ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2022

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, la data de 07.06.3018, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâții Ministerul Cercetării și Inovării și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, solicitând anularea în totalitate atât a Hotărârii nr. 1/20 noiembrie 2017, emisă de CNECSDTI prin care se aprobă Raportul final nr. x/20.11.2017 privind soluționarea sesizării înregistrată la CNECSDTI cu nr. x/05.01.2017, cât și a Raportului final - Anexa 1, parte integrantă din hotărârea sus-menționată.

Prin sentința nr. 84 din 7 martie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării și Inovării și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării și cu intervenientul D..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții C. și B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 8 C. proc. civ.. Împotriva aceleași sentințe a declarat recurs și reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs vor fi indicate și analizate în cuprinsul considerentelor prezentei decizii.

Intimatul C.N.E.C.S.D.T.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, față de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Intimatul D. a invocat excepția nulității recursurilor, pentru faptul că motivele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, hotărârea primei instanțe fiind legală.

În ceea ce privește excepția nulității recursurilor, Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În speță, se constată că în cuprinsul cererii de recurs recurenții reclamanți au indicat anumite aspecte care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. astfel că instanța de control judiciar poate trece la analiza incidenței acestora, urmând a fi apreciată pertinența acestora, în funcție de dezvoltarea motivelor invocate.

Față de cele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității în baza prev. art. 489 alin. (2) C. proc. civ..

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează.

Recursul declarat de recurentul reclamant A., bazat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., este nefondat.

Primul motiv indicat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținându-se că a fost nelegal administrată proba cu expertiză, care este lovită de nulitate.

Recurentul critică încheierea de ședință din data de 10.12.2018 prin care instanța de fond a considerat că este necesar a se depune un punct de vedere de către specialiștii desemnați, apreciind că se impune anularea actului de procedură privind numirea specialiștilor în cauză, cu încălcarea prevederilor art. 330 alin. (4) cu raportare la art. 331 C. proc. civ.

De asemenea, susține nulitatea absolută a actului de procedură aferent administrării expertizei reprezentat de punctul de vedere emis de către dl. Profesor dr. E., încuviințat de către prima instanță prin aceeași încheiere de ședință.

Instanța de recurs nu va analiza criticile învederate în cadrul acestui motiv de recurs întrucât excedează cadrului procesual fixat chiar de către recurenții reclamanți.

Aspectele criticate de recurent vizează cuprinsul încheierii de ședință din data de 10.12.2018 și nu sentința recurată.

Recursul a fost declarat exclusiv împotriva sentinței nr. 84/07.03.2019, nefiind promovat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2018, astfel că modul de soluționare a cererilor prin acest act procedural nu constituie obiectul recursului pendinte, instanța de recurs nefiind învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii, în condițiile în care prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 494 C. proc. civ. C. proc. civ. dispun că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Textul face referire la toate încheierile premergătoare și nu doar la cele interlocutorii sau preparatorii astfel recurentul trebuia să declare recurs și împotriva încheierii de ședință, contrar susținerilor sale din răspunsul la întâmpinare.

Recurentul nu a înțeles să recureze încheierea de ședință pe care o critică prin intermediul cererii de recurs declarate împotriva sentinței astfel că încheierea prin care s-a apreciat asupra probelor solicitate nu constituie obiect al prezentului recurs și, în consecință, nu se poate analiza legalitatea acesteia, în lipsa declarării căii de atac.

Mai mult, nulitatea invocată de către recurent este relativă astfel că invocarea acesteia implică dovedirea unei vătămări or, acesta nu a invocat o vătămare rezultă din modul de numire a experților în fața instanței de fond și nu a dovedit o eventuală vătămare. De asemenea, potrivit prevederilor art. 178 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea relativă trebuie invocată la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea sau la termenul imediat următor dacă partea nu este prezentă.

La judecata cauzei în fond, recurentul nu a invocat o astfel de neregularitate, optând pentru invocarea în cadrul căii de atac promovate, în condițiile în care nu a înțeles să declare recurs împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2018.

