ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, la data de 27 martie 2012,

reclamanta I.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.C.T.S., în nume

propriu și în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ș.D.T.I., precum și al C.N.A.T.D.C.U.

și A.N.C.Ș., anularea Hotărârii C.N.E.C.Ș.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012

și înlăturarea sancțiunilor stabilite în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea

tehnologică și inovare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012

emisă de C.N.E.C.Ș.D.T.I. a fost aprobat Raportul Final nr. 152/ A din 27

ianuarie 2012 privind soluționarea sesizării înregistrate la A.N.C.S. sub nr. 102

din data de 30 noiembrie 2011.

Reclamanta a susținut

că pârâtul s-a considerat competent să analizeze sesizarea în prima etapă și a

procedat la cercetarea aspectelor invocate de petentul F.I., stabilind în

temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită

în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, sancționarea

reclamantei, astfel:

- retragerea tuturor

lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14

lit. b) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică,

dezvoltarea tehnologică, și inovare;

- retragerea titlului

didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004

privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și

inovare;

- desfacerea

disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004

privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și

inovare.

În motivarea soluției

de sancționare s-a avut în vedere fapta de natură penală care a făcut obiectul

sentinței penale nr. 2448/2001 și a deciziei penale nr. 91/2003 a Curții de

Apel Ploiești.

Consideră reclamanta

că hotărârea atacată și raportul aprobat de această hotărâre, cât și sancțiunea

ce i-a fost aplicată sunt nelegale, lovite de nulitate și netemeinice.

În esență, a arătat

că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea regulilor imperative de

competență, prevăzute de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 206/2004

privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și

inovare, modificată și completată, precum și de art. 28 alin. (1) și alin. (2)

din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și

funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I. și a fost adoptată cu încălcarea dreptului la

apărare, deoarece cercetarea cazului privind existența unor abateri de la

normele de bună conduită având ca obiect cartea „Proiectarea tricoturilor

simple”, s-a realizat fără informarea sa.

Pe de altă parte,

reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului de a constata și aplica

sancțiunile prevăzute de art. 14 lit. b), e), g) din Legea nr. 206/2004,

considerând inadmisibilă declanșarea unei noi acțiuni jurisdicționale de

cercetare, respectiv reluarea procedurii finalizate sau perimate.

În opinia

reclamantei, fapta care face obiectul sentinței penale nr. 2448/2001 și a

deciziei penale nr. 91/2003 ale Curții de Apel Ploiești nu este aptă să atragă

la momentul de față, niciun tip de răspundere juridică în sarcina sa, având în

vedere că a făcut obiectul unei analize anterioare la nivelul comisiei de etică

și a Senatului din cadrul Universității din Oradea, în anul 2007, când s-a

constatat că nu reprezintă abatere disciplinară sau de conduită etica, astfel

încât S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea pe seama reclamantei a unor

sancțiuni relative la această faptă.

Punerea în discuție a

aceluiași caz în anul 2012, de către C.N.E.C.Ș.D.T.I., prin încălcarea

competențelor sale de funcționare și stabilirea unor sancțiuni aferente unei

fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicității

sancțiunii prevăzut de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil și raporturilor

juridice de muncă ale personalului didactic.

Având în vedere că

regimul juridic incident în materia statutului personalului didactic se

completează cu dispozițiile C. muncii, în măsura în care legile speciale nu

prevăd norme specifice derogatorii de la dreptul comun al raporturilor de

munca, apreciază că sunt aplicabile termenele de prescripție reglementate de art.

252 C. muncii, respectiv 30 zile calendaristice de la data luării la cunoștința

despre săvârșirea abaterii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii

faptei.

Raportat la data pronunțării

hotărârii judecătorești irevocabile (2003) sau, după caz, la data săvârșirii

faptei (1998) despre care se afirmă că reprezintă abatere de la normele de bună

conduita ori raportat la data discutării cazului în S.U. (2007), consideră că

în anul 2012 operează prescripția dreptului de a constata și aplica sancțiunile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004, pentru pretinsa abatere în

legătură cu lucrarea „Proiectarea tricoturilor simple”.

