ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2211/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 3 iunie 2010,

reclamantul B.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând suspendarea executării

Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100

din 27 ianuarie 2010 privind încetarea numirii sale în funcția de director al

Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget, județul Timiș, până la pronunțarea

instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 342 din 6 iulie 2010, Curtea

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat

competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția

de litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în

prezenta cauză, reclamantul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.

3100 din 27 ianuarie 2010 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care

s-a dispus încetarea contractului de management educațional încheiat de

reclamant, în calitate de director la Liceul Teoretic „Traian Vuia” Făget, cu inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar

Județean Timiș, dispunându-se cu aceeași dată și eliberarea reclamantului din

funcția de director al respectivului liceu, urmare a încetării contractului de

management educațional.

S-a reținut că art. 31 din Legea nr. 128/1997,

modificată, prevede că eliberarea din funcțiile de conducere, prevăzute la art.

20 și din funcțiile de îndrumare și de control, prevăzute la art. 25, se face

de către cei care au dispus numirea, în condițiile legii.

Prin funcția de director al liceului „Traian Vuia” din

Făget, reclamantul cade sub incidența prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 128/1997, fiind numit în funcție prin O.M.E.C.T. nr. 3864/2008, așa cum

rezultă din ordinul atacat în cauză.

Capitolul 2 al Legii nr. 128/1997 privitor la

„Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control”, în care sunt cuprinse

art. 20 alin. (1) și art. 31 sus - menționate și care privesc numirea,

respectiv eliberarea din funcția de director al unei unități de învățământ, nu

conține nici o dispoziție legală privitoare la instanța de judecată competentă

material în soluționarea acțiunilor legate de aplicarea acestor prevederi

legale, însă art. 146 din Legea nr. 128/1997 modificată, cuprins în Titlul VIII

al legii referitor la „Dispoziții tranzitorii și finale”, dispune că, în măsura

în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică

celelalte dispoziții din legislația muncii.

În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unei

prevederi legale derogatorii de la legislația muncii, litigiile privitoare la

eliberarea din funcția de director al unei unități de învățământ, sunt de

competența materială a instanței de dreptul muncii.

Prin sentința civilă nr. 2471/PI din 4 octombrie 2010,

Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a

trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului.

În motivarea sentinței, s-a arătat că, potrivit art.

281 C. muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de

muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și

încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute

de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre

partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

S-a reținut că obiectul acțiunii nu se încadrează în

această definiție, astfel că nu este incidentă competența prevăzută de art. 2

pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În

acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare

se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată,

până la soluționarea acțiunii în fond.

În consecință, s-a constatat că instanța competentă

pentru anularea actului atacat este Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, pe rolul căreia se află dosarul nr. 638/59/2010, ce

are ca obiect anularea Ordinului Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul

conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, pentru considerentele ce succed:

Cauza de față are ca obiect cererea de suspendare a

executării Ordinului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, formulată de reclamantul B.V. în

temeiul prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, „suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. (…) Cererea de suspendare se

poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până

la soluționarea acțiunii în fond”.

În speță, reclamantul a formulat separat cererea de

suspendare a executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de

fond, deoarece acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.V.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, având ca obiect anularea Ordinului nr. 3100 din 27 ianuarie 2010, a

făcut obiectul dosarului nr. 638/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Totodată, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede

că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel.

Se constată că dispozițiile acestui text de lege sunt

aplicabile în cauză, întrucât nu s-a stabilit o altă competență în materie

printr-o lege organică specială.

Cum acțiunea principală având ca obiect anularea unui

act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv Ordinul

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3100 din 27

ianuarie 2010, este de competența secției de contencios administrativ și fiscal

a curții de apel, în raport de dispozițiile legale sus-menționate, se constată

că și soluționarea cererii de suspendare a executării ordinului este de

competența aceleiași instanțe.

Așa fiind, față de cele menționate, se constată că instanța

competentă material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.