Recurentul nu a solicitat în fața primei instanțe revocarea expertului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 332 alin. (1) C. proc. civ. astfel că nu se impune nulitatea raportului formulat.

De altfel, prima instanță s-a bazat, în pronunțarea soluției, pe coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză și nu doar pe opinia Prof. dr. E..

În consecință, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs constă în susținerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8) și, de asemenea conține argumente contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Referitor la procedura de investigare a plagiatului în fața Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), susține că a fost nelegal desfășurată întrucât nu au fost audiați cu privire la fapta ce li s-a imputat, la întocmirea Raportului nu au participat experți specializați, nu a existat vreun raport comparativ al celor două lucrări de către specialiști în domeniu, membrii Comisiei care a decis cu privire la plagiat nefiind de specialitate.

În ceea ce privește cadrul legal incident, în mod corect prima instanță a avut în vedere prevederile Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 211/19.04.2017, act ce era în vigoare la data pronunțării Hotărârii contestate, nr. 1/20.11.2017 și a raportului final aferent.

De altfel, aspectele legate de funcționarea Consiliului de etică în perioada ianuarie 2017- noiembrie 2017 nu au fost invocate prin acțiunea introductivă astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară prin intermediul căii extraordinare a recursului, potrivit prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Ca și procedură, a fost constituit un grup de lucru format din 3 experți iar în nota finală a raportului nr. x/20.11.2017 se menționează că, la baza întocmirii au stat și opiniile exprimate de către membrii CNECSDTI anterior, având în vedere că analizarea cererii a început în baza mandatului lor.

Nu sunt motive de nelegalitate ale actelor contestate din perspectiva susținută de către recurent întrucât au fost emise sub imperiul actelor normative în vigoare la data emiterii lor, normele de procedură fiind de imediată aplicare astfel că prima instanță a analizat respectarea prevederilor legale ce au stat la baza emiterii actelor administrative litigante, și nu raportat la dispoziții legale abrogate care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată.

În cauză au fost respectate prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare și ale Ordinului nr. 211/2017 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, având în vedere că CNECSDTI în componența actuală și-a început activitatea odată cu intrarea în vigoare a respectivului Ordin și, în consecință, este evident faptul că se impuneau a fi respectate dispozițiile procedurale incluse în actul normativ intrat în vigoare, contrar susținerilor recurentului.

De altfel, nu există nicio prevedere în cuprinsul Ordinului nr. 5712/2016 care să prevadă obligativitatea audierii recurenților în fața CNECSDTI sau obligativitatea realizării unui raport comparativ al celor două lucrări întrucât dispozițiile art. 23 alin. (3) prevăd posibilitatea audierii și nu obligativitatea audierii persoanelor implicate.

Termenele prevăzute de Legea nr. 206/2004 au caracter de recomandare, nefiind prevăzute sancțiuni pentru nerespectarea acestora.

Cu privire la presupusa lipsă a argumentelor din Raportul final al CNECSDTI, recurentul susține că instanța ar fi trebuit să aibă în vedere ca acesta trebuia să se bazeze pe raportul experților numiți potrivit art. 23 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5712/2016 iar conținutul său ar fi trebuit să respecte prevederile art. 25 din același Regulament.

Cu aceeași argumentație expusă anterior, se apreciază că susținerile recurentului sunt neîntemeiate, fiind construite tot pe dispozițiile Ordinului nr. 5712/2016 care era abrogat la momentul emiterii Hotărârii contestate astfel că, în speță, se constată că prevederile dispozițiilor legale în vigoare la data adoptării Hotărârii în litigiu nu prevedeau o astfel de obligație în sarcina emitentului actului.

Consiliul Național de Etică a analizat situația de fapt pe baza documentelor depuse, suficiente pentru a constatat existența plagiatului, contestația fiind verificată și prin raportare la conținutul lucrării recurenților dar și prin raportare la decizia Comisei de Etică din cadrul UPT și nu raportat la susțineri ulterioare ale părților cu privire la lucrările în discuție.

