ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4457/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2008, reclamantul A.S.M. a chemat în judecată pe pârâta Poșta Română solicitând să fie obligată la plata sumei de 150.000 Euro, despăgubiri. In motivarea cererii reclamantul a susținut că pârâta se face vinovată de încălcarea dreptului său la libertatea corespondenței, întrucât nu i-a remis o scrisoare recomandată pe care sora sa, S.A., i-a expediat-o la data de 3 iulie 2008. Prin sentința civilă nr. 6584 din 18 septembrie 2008, judecătoria sectorului 5 București, secția a II a civilă, a declinat, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 312 din 6 martie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins cererea, reținând, în esență, că nu s-a probat faptul expedierii scrisorii a cărei neprimire o reclamă reclamantul. Prin decizia civilă nr. 640/A. Din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat sentința, în sensul că a constatat inadmisibilitatea cererii deduse judecății. In motivarea deciziei s-a reținut că furnizorul de serviciu poștale, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) din O.U.G.

nr. 31/2002, este răspunzător față de utilizatori pentru prestarea serviciului în condițiile prevăzute de lege și de contractul încheiat cu expeditorul dar că, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, mai înainte de a se adresa instanței de judecată, utilizatorul are obligația de a adresa furnizorului o reclamație prealabilă, cererea de chemare în judecată trebuind să fie însoțită de dovada îndeplinirii reclamației prealabile [art. 41 alin. (3)]. Cum, în speță, reclamantul nu a îndeplinit procedura reclamației prealabile instituită prin dispozițiile legale menționate, instanța de apel a constatat că este incidență excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție care nu intră în conflict cu principiul neagravării situației părții în propria cale de atac, prevăzut de dispozițiile art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. și nici cu principiul liberului acces la justiție, astfel cum s-a statuat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. Cauza Golden contra Regatul Unit - 1975, Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgia-1981). Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, fără a indica motivele de nelegalitate sau criticile pe care înțelege să își fundamenteze calea de atac. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: In drept, recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se fundamenteze pe hotărârea recurată, soarta sa depinzând în mod determinant de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost dezvoltat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligația părții de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat, calea de atac este lovită de nulitate. În speță, se constată că reclamantul, prin declarația de recurs, nu a invocat niciun motiv de recurs și nu a dezvoltat nicio critică de nelegalitate la adresa hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, caz în care, în raport de dispozițiile legale menționate, Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A.S.M. împotriva deciziei nr. 640/A din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2010.