ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5480/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5480/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 4276/2/2007 la data de

13 iunie 2007 și, ulterior precizată, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe

pârâții Compania Națională Poșta Română, Ministerul Justiției și Guvernul

României solicitând instanței obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru

încălcarea dreptului de petiționare și de corespondență cu Curtea Europeană de

Justiție.

La termenul de judecată din data de 15

septembrie 2010, reclamantul a depus o nouă cerere de modificare a cererii de

chemare în judecată (fila 111) prin care a solicitat chemarea în judecată a

altor persoane: Consiliul Europei, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice alături de ceilalți pârâți care trebuie să răspunsă pentru prejudiciile

cauzate prin faptele acestor instituții ale statului.

Prin cererea modificatoare,

reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, constatarea

nelegalității H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 și a solicitat, pentru

încălcarea drepturilor sale legale, constituționale și pentru lezarea

intereselor legitime despăgubiri pentru daune morale în sumă de 13.000.000 Euro,

prin obligarea statului român.

Prin sentința nr. 5157 din 15

decembrie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Guvernului României ca neîntemeiată, a fost

respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Compania Națională

Poșta Română, ca neîntemeiată și a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu consecința respingerii

acțiunii față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Instanța a respins excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006, ca neîntemeiată și a admis, în parte,

acțiunile conexe completate, modificate și precizate formulate de reclamantul C.D.

- aflat în stare de detenție la Penitenciarul Giurgiu în contradictoriu cu

pârâții COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ, GUVERNUL ROMÂNIEI și STATUL ROMÂN PRIN

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

In consecință a dispus obligarea

pârâtei COMPANIA NAȚIONALA POȘTA ROMANA să soluționeze reclamațiile

administrative ale reclamantului menționate prin adresa nr. 47/186, 48/187,

49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii.

Instanța a luat act de faptul că

reclamantul a renunțat la solicitarea de despăgubiri materiale și morale și a

fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că

acțiunea

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 noiembrie

2009, ca urmare a stabilirii competenței de soluționare prin Decizia nr. 3332

din 16 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 11482/302/2008, prin care a fost

soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 5,

secția a II-a civilă, și Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Instanța a constatat că prin cererea

înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Justiției și Poșta Română deoarece se consideră

vătămat în drepturile și interesele sale, fiindu-i încălcat dreptul de

petiționare și dreptul la corespondență la Curtea Europeană a Drepturilor

Omului de la Strasbourg și dreptul la corespondență secretă consfințit de art. 28

din Constituția României.

Instanța a reținut că reclamantul s-a

adresat cu plângeri la Penitenciarul Rahova și la Ministerul Justiției, dar

aceste instituții nu i-au soluționat plângerile, ultima fiind înregistrată sub

nr. VI/3325 din 15 mai 2007 la Judecătorul delegat care aparține de Ministerul

Justiției.

Prin cererea de completare a acțiunii,

reclamantul a cerut daune morale Statului Român pentru că nu mai poate trimite

corespondență Curții Europene a Drepturilor Omului în regim poștal simplu,

motivat de faptul că nu are certitudinea că această corespondență ajunge la

destinație.

Pârâtul Ministerul Justiției a depus

întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive.

Pârâta Compania Națională Poșta Română

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă

și în subsidiar ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 30

octombrie 2009, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că a

chemat în judecată Compania Națională Poșta Română deoarece transmiterea

răspunsurilor de la CEDO nu s-a făcut corespunzător, scrisorile sosind deschise

și astfel i s-a încălcat dreptul la corespondență.

Pârâtul Guvernul României a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin cererea completatoare depusă la

02 octombrie 2007 reclamantul a contestat H.G. nr. 1897/2006.

Instanța de primă jurisdicție a

reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Guvernul

României este neîntemeiată, întrucât reclamantul a contestat, în contradictoriu

cu acest pârât, H.G. nr. 1897/2006, iar acesta este emitentul actului

administrativ atacat.

Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției instanța

constată că excepția invocată este întemeiată, întrucât Ministerul Justiției a

fost chemat în judecată în numele și pentru Administrația Națională a

Penitenciarelor, pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă

autorități publice.

Instanța reține că Ministerul Justiției

și Autoritatea Națională a Penitenciarelor sunt autorități publice cu atribuții

proprii, cu personalitate juridică și răspund individual pentru executarea

atribuțiilor proprii.

În speță Ministerul Justiției nu poate

răspunde pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, iar pârâtul nu a

înțeles să cheme în judecată și Autoritatea Națională a Penitenciarelor.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Compania Națională Poșta Română

pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamație administrativă la

Compania Națională înainte de a formula prezenta acțiune injustiție, instanța

constată că această excepție este neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că obiectul

cererii de chemare în judecată este de obligare a pârâților să-i recunoască

dreptul de petiționare, iar reclamantul s-a adresat cu mai multe reclamații

Oficiului București nr. 51, astfel cum rezultă din adresa autorității pârâte,

în care au fost menționate toate reclamațiile formulate de către reclamant.