Componența Consiliului Național de Etică este stabilită prin Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 211/2017 iar punctul de vedere conține preluarea concluziilor exprimate de experții Consiliului, potrivit prevederilor art. 12 și 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 211/2017.

Recurentul invocă greșita aplicare a prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004.

Conform dispozițiilor textului legal invocat, prin plagiat se înțelege "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale".

Recurentul apreciază că judecătorul fondului nu putea trage concluzii pe baza propriilor percepții sau cunoștințe în domeniu întrucât pentru aspectele strict științifice sursa informației și implicit a înțelegerii existenței sau nu a plagiatului nu poate fi decât părerea unui specialist.

Instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, soluția fiind pronunțată pe baza materialului probator administrat în cauză, nefiind emise opinii proprii asupra aspectelor științifice, așa cum încearcă să acrediteze recurentul, în speță fiind administrată proba cu expertiză potrivit prevederilor art. 330 C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a avut în vedere opinia referentului revistei în care a fost publicat articolul, opiniile experților fostului Consiliu Național de Etică, opinia Prof. E. și aspectele reținute de CNECSDTI.

De altfel, prima instanță a efectuat analiza speței astfel cum a fost dedusă judecății chiar de către reclamanți, care au solicitat analiza plagiatului, fiind analizată implicit legalitatea actelor contestate prin prisma existenței plagiatului, în condițiile Legii nr. 206/2004.

În dezacord cu opinia recurentului care apreciază că prevederile Legii nr. 8/1996 exceptează din categoria drepturilor de autor formulele, teoriile, demonstrațiile științifice etc., instanța de recurs consideră că aceste aspecte nu sunt de natură a exclude existența plagiatului, față de noțiunea instituită prin definiția inclusă în art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 care se referă inclusiv la "expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii" care induce concluzia că este aplicabilă și în situațiile în care legislația drepturilor de autor nu prevede protecție.

Articolele au fost analizate în ansamblul lor iar expunerea unor date care aparțin altor autori, fără a fi menționat acest aspect și fără a se face trimitere la sursele originale conduce la concluzia săvârșirii unui plagiat, fiind obligatorie citarea de fiecare dată când există o prelucrare dintr-o altă lucrare,

Este irelevantă susținerea recurentului în sensul că intervenientul intimat ar fi preluat în lucrarea sa formule ale altor matematicieni fără să citeze fiecare formulă sau metodă de calcul întrucât lucrarea acestuia nu constituie obiectul analizei în cadrul prezentului dosar.

Susține recurentul faptul că o condiție esențială pe care instanța de fond a ignorat-o este interpretarea condiției privind lipsa citării.

Instanța de fond a reținut că recurenții reclamanți au utilizat pasaje din articolului intimatului intervenient citând referința inițială în cazul propozițiilor 2.1, 2.2 și 2.3, dar nu și în cuprinsul demonstrațiilor ulterioare, respectiv în remarca 4.2 și astfel, este vorba despre o citare incorectă care lasă impresia că rezultatele ar fi fost originale și le-ar aparține exclusiv reclamanților.

Articolul intimatului intervenient a fost citat însă nu de fiecare dată, instanța de fond reținând referatul de specialitate întocmit de Prof. Dr. E. din care a rezultat că recurenții reclamanți au copiat în remarca 4.1. și respectiv în finalul 4.2, relația din finalul teoremei 3.1. a lucrării intervenientului fără a o cita, iar fără această relație niciunul dintre articole nu și-ar atinge scopul propus, adică de a cuantifica energiile solidului rigid.

În acest context s-a apreciat că relația finală din cuprinsul teoremei 3.1. din lucrarea intervenientului trebuia citată de către recurenți care se fac astfel vinovați de plagiat chiar dacă în forma cea mai ușoară, astfel că nu sunt întemeiate susținerile recurentului în sensul că, în hotărârea recurată nu s-ar fi indicat ce parte din lucrare a fost preluată fără citare sau fără indicarea sursei.

