ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4909/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul acțiunii
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, precizată în scris la data de 13 octombrie 2007 și oral la data
de 27 noiembrie 2007, reclamantul C.D. a chemat în judecată pe pârâții Compania
Națională Poșta Română, Ministerul Justiției și Guvernul României solicitând
instanței obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea
dreptului de petiționare și de corespondență cu Curtea Europeană de Justiție.
Prin Sentința civilă
nr. 3010 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel București a admis excepția de
necompetență materială și a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei
Sectorului 5 București.
Prin Decizia civilă
nr. 3084 din 25 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, a respins recursul formulat de
reclamantul-recurent C.D. împotriva Sentinței civile nr. 3010/27.XI.2007, ca
tardiv formulat.
Pârâtul Guvernul
României, prin întâmpinare, a invocat excepția de necompetență materială a
Judecătoriei Sectorului 5 București, excepția lipsei capacității juridice
civile a Guvernului României și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin Sentința nr.
1745 din 26 februarie 2005, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția
de necompetență materială invocată de reclamant și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal. Constatând ivit conflictul negativ de
competență, Judecătoria Sectorului 5 a trimis dosarul Înaltei Curții de Casație
și Justiție pentru soluționarea conflictului.
Prin Decizia nr. 3332
din 16 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
La Curtea de Apel
București cauza a fost înregistrată la data de 23 noiembrie 2009 conținând
Dosarul nr. 11482/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 și Dosarul nr.
11482/302/2008 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal.
La termenul de
judecată din 21 aprilie 2010, reclamantul a solicitat să i se comunice dacă a
fost conexat la prezenta cauză, Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; a invocat
excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 și a solicitat să se țină cont
de probele din dosar cu privire la violarea secretului corespondenței și furtul
corespondenței sale de către serviciile secrete; a cerut instanței să dispună
și să constate că i s-a încălcat dreptul la petiționare și la corespondență cu
instanțele internaționale și instanțele interne, precum și dreptul la
corespondență secretă.
La termenul de
judecată din 15 septembrie 2010, constatând că Judecătoria Sectorului 5, prin
încheierea de ședință din 07 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.
7140/302/2010 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
Curtea a dispus conexarea celor două cauze în temeiul art. 164 C. proc. civ.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința nr.
5157 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel București a respins atât excepția
lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, cât și excepția
inadmisibilității acțiunii invocată de Compania Națională Poșta Română, ca
neîntemeiate.
Totodată, Curtea de
apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul
Justiției, și în consecință a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind
formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, Curtea
de apel a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr.
1897/2006, ca neîntemeiată și a admis, în parte, acțiunile conexe completate,
modificate și precizate formulate de reclamantul C.D., în contradictoriu cu
pârâții Compania Națională Poșta Română, Guvernul României și Statul Român prin
Ministerul Finanțelor, obligând Compania Națională Poșta Română să soluționeze
reclamațiile administrative ale reclamantului menționate prin adresele nr.
47/186, 48/187, 49/188 din 05 octombrie 2005 în termen de 30 de zile de la
rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Prin aceeași
sentință, Curtea a constatat că reclamantul a renunțat la solicitarea de
despăgubiri materiale și morale și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția de nelegalitate a
H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu
a contestat, în contradictoriu cu Guvernul României, H.G. nr. 1897/2006, iar
potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 judecarea excepției de nelegalitate în
contradictoriu cu emitentul actului este obligatorie.
Referitor la excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției,
prima instanță a constatat că aceasta este întemeiată, Ministerul Justiției a
fost chemat în judecată în numele și pentru Administrația Națională a
Penitenciarelor pentru cereri adresate de către reclamant acestei din urmă
autorități publice, iar Ministerul Justiției și Autoritatea Națională a
Penitenciarelor sunt autorități publice cu atribuții proprii, cu personalitate
juridică și răspund individual pentru executarea atribuțiilor proprii.
În ceea ce privește
excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Compania Națională Poșta
Română pe motiv că reclamantul nu s-a adresat cu o reclamație administrativă la
Compania Națională înainte de a formula acțiunea în justiție, judecătorul
fondului a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât obiectul cererii de
chemare în judecată este de obligare a pârâților să-i recunoască dreptul de
petiționare.
Cu privire la
excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1897/2006 privind aprobarea Regulamentului
de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea de apel a
constatat că și aceasta este neîntemeiată
Cu privire la
nelegalitatea art. 43, 44 și 45 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr.
