ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 118/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 156/CA din

21 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a hotărât admiterea cererii formulate de reclamantul C.M. în

contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII, TINERETULUI și

SPORTULUI și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1894 din 22

octombrie 2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile

de admisibilitate ale cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 din LCA.

Astfel, instanța de fond a constatat

că în cauză, reclamantul prin motivele de nelegalitate invocate respectiv faptul

că actul administrativ în litigiu nu este motivat, întrucât nu cuprinde

motivele pentru care s-a dispus desființarea postului ocupat de către acesta,

iar invocarea doar a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 nu prezintă o motivare,

actul administrativ contravenind astfel, astfel atât prevederilor Constituției

României, cât și celor din Legea nr. 53/ 2003 și din Legea nr. 188/1999, a

făcut dovada îndeplinirii condiției cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă

instanța de fond a constatat că prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut

dovada faptului că prin emiterea actului administrativ în litigiu, reclamantul

va fi pus în situația de a nu-și putea întreține familia și de a achita ratele

aferente creditelor contractate, prejudiciu care nu va putea fi recuperat

ulterior, în cazul unei eventuale anulări a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie

2009.

Împotriva sentinței civile nr. 156/CA

din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru

Sport și Tineret invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, că în mod greșit

instanța de fond și-a motivat hotărârea pronunțată pe faptul că actul

administrativ în litigiu nu este motivat, în condițiile în care în preambulul

Ordinului contestat, sunt prevăzute temeiurile luării acestei măsuri de

desființare a postului, respectiv Ordinul nr. 1894 din 22 octombrie 2009 a fost

emis de fostul Minister al Tineretului și Sportului în baza art. IV alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2009, act normativ care la data emiterii ordinului în cauză

era în vigoare, așadar ordinul contestat prin acțiunea introductivă a avut ca

temei un act normativ emise de Guvernul României.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

Este incontestabil faptul că

suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o

măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe

regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată

reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel

cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Văzând dispozițiile art. 31 alin. (2)

și art. 1 alin. (3) din Constituția României precum și art. 41 alin. (2) din

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Înalta Curte constată că în

mod corect instanța de fond, a reținut ca fiind îndeplinită, în cauză, condiția

existenței cazului bine justificat, prin prisma aparentei nemotivări a actului

administrativ atacat, respectiv a Ordinului nr. 1894 din 22 octombrie 2009.

Astfel, Înalta Curte consideră că este

de necontestat faptul că simpla indicare în cuprinsul actului administrativ a

unor dispoziții legale, cel puțin în aparență, nu poate echivala cu

îndeplinirea de către recurentă, în calitate de autoritate publică emitentă, a

obligației constituționale privind asigurarea informării corecte a

intimatului-reclamant asupra unei probleme de interes personal, respectiv

încetarea raporturilor sale de muncă, cum în mod greșit se susține prin cererea

de recurs.

În consecință, Înalta Curte, nu va

reține criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., constată că, în mod corect instanța de fond a reținut, în urma

analizei circumstanțelor concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, că în cauză sunt indicii suficiente

de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură Ordinul nr. 1894 din

22 octombrie 2009 și care fac verosimilă iminența producerii unei pagube,

dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării, fiind îndeplinite,

astfel, cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din LCA.

Toate considerentele expuse, converg

către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și

legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret împotriva sentinței nr. 156/CA

din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2011.