ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 255/2023

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta A., Facultatea de Drept a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național de Etica a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, Ministerul Educației și Cercetării, B., anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul National de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, precum și a Răspunsului nr. x/04.04.2019 al Ministerului Cercetării și Inovării la plângerea prealabilă formulata de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1284 din 24 noiembrie 2020, a admis cererea formulată de reclamanta A., Facultatea de Drept, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, Ministerul Educației și Cercetării și B., a dispus anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării și a răspunsului nr x/4.04.2019 al Ministerului Cercetării și Inovării la plângerea prealabilă formulată de reclamantă și, în consecință și a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către pârâta B. împotriva Hotărârii nr 1/17.12.2015 emisă de Comisia de Etică a A. și a raportului nr. x/15.12.2015 emis de Comisia de analiză din cadrul A..

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâții B. și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au declarat recurs.

Recursurile sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenta-pârâtă B., în motivarea recursului arată că prin sentința recurată au fost interpretate și aplicate în mod greșit dispozițiile art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, care, definind noțiunea de plagiat, stabilesc și cerințele obligatorii pentru incidența unei asemenea fapte, respectiv: "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală;" (n.n. versiunea textului în vigoare la data săvârșirii pretinsei acțiuni de plagiat).

În opinia sa, întregul raționament dezvoltat de către judecătorul fondului se circumscrie noțiunii de culpă, sub forma neglijenței, iar nu a intenției directe. Aceasta deoarece, toate aceste argumente converg către următoarea teza: deși existau anumiți factori în raport de care ar fi putut afla de publicarea lucrării în anul 2008, nu a depus toate diligentele pentru a verifica acest aspect, motiv pentru care nici nu a prevăzut rezultatul folosirii respectivei lucrări, deși trebuia să-l prevadă.

Astfel, din întreaga motivare dezvoltată și evidențiată prin sentință, în analiza formei de vinovăție, se desprinde concluzia că judecătorul fondului a reținut săvârșirea faptei de plagiat din culpă (neglijență), contrar prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, care stabilesc necesitatea comiterii unei asemenea acțiuni cu intenție directă, în sens contrar neputând subzista un plagiat.

Pretinsa faptă de plagiat nu poate fi justificată pe baza unor considerente ce țin de culpă, ca forma de vinovăție, ci doar prin prisma intenției directe.

Recurenta mai susține greșita aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004, în contextul încălcării principiului de drept privind neretroactivitatea legii civile, deoarece pretinsa faptă de plagiat a fost săvârșită la data de 03.02.2011, atunci când a fost publicată lucrarea despre care se susține că este un act de plagiat, iar dispozițiile reținute de instanța de fond, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) au fost adoptate prin O.U.G. nr. 28/2011, act normativ în vigoare începând cu data de 05.09.2011, deci ulterior așa-zisei fapte de plagiat.

Față de aceste împrejurări și luând în considerare principiul neretroactivității legii civile, este indiscutabil că reținerea acestor norme de drept material în motivarea hotărârii a fost realizată cu încălcarea prevederilor privind aplicarea legii civile în timp, determinând astfel o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 206/2004.

Astfel, câtă vreme Legea nr. 206/2004, în forma în vigoare la data comiterii așa-zisului plagiat, nu reglementează noțiunile de "autor" și "coautor", recurenta consideră că se impune verificarea și aplicarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe (tot varianta corespunzătoare acelui moment). În acest sens, relevanță juridică din această perspectivă prezintă dispozițiile art. 3 alin. (1) și (5) alin. (1).

De asemenea, recurenta mai precizează că a colaborat cu persoanele care sunt nominalizate pe lista autorilor, contribuția sa intelectuală fiind confirmată chiar de către autorul principal al lucrării. Lipsa identificării exprese într-o asemenea calitate nu este în măsură să determine o altă concluzie, câtă vreme materialul probator administrat atestă aportul la realizarea lucrării din anul 2008, existând o declarație dată în acest sens de către C. cu mult timp înainte de existenta prezentului litigiu.

