ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2015

Asupra recursului, reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 03 septembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 612/64/2012, reclamanta C.F. a chemat

în judecată pe pârâtele Compania Națională Poșta Română SA, Oficiul de Poștă Brașov,

Oficiul Poștal nr. X Brașov și C.M., solicitând suspendarea pretinsului act administrativ

normativ Instrucțiuni comune ale poștei, anularea acestuia și obligarea pârâtelor

la înscrierea pe aviz a datei prezentării destinatarului la oficiu poștal și a motivului

concret al refuzului de predare a trimiterii, anularea dispoziției-ștampilă cu conținut

generic, obligarea pârâtelor să-i predea cele cerute în adresa cu nr. AA și să-i

plătească daune morale în cuantum de 10.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 288/F din 19

decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Compania Națională

Poșta Română SA, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 2 București, reținând că actele contestate nu sunt acte administrative

și, conform art. 31 alin. (5) din O.G. nr. 31/2002, instanța competentă să soluționeze

cauza este judecătoria.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată

sub nr. 3218/300/2013 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, secția civilă,

care, prin sentința civilă nr. 14649 din 25 septembrie 2013, a respins cererea formulată

de reclamanta C.F. în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Poștă Brașov, Oficiul

Poștal nr. X Brașov și C.M., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate

procesuală; a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta

Compania Națională Poșta Română SA și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta

C.F. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Tribunalul București, secția a V-a civilă,

învestit cu soluționarea căii de atac, la termenul din 24 aprilie 2013, reținând

că obiectul acțiunii introductive este obligație de a face, în baza art. 282

1

C. proc. civ., a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel,

iar nu recurs, așa cum a denumit-o autoarea.

În fața instanței de prim control judiciar,

la termenul din 27 martie 2014 apelanta-reclamantă a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005 și a art. 43 din O.G.

nr. 31/2002.

Prin încheierea din 27 martie 2014, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a textelor legale anterior menționate.

Prin decizia civilă nr. 487A din 24

aprilie 2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanta C.F. împotriva sentinței civile nr. 14649 din 25

septembrie 2013 a Judecătoriei sectorului 2 București, secția civilă, reținând referitor

la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional că autoarea nu a

motivat excepțiile invocate.

Reclamanta C.F. a formulat recurs împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel.

Prin memoriul de recurs depus la dosar,

autoarea căii de atac a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 43 din O.G. nr. 31/2002 cu referire la sintagmele acte/fapte/operatiuni de

pierdere, distrugere și furt, arătând că limitează accesul la justiție al persoanelor

vătămate prin excluderea posibilității de acces la justiție pentru alte vătămări

decât cele menționate; art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 referitor la sintagma

celelalte dispoziții legale în vigoare și art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2005,

cu referire la sintagma aflat în termen de valabilitate, arătând că limitează dreptul

reglementat de art. 5 din O.G. nr. 31/2002.

Ulterior, la termenul din 14 ianuarie 2015,

recurenta a arătat că a invocat mai multe excepții de neconstituționalitate, care

nu au fost analizate de instanță, precizând că înțelege să invoce și altele, sens

în care a depus notele de ședință aflate la dosarul Curții de Apel București, în

cuprinsul cărora a detaliat în fapt și în drept excepțiile de neconstituționalitate

invocate.

Astfel, a invocat excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 31/2002, numai în ceea ce privește

sintagmele „celelalte dispoziții legale în vigoare" și „a celorlalte dispoziții

legale în vigoare", respectiv „se publică (...) în condițiile stabilite de

autoritatea de reglementare".

De asemenea, a invocat excepția de neconstituționalitate

a art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 31/2002 în ceea ce privește sintagma „într-un termen

stabilit de aceasta", susținând că formularea este neclară și impredictibilă

pentru utilizatorul de servicii poștale care astfel, nu este protejat de abuzurile

entității de reglementare.

Referitor la prevederile art. 42 alin.

(1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002, recurenta a susținut că sunt neconstituționale

întrucât încalcă drepturile persoanelor ocrotite de art. 21 din Constituția României,

prin aceea că limitează accesul la justiție doar pentru vătămările suferite prin

acte, fapte, operațiuni de distrugere, pierdere și furt, excluzând astfel, alte

vătămări în afara celor menționate.

În ceea ce privește dispozițiile art. 12

din O.U.G. nr. 97/2005, modificat prin pct. 13 din O.U.G. nr. 82 din 04

decembrie 2012, recurenta a susținut că sunt neconstituționale sub aspectul sintagmei

„aflat în termen de valabilitate", care conduce la grave discriminări și inechități

forțând cetățeanul să-și schimbe actul de identitate.

