ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.02.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2011

HOTĂRÂRE
25.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 3344 din 23 iunie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis recursurile declarate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, T.D. și Universitatea „P.A.” din Iași, împotriva sentinței civile

nr. 4480 din 28 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, și a modificat în parte sentința atacată, în sensul respingerii

cererii de suspendare a Ordinului nr. 5837 din 6 noiembrie 2009 emis de M.E.C.T.S.,

ca neîntemeiată.

În motivarea acestei decizii,

Înalta Curte a apreciat că din motivarea cererii de chemare în judecată și din înscrisurile

depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru admiterea

măsurii provizorii solicitate de intimații-reclamanți.

Înalta Curte a considerat

că simpla referire la faptul că ordinul contestat a fost precedat de un alt ordin

care a fost la rândul său suspendat de către instanța de contencios administrativ,

nu constituie un argument care să justifice măsura excepțională a suspendării provizorii,

în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a ordinului contestat în

condițiile în care este fără putere de tăgadă faptul că cele două ordine, chiar

dacă se referă la una și aceiași persoană și au în vedere aceiași funcție, au la

bază împrejurări de fapt diferite, și au produs efecte diferite, ordinul contestat

nemaiavând un caracter provizoriu, fiind emis, în baza art. 93 din Legea învățământului

nr. 84/1995, în urma parcurgerii unei proceduri aparent legale, în acest sens.

Totodată, caracterul abuziv

al ordinului contestat nu poate fi apreciat prin simpla raportare la încălcarea

unui text de lege, fiind necesară indicarea în concret a împrejurărilor de natură

a crea instanței îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate

a actului administrativ contestat. Ori în cauză dedusă prezentei judecăți instanța

de fond s-a limitat la indicarea unui text de lege pretins a fi încălcat în emiterea

actului administrativ contestat, aspect de natură a nu convinge instanța de control

judiciar asupra îndeplinirii condiției cazului justificat.

A mai reținut Înalta Curte

că nu este îndeplinită nici cea de-a doua cerință impusă de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită existența pericolului producerii unei pagube

iminente pentru intimați sau perturbarea gravă a funcționării instituției publice.

Îndeplinirea condiției

referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze

iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță

simplele afirmații făcute ca atare de către reclamanți în cererea de chemare în

judecată.

Susținerile referitoare

la faptul că paguba iminentă creată reclamanților prin ordinul contestat, constă

în pierderile de natură salarială nu sunt suficiente și concludente pentru a demonstra

iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării

și nu în împrejurări străine regimului administrativ aplicabile actului atacat,

și care, de altfel, fac obiectul unor litigii aflate pe rolul altor instanțe.

De asemenea și justificarea

pagubei iminente prin tulburarea evidentă a funcționalității universității, nu este

de natură a susține măsura suspendării în condițiile în care ordinul contestat viza

tocmai confirmarea unei persoane în funcția de rector al universității, aspect care

nu poate fi calificat, de plano, drept factor evident de tulburare a funcționalității

respectivei instituții, în absența administrării unor mijloace de probă în acest

sens.

Împotriva acestei decizii

au formulat cerere de revizuire intimații M.R., N.N., C.A., A.B.C., N.E., G.F.,

A.O., S.C., T.G., A.I. și D.V., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuenții au susținut că au intrat în posesia unor înscrisuri noi, în speță procesul-verbal

al alegerilor confirmate prin ordinul nr. 5837/2009, respectiv raportul de monitorizare

a acestor alegeri, acte care s-au aflat în posesia exclusivă a Ministerului Educației,

acesta refuzând anterior să le depună la dosarul cauzei. Au arătat revizuenții că

examinarea acestor înscrisuri, coroborate cu ansamblul probator al cauzei, este

de natură a evidenția grave nereguli produse cu ocazia alegerilor pentru funcția

de rector al Universității „P.A.” și întocmirii documentației aferente, context

în care cererea privind suspendarea executării ordinului nr. 5837/2009 apare ca

întemeiată.

Prin întâmpinarea depusă,

intimata Universitatea „P.A.” a invocat excepția lipsei calității procesuale active

a revizuentului D.V., întrucât acesta nu a figurat ca reclamant în cauza ce face

obiectul cererii de revizuire, excepția lipsei interesului în promovarea prezentei

căi extraordinare de atac, excepția inadmisibilității în principiu a cererii de

revizuire și excepția tardivității cererii.

Intimatul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat, la rândul său, respingerea cererii

de revizuire în primul rând ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate de către

revizuenți nu se subscriu dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și în subsidiar

ca nefondată.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, prin prisma argumentelor părților, constată că prezenta

cerere de revizuire este inadmisibilă și o va respinge ca atare, pentru considerentele

următoare.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. „revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și

a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate

cere în următoarele cazuri

: [...] dacă, după

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică

sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților,

ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere.”

Elementele

imanente de admisibilitate a unei cereri de revizuire formulate în condițiile

art. 322 pct. 5, consacrate pe cale jurisprudențială, pot fi sintetizate astfel:

înscrisul trebuie să fi fost necunoscut pentru instanță și revizuent, care să fi

fost împiedicat a-l prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, să fie

doveditor, determinant pentru soluția în litigiu și să fie prezentat, odată cu cererea

de revizuire, în cel mult o lună de la descoperirea sa.

Examinând

înscrisurile depuse de către revizuenți odată cu cererea de revizuire formulată

în cauză, în speță

procesul-verbal

al alegerilor confirmate prin ordinul nr. 5837/2009, respectiv raportul de monitorizare

a acestor alegeri, și raportând conținutul acestora la ansamblul înscrisurilor depuse

în cauză, Înalta Curte apreciază că înscrisurile menționate nu îndeplinesc condițiile

necesare fundamentării admisibilității prezentei cereri de revizure formulate.

Această constatare se

bazează atât pe caracterul relativ public al celor două înscrisuri, argumentele

privind imposibilitatea de prezentare a acestora de către revizuenți fiind neconvingătoare,

cât și pe valoarea probatorie finală a acestora, prin prisma considerentelor deciziei

contestate, fără a se mai lua în considerare intervalul de timp între momentul la

care revizuenții susțin că au luat cunoștință de conținutul înscrisurilor nou depuse

și momentul formulării cererii de revizuire.

Pentru aceste considerente,

în baza dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

Respinge cererea de revizuire

formulată de către

M.R.,

N.N., C.A., A.B.C., N.E., G.F., A.O., S.C., T.G., A.I. și D.V. împotriva deciziei

civile nr. 3344 din 23 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3835/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 2917 din 4 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea pâ
ÎCCJ 2011-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2011
ulterior, în cazul unei eventuale anulări a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 156/CA din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2011-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3514/2011
vocabilă a cauzei, în temeiul art. 15 din Legea nr.554/2004. Întrucât cele două cereri de suspendare au fost formulate în baza unor texte de lege diferite, instanța de fond a statuat că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 14 ali
ÎCCJ 2012-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2012
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5101 din 1 noiembrie 2011, înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nef
ÎCCJ 2011-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1549/2011
fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2912 din 16 iunie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că faț
Sursă