ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2015

Asupra recursului, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 03 septembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 612/64/2012, reclamanta C.F. a chemat în judecată pe pârâtele Compania Națională Poșta Română SA, Oficiul de Poștă Brașov, Oficiul Poștal nr. X Brașov și C.M., solicitând suspendarea pretinsului act administrativ normativ Instrucțiuni comune ale poștei, anularea acestuia și obligarea pârâtelor la înscrierea pe aviz a datei prezentării destinatarului la oficiu poștal și a motivului concret al refuzului de predare a trimiterii, anularea dispoziției-ștampilă cu conținut generic, obligarea pârâtelor să-i predea cele cerute în adresa cu nr. AA și să-i plătească daune morale în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 288/F din 19 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Compania Națională Poșta Română SA, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București, reținând că actele contestate nu sunt acte administrative și, conform art. 31 alin. (5) din O.G. nr. 31/2002, instanța competentă să soluționeze cauza este judecătoria. Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. 3218/300/2013 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, secția civilă, care, prin sentința civilă nr. 14649 din 25 septembrie 2013, a respins cererea formulată de reclamanta C.F.

în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Poștă Brașov, Oficiul Poștal nr. X Brașov și C.M., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală; a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română SA și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta C.F. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Tribunalul București, secția a V-a civilă, învestit cu soluționarea căii de atac, la termenul din 24 aprilie 2013, reținând că obiectul acțiunii introductive este obligație de a face, în baza art. 282 1 C. proc. civ., a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel, iar nu recurs, așa cum a denumit-o autoarea.

În fața instanței de prim control judiciar, la termenul din 27 martie 2014 apelanta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 și a art. 43 din O.G. nr. 31/2002. Prin încheierea din 27 martie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textelor legale anterior menționate. Prin decizia civilă nr. 487A din 24 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta C.F. împotriva sentinței civile nr. 14649 din 25 septembrie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, secția civilă, reținând referitor la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional că autoarea nu a motivat excepțiile invocate.

Reclamanta C.F. a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel. Prin memoriul de recurs depus la dosar, autoarea căii de atac a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 31/2002 cu referire la sintagmele acte/fapte/operatiuni de pierdere, distrugere și furt, arătând că limitează accesul la justiție al persoanelor vătămate prin excluderea posibilității de acces la justiție pentru alte vătămări decât cele menționate; art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 referitor la sintagma celelalte dispoziții legale în vigoare și art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005, cu referire la sintagma aflat în termen de valabilitate, arătând că limitează dreptul reglementat de art. 5 din O.G.

nr. 31/2002. Ulterior, la termenul din 14 ianuarie 2015, recurenta a arătat că a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate, care nu au fost analizate de instanță, precizând că înțelege să invoce și altele, sens în care a depus notele de ședință aflate la dosarul Curții de Apel București, în cuprinsul cărora a detaliat în fapt și în drept excepțiile de neconstituționalitate invocate. Astfel, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 31/2002, numai în ceea ce privește sintagmele „celelalte dispoziții legale în vigoare" și „a celorlalte dispoziții legale în vigoare", respectiv „se publică (...) în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare". De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 27 alin. (2) din O.G.

nr. 31/2002 în ceea ce privește sintagma „într-un termen stabilit de aceasta", susținând că formularea este neclară și impredictibilă pentru utilizatorul de servicii poștale care astfel, nu este protejat de abuzurile entității de reglementare. Referitor la prevederile art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002, recurenta a susținut că sunt neconstituționale întrucât încalcă drepturile persoanelor ocrotite de art. 21 din Constituția României, prin aceea că limitează accesul la justiție doar pentru vătămările suferite prin acte, fapte, operațiuni de distrugere, pierdere și furt, excluzând astfel, alte vătămări în afara celor menționate. În ceea ce privește dispozițiile art. 12 din O.U.G.