Ceea ce s-a reproșat a fost lipsa oricăror referințe la lucrarea intervenientului, în cadrul remarcii 4.2. din articolul recurenților, în concret, la teorema 3.1, și nu modalitatea de citare, astfel că a fost corect aplicat art. 4 din Legea nr. 206/2004 de către judecătorul fondului astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost indicat de către recurent dar fără a se prezenta care sunt motivele contradictorii, dacă există o contradicție între considerente și dispozitiv.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă și contradictorie a hotărârii primei instanțe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde la argumentele prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (și) "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Argumentele prezentate în justificarea soluției pronunțate nu evidențiază nici o contradicție în raționamentul primei instanțe.

În conformitate cu jurisprudența CEDO, chiar dacă dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale impun instanțelor naționale să-și motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligație nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

În consecință, nu este incident nici acest motive de casare, criticile recurentului fiind nefondate în totalitate.

Recurenții B. și C. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cu prioritate, trebuie precizat faptul că situația de fapt și modul în care instanța analizează și interpretează materialul probator administrat în cauză nu pot constitui obiect de analiză a căii extraordinare de atac a recursului, nefiind circumscrise niciunui motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiții, nu se poate reține ca fiind motiv de casare afirmata împrejurare potrivit căreia instanța de fond ar fi ignorat cunoștințe elementare referitoare la cuantificarea geometrică, astfel că aspectele învederate de recurenți, cuprinse în cadrul punctului I din cererea de recurs intitulat "Analiza detaliată a motivării primei instanțe" nu se încadrează în niciun din motivele de casare astfel cum sunt enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., este evident că nu poate fi reținută incidența acestuia în prezenta speță, raportat la modul în care recurenții au abordat ipoteza prevăzută de acest text legal, care se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Aceștia reproșează judecătorului fondului faptul că nu și-ar fi exercitat prerogativele de control al legalității actelor contestate prin faptul că a încurajat motivarea acestora în cursul judecății, or, aceste aspecte nu au nicio legătură cu motivul de casare invocat.

Acest motiv de recurs are în vedere ipoteza în care are loc o imixtiune a instanței în sfera activității executive sau legislative, ceea ce nu este cazul de față.

Instanța de fond a respectat întocmai limitele cadrului procesual astfel cum a fost învederat chiar de către reclamanți, analizând ceea ce s-a dedus judecății, administrând probe pe care le-a interpretat în vederea reținerii situației de fapt din litigiul pendinte, nefiind vorba despre o suplinire a cercetării pe care ar fi trebuit să o realizeze emitentul actelor, ci de o respectare a cursului procesului civil, astfel cum este reglementat de C. proc. civ.

Faptul că instanța de fond a ajuns la concluzia că, în urma analizării probelor administrate, actele litigioase sunt legale, contrar susținerilor reclamanților, nu poate echivala cu o suplinire sau completare a motivării actelor administrative.

În consecință, nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce se referă la situația în care instanța ar fi pronunțat hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu se poate identifica în cuprinsul cererii de recurs care ar fi prezumtivele reguli încălcate de către judecătorul fondului, în condițiile în care construcția juridică și argumentația recursului are în vedere, în cea mai mare parte, situația de fapt și modul în care instanța a interpretat probele administrate în cauză, astfel că aspectele învederate excedează acestui caz de casare.

Recurenții au argumentat acest caz de casare prin prisma a patru susțineri: hotărârea recurată ar conține foarte multe mențiuni false/neadevărate; prima instanță nu a răspuns mai multor argumente aduse de reclamanți; nu a solicitat un punct de vedere oficial al revistei în care a fost publicat articolul A1, nu a sancționat refuzul CNECSDTI de a comunica și oferi informații cu privire la numele și calificarea persoanelor care au întocmit raportul.

Aceste aspecte nu au nicio legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind indicată nicio regulă din Cod care ar fi fost, în opinia recurenților, încălcată de prima instanță.

Din toate susținerile recurenților nu se poate reține nicio regulă procedurală care ar fi fost eludată și care ar fi fost eventuala vătămare produsă acestora, nefiind respectate prevederile art. 178 alin. (2) C. proc. civ.

