ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 326 din 24 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 4062/108/2007, Tribunalul Arad a respins acțiunea reclamantului F.N.I. împotriva pârâtei Compania Națională Poșta Română, Direcția Regională de Poștă Timișoara, având ca obiect răspundere civilă delictuală. A obligat pe reclamant la plata sumei de 200 RON în favoarea statului, cheltuieli pentru asistență judiciară și a dispus virarea sumei de 200 RON din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Arad, pentru avocat C.l. Tribunalul a reținut că reclamantul F.N.I.

a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională Poșta Română, Direcția Regională de Poștă Timișoara, solicitând obligarea acesteia la despăgubiri materiale de 100 RON/zi, de la primul termen până la soluționarea cauzei, referitor la furtul/pierderea scrisorii și a actelor trimise prin poștă, precum și la 5.200.000 RON de la pârâta Compania Națională Poșta Română SA, iar Direcția Regională de Poștă Timișoara și Arad să fie obligate, în solidar, la plata pretențiilor formulate. A susținut că, vinovată de pierderea corespondenței trimise la 15 februarie 2006 prin Oficiul poștal XX din Arad, cu confirmare de primire, la ziarul N. București este Compania Națională Poșta Română SA - Direcția Regională de Poștă Timișoara și Arad, deși aceasta i-a acordat o despăgubire de 25,75 RON.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamantul a fost despăgubit conform legii pentru pierderea trimiterii poștale. În baza probelor administrate, tribunalul a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poștal nr. XX Arad, scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar această corespondență a fost pierdută. Pârâta a recunoscut că faptul pierderii acestei corespondențe îi este imputabil și i-a acordat despăgubiri reclamantului în sumă de 25,75 RON, calculate conform O.G. nr. 31/2002, capitolul 11, act normativ care prevede că răspunderea furnizorului de servicii poștale este limitată ia prejudiciul suferit de expeditor prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrate, iar potrivit art. 42 din ordonanță pagubele indirecte și beneficiile nerealizate nu se despăgubesc.

Reclamantul nu a făcut dovada altor daune materiale sau morale, decât cele acordate de pârâtă în baza O.G. nr. 31/2002, astfel că acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar, în baza art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008 reclamantul a fost obligat la plata sumei de 200 RON în favoarea statului, cheltuieli pentru asistență judiciară. Prin decizia civilă nr. 118 din 11 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamant. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția de nelegalitate a O.G.

nr. 31/2002, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că dosarul nu se impunea fi trimis secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, având în vedere că excepția invocată de către apelantul - reclamant nu este relevantă pentru soluționarea prezentului litigiu, în raport de prev. art. 998 - 999 C. civ. De altfel, pentru aceste rațiuni, curtea a și revenit asupra deciziei de a transfera dosarul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții, aspectul acesta nefiind determinant pentru pretenția concretă a reclamantului, în cazul acestuia aplicându-se normele generale ale C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Astfel, art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevedea, în varianta din anul 2009, că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța civilă, doar în cazul în care ar constatata că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza, text inaplicabil în speță, pentru argumentele de mai sus. Pe fond, instanța de apel a constatat că apelul reclamantului este neîntemeiat, câtă vreme, în baza probelor administrate tribunalul a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poștal nr. XX Arad scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar această corespondență a fost pierdută.

De altfel, pârâta-intimata a recunoscut că faptul pierderii acestei corespondențe îi este imputabil și i-a acordat despăgubiri reclamantului în sumă de 25,75 RON, calculate conform O.G. nr. 31/2002, act normativ care prevede că răspunderea furnizorului de servicii poștale este limitată la prejudiciul suferit de expeditor prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrare, iar potrivit art. 42 din ordonanță pagubele indirecte și beneficiile nerealizate nu se despăgubesc. Instanța de apel a mai constatat că reclamantul nu a făcut dovada altor daune materiale sau morale, nici în fața instanței de fond și nici în apel, care să atragă vinovăția și implicit răspunderea intimatei, din perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Astfel, deși a invocat exista unor prejudicii de ordin moral, reclamantul le-a descris ca fiind determinate de pierderea unei scrisori adresate cotidianului „J.N.", în care apelantul scrisese despre situația sa din detenție, precum și despre un litigiu legat de succesiunea după defuncții săi părinți. Or, din această perspectivă, instanța a constatat că reclamantul nu poate justifica, prin intermediul art. 998 - 999 C. civ., existența unor prejudicii suplimentare, câtă vreme pierderea corespondenței descrise nu a contribuit ia pierderea vreunui drept sau a vreunui termen, care să fi contribuit, mai apoi, la consecințe negative asupra reclamantului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Arad.

A susținut că decizia s-a pronunțat, pe fond, fără a i se accepta cererea de trimitere a dosarului la secția de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, iar prin aceasta nu i s-a asigurat dreptul la apărare și la un proces echitabil, că judecătorii care au pronunțat decizia atacată nu erau titularii completului care a instrumentat apelul, că este de notorietate că serviciile de informații supraveghează corespondența și că intimata nu putea justifica pierderea corespondenței decât în caz de forță majora, iar în acest, fel i s-a încălcat dreptul la corespondență, dreptul de acces la presă și dreptul la exprimare. Înalta Curte constată că recursul este nul. Deși cererea de recurs formulată de reclamant a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. de la 1865, din cuprinsul memoriului de recurs, astfel cum au fost redate de către recurent, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor pentru care se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, astfel încât, să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din același cod, instanța reținând că din dezvoltarea acestora, nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod. Ca atare, nefiind structurate și fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate, stric și limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici pertinente sub aspectul încălcării legalității de către instanța de apei, modalitatea de redare a nemulțumirilor reclamantului nu se constituie într-o motivare a recursului, potrivit exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ. de la 1865. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și Ia motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Astfel, deși a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate. Susținând faptul că, în mod greșit instanța de apel i-a refuzat trimiterea dosarului la secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate, recurentul nu arată care sunt normele de drept încălcate și nu dezvoltă critici de nelegalitate raportate la această, măsură dispusă de instanță.

De asemenea, face afirmația că nu s-ar fi respectat regulile privind compunerea completului de judecată, fără a arăta în concret care sunt normele de drept încălcate și în ce constă neregularitatea procedurală. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția în părților și asupra cărora să delibereze. Ca atare, susținerile reclamantului, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond și, pe cale de consecință, Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul F.N.I. împotriva deciziei nr. 118 din data de 11 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.