Prin adresa nr. 47/186,48/187,49/188

din 05 octombrie 2005 emisă de Oficiul 51 București se comunică reclamantului

rezultatul cercetărilor administrative și menționează că va reveni cu răspuns

definitiv când vor fi în posesia confirmărilor de primire perfectate.

De asemenea, din înscrisul (aflat la

fila 142, Dosar nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal) ce poartă ștampila Oficiului poștal Jilava din 30

septembrie 2004, rezultă că plicul adresat reclamantului a sosit la Oficiul

Jilava în „stare deteriorată din cauza transportului și manipulării".

Cu privire la excepția de nelegalitate

a H.G. nr. 1897/2006, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal, instanța constată că excepția este neîntemeiată.

Reclamantul susține că, prin H.G. nr.

1897/2006 Guvernul modifică și completează dispoziții similare din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor cu referire la: art. 52 alin. (3) din hotărâre și

art. 46 alin. (5) din lege; de

asemenea, cu

privire la art. 43, art. 44 și art. 45 din hotărâre și art. 54 din lege; la

art. 213 și art.

214 din hotărâre și art. 36 din lege; la art. 228 din

hotărâre și art. 86 din lege.

Art. 52 alin. (3) din regulamentul

aprobat prin H.G. nr. 1897/2006 prevede: „cheltuielile ocazionate de

exercitarea dreptului de petiționare și corespondență prin trimiteri poștale în

alt regim decât simplu sunt suportate în totalitate de persoana privată de

libertate".

Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal prevede: „cheltuielile ocazionate de exercitarea

dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate de

către persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. In

cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloace bănești necesare,

cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și

sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor

internaționale a căror competență este exceptată ori recunoscută de România și

cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, cu apărătorul și

cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul

protecției dreptului omului sunt suportate de către administrația

penitenciarului".

Astfel, instanța de primă jurisdicție

a excepției de nelegalitate a constatat că dispozițiile art. 52 alin. (3) nu

sunt contrare prevederilor art. 46 alin. (5) din lege, nu-l modifică și nu

adaugă la lege, întrucât legea se referă la suportarea cheltuielilor ocazionate

de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, doar

în ipoteza în care persoana aflată în executarea pedepsei

privative de libertate nu dispune de mijloace

bănești să le suporte, fiind vorba de

cheltuielile în regim simplu pe

care nu le poate suporta.

Ipoteza în care o persoană în

executarea pedepsei privative de libertate dispune de mijloace pentru

exercitarea dreptului la corespondență și petiționare pentru servicii în regim

simplu, dar nu și pentru servicii cu taxări suplimentare, evident nu intră sub

incidența art. 46 alin. (5) din lege.

Cu privire la nelegalitatea art. 43,

art. 44 și art. 45 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, în raport

de art. 54 din Legea nr. 275/2006, instanța a constatat că excepția invocată nu

are legătură cu fondul cauzelor conexe deduse judecății.

Conform art. 4 din Legea nr. 554/2004

pot fi analizate pe cale de excepție doar actele administrative (sau dispoziții

din acte) de care depinde soluționarea cauzei.

In speță, fiind vorba despre lezarea

dreptului la secretul corespondenței, H.G. nr. 1897/2006 va fi analizată doar

în legătură cu dreptul lezat al reclamantului.

Aceeași situație se constată și în

privința nelegalității art. 213 și art. 214 din hotărâre la art. 36 din lege,

sau cu privire la alte dispoziții din hotărâre care se constată că nu au

legătură cu soluționarea cauzei.

Cu privire la celelalte aspecte de

nelegalitate invocate, privind publicarea tardivă în Monitorul Oficial a H.G.

nr. 1897/2006, se constată că susținerea reclamantului în sensul că această

împrejurare ar atrage inexistența hotărârii este neîntemeiată. Legea nu a impus

Guvernului României termene de decădere pentru emiterea Regulamentului aprobat

prin H.G. nr. 1897/2006, toate termenele prevăzute de lege [art. 86 alin. (2)]

fiind doar de recomandare pentru punerea rapidă în executare a legii.

Nu poate fi reținută critica de

nelegalitate vizând nesemnarea H.G. nr. 1897/2006 de către primul ministru și

contrasemnarea de către miniștrii care au obligația punerii lor în aplicare.

Din M.Of. nr. 24

din 16 ianuarie 2007 rezultă că H.G. nr. 1897/2006 a fost

semnată de Primul ministru P.C.T. și

contrasemnată de miniștrii: M.L.M. - Ministrul Justiției, M.N.T. pentru

Ministrul Administrației și Internelor, V.A.I. secretar de stat pentru

Ministerul Sănătății Publice, secretar de stat M.H. pentru Ministrul Educației

și Cercetării, secretar de stat C.I.D. pentru MMSSF și S.T.G.V. - Ministrul

Finanțelor Publice.

