ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1290/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 iunie 2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub număr de dosar x/2021, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17.000 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societății izvorât din amenda aplicată prin procesul-verbal de contravenție nr. x/2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, sumă la care se adaugă dobânda legală de la 07.05.2015 și până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, 1350, 1518, 1523, 2009 - 2013, 2018, 2019 C. civ., art. 192 și 194-195 C. proc. civ., O.G. nr. 119/1999, Legea nr. 500/2002 și Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepția lipsei calității procesual pasive, excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 10771/2021, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La 4 noiembrie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2021

Prin sentința civilă nr. 1596/2022 din 30 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția inadmisibilității formulării cererii de chemare în judecată, cu consecința respingerii cererii ca inadmisibile.

S-a reținut, în esență, că pentru introducerea acțiunii în atragerea răspunderii administratorului (directorului general) în societățile administrate în sistem unitar este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 155 din Legea societăților comerciale, fiind obligatorie adoptarea hotărârii adunării generale in acest sens; că procedura prevăzută de dispozițiile art. 155 din Legea 31/1990 este o procedură specială prealabilă introducerii acțiunii, care reprezintă o condiție specială de introducere a acțiunii în atragerea răspunderii, iar în cauză nu a fost respectată această condiție de exercitare a acțiunii civile.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. a declarat apel prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1596 din 30 iunie 2022, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului principal, și cerere de apel incident prin care a solicitat admiterea acestuia, anularea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de apelantul-pârât A.; a fost admis apelul principal declarat de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., a fost anulată sentința apelată și s-a fixat termen de judecată la 6 februarie 2024, ora 11:00 pentru evocarea fondului, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 536 din 26 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, evocând fondul, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei Compania Națională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâtul A..

Prin aceeași decizie, a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 2.975 RON.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, critică decizia atacată motivat de împrejurarea că instanța de apel a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în considerarea faptului că acțiunea formulată la 22 iunie 2021 a fost depusă după expirarea termenului de prescripție calculat de la data de emiterii procesului-verbal de contravenție nr. x/2015.

În opinia recurentei, raționamentul instanței este eronat din perspectiva faptului că ulterior emiterii raportului de inspecție fiscală, societatea reclamantă a obținut într-o primă etapă procesuală anularea acestuia, conform sentinței nr. 3450/2015, anularea dispoziției obligatorii nr. 230724/03.04.2015, sentință care s-a bucurat de autoritate de lucru judecat provizorie în conformitate cu dispozițiile art. 430 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, după curgerea unui interval de aproximativ 4 ani între momentul pronunțării soluției de anulare a raportului de inspecție fiscală (anul 2015) și momentul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei nr. 1531/2019 privind soluția de casare a respectivei soluții de anulare a raportului de inspecție fiscală, soluția pronunțată de Înalta Curte a invalidat autoritatea provizorie de lucru judecat cu consecința că, în opinia recurentei, se marchează curgerea unui termen de prescripție calculat în raport de dispozițiile art. 2528 C. civ., data pronunțării deciziei nr. 1531/2019 fiind data de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurentul-pârât a criticat decizia atacată, susținând, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, precum și dispozițiile art. 1311 și 1312 C. civ.

În conformitate cu prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, arată recurentul, numai Adunarea Generală a Acționarilor poate decide demararea unei acțiuni având ca obiect atragerea răspunderii directorilor societății, iar conform art. 155 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, Adunarea Generală trebuia să desemneze și persoana însărcinată cu promovarea acestei acțiuni.

Textul legal menționat prevede, așadar, două condiții esențiale, cumulative și prealabile acțiunii în atragerea răspunderii, iar cât timp una dintre aceste condiții (și anume lipsa hotărârii AGA în vederea demarării acțiunii) nu este îndeplinită, acțiunea introdusă este inadmisibilă.

Instanța de apel, arată recurentul, a motivat că Hotărârea nr. 23/23.08.2023 de ratificare a tuturor acțiunilor demarate de reprezentantul intimatei-reclamante împotriva foștilor directori se impune raportat la dispozițiile art. 1311 C. civ.

În acest sens, apreciază că instanța de apel a aplicat greșit aceste dispoziții având în vedere că deciziile care trebuiau adoptate de către AGA anterior demarării acțiunii în răspundere nu pot să facă obiectul unei ratificări.

