ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2315/2023

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 19 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A., în contradictoriu cu pârâții A. și B. a solicitat instanței obligarea acestora la plata sumei de 46.572 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societății prin concedierea nelegală a salariatei C., constând în despăgubirile plătite egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data concedierii 3 august 2016 și până la data reintegrării efective -14 noiembrie 2017, la care se adaugă dobânda legală de la data de 28 decembrie 2017, reprezentând data plății despăgubirilor și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile dispozițiile art. 1270, 1350, 1518, 1523 și 2.009-2.013, 2.018, 2.019 din C. civ. și pe dispozițiile art. 192 si art. 194-195 C. proc. civ., O.G. nr. 119/1999, Legea nr. 500/2002, Legea nr. 31/1990, art. 49 și urm., art. 78, art. 253 alin. (3) și art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată.

Prin sentința civilă nr. 2757 din 17 martie 2021, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 30 iulie 2021, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 3020 din 3 decembrie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate și a respins acțiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea pârâtului A. de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții a formulat apel reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii.

Pârâtul A. a formulat apel împotriva sentinței - calificat de instanța de apel ca fiind un apel incident, prin care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca fiind prescrisă.

Pârâta B. a formulat apel incident prin care a solicitat admiterea căii de atac și admiterea excepției nulității cererii de chemare în judecată raportat la dispozițiile art. 194 lit. c) lit. e), art. 196 și art. 200 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost admise apelurile incidente formulate de apelanții-pârâți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 3020 din 3 decembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

A fost respins ca rămas fără obiect apelul formulat de reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. împotriva aceleiași sentințe.

A fost anulată sentința primei instanțe și în rejudecare a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1398,71 RON cheltuieli de judecată și apelantului-pârât suma de 2189,60 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 155, art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1270 C. civ., care consacra principiul pacta sunt servanda, sub aspectul forței juridice a Actului Constitutiv al C.N. Poșta Româna S.A., având în vedere natura juridică contractuală a acestui act societar.

Astfel, pentru a fi încălcate aceste dispoziții, trebuie reținut că instanța a încălcat, mai întâi dispozițiile de drept procesual, care vor fi menționate succint, în condițiile în care acestea nu fac obiectul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind norme de drept material.

Pentru a pronunța o hotărâre cu aplicarea greșită a art. 155 din Legea nr. 31/1990, recurenta susține că instanța de apel, în mod nelegal a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a C.N. Poșta Română în promovarea acțiunii ce face obiectul dosarului pendinte.

În acest context, recurenta arată că în cauză au fost deduse judecății raporturile juridice izvorând din două contracte de mandat, în care reclamanta C.N. Poșta Româna S.A. are calitatea de mandant, iar cei doi intimați-pârați au calitatea de mandatari, învestind instanța cu obligația de a analiza în ce măsură pârâții și-au îndeplinit obligațiile asumate contractual, neexecutarea acestora generând recurentei un prejudiciu.

Astfel, legitimarea Directorului General din partea AGA, a CNPR să introducă prezenta acțiune nu ține de calitatea procesual activă, cum în mod cu eronat a statuat Curtea de Apel București, ci ține de dovedirea existenței unui mandat dat ad litem ce se încadrează în excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului acțiunii.

În speță, societatea CN Poșta Română S.A. are dreptul de a sesiza instanța judecătorească pentru recuperarea prejudiciului cauzat, iar legea nu reglementează o procedură specială de parcurs, prealabilă sesizării.

Ceea ce se pune în discuție este dovedirea aspectului că Directorul General, ca semnatar al acțiunii, exprimă voința societară, fiind necesară verificarea consimțământului AGA/Consiliului de Administrație, mijlocul procesual de verificare nu este excepția lipsei calității procesuale active, deoarece calitatea procesuală activă aparține persoanei juridice semnatare a contractelor de mandat, nici excepția de fond a inadmisibilității acțiunii, deoarece Legea nr. 31/1990 nu impune condiții de validitate a acțiunii, condiții a căror nerespectare să ducă la respingerea de plano, ca inadmisibilă a acțiunii, fără antamarea fondului cauzei.