Fără a mai relua argumentele în virtutea cărora un act sau fapt juridic nu poate fi analizat și/sau sancționat din perspectiva unor reglementări viitoare, ci doar a acelora prevăzute de legea în vigoare la data săvârșirii/producerii lor, recurenta arată că și art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004, a intrat în vigoare după momentul pretinsului act de plagiat, mai exact la data de 5 septembrie 2011.

3.2. Recurentul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în motivarea recursului, arată că nu este emitentul Hotărârii nr. 18/14.02.2019, hotărârea fiind emisă de către Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării.

Recurentul-pârât arată că nu are competența de a interveni pe fondul Hotărârii sau a Raportului, deoarece aceste documente sunt întocmite de către membrii CNECSDTI care sunt specialiști, experți, cadre didactice universitare cu pregătire profesională în domeniu specific cauzei respective. O intervenție pe aceste documente ar echivala cu anularea concluziilor formulate de către aceste persoane de specialitate.

Instanța de fond nu a reținut că, potrivit art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, "plagiatul" la data săvârșirii faptei considerate drept plagiat este definit ca fiind "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală", pe când Raportul comisiei de analiză al A. reține fapta de plagiat conform prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 în forma actualizată prin Ordonanța Guvernului nr. 28 din 31.08.2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, potrivit cărora plagiatul reprezintă "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale."

Or, după cum rezultă din probatoriu, pârâta B. a avut o contribuție determinantă la lucrarea din anul 2008, astfel încât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, situație care nu a fost analizată de către instanță la pronunțarea soluției.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurentul-pârât Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, solicitând admiterea recursului recurentei intimate B., astfel cum a fost formulat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza și răspunde prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea Hotărârii nr. 18/14.02.2019 emisă de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologiei și Inovării și a răspunsului nr. x/4.04.2019 al Ministerului Cercetării și Inovării la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, prin care s-a aprobat Raportul Final nr. x/14.02.2019 privind soluționarea contestației la Hotărârea nr 1/17.12.2015 emisă de Comisa de Etică a A. și Raportul nr. x/15.12.2015, conform Anexei 1 care este parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prin Raportul Final nr x/14.02.2019 privind soluționarea contestației la Hotărârea nr. 1/17.12.2015 emisă de Comisa de Etică a A. și Raportul nr x/15.12.2015 și Raportul nr. x/15.12.2015, contestație introdusă de reclamantă prin sesizarea înregistrată la CNECSDTI cu nr. x/1.02.2016, conexată cu adresele/sesizările 137, 371, 372, 415, 416 și 421 s-a admis contestația, s-a infirmat existența abaterii de plagiat și s-a dispus revocarea Raportului nr. x/15.12.2015.

Prin Hotărârea nr. 1/17.12.2015, Comisia de Etica si Deontologie Profesională a A. a constatat săvârșirea de către reclamantă a unor abateri grave de la normele de bună conduită în cercetarea științifică și activitatea universitară, prin plagierea evidentă a unei lucrări științifice, fiind stabilită sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, prevăzută de art. 318 lit. e) din Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, coroborat cu art. 11

1

lit. f) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, cu modificările și completările ulterioare, precum și retragerea lucrării publicată prin încălcarea normelor de bună conduită, conform art. 11

1

lit. b) din Legea nr. 206/2004.

Curtea de Apel a admis acțiunea recurentei și, pe cale de consecință, a respins contestația formulată de pârâtă formulată împotriva Hotărârii nr. 1/17.12.2015 emisă de Comisia de Etică a A. și a raportului nr. x/15.12.2015 emis de Comisia de analiză din cadrul A..

Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de instanța de fond, pentru considerentele în continuare arătate.

După cum rezultă din cererea de recurs, pe de o parte, recurenta interpretează considerentele sentinței recurate ca referindu-se la reținerea unei fapte din plagiat comisă din culpă, iar pe de altă parte critică considerentele susținând că ar încălca art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 care se referă la modalitatea de vinovăție a intenției.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că plagiatul se poate comite fie din intenție directă, fie din intenție indirectă, neexistând nici o dispoziție legală în Legea nr. 206/2004 care să legitimeze afirmația precum că doar intenția directă ar putea caracteriza plagiatul.

