ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2012

Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, precizată în scris la data de 13 octombrie 2007 și oral la data de 27 noiembrie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională Poșta Română, Ministerul Justiției și Guvernul României solicitând instanței obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului de petiționare și de corespondență cu Curtea Europeană de Justiție. Prin Sentința civilă nr. 3010 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a admis excepția de necompetență materială și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Prin Decizia civilă nr. 3084 din 25 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de reclamantul-recurent C.D. împotriva Sentinței civile nr. 3010/27.XI.2007, ca tardiv formulat. Pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 5 București, excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin Sentința nr. 1745 din 26 februarie 2005, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 5 a trimis dosarul Înaltei Curții de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. La Curtea de Apel București cauza a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2009 conținând Dosarul nr. 11482/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 și Dosarul nr. 11482/302/2008 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. La termenul de judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul a solicitat să i se comunice dacă a fost conexat la prezenta cauză, Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 și a solicitat să se țină cont de probele din dosar cu privire la violarea secretului corespondenței și furtul corespondenței sale de către serviciile secrete; a cerut instanței să dispună și să constate că i s-a încălcat dreptul la petiționare și la corespondență cu instanțele internaționale și instanțele interne, precum și dreptul la corespondență secretă. La termenul de judecată din 15 septembrie 2010, constatând că Judecătoria Sectorului 5, prin încheierea de ședință din 07 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 7140/302/2010 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Curtea a dispus conexarea celor două cauze în temeiul art. 164 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 5157 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, cât și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Compania Națională Poșta Română, ca neîntemeiate. Totodată, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, Curtea de apel a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1897/2006, ca neîntemeiată și a admis, în parte, acțiunile conexe completate, modificate și precizate formulate de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională Poșta Română, Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, obligând Compania Națională Poșta Română să soluționeze reclamațiile administrative ale reclamantului menționate prin adresele nr. 47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Prin aceeași sentință, Curtea a constatat că reclamantul a renunțat la solicitarea de despăgubiri materiale și morale și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a contestat, în contradictoriu cu Guvernul României, H.G. nr. 1897/2006, iar potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 judecarea excepției de nelegalitate în contradictoriu cu emitentul actului este obligatorie. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată, Ministerul Justiției a fost chemat în judecată în numele și pentru Administrația Națională a Penitenciarelor pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă autorități publice, iar Ministerul Justiției și Autoritatea Națională a Penitenciarelor sunt autorități publice cu atribuții proprii, cu personalitate juridică și răspund individual pentru executarea atribuțiilor proprii. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Compania Națională Poșta Română pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamație administrativă la Compania Națională înainte de a formula acțiunea în justiție, judecătorul fondului a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată este de obligare a pârâților să-i recunoască dreptul de petiționare. Cu privire la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea de apel a constatat că și aceasta este neîntemeiată Cu privire la nelegalitatea art. 43, 44 și 45 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1897/2006, în raport de art. 54 din Legea nr. 275/2006 și a art. 213 și 214 din hotărârea la art. 36 din lege, s-a constatat că excepția nu are legătură cu fondul cauzelor conexe deduse judecății. Pe fondul cererii de chemare în judecată și a cererii conexe, prima instanță a constatat că reclamantul a avut dificultăți în primirea corespondenței sau transmiterea corespondenței de la/la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pârâta Compania Națională Poșta Română, prin Oficiul poștal din subordine, încălcând în mod repetat dreptul reclamantului la secretul corespondenței, fie prin predarea unei corespondențe deschise și ulterior sigilată pe parcursul serviciilor poștale, fie prin rătăcirea corespondenței, fără ca pârâta să cerceteze și să finalizeze rezultatele cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de nesiguranță în serviciul statal de poștă. Cu privire la chemarea în judecată a Guvernului României ca reprezentant al Statului Român și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât, în privința serviciilor poștale, ca serviciu public, Compania Națională Poșta Română are exclusivitatea prestărilor statale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C.D., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că prin refuzul de comunicare a hotărârilor pronunțate în dosar instanțele îi încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, considerând că instanțele favorizează statul, autoritățile și instituțiile statului, recurentul considerându-se discriminat. De asemenea, a criticat hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București de scoatere de pe rol a cauzei și de trimitere la Curtea de Apel București, precum și consemnările din hotărârea atacată în cauza de față cu privire la faptul că a precizat obiectul cauzei oral în ședința din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată nu a fost lăsat să vorbească în ședința publică, motivat de faptul că are apărător desemnat în cauză, deși apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea delegație numai pentru termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu și pentru termenul arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat Sentința nr. 3010 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și a solicitat anularea ei. Totodată, a criticat Decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând nulitatea acesteia. Recurentul a criticat și faptul că în mod nelegal și abuziv a fost înregistrat Dosarul nr. 11482/302/2008 la Judecătoria sectorului 5, având ca obiect cerere de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a formulat și nu a depus nicio cerere în acest sens. A susținut că este nereală menționarea în hotărârea atacată a faptului că și-a precizat obiectul cererii introductive, susținând constant faptul că acest dosar format la Judecătoria sectorului 5 București nu este legal, fiind creat în mod artificial. În fine, recurentul a arătat că întreaga hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a Constituției și a Convenției Europene, întrucât instanța s-a pronunțat pe o cerere inexistentă, acest dosar neavând cauză și obiect până la data de 15 septembrie 2010. A precizat că începând cu această dată a depus cerere de chemare în judecată și astfel a determinat intrarea în legalitate a Dosarului nr. 11482/302/2008. A mai arătat și faptul că Dosarul nr. 7140/302/2010 a fost conexat în mod nelegal cu Dosarul nr. 11482/302/2008. Prin Decizia nr. 5480 din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de C.D. împotriva Sentinței nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel București, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, C.D., criticând decizia atacată întrucât nu a fost citat la Penitenciarul Giurgiu unde era deținut, conform art. 153 alin. (2) C. proc. civ. pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2011, când s-a judecat recursul. Prin Decizia nr. 2279 din 10 mai 2012, Înalta Curte a admis contestația în anulare formulată de C.D. și a anulat Decizia nr. 5480 din 18 noiembrie 2011 și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 21 iunie 2012. Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut în esență că judecata recursului formulat de C.D. a avut loc cu încălcarea regulilor privind citarea părților, având, în vedere că acesta se afla în stare de detenție la penitenciarul Giurgiu, situație în care, în cauză erau incidente dispozițiile art. 153 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. 1.1. Documentele aflate la dosarul cauzei, indicate de recurent în recursul promovat, au fost studiate de către acesta, prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2012, instanța a acordat un nou termen de judecată în acest scop, la cererea expresă a părții. 1.2. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 158 și art. 164 C. proc. civ. se constată din actele dosarului că dispozițiile legale sus-menționate au fost aplicate întocmai. Cauzele au fost conexate ca urmare a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a reținut competența de soluționare a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel încât nu mai poate fi reluată judecata asupra hotărârilor de declinare a competenței pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București sau Curtea de Apel București. Mai mult, chiar reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 7140/302/2010 al Judecătoriei Sector 5 cu Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a stabilirii competenței de soluționare a pricinii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009. Dosarul nr. 7140/302/2010 a fost deschis ca urmare a procesului-verbal încheiat la 26 aprilie 2010 la sediul Judecătoriei Sector 5 București, din care a rezultat că prin Decizia nr. 673 din 9 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 5 București, urmare a conflictului negativ de competență intervenit între Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3010/2007 și Judecătoria Sectorului 5 București prin Sentința civilă nr. 9011/2008. Din aceleași motive, nemulțumirile recurentului referitoare la prestația avocatului din oficiu în dosarele anterioare nu sunt relevante în litigiul de față, ce are ca obiect recursul împotriva Sentinței civile nr. 5157 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, când recurentul nu a fost asistat de apărător. 1.3. Nulitatea unei decizii irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în recurs, poate fi cerută numai în condițiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. și art. 322 C. proc. civ. și nu poate constitui motiv de recurs împotriva unei sentințe pronunțată pe fondul pricinii. 1.

