ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5110/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

I.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, în nume propriu și în calitate de

reprezentant al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice,

Dezvoltării Tehnologice și Inovării, precum și al Consiliului Național de

Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Autoritatea

Națională pentru Cercetare Științifică, suspendarea executării Hotărârii

Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice,

și Inovării nr. 162/2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei având ca obiect solicitarea de anulare a actului contestat.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este angajată a Universității din Oradea, în calitate de

conferențiar universitar la Facultatea de Inginerie Energetică și Management

Industrial, Departamentul de Inginerie și Management Industrial în Textile și

Pielărie, obținând postul didactic de conferențiar universitar în anul 2005, ca

urmare a promovării unui concurs organizat în baza metodologiei reglementate de

Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4822/2004.

Prin hotărârea

contestată, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării

Tehnologice, și Inovării a stabilit, sancționarea reclamantei, în temeiul art.

14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea

științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, dispunând următoarele:

- retragerea tuturor

lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art.

14 lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea

științifică, dezvoltarea tehnologică, și inovare;

- retragerea titlului

didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr.

206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică

și inovare;

- desfacerea

disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr.

206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea

tehnologică și inovare.

Reclamanta a susținut

că, în speță, cererea de suspendare a efectelor actului juridic atacat

îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004.

Astfel, a arătat că

Hotărârea nr. 162/2012 este lovită de nulitate absolută, fiind adoptată cu

încălcarea regulilor imperative de competență, prevăzute de art. 4

2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea

științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, modificată și completată,

precum și de art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind

aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de

Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării. A mai

susținut că nelegalitatea actului este atrasă și de nerespectarea dreptului său

la apărare și a încălcării procedurii de analiză a cazurilor deduse

soluționării consiliului, reglementată de art. 30 din Ordinul nr. 5735/2011.

A invocat reclamanta

și prescripția dreptului autorității pârâte de a constata și aplica sancțiunile

prevăzute de art. 14 lit. b), e), g) din Legea nr. 206/2004, precum și

încălcarea principiului unicității sancțiunii prevăzute de art. 249 alin. (2)

din C. muncii, aplicabil și raporturilor juridice de muncă ale personalului

didactic.

În fine, a precizat

reclamanta că sancțiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004

privind retragerea titlului de conferențiar universitar este neîntemeiată,

deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între lucrarea apreciată ca

plagiată și obținerea postului de conferențiar universitar, fiind, pe de altă

parte, satisfăcute cerințele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de

Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4822/2004.

Sub aspectul

prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a argumentat că sancțiunile stabilite

de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării

Tehnologice și Inovării sunt de natură să îi producă grave prejudicii

materiale, în condițiile în care, prin efectul lor, reclamanta va fi privată de

dreptul de a profesa în învățământul superior și de a-și exercita prerogativele

postului de conferențiar universitar, legal obținut în urma unei activități

științifice și didactice îndelungate, în mediul academic național, aspect la

care se adaugă și cheltuielile procesuale pe care va fi nevoită să le suporte

cu litigiile având ca obiect anularea actelor de punere în aplicare a celor 3

(trei) sancțiuni stabilite prin hotărârea în discuție.

formulate în cauză

Prin întâmpinare,

pârâta Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică a invocat excepția

lipsei calității procesual pasive a Autoritatea Națională Pentru Cercetare

Științifică și a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala.

La rândul său,

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat

excepția prematurității acțiunii, arătând că până la momentul promovării

cererii de suspendare nu au fost aplicate reclamantei nici una dintre

sancțiunile prevăzute în raport, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

293/CA/2012-PI din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția

prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și a respins acțiunea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată

împotriva unei părți care nu are calitate procesuală pasivă, respingând ca

nefondată și cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele

prevăzute cumulativ de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării actelor administrative.

A arătat instanța

fondului că aspectele de nelegalitate învederate în cererea de suspendare sunt

aspecte ce vizează exclusiv fondul litigiului și nicidecum împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, ce pot fi invocate în cadrul unei cereri de

suspendare.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, s-a reținut că, reglementând

instituția suspendării executării actului administrativ prin art. 14 din Legea

nr. 554/ 2004, legiuitorul a dorit să-l apere pe cel ce se consideră vătămat

într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva unei pagube care cu

greu ar putea fi acoperită, chiar și în condițiile în care actul administrativ

ar fi anulat, ceea ce în speță nu este cazul.

