ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2408/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 326 din 24 iunie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 4062/108/2007,

Tribunalul Arad

a respins

acțiunea reclamantului F.N.I. împotriva pârâtei Compania Națională Poșta Română,

Direcția Regională de Poștă Timișoara, având ca obiect răspundere civilă delictuală.

A obligat pe reclamant la plata sumei de 200 RON în favoarea statului, cheltuieli

pentru asistență judiciară și a dispus virarea sumei de 200 RON din fondul Ministerului

Justiției către Baroul de Avocați Arad, pentru avocat C.l.

Tribunalul a reținut că reclamantul F.N.I.

a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională Poșta Română, Direcția Regională

de Poștă Timișoara, solicitând obligarea acesteia la despăgubiri materiale de 100

RON/zi, de la primul termen până la soluționarea cauzei, referitor la furtul/pierderea

scrisorii și a actelor trimise prin poștă, precum și la 5.200.000 RON de la pârâta

Compania Națională Poșta Română SA, iar Direcția Regională de Poștă Timișoara și

Arad să fie obligate, în solidar, la plata pretențiilor formulate. A susținut că,

vinovată de pierderea corespondenței trimise la 15 februarie 2006 prin Oficiul poștal

XX din Arad, cu confirmare de primire, la ziarul N. București este Compania Națională

Poșta Română SA - Direcția Regională de Poștă Timișoara și Arad, deși aceasta i-a

acordat o despăgubire de 25,75 RON.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea

acțiunii, întrucât reclamantul a fost despăgubit conform legii pentru pierderea

trimiterii poștale.

În baza probelor administrate, tribunalul

a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poștal nr. XX Arad, scrisoarea

recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar această

corespondență a fost pierdută. Pârâta a recunoscut că faptul pierderii acestei corespondențe

îi este imputabil și i-a acordat despăgubiri reclamantului în sumă de 25,75 RON,

calculate conform O.G. nr. 31/2002, capitolul 11, act normativ care prevede că răspunderea

furnizorului de servicii poștale este limitată ia prejudiciul suferit de expeditor

prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrate, iar potrivit

art. 42 din ordonanță pagubele indirecte și beneficiile nerealizate nu se despăgubesc.

Reclamantul nu a făcut dovada altor daune

materiale sau morale, decât cele acordate de pârâtă în baza O.G. nr. 31/2002, astfel

că acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar, în baza art. 19 din O.U.G.

nr. 51/2008 reclamantul a fost obligat la plata sumei de 200 RON în favoarea statului,

cheltuieli pentru asistență judiciară.

Prin decizia civilă nr. 118 din 11 iunie

2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă,

a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamant.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția de nelegalitate

a O.G. nr. 31/2002, instanța de apel a reținut că nu poate fi primită și nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel că dosarul nu se impunea

fi trimis secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, având

în vedere că excepția invocată de către apelantul - reclamant nu este relevantă

pentru soluționarea prezentului litigiu, în raport de prev. art. 998 - 999 C. civ.

De altfel, pentru aceste rațiuni, curtea

a și revenit asupra deciziei de a transfera dosarul secției de contencios administrativ

și fiscal a Curții, aspectul acesta nefiind determinant pentru pretenția concretă

a reclamantului, în cazul acestuia aplicându-se normele generale ale C. civ. privind

răspunderea civilă delictuală.

Astfel, art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevedea,

în varianta din anul 2009, că legalitatea unui act administrativ unilateral poate

fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau

la cererea părții interesate.

În acest caz, instanța civilă, doar în

cazul în care ar constatata că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului

pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ

competentă, suspendând cauza, text inaplicabil în speță, pentru argumentele de mai

sus.