Referitor la dispozițiile

art. 14 alin. (1

2

) din Legea nr. 206/2004, introduse de pct. 18 al art.

unic din Ordonanța nr. 28 din 31 august 2011 (M. Of. nr. 628/2.09.2011),

consideră că acestea sunt inaplicabile în situația de față, deoarece au intrat

în vigoare, la data de 02 septembrie 2011, ulterior promovării concursului

organizat în anul 2005 pentru ocuparea postului de conferențiar universitar și,

evident, ulterior pronunțării hotărârii penale irevocabile din anul 2003.

A aprecia în sens

contrar ar însemna încălcarea principiului constituțional al neretroactivității

legii, potrivit căruia legea se aplică pentru viitor si nu produce efecte

asupra situațiilor consumate anterior intrării ei in vigoare.

Mai arată reclamanta

că, în materie penală, a intervenit reabilitarea sa de drept.

Sancțiunea prevăzută

de art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de

conferențiar universitar este neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă

de cauzalitate între cartea „Proiectarea tricoturilor simple” și obținerea

postului de conferențiar universitar de către reclamantă.

În conformitate cu

metodologia reglementată de Ordinul M.E.C. nr. 4822 din 30 septembrie 2004, în

vigoare la data organizării concursului în urma căruia reclamanta a promovat în

postul didactic de conferențiar universitar, aceasta a depus dosarul de concurs

și mapa cu lucrări reprezentative în legătură cu disciplinele aferente postului

didactic, respectiv Electrotehnica, Electronica si Automatizări/ Elemente de

Automatizări în Tricotaje.

Cartea „Proiectarea

tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa cu lucrări reprezentative în

legătură cu postul didactic de conferențiar universitar, deoarece tematica ei

nu se încadrează în disciplinele acestui post. în mapa cu lucrări

reprezentative au existat două cărți - „Electrotehnica si mașini electrice”,

„Electronica” (deși obligatoriu, potrivit metodologiei de concurs, a fost o

singura carte), dar niciuna dintre acestea nu a fost „Proiectarea tricoturilor

simple”. Ca atare, nu a promovat în postul de conferențiar universitar cu

ajutorul cărții care face obiectul sesizării petentului. Existența acestei

cărți printre cărțile specificate în lista de lucrări din dosarul de concurs

este irelevantă, neavând nicio legătură cu disciplinele de electronică și

electrotehnică ale postului de conferențiar universitar scos la concurs.

Pe de altă parte,

hotărârile judecătorești invocate nu au dispus retragerea cărții de pe piață și

nici restricții privind dreptul său de a profesa.

Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I.

privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a

titlului didactic de conferențiar universitar, deoarece, conform Ordinului M.E.C.

nr. 4822 din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerințele minime pentru

îndeplinirea criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărți

și se cerea o singura carte).

A invocat, totodată,

excepția prescripției dreptului de a pune în aplicare sancțiunile stabilite

prin Hotărârea nr. 162 din 06 februarie 2012, având în vedere că termenul de 30

de zile de la emiterea hotărârii, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011,

pentru punerea în executare a sancțiunilor de către autoritățile competente, a

expirat.

Astfel, în condițiile

în care hotărârea în discuție nu a fost avizată de către Direcția Generală

Juridică din cadrul M.E.C.T.S. și transmisă de către secretariatul C.N.E.C.S.D.T.I.,

în termen de două zile lucrătoare de la avizare, către ministrul educației,

cercetării, tineretului și sportului, către A.N.C.S., către conducătorul

unității sau instituției și către organismele ori persoanele îndreptățite legal

pentru aplicarea sancțiunilor recomandate, conform prevederilor art. 326 din

Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nu a fost

publicată în același termen pe site-ul web al C.N.E.C.S.D.T.I., astfel cum

prevede art. 31 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I., în opinia

reclamantei, hotărârea este inaptă să producă efecte juridice valabile, fiind

caducă de drept.

Prin întâmpinare,

pârâta A.N.C.Ș. a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive,

solicitând respingerea acțiunii față de această instituție ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesual, raportat la prevederile art. 31

alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.E.C.S.D.T.I.

aprobat prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5735/2011 și art. 323 alin. (3) teza

finală, din Legea nr. 1/2011 potrivit cărora „răspunderea juridică pentru

hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I. revine M.E.C.T.S.”.

Totodată, a invocat

excepția inadmisibilității, arătând că raportul aprobat prin hotărârea atacată

nu este un act administrativ, ci este o operațiune administrativă premergătoare

întocmirii actului administrativ, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

Pârâtul M.E.C.T.S. a

invocat prin întâmpinarea formulată, excepția prematurității acțiunii, arătând

că până la momentul promovării acțiunii în anulare nu au fost aplicate

reclamantei nici una dintre sancțiunile prevăzute în raport, astfel încât

acțiunea este prematur formulată, având în. vedere că nu a produs nici un efect

juridic. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând

că, în cauză nu au fost aduse probe din care să rezulte împrejurarea că

prezumția de legalitate ar putea fi răsturnată. Reclamanta nu a făcut dovada că

ar exista motive întemeiate în fapt și în drept de natură să creeze o îndoială

puternică sub aspectul legalității.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 292

din 1 octombrie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a respins, ca

nefondată, excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtul M.E.C.T.S.;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.C.Ș. și a respins acțiunea

formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată

împotriva unei părți care nu are calitate procesuală pasivă în cauză;

- a respins, ca

nefondată, acțiunea formulată de reclamanta I.D.S., în contradictoriu cu pârâtul

M.E.C.T.S., în nume propriu și în calitate de reprezentant al C.N.E.C.Ș.D.T.I.,

precum și al C.N.A.T.D.C.U.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Excepția

prematurității acțiunii este neîntemeiată deoarece, potrivit prevederilor art. 14

alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 206/2004, pentru abaterile

constatate de la buna conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, C.N.E. stabilește

aplicarea uneia sau mai multora dintre sancțiunile prevăzute la lit. a) - e),

sancțiuni care sunt puse în aplicare de către organismele sau persoanele

îndreptățite legal pentru aceasta, conform prevederilor art. 326 din Legea nr. 1/2011.

Nepunerea în

executare a acestei hotărâri nu determină prematuritatea atacării ei deoarece de

la momentul adoptării hotărârii atacate aceasta este susceptibilă de a produce

efecte juridice.

De altfel, Legea nr. 554/2004

nu condiționează introducerea acțiunii în anulare de executarea în prealabil a

actului administrativ deoarece scopul prevederilor legale de la art. 14 din

Legea nr. 554/2004 nu ar mai fi atins.

De asemenea, față de

prevederile arfe. 323 alin. 1 din Legea nr. 1/ 2011, faptul că organismele

îndreptățite nu au pus în executare aceasta hotărâre nu înseamnă ca nu poate fi

atacată la instanța de contencios administrativ.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.C.Ș. este întemeiată, deoarece această

entitate nu este emitentul actului administrativ în litigiu, în condițiile în

care, potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 1/2011,

răspunderea juridică pentru hotărârile C.N.E.C.S.D.T.I. revine M.E.C.T.S.

Instanța a apreciat

că nu mai este cazul să analizeze excepția inadmisibilității acțiunii și

apărările invocate prin întâmpinare de către această parte, având în vedere

lipsa calității sale procesuale pasive.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a constatat că nu se poate reține nulitatea absolută a Hotărârii

nr. 162 din 06 februarie 2012 adoptată de C.N.E.C.S.D.T.I., prin care a fost

aprobat Raportul final nr. 152/ A din data de 27 ianuarie 2012 privind

soluționarea sesizării înregistrate sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011, deoarece

nu au fost încălcate norme imperative de competență, cum susține reclamanta.

Astfel, prevederile art.

42 alin. (1) din Legea nr. 206/2009 stabilesc că sesizările privind abaterile

de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare dezvoltare sunt

analizate în doua etape, detaliate în Codul de etică, respectiv analiza la

nivelul instituției în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri și analiza

la nivelul C.N.E.

Cu toate acestea,

dispozițiile alin. (2) prevăd ca C.N.E.C.S.D.T.I. are obligația să analizeze

sesizări sau contestații în oricare dintre următoarele cazuri: a) daca prima

etapa a produs un raport în termenul prevăzut la art. 11 alin. (3) și b) dacă

prima etapă nu a produs un raport in termenul prevăzut la art. 11 alin. (3),

ceea ce înseamnă că și în situația în care nu s-a întocmit un raport al

analizei de către C.E. din cadrul U. din Oradea, pârâtul era obligat să

analizeze sesizarea formulată de profesorul universitar F.I., înregistrată sub nr.

120 din 30 noiembrie 2011 la A.N.C.Ș. și la M.E.C.T.S. sub nr. 19237 din 18

noiembrie 2011.

