ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 131 din 23 martie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârât; a admis cererea formulată de reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 1010,5 lei, reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) și timbru judiciar (0,5 lei).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția inadmisibilității invocată de către pârât, faptul că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: În cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 1069/59/2010 al Curții de Apel Timișoara reclamantul a solicitat suspendarea executării în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, având câștig de cauză prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 851 din 11 februarie 2011, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 până la pronunțarea instanței de fond, însă în prezenta cauză se solicită suspendarea ordinului menționat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004.

Întrucât cele două cereri de suspendare au fost formulate în baza unor texte de lege diferite, instanța de fond a statuat că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, nu pot fi reținute nici susținerile vizând inadmisibilitatea cererii, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității. Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr.554/2004, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: 1) reclamantul să fi introdus acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a actului administrativ a cărui suspendare o solicită; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

S-a reținut astfel că prima condiție este îndeplinită deoarece reclamanta a sesizat la data de 26 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timișoara cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei; că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezultă din împrejurarea că reclamantul a mai fost parte în două litigii similare, când au fost de asemenea atacate acte administrative de eliberare a sa din funcție, având câștig de cauză în litigiile care au făcut obiectul dosarelor nr. 678/59/2009 și nr. 1353/59/2009 ale Curții de Apel Timișoara; că este îndeplinită și cea de-a treia condiție deoarece pierderea veniturilor aferente funcției reclamantului constituie fără îndoială un prejudiciul material viitor și previzibil, iar ordinul de revocare din funcția de inspector general adjunct este în măsură a produce o pagubă iminentă prin perturbarea previzibilă gravă a funcționării Inspectoratului, întrucât, urmare a schimbărilor intervenite în managementul instituției, proiectele aflate în derulare și la care participa și reclamantul nu mai beneficiază de continuitate.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut temeinicia cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010, a cărui suspendare se solicită și în prezenta cauză, însă instanța nu a reținut susținerea pârâtului potrivit căreia cererea de față ar fi lipsită de obiect, întrucât prin Decizia Înaltei Curți nr. 851 din 11 februarie 2011 s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond, iar prin cererea de față se solicită suspendarea ordinului menționat până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Apreciind astfel că sunt îndeplinite dispozițiile art. 15, coroborat cu art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a constatat întemeiată cererea formulată de reclamant și a admis-o, cu consecința suspendării executării Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, până la soluționarea irevocabilă a cauzei Totodată, instanța a obligat pârâtul, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1010,5 lei, reprezentând onorariu de avocat (1.000 lei), taxă judiciară de timbru (10 lei) și timbru judiciar (0,5 lei). 2. Calea de atac exercitată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât aduce, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - în ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se susține că instanța de fond avea obligația de a analiza aparenta nelegalitate a ordinului prin prisma analizării actelor care au stat la baza emiterii acestuia și nu prin prisma analizării obiectului unor alte dosare de instanță; - în ceea ce privește al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se arată că instanța de fond nu a justificat înlăturarea apărărilor sale referitoare la faptul că odată cu eliberarea din funcția de conducere, reclamantul a revenit la catedra rezervată de cadru didactic, fiind remunerat pentru activitatea desfășurată; - în ceea ce privește al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se susține că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, apreciind asupra îndeplinirii condiției cazului bine justificat fără a avea în vedere și actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 5308/2010 și care au fundamentat decizia eliberării reclamantului din funcție; - în ceea ce privește al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se menționează că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, reținându-se în mod nejustificat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, doar în baza unor afirmații nedovedite ale reclamantului. De asemenea, se învederează că în dosarul nr. 1196/59/2010 care a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 5308/2010, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel că niciuna din condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu este îndeplinită. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare însoțită de înscrisuri, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, combătând criticile recurentului-pârât și susținând legalitatea și temeinicia sentinței atacate.

În esență, se arată că prin Decizia civilă nr. 851 din 11 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus suspendarea aceluiași ordin până la pronunțarea instanței de fond, astfel că rațiunile care au stat la baza executării ordinului în cauză, se opun cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză promovată în temeiul art. 15 din legea menționată, singura deosebire fiind întinderea efectelor suspendării. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, însă pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

- Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, este nefondat. Criticile expuse în argumentarea acestui motiv de recurs, nu vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci fac referire la greșita soluționare a cauzei. Întrucât cererea de suspendare a executării ordinului menționat este de competența instanței de contencios administrativ, este evident că instanța de fond, prin soluția pronunțată, nu și-a depășit atribuțiile. - Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de asemenea, nefondat. După cum se constată, sentința recurată îndeplinește cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Instanța de fond a analizat apărările recurentului-pârât, expunând considerentele pentru care nu le-a apreciat ca fiind întemeiate, nefiind necesar a răspunde fiecărui argument al acestuia. Al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, este nefondat. Criticile formulate în susținerea acestui motiv de recurs nu vizează aspectele de nelegalitate circumscrise acestui motiv, ci de interpretare și apreciere a probelor. Instanța de fond, nu a schimbat natura Ordinului nr. 5308/2010 de act administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat în cauza dedusă judecății, fapt de altfel recunoscut și de recurentă.

- Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este fondat. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Conform art. 15 alin. (1) din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral, poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului atacat sau printr-o acțiune separată.

În raport de dispozițiile legale menționate, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ în temeiul art. 15 din legea menționată, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Cererea de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 15 este strâns legată de soluția asupra acțiunii de fond.

Astfel cum se constată din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin sentința civilă nr. 143 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului privind anularea Ordinului nr. 5308 din 23 septembrie 2010 emis de pârât, reintegrarea în funcția deținută anterior și plata drepturilor bănești aferente. Este adevărat că această sentință nu este irevocabilă, fiind recurată de reclamant, însă, în această situație este evident că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, astfel cum această noțiune a fost definită de legiuitor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Susținerile intimatului-reclamant referitoare la puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 851/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu pot fi reținut ca fiind fondate, dat fiind faptul că această hotărâre viza suspendarea executării ordinului menționat, până la pronunțarea instanței de fond. Or, urmare a pronunțării Sentinței civile nr. 143/2011 menționată anterior asupra fondului cauzei, este evident că efectele Deciziei nr. 851/2011 au încetat. Nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, este de prisos analiza soluției primei instanțe cu privire la îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art.304 pct. 9 C. proc. civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 131 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.