Cu privire la respingerea ca tardivă a cererii de completare a acțiunii se remarcă împrejurarea că Dosarul nr. 11482/302/2008 a fost constituit în urma stabilirii competenței de soluționare a cererii inițiale formulată în Dosarul nr. 4276/2/2007. Cererea inițială putea fi modificată numai în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, judecătorul fondului a hotărât în mod corect să nu primească cererea de modificare a acțiunii inițiale. 1.

Excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a fost respinsă ca neîntemeiată, ținându-se seama, pe de o parte, că anumite prevederi invocate nu au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, cu referire la alte prevederi, că acestea sunt legale, în acord cu normele cu valoare juridică superioară. Nelegalitatea întregii H.G. nr. 1897/2006, astfel cum afirmă recurentul că a solicitat fără a se preciza concret relevanța asupra obiectului cererii sau neconcordanța cu textele legale conținute în Constituție sau Legea nr. 275/2006, conduce la netemeinicia și neseriozitatea invocării excepției. 1.

În concluzie, din actele dosarului, rezultă că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra cererii formulate de recurentul-reclamant, cele două dosare au fost conexate în mod legal, în urma pronunțării unor hotărâri de stabilire a competenței și, mai mult, chiar recurentul a solicitat conexarea acestora. În cuprinsul încheierii din 8 decembrie 2010 s-a luat act de declarația reclamantului, în sensul că nu solicită despăgubiri, mențiunile consemnate nu au fost constatate ca false/nereale, de unde rezultă că instanța de fond a deținut în mod corect că reclamantul a renunțat la cererea de despăgubire. 1.

Se va ține seama și că recurentul nu a formulat motive de recurs cu privire la fondul pricinii și că soluția îi este favorabilă acestuia. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.