În mod formal, doar unele din aceste susțineri ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-a admis excepția nulității acestui recurs, deși se afla la limita aplicării acestei sancțiuni.

Hotărârea recurată este motivată corespunzător, fiind prezentată situația de fapt reținută în baza materialului probator administrat, motivele de fapt și de drept care au format opinia instanței în pronunțarea soluției, fiind indicate argumentele și considerentele avute în vedere, atât cele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

A fost avut în vedere raportul de specialitate întocmit de Prof. Dr. E. și, de asemenea, s-a reținut concluzia referentului revistei de specialitate.

Faptul că instanța a preluat din apărările intimatului, în susținerea concluziei că sunt legale actele contestate nu are nicio influență asupra calității motivării hotărârii recurate, fiind respectate exigențele textului art. 425 C. proc. civ.

Concluzia la care a ajuns prima instanță este corectă, în sensul că remarca 4.2 din articolul recurenților reclamanți reprezintă o preluare a teoremei 3.1 din articolul intimatului intervenient, fără citare, astfel că nu pot fi reținute ca întemeiate argumentele recurenților care contrazic concluziile referințelor de specialitate ce au evidențiat faptul că teorema 3.1 conține corecția 1/2 formelor, recurenții urmărind, prin întreaga argumentare a cererii de recurs, o reinterpretare a probelor administrate în cauză, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului, ce nu are caracter devolutiv, instanța de recurs rezumându-se la a verifica doar susținerile ce se pot încadra strict, în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

După cum s-a arătat anterior, în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., a fost verificat modul în care reclamanții au preluat teorema 3.1 din articolul publicat de intervenient fără să fie citată, rezultând existența plagiatului și nefiind vorba doar de o dispută de natură științifică, în condițiile în care toate referințele de specialitate, inclusiv referentul revistei de specialitate IJGMMP au evidențiat faptul că teorema 3.1 din articolul publicat de intervenient cuprinde corecția 1/2 formelor, la aceasta referind-se sintagma de "rezultat original".

În acest context a fost înlăturată opinia exprimată de Conf. Univ. Dr. F., în sensul că nu se discută lucrarea intervenientului ci doar articolul publicat de recurenți sub aspectul îndeplinirii obligațiilor acestora de a cita corect datele, concluziile sau teoriile expuse în lucrarea acestuia, astfel că toate aserțiunile legate de lucrarea intervenientului nu au nicio relevanță.

Este lipsit de relevanță motivul pentru care revista nu a retras articolul recurenților iar reluarea unor aspecte legate de corespondență ulterioară dintre recurenți cu editorul revistei nu au nicio legătură cu vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurenților nu se confirmă, întrucât argumentele prezentate în justificarea soluției pronunțate nu evidențiază nici o contradicție în raționamentul primei instanțe.

Referitor la susținerea că Prof. Dr. E. ar fi fost incompatibil, astfel cum s-a arătat în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., aceste aspecte au fost tranșate de către instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 10.12.2018 care nu a fost recurată astfel că acest act procedural nu constituie obiect al recursurilor din cauza de față.

Raportul la care face referire art. 4

2

alin. (7) din Legea nr. 206/2004 este Raportul final care a fost contestat în prezenta cauză și nu un raport de similaritate.

Acest Raport a avut în vedere analiza comparativă a celor două lucrări realizată la nivelul CNECSDTI, corespondența electronică purtată cu redactorul revistei IJGMMP, Decizia Comisiei de Etică din cadrul Universității Politehnice Timișoara iar prevederile din Legea nr. 206/2004 și Ordinul nr. 211/2017 nu fac referire la modul în care se analizează sesizarea de plagiat de către Consiliul Național de Etică.

Nu era necesară întocmirea unui raport de similaritate, așa cum corect a reținut prima instanță, fiind vorba despre două articole reduse ca dimensiune care prezintă formule matematice ce sunt interpretate de softul de detectare a similitudinii ca imagini și excluse din calculul indicelui de similitudine.

Faptul că recurenții nu sunt de acord cu motivarea hotărârii recurate nu poate echivala cu o nemotivare a acesteia.