nr. 97/2005, modificat prin pct. 13 din O.U.G. nr. 82 din 04 decembrie 2012, recurenta a susținut că sunt neconstituționale sub aspectul sintagmei „aflat în termen de valabilitate", care conduce la grave discriminări și inechități forțând cetățeanul să-și schimbe actul de identitate. Prin încheierea din 14 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 31/2002, în ceea ce privește sintagmele „celelalte dispoziții în vigoare" și „a celorlalte dispoziții legale în vigoare", respectiv „se publică în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare", în art. 43 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din O.G.

nr. 31/2002 și în art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005, modificat prin pct. 13 din O.U.G. nr. 82/2012, motivat de faptul că textele legale menționate sunt în prezent abrogate. Prin aceeași hotărâre, Curtea a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 și, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a opinat că excepția este neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 sunt în vigoare și au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât au constituit temeiul de drept al sentinței primei instanțe, a cărei soluție a fost confirmată de instanța de apel.

În motivarea netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, instanța a reținut că prevederile O.U.G. nr. 97/2005, inclusiv cele ale art. 12 reflectă importanța actelor de identitate pentru cetățenii români, necesitatea cunoașterii dinamicii populației, identificarea corectă a cetățenilor pentru prevenirea tentativelor de substituire a identității și sporirii gradului de siguranță al actului de identitate. De asemenea, a notat că norma legală clamată ca fiind neconstituțională nu contravine prevederilor art. 16 din Constituția României, aplicându-se fără discriminare, tuturor cetățenilor români care au împlinit vârsta de 14 ani, precum și că criticile aduse de recurentă nu au vizat conținutul reglementării, ci modul de aplicare a acesteia.

A mai consemnat Curtea că prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 nu aduc atingere demnității umane, valoare fundamentală a statului de drept conform art. 1 din Constituția României, întrucât nu pun sub semnul întrebării calitatea de subiecte de drept a destinatarilor normei pe care o consacră; nu au legătură cu libertatea religioasă, astfel că nu contravin dispozițiilor art. 29 din Constituția României și nici nu contravin prevederilor art. 28 din Legea fundamentală, întrucât nu îngrădesc valorile consacrate prin reglementarea constituțională. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs recurenta-reclamantă C.F., susținând că este netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea criticilor formulate, autoarea căii de atac a susținut că, în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibilă cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32 alin. (1) și (3), art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 motivat de faptul că textele legale au fost abrogate, în condițiile în care normele menționate erau în vigoare la 03 septembrie 2012, data promovării acțiunii și au fost abrogate la 25 martie 2013 prin O.U.G. nr. 13/2013. A mai arătat recurenta că textele legale criticate i-au vătămat drepturile și interesele legitime, la momentul la care erau în vigoare și continuă să producă efecte juridice și ulterior ieșirii lor din vigoare.

Pentru aceste argumente a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Analizând încheierea recurată din perspectiva criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Recursul se judecă în termen de 3 zile." Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, recurenta a criticat hotărârea atacată pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32 alin. (1) și 2, art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 pentru neîndeplinirea condiției ca textele legale criticate să fie în vigoare. Cu privire la condiția menționată, Înalta Curte reține că prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozțiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Cum din verificarea considerentelor încheierii atacate rezultă fără echivoc că singurul argumentul reținut de instanță ca fundament al soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textelor legale anterior evocate, Înalta Curte reține că instanța de apel nu a analizat dacă normele clamate ca neconstituționale, abrogate fiind, continuă să producă efecte juridice față de data nașterii dreptului subiectiv pretins încălcat, fapt pentru care impune concluzia că recursul este fondat, urmând a casa în parte hotărârea recurată și să trimitită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În baza art. 315 C. proc. civ., în rejudecare după casare, instanța va cenzura admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional în raport cu fiecare dintre condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte va menține restul dispozițiilor încheierii atacate privind soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005, deoarece acesta nu a făcut obiect al criticilor în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta C.F. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3218/300/2013. Casează în parte încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002. Menține celelalte dispoziții din încheierea recurată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2015.