ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.Z.A. a chemat în judecată pe Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând suspendarea Notei nr. 48259 din 14 octombrie 2010 emisă de pârât. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 4312 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prematurității și excepția inadmisibilității cererii și a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.Z.A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI în sensul că a fost dispusă suspendarea executării notei nr. 48259 din 14 octombrie 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că este neîntemeiată excepția prematurității cererii de suspendare a executării, având în vedere că motivul invocat în susținerea acestei excepții, lipsa unei vătămări suferită de reclamantă la momentul sesizării instanței cu prezenta cerere, vizează fondul cauzei și anume îndeplinirea condiției privind iminența producerii unei pagube, reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prematuritatea unei acțiuni poate fi reținută atunci când însuși dreptul care se tinde a fi valorificat este supus unui termen sau unei condiții suspensive, nefiind născut și actual.

Instanța de fond a reținut că, dacă reclamanta a suferit sau nu o vătămare la data formulării cererii, nu este un aspect în raport de care să se rețină prematuritatea acțiunii, dreptul a cărui valorificare o urmărește reclamanta nefiind supus unui termen sau unei condiții suspensive, având posibilitatea de a formula o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, după sesizarea în condițiile art. 7 din lege a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare. Mai mult, a arătat instanța că susținerea pârâtei în sensul că reclamanta ar fi trebuit să sufere o vătămare la data sesizării instanței este neîntemeiată, întrucât paguba iminentă la care se referă art. 14 din Legea nr. 554/2004 este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil.

Noțiunea de persoană vătămată folosită în cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi interpretată în sensul că reclamanta trebuia să fi suferit deja un prejudiciu la momentul sesizării instanței, atâta timp cât suspendarea executării actului administrativ se solicită tocmai pentru prevenirea unei pagube iminente. Neîntemeiată a apreciat instanța că este și excepția inadmisibilității cererii, nota în litigiu fiind un act administrativ astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât este emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care produce efecte juridice. Este irelevant faptul că nota nu se referă la reclamantă, aceasta fiind un act administrativ cu caracter normativ, iar producerea de efecte juridice este atestată de împrejurarea că Nota nr. 1133 din 16 august 2010 emisă de pârât a produs efecte juridice, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosar.

Prin acest înscris, Universitatea „Ovidius" Constanța aduce la cunoștința mai multor candidați printre care și reclamantei, faptul că în temeiul Adresei nr. 1133 din 16 august 2010 a Direcției Generale juridic și Contencios transmisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. Se constată că la baza deciziei acestei instituții de învățământ superior, de a nu permite unor candidați susținerea examenelor sus menționate, a stat Adresa nr. 1133 din 16 august 2010 emisă de pârât al cărei conținut a fost preluat de nota nr. 48259 din 14 octombrie 2010, astfel încât este evident că nota ce formează obiectul prezentei cereri produce efecte juridice în același sens, al interzicerii dreptului unor candidați printre care se numără și reclamanta de a susține examenele.

In consecință, vor fi respinse cele două excepții invocate prin întâmpinare. Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că cererea este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube. Cu privire la cazul bine justificat, Curtea a reținut că reclamanta este absolventă a Universității „Spiru Haret", Facultatea de limba și literatura română București, obținând Diploma de Licență nr. 8743 din 07 aprilie 2008, pe baza promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2007 și titlul de licențiat în filologie, specializarea limba și literatura română - limba și literatura engleză.

Conform Adeverinței nr. 295 din 03 mai 2011 eliberată de Școala cu clase I-VIII Nicolae Bălcescu, comuna Al. Odobescu, Județul Călărași, reclamanta își desfășoară activitatea ca profesor debutant la această școală, la catedra de limba engleză și a depus dosarul pentru a susține examenul de definitivat în luna august 2011. La o examinare sumară a legalității notei contestate, se reține că este afectată prezumția de legalitate a acesteia în ceea ce o privește pe reclamantă, în raport de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 128/1997 care prevăd că definitivarea în învățământ se poate obține de către personalul didactic de predare care îndeplinește condițiile de studii prevăzute la art. 7 și care are un stagiu de cel puțin 2 ani la catedră, având în această perioadă funcția de bază în învățământ.