Cu privire la numele și calitatea persoanelor care au întocmit Raportul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 206/2004, nu există o obligație a CNECSDTI în acest sens, Raportul fiind elaborat de către Consiliul Național de Etică iar componența acestuia este stabilită prin Anexa 2 la Ordinul MCI nr. 211/2017 ce nu a fost contestat.

În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că nu au fost audiați în cadrul cercetării plagiatului, nu vor fi reținute ca întemeiate, astfel cum s-a argumentat anterior, prima instanță arătând în mod judicios faptul că procedura este reglementată de prevederile cuprinse în Legea nr. 206/2004 și în Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin Ordinul MCI nr. 211/2017 ce nu prevăd necesitatea audierii părților cu ocazia cercetării acuzațiilor de plagiat.

Aspectele legate de data înregistrării contestației la CNECSDTI nu au fost invocate de către reclamanți în stadiul judecării cauzei în fond astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară în fața instanței de recurs, această cale de atac nefiind devolutivă și oricum, sunt irelevante în contextul analizei legalității actelor contestate.

Cu privire la susținerea că prima instanță nu ar fi solicitat un punct de vedere oficial al revistei în care a fost publicat articolul A1, se constată că această probă nu a fost solicitată de către părți iar, potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (6) Cor procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

De altfel, la dosar a fost depusă opinia de specialitate a referentului revistei care a confirmat existența plagiatului.

Nu există nicio obligație legală a CNECSDTI de a comunica nunele și calificarea persoanelor care au întocmit Raportul, recurenții neindicând niciun text legal care să prevadă o astfel de obligație.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest text are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii ori numai pe motive străine de natura cauzei.

Contrar susținerilor recurenților, din analiza considerentelor hotărârii recurate nu rezultă existența niciunei contradictorialități, în condițiile în care întreaga argumentare a condus spre soluția pronunțată și spre concluzia că actele contestate sunt legale, în realitate, recurenții fiind nemulțumiți de motivele expuse de către judecătorul fondului, ceea ce nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii sau cu argumente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurenții utilizează în cuprinsul recursului sintagma "mențiuni inexacte/contradictorii/ambigue" atunci când se referă la cuprinsul hotărârii atacate însă, în dezvoltarea motivelor de recurs, aceștia solicită, de fapt, instanței de recurs, să reanalizeze materialul probator administrat la fond și să îl reaprecieze în sensul dorit de recurenți, aspecte ce excedează cadrului legal al căii extraordinare a recursului.

Deși recurenții învederează contradictorialități între paragrafele din hotărârea recurată, instanța de recurs nu constată astfel de inadvertențe în cuprinsul hotărârii recurate, recurenții fiind nemulțumiți de fapt, de concluzia la care a ajuns prima instanță și de soluția pronunțată, astfel că sentința nu este nici inexactă, nici contradictorie și nici ambiguă, motivele inserate în cuprinsul acesteia susținând soluția din dispozitiv.

Faptul că instanța a admis o probă și ulterior a înlăturat-o ca fiind neconcludentă, nu echivalează cu o contradicție în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanța reținând legalitatea actelor atacate, arătând în mod concret în ce constă plagiatul, potrivit dispozițiilor Legii nr. 206/2004, astfel că nu sunt relevante referirile la originalitatea lucrărilor, noțiunea de "surse originale" regăsindu-se chiar în cuprinsul acestui act normativ, iar instanța nu a analizat originalitatea lucrărilor ci faptul că nu a fost citată lucrarea intervenientului în cuprinsul remarcii 4.2 din articolul recurenților.

Ceea ce a reținut judecătorul fondului este faptul că rezultatul original al lucrării recurenților este de fapt, un derivat direct din teorema 3.1 al lucrării întocmite de intervenient, aceste susțineri nefiind contradictorii.

Afirmata "ambiguitate" din considerente, astfel cum susțin recurenții, nu constituie motiv de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și, de altfel, nu se identifică nicio ambiguitate în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate care este rezultatul un silogism pe baza probelor administrate.

