ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 156/CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a hotărât admiterea cererii formulate de reclamantul C.M. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII, TINERETULUI și SPORTULUI și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 din LCA.

Astfel, instanța de fond a constatat că în cauză, reclamantul prin motivele de nelegalitate invocate respectiv faptul că actul administrativ în litigiu nu este motivat, întrucât nu cuprinde motivele pentru care s-a dispus desființarea postului ocupat de către acesta, iar invocarea doar a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 nu prezintă o motivare, actul administrativ contravenind astfel, astfel atât prevederilor Constituției României, cât și celor din Legea nr. 53/ 2003 și din Legea nr. 188/1999, a făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă instanța de fond a constatat că prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada faptului că prin emiterea actului administrativ în litigiu, reclamantul va fi pus în situația de a nu-și putea întreține familia și de a achita ratele aferente creditelor contractate, prejudiciu care nu va putea fi recuperat ulterior, în cazul unei eventuale anulări a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 156/CA din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, că în mod greșit instanța de fond și-a motivat hotărârea pronunțată pe faptul că actul administrativ în litigiu nu este motivat, în condițiile în care în preambulul Ordinului contestat, sunt prevăzute temeiurile luării acestei măsuri de desființare a postului, respectiv Ordinul nr. 1894 din 22 octombrie 2009 a fost emis de fostul Minister al Tineretului și Sportului în baza art. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, act normativ care la data emiterii ordinului în cauză era în vigoare, așadar ordinul contestat prin acțiunea introductivă a avut ca temei un act normativ emise de Guvernul României. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Văzând dispozițiile art. 31 alin. (2) și art. 1 alin. (3) din Constituția României precum și art. 41 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond, a reținut ca fiind îndeplinită, în cauză, condiția existenței cazului bine justificat, prin prisma aparentei nemotivări a actului administrativ atacat, respectiv a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009. Astfel, Înalta Curte consideră că este de necontestat faptul că simpla indicare în cuprinsul actului administrativ a unor dispoziții legale, cel puțin în aparență, nu poate echivala cu îndeplinirea de către recurentă, în calitate de autoritate publică emitentă, a obligației constituționale privind asigurarea informării corecte a intimatului-reclamant asupra unei probleme de interes personal, respectiv încetarea raporturilor sale de muncă, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

În consecință, Înalta Curte, nu va reține criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată că, în mod corect instanța de fond a reținut, în urma analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, că în cauză sunt indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură Ordinul nr. 1894 din 22 octombrie 2009 și care fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, fiind îndeplinite, astfel, cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din LCA. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 156/CA din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2011.