ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 675/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.I.H., în

contradictoriu cu Direcția Generală de Informații și Protecție Internă

București și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat anularea

Dispoziției din 20 iulie 2010 a Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă București prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu „mustrare

scrisă”, anularea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.

S/II/3518 din 6 august 2010, suspendarea executării actului administrativ -

Dispoziția de sancționare din 20 iulie 2010 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

de suspendare se arată că solicită suspendarea pentru că măsura dispusă este

abuzivă și nelegală și îi prejudiciază în mod grav situația profesională prin

deteriorarea imaginii și prestigiului profesional având în vedere funcția de

conducere pe care o ocupă în cadrul Serviciului Județean de Informații și

Protecție Internă Satu Mare, respectiv aceea de șef birou.

De asemenea, s-a

invocat:

- limitarea

exercițiului unor drepturi pe care le-ar putea exercita, în lipsa aplicării

sancțiunii;

- afectarea modului

de evaluare a conduitei și activități profesionale pe anul 2010 care se

desfășoară la sfârșitul anului, aspect de natură a crea premisele unor noi

abuzuri din partea conducerii;

- pierderea unor

drepturi bănești pentru că aplicarea unei sancțiuni disciplinare afectează

acordarea salariului de merit;

- este expus din

punct de vedere al menținerii locului de muncă în contextul amplului proces de

reformă a ministerului.

S-a apreciat că modul

în care s-a desfășurat întreaga procedură disciplinară, cu încălcarea

dispozițiilor legale în materie, este de natură a crea dubii serioase în

privința legalității actului contestat.

de fond

Prin Încheierea din 3

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 890/35/CA/2010 s-a admis cererea de

suspendare și s-a dispus suspendarea executării Dispoziției din 20 iulie 2010

emisă de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă București până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea soluției

se arată că prin aspectele de nelegalitate invocate de petent în dovedirea

cazului bine justificat, respectiv că cercetarea prealabilă s-a desfășurat cu

nerespectarea prevederilor Ordinului Ministerului Administrației și Internelor

nr. 400/2004, cu nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de Ordinul

Ministerului Administrației și Internelor nr. 439/2008, aplicarea sancțiunii

disciplinare peste termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul

Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 instanța a constatat că

s-a făcut dovada unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de

natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în

litigiu.

Referitor la condiția

prevenirii unei pagube iminente, instanța a constatat că a fost dovedită cu

înscrisurile depuse la dosar din care rezultă imposibilitatea acestuia de a se

înscrie la concursurile organizate de către Ministerul Administrației și

Internelor în vederea ocupării unor funcții vacante dar afectează și acordarea

salariului de merit și modul de evaluare anuală a activității profesionale.

exercitată

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs Direcția Generală de Informații și Protecție

Internă București și Ministerul Administrației și Internelor.

I. În recursul

declarat de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă s-a arătat că

încheierea este netemeinică pentru că nu sunt dovedite condițiile pentru a se

dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Astfel, în ceea ce

privește paguba iminentă, se arată că nu i se limitează reclamantului dreptul

de modificare a raportului de serviciu pentru că, potrivit art. 71 alin. (1)

din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 numai în

perioada cercetării prealabile și/sau în perioada în care a fost trimis în fața

Consiliului de disciplină polițistul nu poate fi mutat, delegat sau detașat din

unitate.

Nici afirmația că

sancționarea sa îl poziționează într-o situație care îl expune din punctul de

vedere al menținerii locului de muncă în contextul amplului proces de reformă a

ministerului nu s-a apreciat ca relevantă pentru că aplicarea sancțiunii

disciplinare „mustrare scrisă” nu constituie un caz de încetare a raportului de

serviciu potrivit art. 69 din Legea nr. 360/2002.

Referitor la

invocarea pierderii unor drepturi bănești ca o consecință a sancționării se

arată că în baza art. 5 alin. (4) teza finală din O.U.G. nr. 1/2010, începând

cu anul 2010 salariul de merit nu se mai stabilește.

II. În recursul

declarat de M.A.I. se consideră că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Cu ocazia

soluționării cauzei în fața instanței de fond, recurentul a arătat că dreptul

la apărare al intimatului-pârât a fost respectat pe parcursul cercetării

prealabile, atât la audieri cât și la prezentarea Raportului de cercetare

prealabilă, mai mult, pe parcursul cercetării prealabile pârâtului i s-a adus

la cunoștință că are posibilitatea de a-și alege alt apărător, aspect refuzat,

iar el și ofițerul asistent au fost de acord cu modul de desfășurare al

ședinței.

Se critică

susținerile instanței de fond potrivit cărora sancțiunea disciplinară ar fi

fost aplicată peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul

Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 deoarece nu au fost

respectate dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar sancțiunea a fost

aplicată în termen.

În legătură cu

condiția prevenirii unei pagube iminente se consideră că nu este îndeplinită

pentru că aspectele invocate pot fi echivalate cu o așa-zisă „pagubă” numai la

nivelul percepției subiective a intimatului-reclamant, iar prin măsura adoptată

nu ne aflăm în imposibilitatea înlăturării consecințelor unei eventuale pagube

ce ar decurge din punerea în executare a acestei măsuri pentru că o eventuală

hotărâre judecătorească de anulare a actului administrativ poate remedia

consecințele executării, respectiv recalcularea și restituirea drepturilor

salariale.

În ambele recursuri

s-a solicitat admiterea acestora, modificarea hotărârii atacate și respingerea

cererii de suspendare formulată de reclamant ca nefondată.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

admite recursurile pentru următoarele considerente:

S-a solicitat, de

către reclamant, ca instanța de fond că dispună suspendarea executării

dispoziției de sancționare din 20 iulie 2010 până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, dispoziția prin care s-a dispus sancționarea

reclamantului V.I.H. cu „mustrare scrisă”.

Suspendarea actelor

administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora și ea este o situație de excepție care se poate dispune

numai în condițiile legii, având în vedere că actul administrativ este

executoriu și se bucură de prezumția de legalitate.

Cele două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea

unui act administrativ sunt: cazul bine justificat și paguba iminentă, ambele

noțiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ.

„Cazul bine justificat”

este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

Reclamanta a invocat

motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare

nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de

instanța care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere

numai existența împrejurărilor de fapt și de drept care să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ.

De aceea, instanța nu

se va pronunța asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la

legalitatea actelor administrative contestate.

„Paguba iminentă”,

cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea

executării unui act administrativ este definită, în art. 2 lit. ș) din Legea

nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil

sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public.

Astfel, referitor la

salariul de merit, potrivit copiei depuse la dosar, reclamantul a beneficiat în

luna noiembrie 2010 de acesta.

Imposibilitatea

acestuia de a se înscrie la concursurile organizate de Ministerul

Administrației și Internelor nu a fost dovedită pentru că ea este numai

teoretică, nefăcându-se dovada că ar fi dorit să se înscrie la un asemenea

concurs și i-a fost refuzată participarea.

Chiar

intimatul-reclamant a arătat că, în urma unui raport întocmit la 7 decembrie

2010, i-a fost aprobată cererea de modificare a raporturilor de serviciu prin

mutarea din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă -

Serviciul Județean de Informații și Protecție Internă din cadrul Poliției

Române a județului Satu Mare.

De aceea, apreciind

că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții - cazul

bine justificat și paguba iminentă, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi modificată

sentința atacată și va fi respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția

Generală de Informații și Protecție Internă împotriva Încheierii din 3

noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că, respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2011.