ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 27 martie 2012, reclamanta I.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S., în nume propriu și în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ș.D.T.I., precum și al C.N.A.T.D.C.U. și A.N.C.Ș., anularea Hotărârii C.N.E.C.Ș.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012 și înlăturarea sancțiunilor stabilite în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012 emisă de C.N.E.C.Ș.D.T.I.

a fost aprobat Raportul Final nr. 152/ A din 27 ianuarie 2012 privind soluționarea sesizării înregistrate la A.N.C.S.

sub nr. 102 din data de 30 noiembrie 2011. Reclamanta a susținut că pârâtul s-a considerat competent să analizeze sesizarea în prima etapă și a procedat la cercetarea aspectelor invocate de petentul F.I., stabilind în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, sancționarea reclamantei, astfel: - retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14 lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică, și inovare; - retragerea titlului didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare; - desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.

În motivarea soluției de sancționare s-a avut în vedere fapta de natură penală care a făcut obiectul sentinței penale nr. 2448/2001 și a deciziei penale nr. 91/2003 a Curții de Apel Ploiești. Consideră reclamanta că hotărârea atacată și raportul aprobat de această hotărâre, cât și sancțiunea ce i-a fost aplicată sunt nelegale, lovite de nulitate și netemeinice. În esență, a arătat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea regulilor imperative de competență, prevăzute de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, modificată și completată, precum și de art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I.

și a fost adoptată cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece cercetarea cazului privind existența unor abateri de la normele de bună conduită având ca obiect cartea „Proiectarea tricoturilor simple”, s-a realizat fără informarea sa. Pe de altă parte, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 lit. b), e), g) din Legea nr. 206/2004, considerând inadmisibilă declanșarea unei noi acțiuni jurisdicționale de cercetare, respectiv reluarea procedurii finalizate sau perimate.

În opinia reclamantei, fapta care face obiectul sentinței penale nr. 2448/2001 și a deciziei penale nr. 91/2003 ale Curții de Apel Ploiești nu este aptă să atragă la momentul de față, niciun tip de răspundere juridică în sarcina sa, având în vedere că a făcut obiectul unei analize anterioare la nivelul comisiei de etică și a Senatului din cadrul Universității din Oradea, în anul 2007, când s-a constatat că nu reprezintă abatere disciplinară sau de conduită etica, astfel încât S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea pe seama reclamantei a unor sancțiuni relative la această faptă. Punerea în discuție a aceluiași caz în anul 2012, de către C.N.E.C.Ș.D.T.I., prin încălcarea competențelor sale de funcționare și stabilirea unor sancțiuni aferente unei fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicității sancțiunii prevăzut de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil și raporturilor juridice de muncă ale personalului didactic.

Având în vedere că regimul juridic incident în materia statutului personalului didactic se completează cu dispozițiile C. muncii, în măsura în care legile speciale nu prevăd norme specifice derogatorii de la dreptul comun al raporturilor de munca, apreciază că sunt aplicabile termenele de prescripție reglementate de art. 252 C. muncii, respectiv 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Raportat la data pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile (2003) sau, după caz, la data săvârșirii faptei (1998) despre care se afirmă că reprezintă abatere de la normele de bună conduita ori raportat la data discutării cazului în S.U.

(2007), consideră că în anul 2012 operează prescripția dreptului de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, pentru pretinsa abatere în legătură cu lucrarea „Proiectarea tricoturilor simple”. Referitor la dispozițiile art. 14 alin. (1 2 ) din Legea nr. 206/2004, introduse de pct. 18 al art. unic din Ordonanța nr. 28 din 31 august 2011 (M. Of. nr. 628/2.09.2011), consideră că acestea sunt inaplicabile în situația de față, deoarece au intrat în vigoare, la data de 02 septembrie 2011, ulterior promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferențiar universitar și, evident, ulterior pronunțării hotărârii penale irevocabile din anul 2003. A aprecia în sens contrar ar însemna încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, potrivit căruia legea se aplică pentru viitor si nu produce efecte asupra situațiilor consumate anterior intrării ei in vigoare.