În consecință, nu se va reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest text are în vedere, strict, interpretarea și aplicarea greșită a unor norme de drept material de către instanța de fond, care trebuie indicate de către recurenți, și nu a unor norme de procedură.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenții învederează "trecerea unui termen foarte mare de timp" între comunicarea hotărârii Comisiei de Etică și data la care intervenientul s-a adresat CNECSDTI, contrar Legii nr. 206/2004.

Aceste aspecte au fost învederate pentru prima oară în recurs, nefiind indicate în faza judecării cauzei în fond și, de altfel, nu se indica și eventuala sancțiune care fi aplicabilă, prevăzută de vreo normă de drept material pe care instanța ar fi aplicat-o greșit. Recurenții susțin că prevederile Legii nr. 206/2004 și ale Legii nr. 1/2011 impuneau audierea în cadrul procedurii de cercetare a plagiatului sau cel puțin încunoștințarea despre existența acestei proceduri.

După cum s-a indicat anterior, în Legea nr. 206/2004 și în Ordinul MCI nr. 211/2017 nu este prevăzută necesitatea audierii părților și nici încunoștințarea celor vizați de existenta unei sesizări.

Prevederile art. 280 alin. (6) și ale art. 314 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 se referă la răspunderea disciplinară și patrimonială a personalului didactic astfel că nu sunt incidente în speța de față. Nici dispozițiile art. 326 din Legea nr. 1/2011 nu sunt incidente, acestea referindu-se la obligația de a pune în aplicare sancțiuni stabilite de CNECSDTI în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii, nefiind prevăzută nicio obligație de audiere sau de încunoștințare privind procedura aflată în desfășurare.

Susțin recurenții că, la data adoptării actelor contestate, acestea ar fi contrazis sentința civilă nr. 1047/2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, care se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie.

Aceste aspecte sunt invocate pentru prima oară în recurs, nefiind susținute în fața instanței de fond astfel că nu se poate realiza controlul judiciar asupra unor elemente ce nu constituit obiectul analizei de către prima instanță.

De altfel, dosarul respectiv în care s-a pronunțat sentința indicată este suspendat în apel până la soluționarea prezentei cauze iar pronunțarea acelei hotărâri nu împiedica constatarea existenței plagiatului, potrivit Legii nr. 206/2004, aspectele reținute de către instanța respectivă fiind irelevante în contextul de față.

Susțin recurenții faptul că CNECSDTI nu mai putea cerceta sesizarea intervenientului privind comiterea unui plagiat, după ce fusese sesizat Tribunalul Timiș cu privire la comiterea aceluiași plagiat.

Și aceste aspecte sunt invocate pentru prima oară în calea de atac a recursului astfel că nu vor fi analizate, fiind invocate cu nerespectarea normelor de procedură civilă.

Recurenții învederează că nu au fost respectate prevederile din Ordinul nr. 5712/2016 referitoare la grupul de lucru care ar fi trebuit să cerceteze sesizarea.

Dup că s-a argumentat anterior, în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., acest Ordin a fost abrogat în aprilie 2017 iar la data emiterii actelor contestate era în vigoare Ordinul nr. 211/2017 și, mai mult, nu este prevăzută nicio sancțiune pentru nerespectarea termenelor care au caracter de recomandare.

Hotărârea nr. 1/2017 a fost avizată de către Ministerul Cercetării și Inovării, potrivit dispozițiilor art. 4 lit. d) și e) din Ordinul nr. 211/2017.

Recurenții nu au invocat în fața instanței de fond dispozițiile art. 23-26 din Ordinul nr. 5712/2016 astfel că instanța nu putea ignora aspecte care nu i-au fost învederate de către reclamanți, față de dispozițiile art. 22 C. proc. civ.

Susțin recurenții faptul că instanța de fond nu a verificat măsura în care au fost respectate prevederile din Ordinul nr. 211/2017 precum și componența nominală a CNECSDTI referitoare la grupul de lucru care a cercetat sesizarea.

