ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 466/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, solicitând anularea Hotărârii nr. 12 din 26.08.2021 și a Raportului final nr. x din 26.08.2021 prin care au fost sancționați disciplinar, cu avertisment.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1991 din 21 decembrie 2023, judecând cauza în fond, după casare, a admis cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, a anulat în parte Hotărârea nr. 12/26.08.2021 și Raportul final nr. x, ambele emise de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, în ceea ce privește sancțiunea "avertismentului" aplicată reclamanților și a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 500 RON reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele proprii ale instanței de judecată pe care aceasta s-a întemeiat sau conține motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), a încălcat autoritatea de lucru judecat (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.) și, totodată, este emisă cu greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Recurentul subliniază faptul că prin Adresa nr. x/28.04.2021, a informat Comisia de etică a INFPLR cu privire la extinderea analizei CNECSDTI prin autosesizare cât privește activitatea comisiei de etică a INFPLR. În sensul analizei suspendării activității sale pe perioada stării de alertă și a nesoluționării Sesizării înregistrată cu nr. x/10.12.2020 s-a solicitat să trimită un punct de vedere scris în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la data comunicării. Comisia de Etică a INFPLR a trimis la CNECSDTI Punctul de vedere nr. 1091/17.05.2021, ca răspuns la Adresa CNECSDTI nr. x/28.04.2021. Punctul de vedere este semnat olograf și/sau electronic cu semnătură electronică de reclamanții A., B., D., C. -membri ai comisiei de etică a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (I.N.F.L.P.R.). astfel încât aceștia nu pot afirma că nu au știut ce semnează. În opinia recurentului, dacă ar fi avut obiecții la acel răspuns, reclamanții ar fi putut refuza semnarea documentului sau ar fi putut face o opinie separată, enumerând pentru cunoștința CNECSDTI problemele interne de comunicare și de luare a deciziilor la nivelul Comisiei de etică a INFPLR. Mai mult, reclamanții aveau posibilitatea consultării consilierului juridic din cadrul INFPLR, în cazul unor dubii privind legalitatea răspunsului lor. Argumentele reclamanților legate de probleme interne de comunicare și de luare a deciziilor în cadrul comisiei de etică a I.N.F.L.P.R. nu au fost cunoscute de CNECSDTI la momentul adoptării Hotărârii nr. 12/2021. Motivul invocat de comisia de etică INFPLR nu este unul temeinic, aceasta își putea desfășura activitatea si în condițiile stării de alertă, cu luarea unor măsuri de prevenție sanitară, chiar și on-line, aplicațiile de acest tip fiind utilizate intens în această perioadă mai deosebită. Pandemia nu a împiedicat continuarea activității generale a institutelor de cercetare, inclusiv a activităților specifice comisiilor de etică. Prin Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, s-a instituit starea de alertă la nivelul României, care a fost prelungită lunar, prin H.G. succesive, perioadă în care institutele de cercetare și-au continuat activitatea în diverse modalități, inclusiv parțial prin munca la domiciliu. Așadar, recurentul susține că instanța de fond nu a analizat temeinic toate argumentele invocate de MCID-CNECSDTI și a interpretat în mod greșit normele de drept material, sentința instanței de fond conținând motive contradictorii. De asemenea, recurentul, în baza dispozițiilor art. 432 C. proc. civ., invocă excepția autorității de lucru judecat, precizând că prin sentința civilă nr. 1108/16.06.2022 în dosarul nr. x/2021 (devenită definitivă prin nerecurare), Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea lui E. (președinte Comisia de etică INFPLR) de anulare parțială (cât privește sancțiunea "avertisment" aplicată președintelui comisiei de etică INFPLR) a Hotărârii CNECSDTI nr. 12/26.08.2021 și Raportului final CNECSDTI nr. x/26.08.2021. Recurentul subliniază faptul că CNECSDTI este doar un organism consultativ pe lângă MCID și nu are personalitate juridică, astfel încât, în instanțele de judecată, nu poate apărea decât reprezentat de MCID - singurul care are personalitate juridică. CNECSDTI nu are în structura sa Oficiu juridic, iar în instanță, asistența juridică se asigură de MCID prin Serviciul juridic. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimații B., C., D. și A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Raportul final nr. x/26.08.2021 emis de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării s-a admis autosesizarea CNECSDTI din 27.04.2021 privind comisia de etică a INFPLR și s-a reținut că această comisie se face vinovată de abaterea de la norme de bună conduită în funcțiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare, constând în nerespectarea prevederilor și procedurilor legale destinate respectării normelor de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea nr. 206/2004, prin nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, în sensul că aceasta nu a soluționat în termenul legal de 45 de zile calendaristice Sesizarea înregistrată sub nr. x/10.12.2020 și că și-a suspendat activitatea pe perioada stării de alertă. Astfel fiind, în temeiul art. 324 alin. (1) lit. a) Legea nr. 1/2011 și art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a dispus aplicarea sancțiunii avertismentului următorilor membri ai Comisiei de etică a INFPLR de la data depunerii sesizării nr. 789/10.12.2020, respectiv vicepreședintele E. și membrii A., D., F., G., C. și B.. Prin Hotărârea nr. 12/26.08.2021 Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării a aprobat Raportul final nr. x/26.08.2021, în ceea ce privește autosesizarea CNECSDTI din 27.04.2021 privind comisia de etică a INFPLR. Curtea de Apel a admis acțiunea, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. ("când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat") Autoritatea de lucru judecat, astfel cum este reglementată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, ipoteză valabilă în cauza dedusă judecății. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente esențiale ale judecății -respectiv obiect cauză și părți - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis. Principiul corespunde necesității stabilității juridice și ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv. Or, ceea ce principiul autorității de lucru judecat interzice părților, precum și instanței de judecată să nege, să conteste, este rezultatul finit al unei judecăți, readucând-o în dezbaterea judiciară și pretinzând o altă soluție, și nicidecum o soluție pronunțată într-un cu totul alt litigiu, chiar similar. Contrar susținerilor recurentului-pârât ce vizează soluția definitivă pronunțată într-un alt dosar, chiar dacă vizează pe vicepreședintele Comisiei de Etică a INFLPR, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi impusă nici cu autoritate de lucru judecat și nici cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, deoarece răspunderea disciplinară este strict personală. Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat și nu poate fi primit. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că nu poate fi angajată răspunderea disciplinară a reclamanților-intimați, care aveau doar calitatea de membri ai comisiei de etică, pentru nerespectarea termenului de soluționare a sesizării nr. 789/10.12.2020, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004, în condițiile în care nu au fost convocați de președintele comisiei în interiorul termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării sesizării - 10.12.2020, pentru a participa la o ședință, pe ordinea de zi a căreia să fie această sesizare. Pentru a-și exprima votul cu privire la suspendarea activității comisiei de etică pe perioada stării de alertă, reclamanții-intimați, în calitate de membrii ai acestei comisii, ar fi trebuit să fie convocați de președinte, pentru a participa la o ședință a comisiei de etică, ședință pe ordinea de zi a căreia să se fi aflat această chestiune. Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că președintele comisiei ar fi realizat o asemenea convocare și pe cale de consecință nici că ar fi avut loc vreo ședință a comisiei de etică în care să fie dezbătută chestiunea suspendării activității comisiei. În ceea ce privește critica recurentei-reclamante întemeiată pe Punctul de vedere nr. 1091/17.05.2021 emis de Comisia de Etică a INFPLR - punct de vedere înregistrat la INFLPR cu nr. 2358/13.05.2021, Înalta Curte constată că prin înscrisurile depuse la dosar, s-a probat faptul că acesta a fost elaborat de către Vicepreședintele Comisiei de Etică a INFLPR, care s-a autopropus pentru elaborarea acestuia. De asemenea, s-a dovedit că acesta este cosemnatar, împreună cu Președintele Comisiei de Etica a INFLPR. Este adevărat că Punctul de vedere 1091/17.05.2021 a fost semnat de intimații-reclamanți, dar acest lucru s-a dovedit că s-a datorat insistenței președintelui Comisiei de Etică a INFLPR legată de urgența elaborării și trimiterii acestuia la CNECSDTI, astfel că nu este menită a determina stabilirea răspunderii disciplinare a reclamanților-intimați, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 2.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.