În temeiul art. 155 Legea nr. 31/1990, AGA decide atragerea și desemnează mandatarul în vederea exercitării acestei acțiuni specifice. Ca urmare, pentru a putea promova acțiunea în răspundere trebuie ca anterior să existe o hotărâre AGA care să manifeste voința în acest sens.

Astfel, nu se poate acoperi pe calea ratificării lipsa hotărârii (voinței acționarilor) AGA de a promova acțiunea în justiție, ci exclusiv desemnarea persoanei împuternicite să promoveze acțiunea.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamată Compania Națională Poșta Română S.A. a depus întâmpinare la recursul recurentului-pârât, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, iar pârâtul A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. din perspectiva criticilor indicate, astfel cum acestea au fost circumscrise temeiului de drept invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:

"mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din analiza memoriului de recurs se desprinde concluzia că recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmărește să obțină deplasarea momentului care marchează începutul prescripției, la o dată ulterioară celei stabilite de instanța de apel, invocând stabilirea greșită, de către Curtea de Apel București, a momentului de început al curgerii termenului de prescripție extinctivă, prin raportare la data de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Disputa nu poartă, așadar, asupra naturii ori duratei termenului de prescripție și nici asupra modului de interpretare sau de aplicare a art. 2517 C. civ. sau a art. 2.528 C. civ., ci vizează situația de fapt, adică modul în care instanța devolutivă a apelului a stabilit, în urma administrării probatoriului, când a survenit momentul care determină începutul prescripției.

Și atunci când recurenta susține ca fiind greșit raționamentul instanței potrivit căruia "nimic nu împiedica reclamanta să formuleze acțiunea în răspundere pentru fapta ilicită a pârâtului, având în vedere existența procesului-verbal de contravenție nr. x/2015 emis de Ministerul Finanțelor Publice și raportul de inspecție fiscală încheiat în anul 2015, în termenul general de prescripție de 3 ani", în realitate aceasta impută instanței tot greșita stabilire a situației de fapt, aducând în discuție chestiuni ce vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuția instanțelor devolutive.

Astfel cum au fost conturate, criticile recurentei sunt incompatibile cu rolul ce revine instanței de recurs, de examinare nu a temeiniciei, ci a legalității hotărârii recurate în raport cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte subliniază că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, se reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția lipsei de interes a recursului pârâtului A., invocată din oficiu, urmând a respinge recursul ca fiind lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes, iar conform art. 33 teza întâi din același cod "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual".

Înalta Curte reține că excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, iar interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a acțiunii civile, în oricare dintre formele sale de manifestare, respectiv cerere de chemare în judecată, căi de atac ordinare sau extraordinare.

Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare ale acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Existența interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanță, ci și în căile de atac, prin raportare la finalitatea urmărită de către titularul acesteia.

Ca atare, interesul procesual determinat, legitim, personal, născut și actual este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes.

Or, în cauză, în apel, prin decizia civilă nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de pârâtul A. și a fost admis apelul principal formulat de reclamanta Compania Națională Poșta Română S.A., a fost anulată sentința atacată și s-a fixat termen pentru evocarea fondului, cu citarea părților.

Prin decizia civilă nr. 536 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, s-a respins acțiunea reclamantei Compania Națională Poșta Română S.A., ca fiind prescrisă.

Prin recursul dedus judecății, pârâtul A. solicită casarea deciziei intermediare, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului incident, susținând, în esență, că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Or, astfel cum se reține constant în doctrină, pârâtul ar avea interesul să formuleze recurs dacă a căzut și el, parțial, în pretenții. Dacă soluția din apel îi este favorabilă, cum e situația de față, în care a fost respinsă acțiunea ca prescrisă, pârâtul poate formula întâmpinare, prin care să solicite instanței de recurs să mențină hotărârea atacată sau, cel mult, recurs incident.

Pârâtul nu justifică un interes în promovarea unui recurs principal, având în vedere că soluționarea acțiunii prin respingerea ca prescrisă îi este favorabilă.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. împotriva deciziei civile nr. 536 din 26 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 1970 din 19 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.