ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 673/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.D. a solicitat în contradictoriu cu C.N.P.R,, Ministerul Justiției și G.R., obligarea acestora la plata de despăgubiri pentru încălcarea dreptului său de petiționare și corespondență cu C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 3010 din 27 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a constatat că instanța de contencios administrativ nu are competență în soluționarea litigiului având ca obiect pretenții.

Conform art. 1 coroborat cu art. 13 alin. (3) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are competența de a soluționa acțiunea în despăgubiri doar în cazul în care aceasta este accesorie cererii de anulare a unui act administrativ, cererii de obligare a autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau la efectuarea unei operațiuni administrative. Împotriva acestei sentințe reclamantul a promovat recurs care a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 3084 din 25 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București care, la rândul său, a invocat excepția necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr. 9011/2008 a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că reclamantul a solicitat, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, obligarea Ministerului Public și a Ministerului Justiției de a-i soluționa cererea cu privire la violarea corespondenței sale către C.E.D.O., considerându-se vătămat prin nesoluționarea cererii sale, solicitând și repararea pagubei prin acordare de daune morale.

Prin aceeași sentință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință, în baza art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Or, în cauză, reclamantul nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ. Chiar dacă reclamantul și-a precizat acțiunea și a invocat ca temei de drept art. 1 din Legea nr. 554/2004, acest lucru nu poate lega instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ și pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată. De asemenea, Înalta Curte a avut în vedere prevederile art. 38 alin. (2) și (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță, este Judecătoria Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.D., C.N.P.R., Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și G.R., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.