Mai arată reclamanta că, în materie penală, a intervenit reabilitarea sa de drept. Sancțiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferențiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între cartea „Proiectarea tricoturilor simple” și obținerea postului de conferențiar universitar de către reclamantă. În conformitate cu metodologia reglementată de Ordinul M.E.C. nr. 4822 din 30 septembrie 2004, în vigoare la data organizării concursului în urma căruia reclamanta a promovat în postul didactic de conferențiar universitar, aceasta a depus dosarul de concurs și mapa cu lucrări reprezentative în legătură cu disciplinele aferente postului didactic, respectiv Electrotehnica, Electronica si Automatizări/ Elemente de Automatizări în Tricotaje.

Cartea „Proiectarea tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa cu lucrări reprezentative în legătură cu postul didactic de conferențiar universitar, deoarece tematica ei nu se încadrează în disciplinele acestui post. în mapa cu lucrări reprezentative au existat două cărți - „Electrotehnica si mașini electrice”, „Electronica” (deși obligatoriu, potrivit metodologiei de concurs, a fost o singura carte), dar niciuna dintre acestea nu a fost „Proiectarea tricoturilor simple”. Ca atare, nu a promovat în postul de conferențiar universitar cu ajutorul cărții care face obiectul sesizării petentului. Existența acestei cărți printre cărțile specificate în lista de lucrări din dosarul de concurs este irelevantă, neavând nicio legătură cu disciplinele de electronică și electrotehnică ale postului de conferențiar universitar scos la concurs.

Pe de altă parte, hotărârile judecătorești invocate nu au dispus retragerea cărții de pe piață și nici restricții privind dreptul său de a profesa. Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I. privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a titlului didactic de conferențiar universitar, deoarece, conform Ordinului M.E.C. nr. 4822 din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerințele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărți și se cerea o singura carte). A invocat, totodată, excepția prescripției dreptului de a pune în aplicare sancțiunile stabilite prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012, având în vedere că termenul de 30 de zile de la emiterea hotărârii, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011, pentru punerea în executare a sancțiunilor de către autoritățile competente, a expirat.

Astfel, în condițiile în care hotărârea în discuție nu a fost avizată de către Direcția Generală Juridică din cadrul M.E.C.T.S. și transmisă de către secretariatul C.N.E.C.S.D.T.I., în termen de două zile lucrătoare de la avizare, către ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, către A.N.C.S., către conducătorul unității sau instituției și către organismele ori persoanele îndreptățite legal pentru aplicarea sancțiunilor recomandate, conform prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nu a fost publicată în același termen pe site-ul web al C.N.E.C.S.D.T.I., astfel cum prevede art. 31 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I., în opinia reclamantei, hotărârea este inaptă să producă efecte juridice valabile, fiind caducă de drept.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.C.Ș. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, solicitând respingerea acțiunii față de această instituție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual, raportat la prevederile art. 31 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5735/2011 și art. 323 alin. (3) teza finală, din Legea nr. 1/2011 potrivit cărora „răspunderea juridică pentru hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I. revine M.E.C.T.S.”. Totodată, a invocat excepția inadmisibilității, arătând că raportul aprobat prin hotărârea atacată nu este un act administrativ, ci este o operațiune administrativă premergătoare întocmirii actului administrativ, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pârâtul M.E.C.T.S. a invocat prin întâmpinarea formulată, excepția prematurității acțiunii, arătând că până la momentul promovării acțiunii în anulare nu au fost aplicate reclamantei nici una dintre sancțiunile prevăzute în raport, astfel încât acțiunea este prematur formulată, având în. vedere că nu a produs nici un efect juridic. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că, în cauză nu au fost aduse probe din care să rezulte împrejurarea că prezumția de legalitate ar putea fi răsturnată. Reclamanta nu a făcut dovada că ar exista motive întemeiate în fapt și în drept de natură să creeze o îndoială puternică sub aspectul legalității.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 292 din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins, ca nefondată, excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul M.E.C.T.S.; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.C.Ș. și a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei părți care nu are calitate procesuală pasivă în cauză; - a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta I.D.S., în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., în nume propriu și în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ș.D.T.I., precum și al C.N.A.T.D.C.U.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Excepția prematurității acțiunii este neîntemeiată deoarece, potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) și (1 1 ) din Legea nr. 206/2004, pentru abaterile constatate de la buna conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, C.N.E. stabilește aplicarea uneia sau mai multora dintre sancțiunile prevăzute la lit. a) - e), sancțiuni care sunt puse în aplicare de către organismele sau persoanele îndreptățite legal pentru aceasta, conform prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011. Nepunerea în executare a acestei hotărâri nu determină prematuritatea atacării ei deoarece de la momentul adoptării hotărârii atacate aceasta este susceptibilă de a produce efecte juridice.

