Decizia nr. 5110/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății, Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta I.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, precum și al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare și Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, suspendarea executării Hotărârii Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice, și Inovării nr. 162/2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect solicitarea de anulare a actului contestat. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajată a Universității din Oradea, în calitate de conferențiar universitar la Facultatea de Inginerie Energetică și Management Industrial, Departamentul de Inginerie și Management Industrial în Textile și Pielărie, obținând postul didactic de conferențiar universitar în anul 2005, ca urmare a promovării unui concurs organizat în baza metodologiei reglementate de Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4822/2004. Prin hotărârea contestată, Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice, și Inovării a stabilit, sancționarea reclamantei, în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, dispunând următoarele: - retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14 lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică, și inovare; - retragerea titlului didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare; - desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. Reclamanta a susținut că, în speță, cererea de suspendare a efectelor actului juridic atacat îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, a arătat că Hotărârea nr. 162/2012 este lovită de nulitate absolută, fiind adoptată cu încălcarea regulilor imperative de competență, prevăzute de art. 4 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, modificată și completată, precum și de art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării. A mai susținut că nelegalitatea actului este atrasă și de nerespectarea dreptului său la apărare și a încălcării procedurii de analiză a cazurilor deduse soluționării consiliului, reglementată de art. 30 din Ordinul nr. 5735/2011. A invocat reclamanta și prescripția dreptului autorității pârâte de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 lit. b), e), g) din Legea nr. 206/2004, precum și încălcarea principiului unicității sancțiunii prevăzute de art. 249 alin. (2) din C. muncii, aplicabil și raporturilor juridice de muncă ale personalului didactic. În fine, a precizat reclamanta că sancțiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferențiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între lucrarea apreciată ca plagiată și obținerea postului de conferențiar universitar, fiind, pe de altă parte, satisfăcute cerințele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 4822/2004. Sub aspectul prevenirii unei pagube iminente, reclamanta a argumentat că sancțiunile stabilite de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării sunt de natură să îi producă grave prejudicii materiale, în condițiile în care, prin efectul lor, reclamanta va fi privată de dreptul de a profesa în învățământul superior și de a-și exercita prerogativele postului de conferențiar universitar, legal obținut în urma unei activități științifice și didactice îndelungate, în mediul academic național, aspect la care se adaugă și cheltuielile procesuale pe care va fi nevoită să le suporte cu litigiile având ca obiect anularea actelor de punere în aplicare a celor 3 (trei) sancțiuni stabilite prin hotărârea în discuție.

Întâmpinările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Autoritatea Națională Pentru Cercetare Științifică și a solicitat respingerea acțiunii față de această instituție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala. La rândul său, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că până la momentul promovării cererii de suspendare nu au fost aplicate reclamantei nici una dintre sancțiunile prevăzute în raport, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 293/CA/2012-PI din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei părți care nu are calitate procesuală pasivă, respingând ca nefondată și cererea de suspendare formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative. A arătat instanța fondului că aspectele de nelegalitate învederate în cererea de suspendare sunt aspecte ce vizează exclusiv fondul litigiului și nicidecum împrejurări legate de starea de fapt și de drept, ce pot fi invocate în cadrul unei cereri de suspendare. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a pagubei iminente, s-a reținut că, reglementând instituția suspendării executării actului administrativ prin art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, legiuitorul a dorit să-l apere pe cel ce se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, împotriva unei pagube care cu greu ar putea fi acoperită, chiar și în condițiile în care actul administrativ ar fi anulat, ceea ce în speță nu este cazul. Curtea a respins excepția prematurității acțiunii cu motivarea că nepunerea în executare a hotărârii nu determină prematuritatea atacării ei, în condițiile în care de la momentul adoptării hotărârii atacate aceasta este susceptibilă de a produce efecte juridice. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică a fost apreciată ca întemeiată, reținându-se că aceasta nu este emitentul actului administrativ în litigiu, iar conform dispozițiilor art. 323 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 1/2011 răspunderea juridica pentru hotărârile Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării revine Ministerului Educației, Cercetării Tineretului și Sportului. Ca urmare, excepțiile și apărările acestei pârâte nu au mai fost analizate de către instanța de fond.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 293/CA/2012-PI a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta I.D.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin motivele de recurs înfățișate în contextul unor ample considerațiuni teoretice referitoare la principiul legalității actelor administrative, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat și paguba iminentă. Recurenta a susținut că, în cazul său, contrar celor stabilite prin sentința atacată, cerința cazului bine justificat este îndeplinită prin indiciile puternice de nelegalitate ce afectează Hotărârea nr. 162/2012, fiind totodată întrunită și condiția pagubei iminente.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente Înalta Curte observă că nu subzistă motivele de nelegalitate susținute, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs succint înfățișate, recurenta-reclamantă nu a formulat critici punctuale, raportat la soluția primei instanțe, prezentând, cu precădere, considerațiuni cu caracter general, vizând principiul legalității actelor administrative și la măsura suspendării actelor administrative. Analizând hotărârea atacată potrivit art. 304 1 C. proc. civ., prin prisma cererii reclamantei de suspendare a executării Hotărârii nr. 162/2012 a Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării și a probatoriului existent la dosar, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de mai sus, Înalta Curte apreciază că în mod legal și cu justa interpretare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată, a respins prima instanță solicitarea astfel formulată. Argumentele înfățișate de instanța de fond sunt împărtășite și de instanța de recurs, în condițiile în care, în practica Înaltei Curți în această materie, în mod constant s-a reținut că pentru a înlătura, chiar și numai temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia asupra unei atare măsuri decât prin raportare la probele administrate în cauză. Acestea trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond, conținutul actului administrativ. Raportat la considerațiunile teoretice de mai sus, apreciind că recurenta-reclamantă nu a demonstrat nici prin cererea de chemare în judecată și nici prin cererea de recurs, acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea, prima facie, îndoiala serioasă în privința legalității actului atacat, în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, limitându-se la simpla afirmare a pretinsei nelegalități, Înalta Curte reține așadar netemeinicia criticilor vizând greșita interpretare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. Întrucât textele de lege sus arătate impun îndeplinirea cumulativă a cerințelor conținute, în mod evident, neîntrunirea uneia dintre acestea, respectiv a cazului bine justificat, după cum s-a menționat deja, conduce la soluția statuată și prin sentința atacată, respectiv aceea a respingerii solicitării de suspendare a executării actului administrativ indicat în acțiunea de față. Cu titlu subsidiar, Înalta Curte arată că de altfel, nici cu privire la cerința prevenirii pagubei iminente, nu au fost administrate de către recurenta-reclamantă, dovezi, în fața primei instanțe, mai cu seamă că, în lipsa raportării la punerea în executare a actului atacat, până la data soluționării cauzei, nu pot fi primite ca deplin relevante și suficiente doar simplele afirmații ale recurentei în sensul că punerea în executare a actelor contestate este de natură să-i provoace importante pagube de ordin material, și nu numai. În considerarea argumentelor arătate, urmează așadar ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins ca nefondat recursul de față.