Prima instanță a arătat faptul că prin Anexa nr. 2 la Ordinul MCI nr. 211/2017 este stabilită componența Consiliului Național de Etică astfel că susținerile recurenților nu se confirmă.

Constituirea unor grupuri de lucru nu este obligatorie, astfel cum rezultă din prevederile art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 211/2017, expresia utilizată fiind "poate înființa".

Potrivit dispozițiilor art. 12 și 13 din Ordin, este permisă cooptarea unor experți ai Consiliului Național de Etică, astfel cum s-a reținut de către instanța de fond astfel că nu vor fi reținute afirmațiile recurenților.

Învederează recurenții faptul că instanța nu ar fi indicat cu precizie temeiul legal al abaterii de la buna conduită în activitatea de cercetare.

Contrar susținerilor din recurs, în cuprinsul hotărârii recurate sunt indicate temeiurile de drept pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea soluției, respectiv dispozițiile Legii nr. 206/2004 și ale Ordinului MCI nr. 211/2017, fiind indicate în mod concret normele legale incidente în speța pendinte, respectiv art. 2 și art. 2

1

alin. (2) lit. a) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004.

De asemenea, a fost indicată, în mod concret, partea din articolul intervenientului care a fost preluată de către recurenți fără citare (teorema 3.1) și partea unde a fost realizată preluarea (remarca 4.2.) în lucrarea recurenților.

Față de cadrul procesual și obiectul acțiunii, instanța nu trebuia să analizeze hotărârea Comisiei de Etică din cadrul UPT și raportul comisiei de analiză, recurenții invocând aceste aspecte pentru prima oară în calea de atac a recursului.

De asemenea, raportându-se la prevederile Legii nr. 206/2004, nu era necesară din partea primei instanțe analizarea cauzei din perspectiva Codului general de etică în cercetarea științifică, a Codului general de etică în cercetarea științifică al UPT sau a Ghidului pentru identificarea plagiatului, aceste acte fiind elaborate în baza Legii nr. 206/2004. Recurenții nu au invocat în fața instanței de fond aspecte legate de "cunoașterea comună" astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară în recurs.

De altfel, prima instanță a analizat susținerile recurenților referitoare la existența unei dispute de natură științifică, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 206/2004, arătând faptul că se impunea ca reclamanții să cuprindă în partea introductivă a articolului stadiul actual al cunoașterii în domeniul de cercetare științifică, respectiv să menționeze explicit că doresc să avanseze teoria expusa inițial de intervenient.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârea recurată conține foarte multe mențiuni greșite, revenind asupra conținutului considerentelor, afirmându-se că exprimarea primei instanțe din diverse paragrafe ale hotărârii ar fi deficitară, că au fost ignorate cunoștințe elementare referitoare la noțiunea de "cuantificare geometrică", că unele afirmații ar fi inexacte, recurenții arătând în ce mod este obținut spectrul solidului rigid în cele două articole.

Practic, recurenții reiau susținerile anterioare, fără să arate în ce constau normele de drept material încălcate de prima instanță, deși reiterează susținerile din cadrul cererii de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că toate aceste afirmații excedează ipotezei vizate de acest text legal, întrucât vizează strict reinterpretarea și reaprecierea probelor precum și situația de fapt, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului.

După cum s-a argumentat anterior, hotărârea recurată nu cuprinde afirmații contradictorii, inexacte sau ambigui ci are la bază materialul probator administrat în cauză, care a fost apreciat în mod corect, ajungându-se la concluzia justă că ambele lucrări au declarat același obiectiv, lucrarea intervenientul conținând corecția 1/2 formelor, nefiind discutat dacă articolele A1 și A2 sunt corecte sau complete.

În consecință, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar înscrisurile depuse în recurs sunt neconcludente, față de faptul că actele contestate sunt legale, așa cum s-a arătat prin considerente.

În speță au fost analizate recursurile astfel cum au fost declarate cu respectarea termenului legal și nu alte completări ulterioare depuse tardiv.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor.

Respinge recursurile declarate de reclamanții A., C. și B. împotriva sentinței civile nr. 84 din 7 martie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.