De altfel, Legea nr. 554/2004 nu condiționează introducerea acțiunii în anulare de executarea în prealabil a actului administrativ deoarece scopul prevederilor legale de la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu ar mai fi atins. De asemenea, față de prevederile arfe. 323 alin. 1 din Legea nr. 1/ 2011, faptul că organismele îndreptățite nu au pus în executare aceasta hotărâre nu înseamnă ca nu poate fi atacată la instanța de contencios administrativ. Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.C.Ș. este întemeiată, deoarece această entitate nu este emitentul actului administrativ în litigiu, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 1/2011, răspunderea juridică pentru hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I.

revine M.E.C.T.S. Instanța a apreciat că nu mai este cazul să analizeze excepția inadmisibilității acțiunii și apărările invocate prin întâmpinare de către această parte, având în vedere lipsa calității sale procesuale pasive. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că nu se poate reține nulitatea absolută a Hotărârii nr. 162 din 06 februarie 2012 adoptată de C.N.E.C.S.D.T.I., prin care a fost aprobat Raportul final nr. 152/ A din data de 27 ianuarie 2012 privind soluționarea sesizării înregistrate sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu au fost încălcate norme imperative de competență, cum susține reclamanta. Astfel, prevederile art. 42 alin. (1) din Legea nr. 206/2009 stabilesc că sesizările privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare dezvoltare sunt analizate în doua etape, detaliate în Codul de etică, respectiv analiza la nivelul instituției în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri și analiza la nivelul C.N.E.

Cu toate acestea, dispozițiile alin. (2) prevăd ca C.N.E.C.S.D.T.I. are obligația să analizeze sesizări sau contestații în oricare dintre următoarele cazuri: a) daca prima etapa a produs un raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3) și b) dacă prima etapă nu a produs un raport in termenul prevăzut la art. 11 alin. (3), ceea ce înseamnă că și în situația în care nu s-a întocmit un raport al analizei de către C.E. din cadrul U. din Oradea, pârâtul era obligat să analizeze sesizarea formulată de profesorul universitar F.I., înregistrată sub nr. 120 din 30 noiembrie 2011 la A.N.C.Ș. și la M.E.C.T.S. sub nr. 19237 din 18 noiembrie 2011. Așa cum rezultă, atât din sesizare, cât și din raportul de caz nr. 59 din 04 noiembrie 2011, respectiv din contestația formulată de prof.

univ. F.I. la acest raport, aspectele semnalate în sesizare au fost analizate de Comisia de etica din cadrul U. Oradea, ceea ce înseamnă că abaterile invocate au fost analizate la nivelul instituției în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri. În ceea ce privește includerea de către reclamantă în lista de lucrări depusă în dosarul pentru ocuparea postului de conferențiar la 14 mai 2005 a cărții „Proiectarea tricoturilor simple”, prima instanță a constatat că și acest aspect a făcut obiectul unei anchete desfășurate de către Comisia de etică din cadrul U. Oradea, fără însă a fi încheiat un raport de caz, situație în care sunt aplicabile prevederile art. 4 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 206/2004.

În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, instanța a constatat că nu este întemeiată acesta susținere deoarece reclamanta a fost înștiințată cu privire la înregistrarea sesizării nr. 102/2011, prin adresa nr. 117 din 15 decembrie 2011, când s-au solicitat mai multe înscrisuri necesara pentru soluționarea sesizării. De asemenea, dispozițiile art. 30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 prevăd ca „în cadrul analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele implicate direct sau indirect în faptele sesizate ..”, ceea ce înseamnă că nu era obligatorie audierea reclamantei.