Pe fondul cererii de chemare în

judecată și a cererii conexe (având în vedere că este vorba despre o singură

cerere succesiv modificată și completată)

instanța

de primă jurisdicție a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român

prin Ministerul Justiției, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

Guvernul României și Compania Națională Poșta Română deoarece se consideră

vătămat în drepturile și interesele legitime, fiindu-i încălcat dreptul de

petiționare și dreptul de corespondență cu Curtea Europeană a Drepturilor

Omului de la Strasbourg și fiindu-i încălcat dreptul la o corespondență

secretă, garantat de art. 28 din Constituția României.

Instanța a constatat că reclamantul se

află în executarea unei pedepse privative de libertate, în stare de detenție în

penitenciar și, din cauza unor dificultăți în primirea corespondenței, s-a

adresat judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate și Companiei Poșta Română pentru recunoașterea dreptului său

constituțional, dar pârâții nu i-au soluționat cererile.

Din actele aflate la dosarul cauzei,

cu referire la „procesul verbal din 8 aprilie 2004, referitor la corespondența

deținutului C.D." (fila 31), procesul - verbal din 1 octombrie 2004 (fila

32) și procesul - verbal din 8 octombrie 2004 (fila 33 ) încheiate de

Penitenciarul Rahova, rezultă că reclamantul a primit una dintre

corespondențele sale cu încălcarea dreptului la o corespondență secretă,

garantat de art. 28 din Constituția României, respectiv a primit un plic

introdus într-o pungă de plastic transparentă, iar punga de plastic era

sigilată la capete cu sfoară și peste aceasta aplicată ștampila poștei.

Din adresa nr. 66741 din 5 aprilie 2005

a Administrației Naționale a Penitenciarelor - Direcția Siguranța Deținerii și

Regim Penitenciar rezultă că în urma verificărilor efectuate s-a dovedit că

plicul sosit de la CEDO a fost primit deteriorat și sigilat de Oficiul Poștal

Jilava (fila 101, Dosar nr. 4276/2/007).

Ulterior, reclamantul a avut în

continuare dificultăți în primirea corespondenței sau transmiterea

corespondenței de la/la CEDO.

Aceasta rezultă din adresa Oficiului

51 București cu nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 5 octombrie 2005 (fila 42, Dosar

nr. 11482/302/2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal).

Oficiul poștal face referire în

conținutul adresei la o singură reclamație administrativă, dar rezultă că este

vorba despre corespondențe diferite și reclamații multiple (scrisoare

recomandată externă cu confirmare de primire nr. RN 285476685RO din 19 august 2005

destinatar CEDO, Strasbourg, Franța; scrisoare recomandată externă cu

confirmare de primire nr. RN 285476694RO din 19 august 2005 destinatar CEDO,

Strasbourg, Franța; scrisoare recomandată externă cu confirmare de primire nr. 12010

din 19 septembrie 2005, destinatar APADOR - CH) pentru care s-a comunicat că se

fac cercetări și va reveni cu răspunsul definitiv.

Se constată că potrivit art. 28 din

Constituția României dreptul la „secretul

scrisorilor,

al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și

al

celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".

Ca atare și reclamantului, conform

art. 28 din Constituția României îi este garantat dreptul la secretul

corespondenței.

In speță, se constată că prin

activitatea sa defectuoasă, pârâta Compania Națională Poșta Română, prin

Oficiul poștal din subordine, a încălcat repetat dreptul reclamantului la

secretul corespondenței, fie prin predarea unei corespondențe deschise și

ulterior sigilată pe parcursul serviciilor poștale, fie prin rătăcirea

corespondenței, fără ca pârâta să cerceteze și să finalizeze rezultatele

cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de nesiguranță în serviciul

statal de poștă.

Susținerile pârâtei în sensul că

acțiunea ar fi inadmisibilă întrucât reclamantul nu ar fi parcurs o procedură

prealabilă se constată că sunt neîntemeiate, fiind vorba despre un refuz de soluționare

a unei cereri, iar acțiunea este admisibilă în contencios administrativ.

Întrucât, în speță, s-a constat

vătămarea reclamantului în dreptul garantat constituțional la secretul

corespondenței prin refuzul autorității Compania Națională Poșta Română de a

întreprinde demersurile necesare în soluționarea cererilor repetate ale

reclamatului, transmise fie prin penitenciar, fie personal, Curtea a admis

acțiunile conexe precizate și modificate și va obliga pârâta Compania Națională

Poșta Română să soluționeze reclamațiile administrative ale reclamantului

menționate ca nefinalizate prin adresa nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05

octombrie 2005 emise de Oficiul 51 București, în termen de 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii și va constata că reclamantul a renunțat la

solicitarea de obligare a pârâtei Compania Națională Poșta Română la plata unor

daune materiale și morale.

