ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

131 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal. a respins excepția inadmisibilității cererii de

suspendare, invocată de pârât; a admis cererea formulată de reclamantul L.I.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie

2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâtul la

plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1010,5 lei,

reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei)

și timbru judiciar (0,5 lei).

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția

inadmisibilității invocată de către pârât, faptul că aceasta este neîntemeiată,

pentru următoarele considerente:

În

cauza ce a făcut obiectul

dosarului nr. 1069/59/2010 al Curții de Apel

Timișoara reclamantul a solicitat suspendarea executării în temeiul art. 14 din

Legea nr. 554/2004, având câștig de cauză prin Decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție nr. 851 din 11 februarie 2011, prin care s-a dispus suspendarea

Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 până la pronunțarea instanței de

fond, însă în prezenta cauză se solicită suspendarea ordinului menționat până

la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004.

Întrucât cele două

cereri de suspendare au fost formulate în baza unor texte de lege diferite,

instanța de fond a statuat că nu se poate reține incidența dispozițiilor

art.

14 alin. (6)

din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, nu pot fi reținute nici susținerile

vizând inadmisibilitatea cererii, motiv pentru care a respins excepția

inadmisibilității.

Pe fondul cauzei, s-a

reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15,

coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr.554/2004, pentru suspendarea

executării actului administrativ, respectiv: 1) reclamantul să fi introdus

acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a

cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura

suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

S-a reținut astfel că

prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat

la data de 26

noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara cu o acțiune în contencios

administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010

emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, așa

cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei; că există o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se

solicită, îndoială ce rezultă din împrejurarea că reclamantul a mai fost parte

în două litigii similare, când au fost de asemenea atacate acte administrative

de eliberare a sa din funcție, având câștig de cauză în litigiile care au făcut

obiectul dosarelor nr. 678/59/2009 și nr. 1353/59/2009 ale Curții de Apel

Timișoara; că este îndeplinită și cea de-a treia condiție deoarece pierderea

veniturilor aferente funcției reclamantului constituie fără îndoială un prejudiciul

material viitor și previzibil, iar ordinul de revocare din funcția de inspector

general adjunct este în măsură a produce o pagubă iminentă prin perturbarea

previzibilă gravă a funcționării Inspectoratului, întrucât, urmare a

schimbărilor intervenite în managementul instituției, proiectele aflate în

derulare și la care participa și reclamantul nu mai beneficiază de

continuitate.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut temeinicia cererii de suspendare a executării

Ordinului nr. 5308

din 23 septembrie 2010, a cărui suspendare se solicită și în prezenta cauză,

însă instanța nu a reținut susținerea pârâtului potrivit căreia cererea de față

ar fi lipsită de obiect, întrucât prin Decizia Înaltei Curți nr. 851 din 11

februarie 2011 s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010

în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de

fond, iar prin cererea de față se solicită suspendarea ordinului menționat până

la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Apreciind astfel că

sunt îndeplinite dispozițiile art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I

din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat întemeiată cererea

formulată de reclamant și a admis-o, cu consecința suspendării

executării Ordinului

nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei

Totodată, instanța a

obligat pârâtul, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la

plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1010,5 lei,

reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei)

și timbru judiciar (0,5 lei).

exercitată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 4, 7,

8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât aduce, în esență, următoarele critici sentinței

recurate:

- în ceea ce privește

primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ.,

se susține că instanța de fond avea obligația de a analiza aparenta

nelegalitate a ordinului prin prisma analizării actelor care au stat la baza

emiterii acestuia și nu prin prisma analizării obiectului unor alte dosare de

instanță;

- în ceea ce privește

al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată

că instanța de fond nu a justificat înlăturarea apărărilor sale referitoare la

faptul că odată cu eliberarea din funcția de conducere, reclamantul a revenit

la catedra rezervată de cadru didactic, fiind remunerat pentru activitatea

desfășurată;

- în ceea ce privește

al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., se susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, apreciind asupra îndeplinirii condiției cazului bine justificat fără

a avea în vedere și actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 5308/2010

și care au fundamentat decizia eliberării reclamantului din funcție;

- în ceea ce privește

al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se menționează că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a legii, reținându-se în mod nejustificat că sunt îndeplinite

condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

doar în baza unor afirmații nedovedite ale reclamantului.

De asemenea, se

învederează că în dosarul nr. 1196/59/2010 care a avut ca obiect anularea

Ordinului nr. 5308/2010, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată

de reclamant, astfel că niciuna din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu este îndeplinită.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare însoțită de înscrisuri, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-pârât și susținând

legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

În esență, se arată

că prin Decizia civilă nr. 851 din 11 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a

dispus suspendarea aceluiași ordin până la pronunțarea instanței de fond,

astfel că rațiunile care au stat la baza executării ordinului în cauză, se opun

cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză promovată în temeiul art. 15

din legea menționată, singura deosebire fiind întinderea efectelor suspendării.

de recurs.

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la

dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente,

apreciază că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

- Primul motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, este nefondat.

Criticile expuse în

argumentarea acestui motiv de recurs, nu vizează depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, ci fac referire la greșita soluționare a cauzei.

Întrucât cererea de

suspendare a executării ordinului menționat este de competența instanței de

contencios administrativ, este evident că instanța de fond, prin soluția

pronunțată, nu și-a depășit atribuțiile.

- Al doilea motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de

asemenea, nefondat.

După cum se constată,

sentința recurată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Instanța de fond a

analizat apărările recurentului-pârât, expunând considerentele pentru care nu

le-a apreciat ca fiind întemeiate, nefiind necesar a răspunde fiecărui argument

al acestuia.

Al treilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, este nefondat.

Criticile formulate

în susținerea acestui motiv de recurs nu vizează aspectele de nelegalitate

circumscrise acestui motiv, ci de interpretare și apreciere a probelor.

Instanța de fond, nu

a schimbat natura Ordinului nr. 5308/2010 de act administrativ a cărui

suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecății, fapt de altfel

recunoscut și de recurentă.

- Al patrulea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este fondat.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Conform art. 15 alin.

(1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral,

poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin

cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat sau

printr-o acțiune separată.

În raport de

dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a

executării unui act administrativ în temeiul art. 15 din legea menționată, care

este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să

constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ

fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea

condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse

aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea

trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și

să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o

împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă

asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma

unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii

suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii,

nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Cererea de suspendare

a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 15 este strâns legată de

soluția asupra acțiunii de fond.

Astfel cum se

constată din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin sentința civilă nr. 143

din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea reclamantului privind anularea Ordinului nr. 5308

din 23 septembrie 2010 emis de pârât, reintegrarea în funcția deținută anterior

și plata drepturilor bănești aferente.

Este adevărat că

această sentință nu este irevocabilă, fiind recurată de reclamant, însă, în

această situație este evident că nu este îndeplinită condiția referitoare la

cazul bine justificat, astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Susținerile

intimatului-reclamant referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 851/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, nu pot fi reținut ca fiind fondate, dat fiind faptul că această

hotărâre viza suspendarea executării ordinului menționat, până la pronunțarea

instanței de fond.

Or, urmare a

pronunțării Sentinței civile nr. 143/2011 menționată anterior asupra fondului

cauzei, este evident că efectele Deciziei nr. 851/2011 au încetat.

Nefiind îndeplinită

condiția cazului bine justificat, este de prisos analiza soluției primei

instanțe cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât pentru

a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este necesară

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, în

raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că

sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă

cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi

reținută situația prevăzută de art.304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I,

alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința

recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva sentinței civile nr. 131 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2011.