În ceea ce privește exigența mandatului ad litem dat Directorului General de către organul statutar pentru promovarea acțiunii, recurenta susține că acest mandat nu este necesar, prin raportare la prevederile exprese ale art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv al CNPR.

În acest context, aceasta arată că prin Actul Constitutiv al CN Poșta Română S.A., AGA a înțeles să deroge de la prevederile art. 155, delegând atribuțiile de promovare a oricărei acțiuni fără a distinge tipul acțiunii într-o competență împărțită între Directorul General și Consiliul de Administrație.

Art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv este o derogare de la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 și totodată, o expresie a delegării de competență, prin voința AGA, ca semnatară a Actului Constitutiv.

Ceea ce părțile Actului Constitutiv au reglementat reprezintă voința socială și primează în raport cu prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care aceste prevederi nu reprezintă o normă de ordine publică de la care nu se poate deroga prin Actul Constitutiv sau hotărâre AGA.

Mai susține recurenta că, prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în speță, în contextul în care ipoteza legală privește antamarea răspunderii directorilor în funcție, aspect ce rezultă cu evidență din sancțiunea prevăzută de Legea nr. 31/1990 în situația în care AGA decide promovarea acțiunii.

În acest context, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada desemnării de către AGA să formuleze prezenta acțiune în răspundere contra pârâților, sens în care a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către societate prin directorul general, dl. D., fără aprobarea AGA.

Într-o altă critică, se susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 printr-o greșită aplicare a acestora, având în vedere că prevederile art. 19 alin. (10) lit. d), evocate de recurentă derogă de la art. 155, care nu este o normă de ordine publică de la care nu se poate deroga prin Actul Constitutiv sau prin Hotărâre AGA.

Așadar, singura problemă care trebuie tranșată, este de a se determina dacă prin voința AGA, exprimată prin Actul Constitutiv, se poate deroga de la procedura de recuperare prevăzută în art. 155 din Legea nr. 31/1990 și într-un caz și în celălalt fiind vorba de voința AGA (voință la care face referire art. 155 din Legea nr. 31/1990 și voința exprimată la edictarea art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv al CNPR.

Mai mult decât atât, recurenta susține că prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în speță, în condițiile în care, ipoteza legală este cu totul alta, articolul aplicându-se doar în ipoteza în care persoanele pentru care se decide atragerea răspunderii sunt în funcție.

Or, în cauză, intimații-pârâți nu mai erau în funcție la data la care s-a promovat acțiunea pendinte, la acel moment fiind alte persoane decât cele cu drept de reprezentare a societății la care se referă, în mod expres, ipoteza legală stipulată de prevederile art. 155, acțiunea fiind introdusă de societate prin reprezentantul său legal de la data introducerii acțiunii, conform regulilor generale privind reprezentarea societății pe de o parte, completate cu regulile speciale cuprinse în Actul Constitutiv al CN Poșta Română S.A..

În acest context, se susține că art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv instituie o derogare de la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 și totodată, este expresia delegării de competență prin voința AGA, ca semnatară a Actului constitutiv.

Actul constitutiv la nivelul CNPR reprezintă voința expresă a AGA cu referire la modul de funcționare și organizare al societății, precum și modalitatea în care, în mod expres, AGA a hotărât să delege competența pentru promovarea oricăror acțiuni în justiție, împărțind-o între Consiliul de Administrație și Directorul General.

Într-o altă critică, recurenta susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 1270 C. civ., având în vedere că, prin soluția pronunțată s-au nesocotit aceste dispoziții, care reglementează principiul pacta sunt servanda, al forței obligatorii a contractului, ignorând prevederile existente în Actul constitutiv al recurentei, respectiv art. 19 alin. (10) lit. d) care primează în raport cu dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care părțile semnatare au înțeles să deroge de la acestea.