1897/2006, în raport de art. 54 din Legea nr. 275/2006 și a art. 213 și 214 din
hotărârea la art. 36 din lege, s-a constatat că excepția nu are legătură cu
fondul cauzelor conexe deduse judecății.
Pe fondul cererii de
chemare în judecată și a cererii conexe, prima instanță a constatat că
reclamantul a avut dificultăți în primirea corespondenței sau transmiterea
corespondenței de la/la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pârâta Compania
Națională Poșta Română, prin Oficiul poștal din subordine, încălcând în mod
repetat dreptul reclamantului la secretul corespondenței, fie prin predarea
unei corespondențe deschise și ulterior sigilată pe parcursul serviciilor
poștale, fie prin rătăcirea corespondenței, fără ca pârâta să cerceteze și să
finalizeze rezultatele cercetării, ceea ce a indus reclamantului o stare de
nesiguranță în serviciul statal de poștă.
Cu privire la
chemarea în judecată a Guvernului României ca reprezentant al Statului Român și
a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că
solicitările reclamantului sunt neîntemeiate întrucât, în privința serviciilor
poștale, ca serviciu public, Compania Națională Poșta Română are exclusivitatea
prestărilor statale.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul C.D., criticând sentința pentru
nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7,
8, 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii
de recurs, reclamantul a arătat că prin refuzul de comunicare a hotărârilor
pronunțate în dosar instanțele îi încalcă accesul liber la justiție și dreptul
la un proces echitabil, considerând că instanțele favorizează statul,
autoritățile și instituțiile statului, recurentul considerându-se discriminat.
De asemenea, a
criticat hotărârea pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București de scoatere
de pe rol a cauzei și de trimitere la Curtea de Apel București, precum și consemnările
din hotărârea atacată în cauza de față cu privire la faptul că a precizat
obiectul cauzei oral în ședința din 27 noiembrie 2007. A arătat că la acea dată
nu a fost lăsat să vorbească în ședința publică, motivat de faptul că are
apărător desemnat în cauză, deși apărătorul din oficiu desemnat de Barou avea
delegație numai pentru termenul de judecată de la data de 2 octombrie 2007, nu
și pentru termenul arătat, din 27 noiembrie 2007. Astfel, a criticat Sentința
nr. 3010 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și a solicitat
anularea ei.
Totodată, a criticat
Decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, invocând nulitatea acesteia.
Recurentul a criticat
și faptul că în mod nelegal și abuziv a fost înregistrat Dosarul nr.
11482/302/2008 la Judecătoria sectorului 5, având ca obiect cerere de
despăgubiri, întrucât reclamantul nu a formulat și nu a depus nicio cerere în
acest sens. A susținut că este nereală menționarea în hotărârea atacată a
faptului că și-a precizat obiectul cererii introductive, susținând constant
faptul că acest dosar format la Judecătoria sectorului 5 București nu este
legal, fiind creat în mod artificial.
În fine, recurentul a
arătat că întreaga hotărâre atacată îndeamnă la încălcarea legii, a
Constituției și a Convenției Europene, întrucât instanța s-a pronunțat pe o
cerere inexistentă, acest dosar neavând cauză și obiect până la data de 15
septembrie 2010. A precizat că începând cu această dată a depus cerere de
chemare în judecată și astfel a determinat intrarea în legalitate a Dosarului
nr. 11482/302/2008. A mai arătat și faptul că Dosarul nr. 7140/302/2010 a fost
conexat în mod nelegal cu Dosarul nr. 11482/302/2008.
Prin Decizia nr. 5480
din 18 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul
formulat de C.D. împotriva Sentinței nr. 5157 din 15 decembrie 2010 a Curții de
Apel București, ca nefondat.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare, C.D., criticând decizia atacată
întrucât nu a fost citat la Penitenciarul Giurgiu unde era deținut, conform
art. 153 alin. (2) C. proc. civ. pentru termenul de judecată din 18 noiembrie
2011, când s-a judecat recursul.
Prin Decizia nr. 2279
din 10 mai 2012, Înalta Curte a admis contestația în anulare formulată de C.D.
și a anulat Decizia nr. 5480 din 18 noiembrie 2011 și a fixat termen pentru
soluționarea recursului la data de 21 iunie 2012.
Pentru a hotărî
astfel, Înalta Curte a reținut în esență că judecata recursului formulat de
C.D. a avut loc cu încălcarea regulilor privind citarea părților, având, în
vedere că acesta se afla în stare de detenție la penitenciarul Giurgiu,
situație în care, în cauză erau incidente dispozițiile art. 153 alin. (2) pct.
