ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 673/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.D. a solicitat în contradictoriu cu C.N.P.R,, Ministerul

Justiției și G.R., obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea

dreptului său de petiționare și corespondență cu C.E.D.O.

Prin sentința civilă nr. 3010

din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sector 5.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a constatat că instanța de contencios administrativ nu

are competență în soluționarea litigiului având ca obiect pretenții.

Conform art. 1 coroborat cu art.

13 alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de

contencios administrativ are competența de a soluționa acțiunea în despăgubiri

doar în cazul în care aceasta este accesorie cererii de anulare a unui act

administrativ, cererii de obligare a autorității publice la emiterea unui act administrativ,

la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea unei operațiuni

administrative.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul a promovat recurs care a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 3084

din 25 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe

rolul Judecătoriei sector 5 București care, la rândul său, a invocat excepția

necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr. 9011/2008 a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că

reclamantul a solicitat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004,

obligarea

Ministerului Public și a Ministerului Justiției de a-i soluționa cererea cu

privire la violarea

corespondenței sale către C.E.D.O.,

considerându-se vătămat prin nesoluționarea cererii sale,

solicitând și repararea pagubei prin

acordare de daune morale.

Prin aceeași sentință, s-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință, în baza art. 22

alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată,

ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel

puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie

din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul

acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Or, în cauză, reclamantul nu

contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului

administrativ.

Chiar dacă reclamantul și-a precizat

acțiunea și a invocat ca temei de drept art. 1 din Legea nr. 554/2004, acest

lucru nu poate lega instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în

exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor

lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată

de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.

De asemenea, Înalta Curte a

avut în vedere prevederile art. 38 alin. (2) și (7) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în

cursul procesului penal.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță, este

Judecătoria Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe C.D., C.N.P.R., Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești și G.R., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2010.