Prin încheierea din 14 ianuarie 2014, Curtea

de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse

în art. 32 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 31/2002, în ceea ce privește sintagmele

„celelalte dispoziții în vigoare" și „a celorlalte dispoziții legale în vigoare",

respectiv „se publică în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare",

în art. 43 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 și în art. 12 din

O.U.G. nr. 97/2005, modificat prin pct. 13 din O.U.G. nr. 82/2012, motivat de faptul

că textele legale menționate sunt în prezent abrogate.

Prin aceeași hotărâre, Curtea a admis cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 și, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992,

a opinat că excepția este neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut

că dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 sunt în vigoare și au legătură cu

soluționarea cauzei, întrucât au constituit temeiul de drept al sentinței primei

instanțe, a cărei soluție a fost confirmată de instanța de apel.

În motivarea netemeiniciei excepției de

neconstituționalitate, instanța a reținut că prevederile O.U.G. nr. 97/2005, inclusiv

cele ale art. 12 reflectă importanța actelor de identitate pentru cetățenii români,

necesitatea cunoașterii dinamicii populației, identificarea corectă a cetățenilor

pentru prevenirea tentativelor de substituire a identității și sporirii gradului

de siguranță al actului de identitate.

De asemenea, a notat că norma legală clamată

ca fiind neconstituțională nu contravine prevederilor art. 16 din Constituția României,

aplicându-se fără discriminare, tuturor cetățenilor români care au împlinit vârsta

de 14 ani, precum și că criticile aduse de recurentă nu au vizat conținutul reglementării,

ci modul de aplicare a acesteia.

A mai consemnat Curtea că prevederile

art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005 nu aduc atingere demnității umane, valoare fundamentală

a statului de drept conform art. 1 din Constituția României, întrucât nu pun sub

semnul întrebării calitatea de subiecte de drept a destinatarilor normei pe care

o consacră; nu au legătură cu libertatea religioasă, astfel că nu contravin dispozițiilor

art. 29 din Constituția României și nici nu contravin prevederilor art. 28 din Legea

fundamentală, întrucât nu îngrădesc valorile consacrate prin reglementarea constituțională.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs recurenta-reclamantă C.F., susținând că este netemeinică și nelegală.

În dezvoltarea criticilor formulate, autoarea

căii de atac a susținut că, în mod greșit instanța de apel a respins ca inadmisibilă

cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32 alin. (1) și (3), art. 42 alin. (1) și

art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 motivat de faptul că textele legale au fost

abrogate, în condițiile în care normele menționate erau în vigoare la 03

septembrie 2012, data promovării acțiunii și au fost abrogate la 25 martie 2013

prin O.U.G. nr. 13/2013.

A mai arătat recurenta că textele legale

criticate i-au vătămat drepturile și interesele legitime, la momentul la care erau

în vigoare și continuă să producă efecte juridice și ulterior ieșirii lor din vigoare.

Pentru aceste argumente a solicitat admiterea

recursului și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând încheierea recurată din perspectiva

criticilor formulate și a normelor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că:

"(1) Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial

privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia

dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată,

în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale se dispune

de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate,

printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței

asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a

fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile

părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța

de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând

datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

Dacă excepția este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere

motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată

numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor

art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea

instanței de contencios constituțional cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate

trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată

în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj

comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe

ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată

de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată

ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, recurenta a criticat hotărârea

atacată pentru respingerea ca inadmisibilă a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32

alin. (1) și 2, art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 pentru

neîndeplinirea condiției ca textele legale criticate să fie în vigoare.

Cu privire la condiția menționată, Înalta

Curte reține că prin decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a

statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29

alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura

în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate

și legile sau ordonanțele ori dispozțiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte

juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Cum din verificarea considerentelor încheierii

atacate rezultă fără echivoc că singurul argumentul reținut de instanță ca fundament

al soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a textelor legale anterior evocate, Înalta

Curte reține că instanța de apel nu a analizat dacă normele clamate ca neconstituționale,

abrogate fiind, continuă să producă efecte juridice față de data nașterii dreptului

subiectiv pretins încălcat, fapt pentru care impune concluzia că recursul este fondat,

urmând a casa în parte hotărârea recurată și să trimitită cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În baza art. 315 C. proc. civ., în rejudecare

după casare, instanța va cenzura admisibilitatea cererii de sesizare a instanței

de contencios constituțional în raport cu fiecare dintre condițiile impuse de art.

29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte va menține restul dispozițiilor

încheierii atacate privind soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 din O.U.G. nr. 97/2005,

deoarece acesta nu a făcut obiect al criticilor în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta C.F.

împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 3218/300/2013.

Casează în parte încheierea atacată și

trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu excepțiile de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (2), art. 32

alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1) și art. 43 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002.

Menține celelalte dispoziții din încheierea

recurată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

19 iunie 2015.