozițiile referitoare la obligația acestora

de plată a cheltuielilor de judecată.

proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea

hotărârii deoarece astfel trebuie calificată o hotărâre care nu este deloc

motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Judecătorul este

obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă

argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.

Din expunerea

rezumativă a cursului procesului reiese că instanța de apel a argumentat în

fapt și în drept problema de fapt dedusă judecății de apelanți - validitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, așa

încât critica formulată în temeiul pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. este

nefondată.

Recurenții invocă

buna-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, cu referire și

la dispozițiile Legii nr. 1/2009, dispoziții încălcate de instanța de apel,

câtă vreme contractele au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995.

Critica nu este

fondată.

Contractele de

vânzare-cumpărare încheiate de recurenți în considerarea calității lor de

chiriași în imobilul solicitat a fi restituit în natură în temeiul Legii nr.

112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația

de locuințe, trecute în proprietatea statului au fost perfectate cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale legii astfel cum au fost explicitate prin normele

metodologice de aplicare, H.G. nr. 20/1996 și H.G. nr. 11/1997.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) din lege, chiriașii titulari de contract puteau opta, după

expirarea termenului de notificare pentru restituirea în natură a bunului

intrat în patrimoniul statului, pentru cumpărarea acestora.

Cererea de cumpărare

putea fi soluționat favorabil, dar după expirarea procedurilor administrative,

respectiv doar după emiterea hotărârii de către comisia constituită în acest

scop, validată ori nu în procedura judiciară conform art. 18 alin. (1).

Cererea reclamantei

cu nr. 277 din 18 iulie 1996 nu a fost soluționată prin actul administrativ

arătat în lege, respectiv hotărârea comisiei județene.

Recurenții aveau

obligația de a verifica dacă cererea de restituire în natură a fost

soluționată, modul de rezolvare a acesteia, astfel încât buna lor credință

prezumată să nu poată fi răsturnată în instanță.

Instanța de apel,

ratificând hotărârea primei instanțe, a pronunțat o hotărâre conformă și cu

practica Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, în sensul că vânzarea

unui bun preluat abuziv, chiar și către un terț de bună credință, chiar înainte

de recunoașterea dreptului în justiție reprezintă o privare a dreptului de

proprietate.

Arată recurenții că

instanța nu a răspuns criticii referitoare la reclamanta S.R. Critica este

fondată însă nepronunțarea asupra acestui motiv de apel nu produce acesteia

nicio vătămare câtă vreme, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare

bunul se reîntoarce în patrimoniul unității administrativ-teritoriale.

O altă solicitare se

referă la reanalizarea probelor administrate în cauză, critică ce vizează însă

aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, conform art. 304 alin. (1) C.

proc. civ.

Înalta Curte,

reținând că instanțele de fond au aplicat corect legea la împrejurări de fapt

pe deplin stabilite, că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

introduse prin Legea nr. 1/2000, nu sunt incidente în cauză, că dispozițiile

art. 45 din lege au fost corect aplicate, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul

județean Satu Mare și Prefectul județului Satu Mare împotriva Deciziei nr. 74/A

din 24 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Modifică în parte

decizia în sensul că, admite apelurile declarate de Consiliul județean Satu

Mare și Prefectul județului Satu Mare împotriva Sentinței civile nr. 1504/D din

10 octombrie 2008 a Tribunalului Satu Mare, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului Județean Satu Mare și a Prefectului Județului Satu Mare și drept

consecință, respinge acțiunea față de acești pârâți, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înlăturând obligarea

acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții M.I., B.G., B.E.R., B.A., S.A., S.E., R.M.,

G.C.X., pe care îi obligă la 350 RON cheltuieli de judecată, către recurentele

L.E.C. și S.E.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 aprilie 2010.