Curtea a respins

excepția prematurității acțiunii cu motivarea că nepunerea în executare a

hotărârii nu determină prematuritatea atacării ei, în condițiile în care de la

momentul adoptării hotărârii atacate aceasta este susceptibilă de a produce

efecte juridice.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Cercetare

Științifică a fost apreciată ca întemeiată, reținându-se că aceasta nu este

emitentul actului administrativ în litigiu, iar conform dispozițiilor art. 323

alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 1/2011 răspunderea juridica pentru

hotărârile Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării

Tehnologice și Inovării revine Ministerului Educației, Cercetării Tineretului

și Sportului.

Ca urmare, excepțiile

și apărările acestei pârâte nu au mai fost analizate de către instanța de fond.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 293/CA/2012-PI a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta I.D.S.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin

motivele de recurs înfățișate în contextul unor ample considerațiuni teoretice

referitoare la principiul legalității actelor administrative, întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că

instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 14 și 15 din Legea nr.

554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă.

Recurenta a susținut

că, în cazul său, contrar celor stabilite prin sentința atacată, cerința

cazului bine justificat este îndeplinită prin indiciile puternice de

nelegalitate ce afectează Hotărârea nr. 162/2012, fiind totodată întrunită și

condiția pagubei iminente.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul nu este

fondat.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale

incidente Înalta Curte observă că nu subzistă motivele de nelegalitate susținute,

circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare

expuse.

Cu titlu prealabil,

Înalta Curte constată că prin motivele de recurs succint înfățișate,

recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale, raportat la soluția primei

instanțe, prezentând, cu precădere, considerațiuni cu caracter general, vizând

principiul legalității actelor administrative și la măsura suspendării actelor

administrative.

Analizând hotărârea

atacată potrivit art. 304

1

C. proc. civ., prin prisma cererii

reclamantei de suspendare a executării Hotărârii nr. 162/2012 a Consiliului

Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării

și a probatoriului existent la dosar, astfel cum rezultă din expunerea

rezumativă de mai sus, Înalta Curte apreciază că în mod legal și cu justa

interpretare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată,

a respins prima instanță solicitarea astfel formulată.

Argumentele

înfățișate de instanța de fond sunt împărtășite și de instanța de recurs, în

condițiile în care, în practica Înaltei Curți în această materie, în mod

constant s-a reținut că pentru a înlătura, chiar și numai temporar, regula

executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea

acestuia, instanța nu poate aprecia asupra unei atare măsuri decât prin

raportare la probele administrate în cauză. Acestea trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza,

pe fond, conținutul actului administrativ.

Raportat la

considerațiunile teoretice de mai sus, apreciind că recurenta-reclamantă nu a

demonstrat nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin cererea de

recurs, acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a

crea, prima facie, îndoiala serioasă în privința legalității actului atacat, în

sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, limitându-se la simpla afirmare a

pretinsei nelegalități, Înalta Curte reține așadar netemeinicia criticilor

vizând greșita interpretare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr.

554/2004, republicată.

Întrucât textele de

lege sus arătate impun îndeplinirea cumulativă a cerințelor conținute, în mod

evident, neîntrunirea uneia dintre acestea, respectiv a cazului bine

justificat, după cum s-a menționat deja, conduce la soluția statuată și prin

sentința atacată, respectiv aceea a respingerii solicitării de suspendare a

executării actului administrativ indicat în acțiunea de față.

Cu titlu subsidiar,

Înalta Curte arată că de altfel, nici cu privire la cerința prevenirii pagubei

iminente, nu au fost administrate de către recurenta-reclamantă, dovezi, în

fața primei instanțe, mai cu seamă că, în lipsa raportării la punerea în

executare a actului atacat, până la data soluționării cauzei, nu pot fi primite

ca deplin relevante și suficiente doar simplele afirmații ale recurentei în

sensul că punerea în executare a actelor contestate este de natură să-i

provoace importante pagube de ordin material, și nu numai.

În considerarea

argumentelor arătate, urmează așadar ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. să fie respins ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de I.D.S. împotriva Sentinței civile nr. 293/CA/2012-PI din 1

octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS