ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 675/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.I.H., în contradictoriu cu Direcția Generală de Informații și Protecție Internă București și Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat anularea Dispoziției din 20 iulie 2010 a Direcția Generală de Informații și Protecție Internă București prin care s-a dispus sancționarea disciplinară cu „mustrare scrisă”, anularea Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/3518 din 6 august 2010, suspendarea executării actului administrativ - Dispoziția de sancționare din 20 iulie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de suspendare se arată că solicită suspendarea pentru că măsura dispusă este abuzivă și nelegală și îi prejudiciază în mod grav situația profesională prin deteriorarea imaginii și prestigiului profesional având în vedere funcția de conducere pe care o ocupă în cadrul Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă Satu Mare, respectiv aceea de șef birou. De asemenea, s-a invocat: - limitarea exercițiului unor drepturi pe care le-ar putea exercita, în lipsa aplicării sancțiunii; - afectarea modului de evaluare a conduitei și activități profesionale pe anul 2010 care se desfășoară la sfârșitul anului, aspect de natură a crea premisele unor noi abuzuri din partea conducerii; - pierderea unor drepturi bănești pentru că aplicarea unei sancțiuni disciplinare afectează acordarea salariului de merit; - este expus din punct de vedere al menținerii locului de muncă în contextul amplului proces de reformă a ministerului.

S-a apreciat că modul în care s-a desfășurat întreaga procedură disciplinară, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, este de natură a crea dubii serioase în privința legalității actului contestat. 2. Soluția instanței de fond Prin Încheierea din 3 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 890/35/CA/2010 s-a admis cererea de suspendare și s-a dispus suspendarea executării Dispoziției din 20 iulie 2010 emisă de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă București până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea soluției se arată că prin aspectele de nelegalitate invocate de petent în dovedirea cazului bine justificat, respectiv că cercetarea prealabilă s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, cu nerespectarea dreptului la apărare prevăzut de Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 439/2008, aplicarea sancțiunii disciplinare peste termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 instanța a constatat că s-a făcut dovada unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o serioasă îndoială asupra legalității actului administrativ în litigiu.

Referitor la condiția prevenirii unei pagube iminente, instanța a constatat că a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă imposibilitatea acestuia de a se înscrie la concursurile organizate de către Ministerul Administrației și Internelor în vederea ocupării unor funcții vacante dar afectează și acordarea salariului de merit și modul de evaluare anuală a activității profesionale. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Direcția Generală de Informații și Protecție Internă București și Ministerul Administrației și Internelor. I. În recursul declarat de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă s-a arătat că încheierea este netemeinică pentru că nu sunt dovedite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Astfel, în ceea ce privește paguba iminentă, se arată că nu i se limitează reclamantului dreptul de modificare a raportului de serviciu pentru că, potrivit art. 71 alin. (1) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 numai în perioada cercetării prealabile și/sau în perioada în care a fost trimis în fața Consiliului de disciplină polițistul nu poate fi mutat, delegat sau detașat din unitate. Nici afirmația că sancționarea sa îl poziționează într-o situație care îl expune din punctul de vedere al menținerii locului de muncă în contextul amplului proces de reformă a ministerului nu s-a apreciat ca relevantă pentru că aplicarea sancțiunii disciplinare „mustrare scrisă” nu constituie un caz de încetare a raportului de serviciu potrivit art. 69 din Legea nr. 360/2002.

Referitor la invocarea pierderii unor drepturi bănești ca o consecință a sancționării se arată că în baza art. 5 alin. (4) teza finală din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu anul 2010 salariul de merit nu se mai stabilește. II. În recursul declarat de M.A.I. se consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Cu ocazia soluționării cauzei în fața instanței de fond, recurentul a arătat că dreptul la apărare al intimatului-pârât a fost respectat pe parcursul cercetării prealabile, atât la audieri cât și la prezentarea Raportului de cercetare prealabilă, mai mult, pe parcursul cercetării prealabile pârâtului i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea de a-și alege alt apărător, aspect refuzat, iar el și ofițerul asistent au fost de acord cu modul de desfășurare al ședinței.

Se critică susținerile instanței de fond potrivit cărora sancțiunea disciplinară ar fi fost aplicată peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 61 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 deoarece nu au fost respectate dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ., iar sancțiunea a fost aplicată în termen. În legătură cu condiția prevenirii unei pagube iminente se consideră că nu este îndeplinită pentru că aspectele invocate pot fi echivalate cu o așa-zisă „pagubă” numai la nivelul percepției subiective a intimatului-reclamant, iar prin măsura adoptată nu ne aflăm în imposibilitatea înlăturării consecințelor unei eventuale pagube ce ar decurge din punerea în executare a acestei măsuri pentru că o eventuală hotărâre judecătorească de anulare a actului administrativ poate remedia consecințele executării, respectiv recalcularea și restituirea drepturilor salariale.

În ambele recursuri s-a solicitat admiterea acestora, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de suspendare formulată de reclamant ca nefondată. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente: S-a solicitat, de către reclamant, ca instanța de fond că dispună suspendarea executării dispoziției de sancționare din 20 iulie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, dispoziția prin care s-a dispus sancționarea reclamantului V.I.H. cu „mustrare scrisă”.

Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora și ea este o situație de excepție care se poate dispune numai în condițiile legii, având în vedere că actul administrativ este executoriu și se bucură de prezumția de legalitate. Cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat și paguba iminentă, ambele noțiuni fiind definite de legea contenciosului administrativ. „Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate dar în cadrul cererii de suspendare nu poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanța care verifică legalitatea actului contestat, iar textul legii cere numai existența împrejurărilor de fapt și de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. De aceea, instanța nu se va pronunța asupra motivelor invocate de recurentă referitoare la legalitatea actelor administrative contestate. „Paguba iminentă”, cea de-a doua condiție cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ este definită, în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Astfel, referitor la salariul de merit, potrivit copiei depuse la dosar, reclamantul a beneficiat în luna noiembrie 2010 de acesta. Imposibilitatea acestuia de a se înscrie la concursurile organizate de Ministerul Administrației și Internelor nu a fost dovedită pentru că ea este numai teoretică, nefăcându-se dovada că ar fi dorit să se înscrie la un asemenea concurs și i-a fost refuzată participarea. Chiar intimatul-reclamant a arătat că, în urma unui raport întocmit la 7 decembrie 2010, i-a fost aprobată cererea de modificare a raporturilor de serviciu prin mutarea din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă - Serviciul Județean de Informații și Protecție Internă din cadrul Poliției Române a județului Satu Mare.

De aceea, apreciind că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții - cazul bine justificat și paguba iminentă, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi modificată sentința atacată și va fi respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă împotriva Încheierii din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că, respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.