Astfel, prima condiție se referă la absolvirea, cu examen de licență ori examen de absolvire a unei instituții de învățământ superior sau a unui colegiu pedagogic de profilul postului. Instanța a constatat că reclamanta își desfășoară activitatea ca profesor, ceea ce înseamnă că a fost recunoscută valabilitatea diplomei sale de licență, care face dovada îndeplinirii condițiilor de studii cerute pentru participarea la examenul de definitivat și față de îndeplinirea și a celei de-a doua condiții referitoare la un stagiu de cel puțin 2 ani la catedră, cu funcția de bază în învățământ, este lipsită de fundament legal decizia de a nu permite participarea acesteia la examenul de definitivat, decizie la care se ajunge prin aplicarea notei ce face obiectul cauzei.

Referitor la susținerile părților privind autorizarea specializării urmată de reclamantă, respectiv dacă aceasta vizează doar forma de învățământ zi sau și forma de învățământ FR, Curtea constată că acestea pot fi analizate în cadrul acțiunii având ca obiect anularea notei, instanța care soluționează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunța asupra legalității actului administrativ, ci asupra aparenței de legalitate a acestuia. In consecință, instanța nu are de stabilit în speță dacă era autorizată forma de învățământ FR la specializarea limba și literatura română din cadrul Universității „Spiru Haret" București, ci are de analizat prezumția de legalitate a actului în temeiul căruia reclamanta, care deține o diplomă de licență, nu i se permite susținerea examenului de definitivat.

În condițiile în care diploma de licență este valabilă, nefiind anulată de o instanță de judecată, ea își produce pe deplin efectele, dând dreptul reclamantei să participe la examen. In ceea ce privește paguba iminentă, se constată că suspendarea executării se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul ar fi anulat prin hotărâre judecătorească. Curtea apreciază că și această condiție este îndeplinită, punerea în executare a notei având drept consecință imposibilitatea reclamantei de a susține, pentru al doilea an consecutiv, examenul de definitivat în învățământ.

Promovarea acestui examen este importantă nu doar din punct de vedere al salarizării, reclamanta având o speranță legitimă că prin participarea la examen, în cazul promovării va obține drepturi salariale mai mari, dar și pentru că de la data definitivării începe să curgă termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 128/1997 pentru înscrierea la examenul de acordare a gradului didactic II. Neparticiparea reclamantei la examenul de definitivat la sesiunea august 2011 o privează de posibilitatea de a obține drepturi salariale într-un cuantum mărit și îi amână cu un an posibilitatea de a participa la examenul de acordare a gradului didactic II, Curtea apreciind că aceste consecințe sunt de natură să justifice reținerea iminenței producerii unei pagube.

3. Recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond invocând ca prim motiv de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportat la respingerea de către instanță a excepției inadmisibilității cererii de suspendare a adresei nr. 48259/DGJC din 14 octombrie 2010, în sensul că dându-i o interpretare greșită i-a schimbat natura juridică. Recurentul a arătat că instanța de fond a apreciat natura juridică a notei nr. 48259/DGJC din 14 octombrie 2010 prin prisma conținutului și efectelor produse de Nota nr. 1138/42/2010, fără a avea în vedere însă că asupra acestei din urmă note Înalta Curte s-a pronunțat prin decizia nr. 2975 din 24 mai 2011 în dosarul nr. 1138/42/2010, în sensul că nu este un act administrativ.

Recurentul a arătat că instanța de fond a pronunțat o sentință lipsită de temei legal, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în mod nelegal au fost îndepărtate apărările referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor și formelor de învățământ. S-a susținut că modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, iar conform acestor acte normative, formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică, legalitate a procedurilor confirmată de instanțele judecătorești, invocându-se în acest sens, decizia nr. 4726 din 29 octombrie 2009 a Înaltei Curți.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat faptul că recursul este tardiv. In conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată recurentului-pârât la data de 9 august 2011, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 18 august 2011, cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

In aceste condiții, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul defipt de lege. Văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata tardiv declarat recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 4312 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca tardiv declarat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.