Așa cum rezultă, atât

din sesizare, cât și din raportul de caz nr. 59 din 04 noiembrie 2011,

respectiv din contestația formulată de prof. univ. F.I. la acest raport,

aspectele semnalate în sesizare au fost analizate de Comisia de etica din

cadrul U. Oradea, ceea ce înseamnă că abaterile invocate au fost analizate la

nivelul instituției în cadrul căreia s-au produs presupusele abateri.

În ceea ce privește

includerea de către reclamantă în lista de lucrări depusă în dosarul pentru

ocuparea postului de conferențiar la 14 mai 2005 a cărții „Proiectarea

tricoturilor simple”, prima instanță a constatat că și acest aspect a făcut

obiectul unei anchete desfășurate de către Comisia de etică din cadrul U. Oradea,

fără însă a fi încheiat un raport de caz, situație în care sunt aplicabile

prevederile art. 4

2

alin. (2) lit. b) din Legea nr. 206/2004.

În ceea ce privește

încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, instanța a constatat că nu este

întemeiată acesta susținere deoarece reclamanta a fost înștiințată cu privire

la înregistrarea sesizării nr. 102/2011, prin adresa nr. 117 din 15 decembrie 2011,

când s-au solicitat mai multe înscrisuri necesara pentru soluționarea

sesizării.

De asemenea,

dispozițiile art. 30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011 prevăd ca „în cadrul

analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele implicate

direct sau indirect în faptele sesizate ..”, ceea ce înseamnă că nu era

obligatorie audierea reclamantei.

Dispozițiile art. 312

și următoarele din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancțiunilor disciplinare

nu sunt aplicabile în speță, aceasta lege prevăzând o altă procedura de

soluționare a abaterilor disciplinare și o altă competență (art. 312 – art. 317)

decât în cazul sancțiunilor prevăzute pentru abateri de la buna conduita în

cercetarea științifică (art. 318 – art. 326 din Legea nr. 1/2011).

Reglementările

speciale privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltare

tehnologică și inovare sunt cuprinse în Legea nr. 206/2004, aplicabile în

speță.

Referitor la

prescripția dreptului de a constata și aplica sancțiunile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 206/2004, instanța a constatat că actul administrativ atacat,

respectiv Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012, a fost

adoptat ca urmare a înregistrării sesizării nr. 102 din 30 noiembrie 2011, în

care s-a invocat obținerea de către reclamantă a titlului de conferențiar

universitar prin săvârșirea unor abateri de la normele de bună conduită în

cercetare-dezvoltare, printre care și includerea în lista de lucrări din

dosarul de promovare a reclamantei a cărții „Proiectarea tricoturilor simple”,

cu privire la care reclamanta a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea

infracțiunii de furt intelectual.

Dispozițiile legale

aplicabile în speță nu prevăd un termen pentru constatarea săvârșirii de

abateri de la buna conduită în cercetare și aplicarea sancțiunilor.

În ceea ce privește

termenul de prescripție prevăzut de art. 252 C. muncii, instanța a constatat că

acest termen este prevăzut pentru aplicarea sancțiunilor disciplinare, iar

dispozițiile legale din Legea nr. 1/2C11 privind aplicarea sancțiunilor

disciplinare (art. 312 – art. 317) nu sunt aplicabile în speța, așa cum s-a

arătat anterior, prin urmare nici dispozițiile legale din Codul muncii

referitoare la termenul de prescripție.

De altfel, Legea nr. 1/2011

prevede în mod expres situațiile în care sunt aplicabile prevederile Codului

muncii, iar răspunderea pentru săvârșirea unor abateri de la buna conduită în

cercetare științifică nu reprezintă o astfel de situație.

C.N.E. a fost sesizat

despre săvârșirea acestei fapte abia în luna noiembrie 2011, urmare a

înregistrării sesizării formulate de prof. univ. F.I., chiar dacă fapta

analizată a fost săvârșită în anul 2005, cu ocazia depunerii de către

reclamantă a dosarului pentru ocuparea postului de conferențiar.

Împrejurarea că

această faptă a făcut obiectul analizei Comisiei de etică a U. din Oradea, în

anul 2007, iar S.U. din Oradea nu a dispus aplicarea nici unei sancțiuni, nu

înseamnă că reclamanta nu se face vinovată de încălcarea normelor de bună

conduită prevăzute de Legea nr. 206/2004, dispoziții care obligă C.N.E. să

soluționeze orice sesizare cu privire la încălcarea acestor norme și să emită o

hotărârea prin care să se stabilească vinovăția sau nevinovăția persoanei în

cauză, cum e și cazul în speță.