Dispozițiile art. 312 și următoarele din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancțiunilor disciplinare nu sunt aplicabile în speță, aceasta lege prevăzând o altă procedura de soluționare a abaterilor disciplinare și o altă competență (art. 312 – art. 317) decât în cazul sancțiunilor prevăzute pentru abateri de la buna conduita în cercetarea științifică (art. 318 – art. 326 din Legea nr. 1/2011). Reglementările speciale privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltare tehnologică și inovare sunt cuprinse în Legea nr. 206/2004, aplicabile în speță. Referitor la prescripția dreptului de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, instanța a constatat că actul administrativ atacat, respectiv Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I.

nr. 162 din 06 februarie 2012, a fost adoptat ca urmare a înregistrării sesizării nr. 102 din 30 noiembrie 2011, în care s-a invocat obținerea de către reclamantă a titlului de conferențiar universitar prin săvârșirea unor abateri de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare, printre care și includerea în lista de lucrări din dosarul de promovare a reclamantei a cărții „Proiectarea tricoturilor simple”, cu privire la care reclamanta a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt intelectual. Dispozițiile legale aplicabile în speță nu prevăd un termen pentru constatarea săvârșirii de abateri de la buna conduită în cercetare și aplicarea sancțiunilor.

În ceea ce privește termenul de prescripție prevăzut de art. 252 C. muncii, instanța a constatat că acest termen este prevăzut pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare, iar dispozițiile legale din Legea nr. 1/2C11 privind aplicarea sancțiunilor disciplinare (art. 312 – art. 317) nu sunt aplicabile în speța, așa cum s-a arătat anterior, prin urmare nici dispozițiile legale din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție. De altfel, Legea nr. 1/2011 prevede în mod expres situațiile în care sunt aplicabile prevederile Codului muncii, iar răspunderea pentru săvârșirea unor abateri de la buna conduită în cercetare științifică nu reprezintă o astfel de situație. C.N.E. a fost sesizat despre săvârșirea acestei fapte abia în luna noiembrie 2011, urmare a înregistrării sesizării formulate de prof.

univ. F.I., chiar dacă fapta analizată a fost săvârșită în anul 2005, cu ocazia depunerii de către reclamantă a dosarului pentru ocuparea postului de conferențiar. Împrejurarea că această faptă a făcut obiectul analizei Comisiei de etică a U. din Oradea, în anul 2007, iar S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea nici unei sancțiuni, nu înseamnă că reclamanta nu se face vinovată de încălcarea normelor de bună conduită prevăzute de Legea nr. 206/2004, dispoziții care obligă C.N.E. să soluționeze orice sesizare cu privire la încălcarea acestor norme și să emită o hotărârea prin care să se stabilească vinovăția sau nevinovăția persoanei în cauză, cum e și cazul în speță. Mai mult, competența de a analiza capătul referitor la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare în urma sesizărilor sau prin autosesizare și de a emite hotărâri prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția persoanei în cauza aparține C.N.E., și nu Senatului U. din Oradea.

Referitor la faptul că a intervenit reabilitarea de drept a reclamantei cu privire la infracțiunea săvârșită de aceasta, instanța a apreciat că aceasta situație nu înlătură caracterul de lucrare plagiată a cărții „Proiectarea tricoturilor simple” și folosită ulterior constatării plagiatului, în lista de lucrări incluse în dosarul pentru obținerea titlului de conferențiar în anul 2005 și nu dă dreptul reclamantei de a se folosi de această lucrarea plagiată în obținerea unor avantaje materiale si profesionale, deoarece reabilitarea șterge fapta penală, dar nu caracterul plagiat al lucrării. Referitor la apărarea reclamantei potrivit căreia au fost aplicate prevederi legale care nu erau în vigoare la momentul promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, prima instanță a apreciat că nu este întemeiată, constatând că prevederile legale invocate de C.N.E.

în raport și în hotărârea atacată erau în vigoare și la acea dată și nu au fost aplicate retroactiv. În ceea ce privește nerespectarea termenului de 30 de zile de la adoptarea hotărârii pentru punerea în executare, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011, instanța a reținut că acesta este un termen de recomandare, și nu de decădere. Referitor la sancțiunile aplicate, instanța a apreciat că includerea lucrării plagiate în lista de lucrări depusă în dosarul pentru obținerea titlului de conferențiar universitar reprezintă o abatere de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare prevăzute în Legea nr. 206/2004 și care prevăd expres că buna conduită exclude plagiatul referatelor sau publicațiilor altor autori, astfel ca este întemeiată aplicarea prevederilor art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004.