Pe fond, instanța de apel a constatat că

apelul reclamantului este neîntemeiat, câtă vreme, în baza probelor administrate

tribunalul a constatat că reclamantul a prezentat la Oficiul poștal nr. XX Arad

scrisoarea recomandată cu confirmare de primire din data de 15 februarie 2006, dar

această corespondență a fost pierdută. De altfel, pârâta-intimata a recunoscut că

faptul pierderii acestei corespondențe îi este imputabil și i-a acordat despăgubiri

reclamantului în sumă de 25,75 RON, calculate conform O.G. nr. 31/2002, act normativ

care prevede că răspunderea furnizorului de servicii poștale este limitată la prejudiciul

suferit de expeditor prin pierderea, furtul, distrugerea totală a trimiterii înregistrare,

iar potrivit art. 42 din ordonanță pagubele indirecte și beneficiile nerealizate

nu se despăgubesc.

Instanța de apel a mai constatat că reclamantul

nu a făcut dovada altor daune materiale sau morale, nici în fața instanței de fond

și nici în apel, care să atragă vinovăția și implicit răspunderea intimatei, din

perspectiva dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ.

Astfel, deși a invocat exista unor prejudicii

de ordin moral, reclamantul le-a descris ca fiind determinate de pierderea unei

scrisori adresate cotidianului „J.N.", în care apelantul scrisese despre situația

sa din detenție, precum și despre un litigiu legat de succesiunea după defuncții

săi părinți.

Or, din această perspectivă, instanța a

constatat că reclamantul nu poate justifica, prin intermediul art. 998 - 999 C.

civ., existența unor prejudicii suplimentare, câtă vreme pierderea corespondenței

descrise nu a contribuit ia pierderea vreunui drept sau a vreunui termen, care să

fi contribuit, mai apoi, la consecințe negative asupra reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul,

solicitând admiterea

căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Tribunalului Arad.

A susținut că decizia s-a pronunțat, pe

fond, fără a i se accepta cererea de trimitere a dosarului la secția de contencios

administrativ a Curții de Apel Timișoara, iar prin aceasta nu i s-a asigurat dreptul

la apărare și la un proces echitabil, că judecătorii care au pronunțat decizia atacată

nu erau titularii completului care a instrumentat apelul, că este de notorietate

că serviciile de informații supraveghează corespondența și că intimata nu putea

justifica pierderea corespondenței decât în caz de forță majora, iar în acest, fel

i s-a încălcat dreptul la corespondență, dreptul de acces la presă și dreptul la

exprimare.

Înalta Curte constată că recursul este

nul.

Deși cererea de recurs formulată de reclamant

a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ. de la

1865, din cuprinsul memoriului de recurs, astfel cum au fost redate de către recurent,

nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conținutul criticilor pentru care

se poate constata nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, astfel încât, să poată

fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din același cod, instanța reținând că

din dezvoltarea acestora, nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din

motivele prevăzute de art. 304 din același cod.

Ca atare, nefiind structurate și fundamentate

sub aspectul motivelor de nelegalitate, stric și limitativ reglementate de prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, în sensul de a se invoca, în recurs, critici

pertinente sub aspectul încălcării legalității de către instanța de apei, modalitatea

de redare a nemulțumirilor reclamantului nu se constituie într-o motivare a recursului,

potrivit exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la

1865.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării

unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată

și Ia motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurentul-reclamant

nu s-au conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Astfel, deși a declarat recurs în termenul

prevăzut de lege, pârâtul nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea

acestora în textele mai sus arătate. Susținând faptul că, în mod greșit instanța

de apel i-a refuzat trimiterea dosarului la secția de contencios administrativ și

fiscal, pentru soluționarea excepției de nelegalitate, recurentul nu arată care

sunt normele de drept încălcate și nu dezvoltă critici de nelegalitate raportate

la această, măsură dispusă de instanță. De asemenea, face afirmația că nu s-ar fi

respectat regulile privind compunerea completului de judecată, fără a arăta în concret

care sunt normele de drept încălcate și în ce constă neregularitatea procedurală.

Instanța învestită cu judecarea recursului

poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel

de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat

în cauză.

De asemenea, Înalta Curte nu a constatat

nici existența unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuția în

părților și asupra cărora să delibereze.

Ca atare, susținerile reclamantului, care

nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond și, pe cale de consecință,

Înalta Curte, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul

F.N.I. împotriva deciziei nr. 118 din data de 11 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

octombrie 2015.