4 C. proc. civ.
II. Considerentele
Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară
exercitată
Recursul este
nefondat.
1.1. Documentele
aflate la dosarul cauzei, indicate de recurent în recursul promovat, au fost
studiate de către acesta, prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2012,
instanța a acordat un nou termen de judecată în acest scop, la cererea expresă
a părții.
1.2. În ceea ce
privește încălcarea prevederilor art. 158 și art. 164 C. proc. civ. se constată
din actele dosarului că dispozițiile legale sus-menționate au fost aplicate
întocmai.
Cauzele au fost
conexate ca urmare a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a reținut
competența de soluționare a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ și fiscal, astfel încât nu mai poate fi reluată judecata asupra
hotărârilor de declinare a competenței pronunțate de Judecătoria Sectorului 5
București sau Curtea de Apel București.
Mai mult, chiar
reclamantul a solicitat conexarea Dosarului nr. 7140/302/2010 al Judecătoriei
Sector 5 cu Dosarul nr. 4276/2/2007 al Curții de Apel București, secția
contencios administrativ și fiscal, ca urmare a stabilirii competenței de
soluționare a pricinii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3332 din 16 iunie 2009.
Dosarul nr.
7140/302/2010 a fost deschis ca urmare a procesului-verbal încheiat la 26
aprilie 2010 la sediul Judecătoriei Sector 5 București, din care a rezultat că
prin Decizia nr. 673 din 9 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea
Judecătoriei Sector 5 București, urmare a conflictului negativ de competență
intervenit între Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și
fiscal, prin Sentința civilă nr. 3010/2007 și Judecătoria Sectorului 5
București prin Sentința civilă nr. 9011/2008.
Din aceleași motive,
nemulțumirile recurentului referitoare la prestația avocatului din oficiu în
dosarele anterioare nu sunt relevante în litigiul de față, ce are ca obiect
recursul împotriva Sentinței civile nr. 5157 din 15 decembrie 2010 pronunțată
de Curtea de Apel București, când recurentul nu a fost asistat de apărător.
1.3. Nulitatea unei
decizii irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, pronunțată în recurs, poate fi cerută numai
în condițiile prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ. și art. 322 C. proc.
civ. și nu poate constitui motiv de recurs împotriva unei sentințe pronunțată
pe fondul pricinii.
1.4. Cu privire la
respingerea ca tardivă a cererii de completare a acțiunii se remarcă
împrejurarea că Dosarul nr. 11482/302/2008 a fost constituit în urma stabilirii
competenței de soluționare a cererii inițiale formulată în Dosarul nr.
4276/2/2007.
Cererea inițială
putea fi modificată numai în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
În consecință,
judecătorul fondului a hotărât în mod corect să nu primească cererea de
modificare a acțiunii inițiale.
1.5. Excepția de
nelegalitate a H.G. nr. 1897 din 21 decembrie 2006 a fost respinsă ca
neîntemeiată, ținându-se seama, pe de o parte, că anumite prevederi invocate nu
au legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată, iar, pe de altă parte,
cu referire la alte prevederi, că acestea sunt legale, în acord cu normele cu
valoare juridică superioară.
Nelegalitatea
întregii H.G. nr. 1897/2006, astfel cum afirmă recurentul că a solicitat fără a
se preciza concret relevanța asupra obiectului cererii sau neconcordanța cu
textele legale conținute în Constituție sau Legea nr. 275/2006, conduce la
netemeinicia și neseriozitatea invocării excepției.
1.6. În concluzie,
din actele dosarului, rezultă că judecătorul fondului s-a pronunțat asupra
cererii formulate de recurentul-reclamant, cele două dosare au fost conexate în
mod legal, în urma pronunțării unor hotărâri de stabilire a competenței și, mai
mult, chiar recurentul a solicitat conexarea acestora.
În cuprinsul
încheierii din 8 decembrie 2010 s-a luat act de declarația reclamantului, în
sensul că nu solicită despăgubiri, mențiunile consemnate nu au fost constatate
ca false/nereale, de unde rezultă că instanța de fond a deținut în mod corect
că reclamantul a renunțat la cererea de despăgubire.
1.7. Se va ține seama
și că recurentul nu a formulat motive de recurs cu privire la fondul pricinii
și că soluția îi este favorabilă acestuia.
Față de acestea,
nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată
și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de C.D. împotriva Sentinței nr. 5157 din 15 decembrie 2011 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - GV