Mai mult decât atât, dacă ar fi intenționat să prevadă o competență exclusivă de la care nu se poate delega, legiuitorul ar fi stipulat, în mod expres, aceasta interdicție cât și sancțiunea nulității absolute, așa cum a reglementat și alte interdicții în cuprinsul Legii nr. 31/1990.

Prin urmare, recurenta consideră că în cauză nu era necesară o hotărâre AGA cu obiect special - de promovare a prezentei acțiuni, în condițiile în care, prin Actul Constitutiv, cei doi acționari ai reclamantei au derogat de la prevederile Legii nr. 31/1990, conferind mandat general Consiliului de Administrație și respectiv, directorului general pentru toate acțiunile fără distincție. Practic era voința AGA exprimată la edictarea Actului Constitutiv versus voința AGA exprimată ori de câte ori s-ar antama răspunderea administratorilor/directorilor în funcție, sens în care se constată că tot voința AGA este apreciază în ambele cazuri.

În acest context, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului și casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 28 martie 2023, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. a depus, la 23 martie 2023, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurenta-reclamantă Compania Națională Poșta Română S.A. a depus, la 18 aprilie 2023, răspuns la întâmpinările formulate în cauză și a solicitat înlăturarea susținerilor formulate ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta susținând aplicarea greșită a prevederilor art. 155, art. 155

1

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 1270 C. civ., în condițiile în care, instanța de apel a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a C.N. Poșta Română în promovarea prezentei acțiunii.

În acest context, se reține că reclamanta C.N. Poșta Română a solicitat atragerea răspunderii pârâților pentru încălcarea îndatoririlor ce le reveneau în calitate de directori generali, în condițiile în care, pârâți nu mai aveau la data sesizării instanței, calitatea de Directori Generali, conform contractului de mandat nr. x/184 din 4 octombrie 2017 și contractul de mandat nr. x/7 din 14 ianuarie 2016.

Astfel, în ceea ce îl privește pe pârâtul A. se reține că, în calitate de director general, a dispus concedierea nelegală a salariatei C., prin Decizia nr. 1299/20.04.2016, cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, iar prin aceasta a creat un prejudiciu angajatei C., reparat prin anularea măsurii de concediere ce s-a dispus cu privire la persoana sa, ca urmare a acestei nerespectări.

Referitor la pârâta B. se reține că, în calitate de director general, aceasta nu a dispus măsuri pentru reîntregirea bugetului C.N.P.R., urmarea sentinței de despăgubire pentru concedierea netemeinică și nelegală a salariatei.

Astfel, pentru recuperarea prejudiciului constatat în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României și de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF, potrivit măsurilor dispuse de aceste organe de control, prin Decizia nr. 1/05.03.2020, Decizia III/1/2022 și prin Dispoziția obligatorie nr. 230724/03.04.2015 și prin Raportul de Inspecție Economico-Financiară nr. 5052/03.04.2015, împotriva persoanelor care au îndeplinit funcția de director general și/sau administrator în cadrul Consiliului de Administrație, CN Poșta Română, prin reprezentantul său legal, directorul general D. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâților A. și B., în temeiul răspunderii civile contractuale.

În considerentele deciziei atacate, ce vizau admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de apel a reținut că reclamanta CN Poșta Română nu a făcut dovada că a fost desemnată de AGA să formuleze prezenta acțiune în răspundere contra pârâților, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către societate prin directorul general, dl. D., fără aprobarea AGA, iar împrejurarea că pârâți nu mai aveau la data sesizării instanței calitatea de Directori Generali, nu justifică formularea acțiunii în răspundere în absența unui mandat acordat de adunarea generală, în condițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, totodată fiind respinsă susținerea reclamantei, potrivit căreia, art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv derogă de la prevederea legală - art. 155 din Legea nr. 31/1991 privind delegarea de competență.

Argumentele reținute de instanța de apel, vizează pe de o parte lipsa unei hotărâri a adunării generale a acționarilor, în sensul formulării acțiunii în răspundere împotriva foștilor directori, ca o cerință de admisibilitate a acțiunii, iar pe de altă parte, lipsa împuternicirii date de adunarea generală pentru directorul general de a promova prezenta cerere, fiind astfel încălcate prevederile art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, situație față de care se impunea analizarea cu prioritate a excepției lipsei calității procesuale active.

