ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 3 iunie 2010, reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând suspendarea executării Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010 privind încetarea numirii sale în funcția de director al Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget, județul Timiș, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 342 din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în prezenta cauză, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat de reclamant, în calitate de director la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, cu inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, dispunându-se cu aceeași dată și eliberarea reclamantului din funcția de director al respectivului liceu, urmare a încetării contractului de management educațional. S-a reținut că art. 31 din Legea nr. 128/1997, modificată, prevede că eliberarea din funcțiile de conducere, prevăzute la art. 20 și din funcțiile de îndrumare și de control, prevăzute la art. 25, se face de către cei care au dispus numirea, în condițiile legii.

Prin funcția de director al liceului „Traian Vuia” din Făget, reclamantul cade sub incidența prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, fiind numit în funcție prin O.M.E.C.T. nr. 3864/2008, așa cum rezultă din ordinul atacat în cauză. Capitolul 2 al Legii nr. 128/1997 privitor la „Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control”, în care sunt cuprinse art. 20 alin. (1) și art. 31 sus - menționate și care privesc numirea, respectiv eliberarea din funcția de director al unei unități de învățământ, nu conține nici o dispoziție legală privitoare la instanța de judecată competentă material în soluționarea acțiunilor legate de aplicarea acestor prevederi legale, însă art. 146 din Legea nr. 128/1997 modificată, cuprins în Titlul VIII al legii referitor la „Dispoziții tranzitorii și finale”, dispune că, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.

În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unei prevederi legale derogatorii de la legislația muncii, litigiile privitoare la eliberarea din funcția de director al unei unități de învățământ, sunt de competența materială a instanței de dreptul muncii. Prin sentința civilă nr. 2471/PI din 4 octombrie 2010, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, s-a arătat că, potrivit art. 281 C. muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod. S-a reținut că obiectul acțiunii nu se încadrează în această definiție, astfel că nu este incidentă competența prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond. În consecință, s-a constatat că instanța competentă pentru anularea actului atacat este Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pe rolul căreia se află dosarul nr. 638/59/2010, ce are ca obiect anularea Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce succed: Cauza de față are ca obiect cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, formulată de reclamantul B.V. în temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

(…) Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond”. În speță, reclamantul a formulat separat cererea de suspendare a executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond, deoarece acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având ca obiect anularea Ordinului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, a făcut obiectul dosarului nr. 638/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Totodată, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Se constată că dispozițiile acestui text de lege sunt aplicabile în cauză, întrucât nu s-a stabilit o altă competență în materie printr-o lege organică specială. Cum acțiunea principală având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în raport de dispozițiile legale sus-menționate, se constată că și soluționarea cererii de suspendare a executării ordinului este de competența aceleiași instanțe. Așa fiind, față de cele menționate, se constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.