Cu privire la chemarea în judecată a

Guvernului României ca reprezentant al Statului Român și a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice se constată că solicitările reclamantului sunt

neîntemeiate întrucât, în privința serviciilor poștale, ca serviciu public,

Compania Națională Poșta Română are exclusivitatea prestărilor statale.

De asemenea se constată neîntemeiate

susținerile reclamantului cu privire la relevanța cererilor sale din alte

procese (penale ori civile), instanța de contencios administrativ putând

verifica doar legalitatea unor acte administrative, a refuzului nejustificat de

soluționare a unor cereri din partea unor autorități publice, precum și

cererile accesorii de acordare a despăgubirilor materiale, ori morale în cazul

în care reclamantul solicită aceasta.

Recurentul a criticat soluția

instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând ca motive de recurs

dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.

A arătat că prin refuzul de comunicare

a hotărârilor pronunțate în dosar instanțele îi încalcă accesul liber la

justiție și dreptul la un proces echitabil, considerând că instanțele

favorizează statul, autoritățile și instituțiile statului, recurentul

considerându-se discriminat. A arătat că nu i s-a comunicat încheierea din 8

decembrie 2010, încheierea din 7 septembrie 2010 a Judecătoriei sectorului 5

București pronunțată în dosarul nr. 7140/302/2010, decizia nr. 673 din 9

februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8892/1/2009.

A criticat hotărârea pronunțată de

Judecătoria sectorului 5 București de scoatere de pe rol a cauzei și de

trimitere la Curtea de Apel București, precum și consemnările din hotărârea

atacată în cauza de față cu privire la faptul că a precizat obiectul cauzei

oral în ședința din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată nu a fost lăsat

să vorbească în ședința publică, motivat de faptul că are apărător desemnat în

cauză, deși apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea delegație numai pentru

termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu și pentru termenul

arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat sentința nr. 3010 din 27

noiembrie 2007 a Curții de Apel București și a solicitat anularea ei.

De asemenea, a criticat decizia nr. 3084

din 25 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

invocând nulitatea acesteia.

A criticat și faptul că în mod nelegal

și abuziv a fost înregistrat dosarul nr. 11482/302/2008 la Judecătoria

sectorului 5, având ca obiect cerere de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a

formulat și nu a depus nicio cerere în acest sens. A susținut că este nereală

menționarea în hotărârea atacată a faptului că și-a precizat obiectul cererii

introductive, susținând constant faptul că acest dosar format la Judecătoria

sectorului 5 București nu este legal, fiind creat în mod artificial.

Recurentul a arătat că întreaga

hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a Constituției și a Convenției

Europene, întrucât instanța s-a pronunțat pe o cerere inexistentă, acest dosar

neavând cauză și obiect până la data de 15 septembrie 2010. A precizat că

începând cu această dată a depus cerere de chemare în judecată și astfel a

determinat intrarea în legalitate a dosarului nr. 11482/302/2008. A mai arătat

și faptul că dosarul nr. 7140/302/2010 a fost conexat în mod nelegal cu dosarul

nr. 11482/302/2008.

II.

Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Analizând motivele de recurs

formulate, conform dispozițiilor art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ.,

invocate de recurent, Înalta Curte a constatat că nu pot fi primite aceste

critici.

Astfel, instanța de primă jurisdicție

nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât o instanță de judecată

exercită atribuțiile puterii judecătorești atunci când interpretează legea, iar

în cauza dedusă judecății instanța s-a pronunțat în raport cu obiectul cauzei

deduse judecății, conform principiului disponibilității care guvernează

procesul civil.

Motivul referitor la încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. nu poate fi reținut de instanța de control judiciar, având în vedere

că nu a fost identificată nicio astfel de încălcare, nefiind invocate de altfel

de către recurent vicii de procedură.

Mai mult, recurentul invocă existența

unei nulități a hotărârilor ce au fost pronunțate în cauză, în stadii diferite

ale procesului, în condițiile în care dispozițiile art. 125 alin. (3) și art.

128 din Constituție, prevăd expres faptul că întotdeauna competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Nici motivele de recurs subsumate

dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 nu pot fi reținute de Înalta Curte,

întrucât instanța de fond a hotărât în limitele sesizării și în raport de

obiectul cauzei, făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente

cauzei, la situația de fapt corect reținută.

Nefiind motive de casare sau

modificare a sentinței atacate, Înalta Curte va menține sentința atacată ca

legală și temeinică și, pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C.D.

împotriva sentinței nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 noiembrie 2011.