Interpretarea dată de recurentă considerentelor din sentința recurată nu poate fi reținută, raționamentul primei instanțe fiind clar în sensul că s-a reținut săvârșirea faptei de plagiat cu intenție, ceea ce corespunde laturii subiective a faptei de plagiat.

De asemenea, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind pretinsa aplicare a art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile este nefondat și nu poate fi primit.

Recurenta consideră că plagiatul ar fi fost comisă la data de 03.02.2011, astfel că instanța de fond în mod greșit i-a înlăturat apărarea privind pretinsa contribuție adusă la redactarea lucrării originale publicată în 2008, aplicând art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 în forma dată prin O.G. nr. 28/2011 intrată în vigoare începând cu data de 05.09.2011.

Or, în lucrarea supusă analizei, comisia a remarcat că nu se prevede o reeditare a lucrării presupuse a fi plagiate, iar lucrarea plagiată nu este citată în lucrarea analizată.

Pe de alta parte, prin Hotărârea Comisiei de etică nr. 1/17.12.2015 pentru aprobarea raportului Comisiei de analiză, s-a reținut că lucrarea a fost publicată fără a avea o indicație în sensul în care ar reprezenta o reeditare a vreunei alte lucrări, respectiv a lucrării publicate anterior sub titlul "Drept civil. Dreptul la moștenire".

Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal s-a apreciat că plagiatul a fost dovedit prin identitatea de conținut între cele două lucrări supuse comparării și nerespectarea de către contestatoare a obligației de indicare a surselor originale.

Înalta Curte apreciază că și susținerile recurentei-reclamante referitoare la nesocotirea principiului neretroactivității, sunt neîntemeiate.

Competența CNECSDTI de a hotărî sancțiunea în privința abaterilor de la buna conduită in cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare este definită de art. 7 lit. f) și f) indice 1 din Legea 206/2004.

De asemenea, conform art. 4, lit. e) din Regulamentul său de funcționare, CNECSDTI emite hotărâri cu privire la cazurile pe care le analizează și în cazul în care au fost constatate abateri, numește persoana sau persoanele fizice și/sau juridice vinovate de respectivele abateri și stabilește sancțiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii.

Potrivit art. 4 lit. b) din Legea 206/2004 cu modificările și completările sale, la momentul săvârșirii presupusei fapte de plagiat, respectiv în data de 03.02.2011, plagiatul reprezenta: "însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație personală".

Raportul comisiei de analiză URA reține fapta de plagiat conform prevederilor art. 4 lit. d) din Legea 206/2004 în forma în vigoare începând cu 5.09.2011, respectiv "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice, extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale".

Autoplagiatul reprezintă "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiași sau acelorași autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale".

Conform art. 2 indice 1, alin. (2), în forma în vigoare în prezent a Legii 206/2004 plagiatul și autoplagiatul reprezintă abateri de la normele de bună conduită prevăzute la art. 2 lit. b), respectiv "norme de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică", în varianta în vigoare la momentul săvârșirii faptelor (3.02.2011), plagiatul reprezenta o abatere de la buna-conduită în activitatea de cercetare dezvoltare.

Prin urmare, Înalta Curte reține că nu pot fi primite criticile formulate pe acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării este neîntemeiată având în vedere că în prezenta cauză a fost dedus judecății și actul administrativ (răspunsul MCID nr. 1345/04.04.2019) emis de către recurentul MCID, în calitate de autoritate ierarhic superioară investită cu soluționarea plângerii prealabile formulată în etapa recursului ierarhic.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate și va obliga recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți B. și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împotriva sentinței civile nr. 1284 din 24 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta-pârâtă B. la plata sumei de 5.889,91 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A.-Facultatea de Drept.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.