3. Motivele de recurs înfățișate de reclamanta I.D.S. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de apel a formulat recurs, în termen, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a analizat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I., prin aceea că petentul F.I. s-a adresat direct Consiliului fără parcurgerea prealabilă a etapei obligatorii de la nivelul U. din Oradea. Referitor la nulitatea deciziei datorată încălcării dreptului la apărare, recurenta arată că instanța de fond a reținut că nu era obligatorie audierea sa, deși în situația în care C.N.E.C.S.D.T.I.

a declanșat o procedură proprie cu caracter jurisdicțional intra în obligația sa și audierea în vederea exercitării dreptului la apărare. În mod eronat a reținut prima instanță că dispozițiile art. 312 și urm. din Legea nr. 1/2011 nu sunt aplicabile în cauză și că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 206/2004, însă omite să analizeze că jurisdicția și aplicarea sancțiunii propuse de C.N.E.C.S.D.T.I. este reglementată de Codul muncii în raportul dintre angajat și angajator. Mai arată recurenta că fapta imputată nu este aptă să atragă, la momentul de față, niciun tip de răspundere juridică suplimentară în sarcina sa, având în vedere că a format obiectul unei analize anterioare la nivelul Comisiei de etică și a Senatului din cadrul U. Oradea, în anul 2007, însă nu i-a fost aplicată o sancțiune.

Astfel, reluarea discutării acestui caz în anul 2012 de către C.N.E.C.Ș.D.T.I., prin încălcarea competențelor sale funcționale și stabilirea unei sancțiuni aferente unei fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicității sancțiunii prevăzută de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil și raporturilor juridice de muncă ale personalului didactic. Dacă în anul 2007 U. Oradea a considerat că fapta sa nu reprezintă o abatere de la conduita profesională, sens în care nu a dispus antrenarea răspunderii sale juridice, prezenta hotărâre referitoare la aceeași faptă este nelegală, deoarece încalcă autoritatea unei decizii anterioare definitive a U. Oradea. Raportat la data prezentei hotărâri judecătorești irevocabile (2003) sau, după caz, la data săvârșirii faptei (1998), despre care se afirmă că reprezintă o abatere de la normele de bună conduită, ori raportat la data discutării cazului în S.U.

(2007), în anul 2012 operează prescripția dreptului de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 pentru pretinsa abatere. Recurenta mai critică hotărârea instanței de fond arătând că sancțiunea prevăzută de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferențiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între cartea „Proiectarea tricoturilor simple” și obținerea postului de conferențiar universitar. Cartea „Proiectarea tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa de lucrări reprezentative în legătură cu postul didactic de conferențiar universitar, deoarece tematica ei nu se încadrează în disciplinele acestui post.

Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I. privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a titlului didactic de conferențiar universitar, deoarece conform Ordinului nr. 4822 din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerințele minime pentru îndeplinirea criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărți și se cerea o singură carte). În fine, recurenta arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2001 este un termen de recomandare și nu unul de decădere. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal Hotărârea C.N.E.C.Ș.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012, prin care s-a aprobat Raportul final nr. 152/a din 17 ianuarie 2012 privind soluționarea sesizării înregistrate la A.N.C.S. sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011. C.N.E.C.S.D.T.I.

a adoptat hotărârea contestată stabilind în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, sancționarea recurentei-reclamante astfel: - retragerea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14 lit. b) din Legea nr. 206/2004; - retragerea titlului didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004; - desfacerea disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004. Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I.

este motivată în sensul că soluția de sancționare se întemeiază pe săvârșirea unei fapte de natură penală, ce a făcut obiectul Sentinței penale nr. 2448/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 81/2003 a Curții de Apel Ploiești, recurenta fiind condamnată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 141 din Legea nr. 8/1996 și art. 142 lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, în condițiile art. 81 C. pen. Potrivit art. 4 2 din Legea nr. 206/2004, sesizările privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare sunt analizate în două etape, prima la nivelul instituției în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs și cea de-a doua la nivelul C.N.E.