Așadar, aspectul care se pune în discuție este reprezentat de probarea faptului că Directorul General, ca semnatar al acțiunii, exprimă voința societară, fiind necesară verificarea consimțământului AGA/Consiliului de Administrație, iar mijlocul procesual de verificare nu este excepția lipsei calității procesuale active, deoarece această calitate aparține persoanei juridice semnatare a contractelor de mandat, în speță, societatea CN Posta Română S.A. având dreptul de a sesiza instanța judecătorească pentru recuperarea prejudiciului cauzat, întrucât legea nu reglementează o procedură specială, prealabilă sesizării.

În acest sens, se reține că legitimarea Directorului General din partea AGA a CN Posta Română S.A. să introducă prezenta acțiune nu ține de calitatea procesual activă, cum în mod eronat a statuat Curtea de Apel București, ci de dovedirea existenței unui mandat dat ad litem, aspect ce vizează excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului acțiunii.

În acest context se apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că lipsa hotărârii adunării generale a acționarilor determină o lipsă de calitate procesuală activă, textul art. 155 din Legea nr. 31/1990 neputând fi interpretat în sensul că legitimarea procesuală activă ar aparține adunării generale a acționarilor. Interpretarea textului legal menționat este aceea că adunării generale a acționarilor îi revine competența de a hotărî asupra demarării procedurilor judiciare în vederea atragerii răspunderii administratorilor, directorilor, etc; calitatea procesuală, însă, aparține societății care va fi reprezentată în proces de persoana desemnată de adunarea generală.

Plecând de la considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea legalității deciziei de apel din perspectiva corectei interpretări a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Se reține că în cadrul probei cu înscrisuri - art. 492 alin. (2) C. proc. civ., administrată în fața instanței supreme, recurenta a depus la 10 octombrie 2023, Hotărârea AGA nr. 23/23.08.2023, din care rezultă ratificarea de către Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei Naționale Poșta Română S.A. a cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2020, cu prim termen de judecată la data de 12 octombrie 2023.

Astfel, prin Hotărârea AGA nr. 23/23.08.2023, Adunarea Generală a Acționarilor CNPR a înțeles să ratifice acțiunea promovată de societate, ca parte semnatară - în calitate de mandant - a contractelor de mandat dintre recurenta-reclamantă și intimații-pârâți B. și A., aceasta reprezentând o confirmare a mandatului cu caracter general pe care directorul general al societății, în calitate de reprezentant legal al acesteia, îl deține în ceea ce privește manifestările de voință în sens judiciar.

În acest context, se apreciază că, prin mecanismul de ratificare instituit de dispozițiile art. 1311 C. civ., legiuitorul a înțeles să consolideze, în mod retroactiv și cu caracter de regulă cu aplicare generală, un act juridic efectuat cu depășirea limitelor mandatului acordat de un mandant.

In cazul în speță, pe lângă limitele generale conferite directorului general, în calitate de reprezentant legal al societății, Adunarea Generală a Acționarilor a înțeles să ratifice actul juridic de dispoziție reprezentat de formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect acțiunea în răspundere formulată în baza contractelor de mandat încheiate între recurenta-reclamantă și intimații-pârâți.

Având în vedere că, actul de dispoziție al reprezentantului legal al societății, parte semnatară a contractelor de mandat încheiate cu intimații-pârâți B. și A. a fost ratificat de Adunarea Generală a Acționarilor, cu aplicarea dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 si art. 1311 C. civ., se impune casarea cu trimitere a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei, context în care raționamentul care a fundamentat soluția instanței de apel referitor la pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a recurentei în formularea cererii de chemare în judecată pe considerentul lipsei aprobării statutare prevăzute de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, urmează a fi analizat în raport cu aspectele semnalate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. și B..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2023.