Mai mult, competența

de a analiza capătul referitor la încălcarea regulilor de bună conduită în

cercetare-dezvoltare în urma sesizărilor sau prin autosesizare și de a emite

hotărâri prin care se stabilește vinovăția sau nevinovăția persoanei în cauza

aparține C.N.E., și nu Senatului U. din Oradea.

Referitor la faptul

că a intervenit reabilitarea de drept a reclamantei cu privire la infracțiunea

săvârșită de aceasta, instanța a apreciat că aceasta situație nu înlătură

caracterul de lucrare plagiată a cărții „Proiectarea tricoturilor simple” și

folosită ulterior constatării plagiatului, în lista de lucrări incluse în

dosarul pentru obținerea titlului de conferențiar în anul 2005 și nu dă dreptul

reclamantei de a se folosi de această lucrarea plagiată în obținerea unor

avantaje materiale si profesionale, deoarece reabilitarea șterge fapta penală,

dar nu caracterul plagiat al lucrării.

Referitor la apărarea

reclamantei potrivit căreia au fost aplicate prevederi legale care nu erau în

vigoare la momentul promovării concursului organizat în anul 2005 pentru

ocuparea postului de conferențiar universitar, prima instanță a apreciat că nu

este întemeiată, constatând că prevederile legale invocate de C.N.E. în raport

și în hotărârea atacată erau în vigoare și la acea dată și nu au fost aplicate

retroactiv.

În ceea ce privește

nerespectarea termenului de 30 de zile de la adoptarea hotărârii pentru punerea

în executare, prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2011, instanța a reținut că

acesta este un termen de recomandare, și nu de decădere.

Referitor la

sancțiunile aplicate, instanța a apreciat că includerea lucrării plagiate în

lista de lucrări depusă în dosarul pentru obținerea titlului de conferențiar

universitar reprezintă o abatere de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare

prevăzute în Legea nr. 206/2004 și care prevăd expres că buna conduită exclude

plagiatul referatelor sau publicațiilor altor autori, astfel ca este întemeiată

aplicarea prevederilor art. 14 lit. b), e) și g) din Legea nr. 206/2004.

înfățișate de reclamanta I.D.S.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de apel a formulat recurs, în termen, reclamanta,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență,

recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond nu a analizat încălcarea

prevederilor art. 18 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 5735/2011 privind aprobarea

Regulamentului de organizare și funcționare a C.N.E.C.Ș.D.T.I., prin aceea că

petentul F.I. s-a adresat direct Consiliului fără parcurgerea prealabilă a

etapei obligatorii de la nivelul U. din Oradea.

Referitor la

nulitatea deciziei datorată încălcării dreptului la apărare, recurenta arată că

instanța de fond a reținut că nu era obligatorie audierea sa, deși în situația

în care C.N.E.C.S.D.T.I. a declanșat o procedură proprie cu caracter

jurisdicțional intra în obligația sa și audierea în vederea exercitării

dreptului la apărare.

În mod eronat a

reținut prima instanță că dispozițiile art. 312 și urm. din Legea nr. 1/2011 nu

sunt aplicabile în cauză și că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 206/2004,

însă omite să analizeze că jurisdicția și aplicarea sancțiunii propuse de C.N.E.C.S.D.T.I.

este reglementată de Codul muncii în raportul dintre angajat și angajator.

Mai arată recurenta

că fapta imputată nu este aptă să atragă, la momentul de față, niciun tip de

răspundere juridică suplimentară în sarcina sa, având în vedere că a format

obiectul unei analize anterioare la nivelul Comisiei de etică și a Senatului

din cadrul U. Oradea, în anul 2007, însă nu i-a fost aplicată o sancțiune.

Astfel, reluarea discutării acestui caz în anul 2012 de către C.N.E.C.Ș.D.T.I.,

prin încălcarea competențelor sale funcționale și stabilirea unei sancțiuni

aferente unei fapte din anul 1998, reprezintă o încălcare a principiului unicității

sancțiunii prevăzută de art. 249 alin. (2) C. muncii, aplicabil și raporturilor

juridice de muncă ale personalului didactic.

Dacă în anul 2007 U.

Oradea a considerat că fapta sa nu reprezintă o abatere de la conduita

profesională, sens în care nu a dispus antrenarea răspunderii sale juridice,

prezenta hotărâre referitoare la aceeași faptă este nelegală, deoarece încalcă

autoritatea unei decizii anterioare definitive a U. Oradea.

Raportat la data

prezentei hotărâri judecătorești irevocabile (2003) sau, după caz, la data

săvârșirii faptei (1998), despre care se afirmă că reprezintă o abatere de la

normele de bună conduită, ori raportat la data discutării cazului în S.U.

(2007), în anul 2012 operează prescripția dreptului de a constata și aplica

sancțiunile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 pentru pretinsa

abatere.

Recurenta mai critică

hotărârea instanței de fond arătând că sancțiunea prevăzută de art. 14 lit. e)

din Legea nr. 206/2004 privind retragerea titlului de conferențiar universitar este

neîntemeiată, deoarece nu există legătură directă de cauzalitate între cartea

„Proiectarea tricoturilor simple” și obținerea postului de conferențiar

universitar.

Cartea „Proiectarea

tricoturilor simple” nu a făcut parte din mapa de lucrări reprezentative în

legătură cu postul didactic de conferențiar universitar, deoarece tematica ei

nu se încadrează în disciplinele acestui post. Propunerea C.N.E.C.S.D.T.I.

privind retragerea lucrării în cauză nu justifică propunerea de retragere a

titlului didactic de conferențiar universitar, deoarece conform Ordinului nr. 4822

din 30 septembrie 2004, sunt satisfăcute cerințele minime pentru îndeplinirea

criteriilor impuse de actul normativ (respectiv mai rămân trei cărți și se

cerea o singură carte).

În fine, recurenta

arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 326 din Legea nr. 1/2001 este un termen de recomandare și nu

unul de decădere.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

prin prisma motivelor invocate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.

Argumentele

de fapt și de drept relevante

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1. din prezenta decizie,

recurenta-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ

și fiscal Hotărârea C.N.E.C.Ș.D.T.I. nr. 162 din 06 februarie 2012, prin care

s-a aprobat Raportul final nr. 152/a din 17 ianuarie 2012 privind soluționarea

sesizării înregistrate la A.N.C.S. sub nr. 102 din 30 noiembrie 2011.

C.N.E.C.S.D.T.I. a

adoptat hotărârea contestată stabilind în temeiul art. 14 lit. b), e) și g) din

Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltare

tehnologică și inovare, sancționarea recurentei-reclamante astfel:

- retragerea tuturor

lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită, potrivit art. 14

lit. b) din Legea nr. 206/2004;

- retragerea titlului

didactic de conferențiar universitar, potrivit art. 14 lit. e) din Legea nr. 206/2004;

- desfacerea

disciplinară a contractului de muncă, potrivit art. 14 lit. g) din Legea nr. 206/2004.

Hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I.

este motivată în sensul că soluția de sancționare se întemeiază pe săvârșirea

unei fapte de natură penală, ce a făcut obiectul Sentinței penale nr. 2448/2011,

definitivă prin Decizia penală nr. 81/2003 a Curții de Apel Ploiești, recurenta

fiind condamnată la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 141 din Legea nr. 8/1996 și art. 142

lit. a) și b) din Legea nr. 8/1996, în condițiile art. 81 C. pen.

Potrivit art. 4

2

din Legea nr. 206/2004, sesizările privind abaterile de la normele de bună

conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare sunt analizate în două etape,

prima la nivelul instituției în cadrul căreia presupusele abateri s-au produs

și cea de-a doua la nivelul C.N.E.

Acesta din urmă are

obligația să analizeze sesizări sau contestații în oricare din următoarele

cazuri: dacă prima etapă a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin.

(3) și la contestație este anexată o copie a acestuia, precum și în situația în

care prima etapă nu a produs un raport în termenul prevăzut de art. 11 alin.

(3)

În cauză, sesizarea

formulată de prof. univ. F.I. înregistrată sub nr. 102/2011 a fost analizată de

Comisia de etică din cadrul U. Oradea care a emis Raportul de caz nr. 59 din 4

noiembrie 2011, raport contestat de petent la data de 18 noiembrie 2011.

Așadar, abaterile

invocate au fost analizate la nivelul instituției în cadrul căreia abaterile

s-au produs [(conform art. 4

2

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004)],

în cadrul primei etape.

Deci, critica

referitoare la faptul că petentul s-a adresat direct C.N.E. fără parcurgerea

prealabilă a etapei obligatorii la nivelul Universității Oradea nu se verifică,

având în vedere existența Raportului de caz nr. 59 din 44 noiembrie 2011, care

confirmă analizarea prealabilă a sesizării în cadrul Comisiei de Etică din

cadrul U. Oradea.

Nici critica ce vizează

încălcarea dreptului la apărare nu poate fi apreciată ca fondată.

În cauză este în

discuție aplicarea unei sancțiuni pentru săvârșirea unei abateri de la buna

conduită în cercetarea științifică, care potrivit dispozițiilor art. 321 din

Legea nr. 1/2011 se aplică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 206/2004,

Codului de etică și deontologie profesională a personalului de

cercetare-dezvoltare și Codului de etică și deontologie profesională.

Așadar, dispozițiile art.

312 și urm. din Legea nr. 1/2011 privind aplicarea sancțiunilor disciplinare nu

sunt aplicabile, întrucât nu suntem în prezenta unei abateri disciplinare

pentru sancționarea căreia se prevede o altă procedură de cercetare și

sancționare.

În acest caz, în

cadrul analizei sale, C.N.E.C.S.D.T.I. poate realiza audieri cu persoanele

implicate direct sau indirect în faptele sesizate, așa cum prevăd dispozițiile art.

30 alin. (2) din Ordinul nr. 5735/2011, ceea ce conduce la concluzia că nu este

obligatorie audierea reclamantei, însă, conform adresei nr. 117 din 15

decembrie 2011 rezultă că aceasta a fost înștiințată despre existența

sesizării, solicitându-i-se mai multe documente necesare clarificării

situației, astfel că a avut posibilitatea să formuleze apărări în cauză.

Nici critica

referitoare la prescripția dreptului de a contesta și aplica sancțiunile

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 206/2004 nu poate fi reținută de instanța de

control judiciar, întrucât dispozițiile legale aplicabile nu prevăd un termen

limită pentru constatarea săvârșirii abaterilor de la buna conduită în

cercetarea științifică.

În ceea ce privește

termenul de prescripție prevăzut de art. 252 C. muncii, acesta vizează

sancțiunile disciplinare, ceea ce nu este cazul în speță, fiind în prezența

unei abateri de la buna conduită în activitatea științifică ce intră sub

incidența Legii nr. 206/2004.

De asemenea,

împrejurarea că fapta imputată reclamantei, săvârșită în anul 2005 cu ocazia

depunerii dosarului pentru ocuparea postului de conferențiar, a făcut obiectul

analizei Comisiei de Etică a U. din Oradea în 2007, iar S.U. a decis că nu se

impunea aplicarea unei sancțiuni, nu conduce la concluzia că sesizarea

formulată către C.N.E. nu trebuie soluționată.

Așa cum am mai

precizat, acest organism are obligația, potrivit dispozițiilor art. 4

2

din Legea nr. 206/2004, să analizeze sesizări și contestații depuse privitor la

abaterile de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.

Nu este întemeiată

nici critica referitoare la aplicarea în cauză a unor prevederi legale ce au

intrat în vigoare ulterior promovării concursului organizat în anul 2005 pentru

ocuparea postului de conferențiar universitar, precum și ulterior pronunțării

hotărârii penale definitive din anul 2003.

Este adevărat că

dispozițiile art. 14 alin. (1

2

) din Legea nr. 206/2004 a fost

introdus prin O.G. nr. 28/2011 – pct. 18, însă textul de lege prevede în mod

expres că se anulează concursul pentru un post de cercetare-dezvoltare ocupat,

iar contractul de muncă cu instituția de cercetare-dezvoltare încetează de

drept, indiferent de momentul la care s-a dovedit că o persoană a realizat

abateri grave de la buna conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare,

constatarea acestora făcându-se de C.N.E.

În ceea ce privește

natura juridică a termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 326

din Legea nr. 1/2011, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta este

un termen de recomandare și nu unul imperativ.

În mod eronat

recurenta asimilează natura acestui termen cu cea din materia răspunderii personale,

indicând dispozițiile Codului muncii, întrucât așa cum am mai arătat, acestea

nu sunt aplicabile în cauză.

2.

Soluția

adoptată în recurs și temeiul legal al acesteia

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de I.D.S. împotriva Sentinței nr. 292 din 1 octombrie 2012 a Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2014.