Acesta din urmă are obligația să analizeze sesizări sau contestații în oricare din următoarele cazuri: dacă prima etapă a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin. (3) și la contestație este anexată o copie a acestuia, precum și în situația în care prima etapă nu a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin. (3) În cauză, sesizarea formulată de prof. univ. F.I. înregistrată sub nr. 102/2011 a fost analizată de Comisia de etică din cadrul U. Oradea care a emis Raportul de caz nr. 59 din 4 noiembrie 2011, raport contestat de petent la data de 18 noiembrie 2011. Așadar, abaterile invocate au fost analizate la nivelul instituției în cadrul căreia abaterile s-au produs [(conform art. 4 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004)], în cadrul primei etape.

Deci, critica referitoare la faptul că petentul s-a adresat direct C.N.E. fără parcurgerea prealabilă a etapei obligatorii la nivelul Universității Oradea nu se verifică, având în vedere existența Raportului de caz nr. 59 din 44 noiembrie 2011, care confirmă analizarea prealabilă a sesizării în cadrul Comisiei de Etică din cadrul U. Oradea. Nici critica ce vizează încălcarea dreptului la apărare nu poate fi apreciată ca fondată. În cauză este în discuție aplicarea unei sancțiuni pentru săvârșirea unei abateri de la buna conduită în cercetarea științifică, care potrivit dispozițiilor art. 321 din Legea nr. 1/2011 se aplică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 206/2004, Codului de etică și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare și Codului de etică și deontologie profesională.

Așadar, dispozițiile art. 312 și urm. din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancțiunilor disciplinare nu sunt aplicabile, întrucât nu suntem în prezenta unei abateri disciplinare pentru sancționarea căreia se prevede o altă procedură de cercetare și sancționare. În acest caz, în cadrul analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele implicate direct sau indirect în faptele sesizate, așa cum prevăd dispozițiile art. 30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011, ceea ce conduce la concluzia că nu este obligatorie audierea reclamantei, însă, conform adresei nr. 117 din 15 decembrie 2011 rezultă că aceasta a fost înștiințată despre existența sesizării, solicitându-i-se mai multe documente necesare clarificării situației, astfel că a avut posibilitatea să formuleze apărări în cauză.

Nici critica referitoare la prescripția dreptului de a contesta și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 nu poate fi reținută de instanța de control judiciar, întrucât dispozițiile legale aplicabile nu prevăd un termen limită pentru constatarea săvârșirii abaterilor de la buna conduită în cercetarea științifică. În ceea ce privește termenul de prescripție prevăzut de art. 252 C. muncii, acesta vizează sancțiunile disciplinare, ceea ce nu este cazul în speță, fiind în prezența unei abateri de la buna conduită în activitatea științifică ce intră sub incidența Legii nr. 206/2004. De asemenea, împrejurarea că fapta imputată reclamantei, săvârșită în anul 2005 cu ocazia depunerii dosarului pentru ocuparea postului de conferențiar, a făcut obiectul analizei Comisiei de Etică a U. din Oradea în 2007, iar S.U.

a decis că nu se impunea aplicarea unei sancțiuni, nu conduce la concluzia că sesizarea formulată către C.N.E. nu trebuie soluționată. Așa cum am mai precizat, acest organism are obligația, potrivit dispozițiilor art. 4 2 din Legea nr. 206/2004, să analizeze sesizări și contestații depuse privitor la abaterile de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare. Nu este întemeiată nici critica referitoare la aplicarea în cauză a unor prevederi legale ce au intrat în vigoare ulterior promovării concursului organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferențiar universitar, precum și ulterior pronunțării hotărârii penale definitive din anul 2003. Este adevărat că dispozițiile art. 14 alin. (1 2 ) din Legea nr. 206/2004 a fost introdus prin O.G.

nr. 28/2011 – pct. 18, însă textul de lege prevede în mod expres că se anulează concursul pentru un post de cercetare-dezvoltare ocupat, iar contractul de muncă cu instituția de cercetare-dezvoltare încetează de drept, indiferent de momentul la care s-a dovedit că o persoană a realizat abateri grave de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, constatarea acestora făcându-se de C.N.E. În ceea ce privește natura juridică a termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 1/2011, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta este un termen de recomandare și nu unul imperativ. În mod eronat recurenta asimilează natura acestui termen cu cea din materia răspunderii personale, indicând dispozițiile Codului muncii, întrucât așa cum am mai arătat, acestea nu sunt aplicabile în cauză.

2. Soluția adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.D.S. împotriva Sentinței nr. 292 din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2014.